Bună seara, domnule profesor.

Bună seara.

România a intrat  într-un an nou, sperăm mai bun pentru toată lumea. Avem un nou guvern,  avem o nouă coaliție guvernamentală, avem programe de guvernare și sperăm, în scurt timp, un nou buget. Care sunt previziunile dvs. legate de ceea ce se va întâmpla în economia românească, având în vedere  intențiile afirmate deja de noul guvern al României?

 

Părerea mea este că acest an va fi foarte dificil, în mod sigur, pentru că marile condiții care ”guvernează”economia românească nu s-au schimbat esențial. Însă, țin să subliniez de la început, nu sunt partizanul teoriilor de un dramatism extraordinar care spun că va fi un an catastrofal, cu mari probleme, cu situații încrâncenate din punct de vedere social. Va fi un an care, din punct de vedere economic, va arăta începutul unei  relansări. Deci, din perspectiva pe care eu o am, 2021 poate fi considerat un an care va pune bazele relansării economiei. Fără însă a fi un an de miracole, providențial…  dar va pune bazele începutului de relansare a economiei. Și mă bazez pe câteva  lucruri. Deocamdată, nu fac nicio apreciere în legătură cu Guvernul, nu critic, nici nu laud, e prea devreme… Au în Guvern câteva personalități pe care le susțin din punct de vedere al aprecierilor pe care le am, sunt oameni în care am încredere, tineri și foarte bine pregătiți, sper să fie lucrurile duse la bun sfârșit. Iar coaliția asta care  pune laolaltă parteneri care nu au nimic în comun, până la urmă o să găsească un punct comun, și anume trecerea prin această criză. Pe ce mă  bazez când spun că lucrurile sunt mai mult pozitive decât  negative? În primul rând, pe faptul că totuși,  deși lucrurile sunt complicate din punct de vedere internțional, suntem într-o zonă în care relansarea economică se vede ca o speranță. În toate țările UE s-au  depus mari  eforturi pentru relansare și în unele țări chiar se văd aceste lucruri. De ce e important asta? Pentru că noi suntem o economie dependentă peste 70% de economia europeană, în special de aceea occidental europeană, de la care primim comenzi pentru ceea ce producem noi, deci suntem o economie de subanterpriză, că primim comenzi pentru anumite elemente care intră în componența unor produse din Europa Occidentală. Deci, reluarea activității în acest domeniu, mai ales în niște domenii care  ne favorizează, în domeniul transporturilor auto și așa mai departe, este o speranță. Alte speranțe:  faptul că  Brexitul  s-a  încheiat cu un acord. Dacă nu se încheia cu un acord, România ar fi fost într-o situație foarte dificilă. România este a treia țară  europeană din punctul de vedere al exporturilor la anumite categorii de produse în Marea Britanie: țesături, confecții, încălțăminte, motoare și piese auto. Dacă ar fi ieșit  Marea Britanie fără acord, taxele vamale pe care ar fi trebuit să le plătim ar fi fost catastrofale pentru industria noastră și am fi pierdut conform calculelor între 40 și 50 000 de locuri de muncă. Deci faptul că avem un acord e un lucru bun. Alt lucru bun este acela că totuși s-a deblocat situația fondurilor europene, blocate prin refuzul polono-ungar. Asta nu înseamnă că e un lucru deja realizat, accesarea fondurilor fiind complicată în actuala etapă, condiționată de lucruri mai complicate decât înainte. Proiectele care trebuie făcute vor fi revizuite, controlate, într-un fel gestionate,  într-un comitet format din miniștrii de finanțe ai țărilor membre și oricând se pot găsi în situații care să  defavorizeze accesarea fondurilor, dacă nu vom da dovadă de seriozitate și de un anumit profesionalism în proiectele pe care le facem. S-ar putea spune că lucrurile se mai aranjează. Există și un lucru care ține de o anumită  atmosferă, o anumită emotivitate economică, care este un factor important în economie. Faptul că există un vaccin pentru coronavirus, chiar dacă el nu va avea efecte sanitare să zicem extraordinare, el totuși dă speranțe că economia se poate relansa. Acest sentiment de încredere care începe să apară va fi un factor de creștere economică. Toate astea pot fi puse la premise bune pentru anul 2021.

Există însă și lucruri care ne trag înapoi. Aicea o să o iau pe capitole. În primul rând, suntem foarte întârziați față de celelalte țări europene în echilibrarea raportului dintre criza sanitară și criza economică. La noi s-a pus accentul pe criza sanitară mai mult decât pe orice, am beneficiat de niște ”specialiști” care nu pot fi contestați, dar care, economic, nu au avut niciun fel de viziune, au blocat economia total, ceea ce nu  s-a  întâmplat în celelalte țări, și încă suntem în situația în care avem blocate ramuri întregi de activitate, nu vorbesc numai de HORECA, mă gândesc și la activitățile care  țin de turism, în general sau internațional, de construcții, pentru că în construcții importăm toate materiile prime pe care le folosim, de la bitum până la fier beton, deci aici dacă lucrurile s-ar fi deblocat mai repede, ar fi fost o speranță mai mare. Este un  blocaj și în agricultură. În agricultură această vreme foarte nefavorabilă, pentru dependența pe care o avem, ne face să fim la mâna lui Dumnezeu, cum se spune. Nu  există încă un program serios de ieșire din meteodependență. Calculele care s-au  făcut de către experți, atât de europeni cât și de români, arată că prețurile pe care noi  le facem pentru despăgubiri la daunele pe care  le-a adus seceta sunt  mai mari decât  prețurile pe care le-am avea dacă am pune în funcțiune o rețea serioasă de irigații. Deci, aici avem nevoie de o politică imediată, pentru că deja intrăm în anul agricol, peste o lună-două va trebui să începem să lucrăm serios, ori nu văd niciun fel de  mișcare în direcția asta. Așa cum nu văd niciun fel de mișcare în direcția realizării unui obiectiv esențial al României, și anume echilibrarea deficitului comercial. Deficitul comercial, după părerea mea, e o bombă care va exploda și ne va lovi  foarte rău. Pentru că deja așa cum arată el acuma, el indică o economie slab dezvoltată, care trăiește pe datorie, dependentă peste 70% până la 80% de importuri pentru produsele de utilitate zilnică. Mâncare, în primul rând. Deci echilibrarea  balanței comerciale ține de multe elemente care țin nu neapărat de reducerea importurilor, astea sunt simple și depășite din punct de vedere conceptual. Țin de forțarea exporturilor, or ca să forțezi exportul trebuie să ai o producție internă foarte serioasă. Pentru că forțând producția internă, reduci importul automat, fără sacrificii. Or asta înseamnă că va trebui să avem un efort susținut pentru promovarea  industriilor procesatoare, care prelucrează local, în România, materiile prime agroalimentare. Este o chestiune care ține și de o anumită jenă pe care ar trebui să o avem ca popor și ca guvernanți, faptul că exportăm materie primă și importăm aceeași materie primă primar prelucrată… Exemplele sunt foarte cunoscute, exportăm  grâu și importăm făină, nu creștem animalele din porumbul nostru, exportăm porumb în Spania și importăm carne de porc într-o proporție de peste 68%  din consumul local. Deci lucrurile acestea se pot pune pe o agendă imediat pentru că nu sunt  investiții foarte mari, este nevoie doar de o voință politică fermă și un program susținut în consens politic, iar acum un consens politic este realizabil, pentru că  avem un guvern de coaliție, deci este deja un consens, iar pe de altă parte opoziția în România este extrem  de  obedientă, nu cred că ar ridica obiecții în legătură cu un  program național de dezvoltare a industriei procesatoare și de forțare a producției interne, măcar la nivel de alimentație și bunuri de consum.

O altă problemă care în România nu e rezolvabilă încă, în alte părți a început să fie, este reglementarea pieței muncii. Noi am avut o problemă care ne chinuia foarte rău, și anume lipsa de forță de muncă. Tot ne plângeam de asta, acum avem volens nolens pentru că așa vrea economia mondială, avem un surplus de forță de muncă prin numărul de români care au venit în țară și care nu mai pot să plece înapoi la locurile  unde munceau pentru că, ori s-au  închis granițele, ori au dispărut domeniile în care  lucrau datorită crizei care este și acolo. Această populație, pe care o avem, unii o  estimează la 400-500 000, nu cred în cifra de un milion pe care o vehiculează unii,   este, în general, de obârșie rurală. Ei au plecat de la sapă. Deci dacă statul măcar s-ar  uita la ce se întâmplă peste graniță, în Ungaria, și s-ar inspira de acolo, ar vedea că  există posibilitatea creării unor programe de atașare, de lipire, de interesare a forței  de muncă de agricultură. De pământurile pe care le avem și care trebuie să fie lucrate mult mai bine. Adică stimularea producției prin ferme, în care să lucreze acești  oameni, care au experiență și care vor să lucreze, ar fi iarăși un lucru care ar trebui să  fie în atenția noastră. Acuma, vedeți, vorbeați de programe de guvernare, sigur că  avem. Dacă luăm programele de guvernare din ultimii 20 de ani, o să vedem că ele au niște idei fixe, ca să zic așa. Toate vorbesc despre autostrăzi, toate vorbesc despre spitale, toate vorbesc de școli. Sigur că astea trebuie făcute. Dar, dacă ne uităm istoric, vedem că acestea sunt obiectivele secolului trecut. Noi am rămas foarte mult  în urmă, cu  autostrăzile, cu  școlile, toate guvernele, toate regimurile au vina lor din  acest punct de vedere. Deci trebuie neapărat să se facă un efort pentru recuperarea acestei întârzieri. Dar m-aș fi așteptat ca în programele de guvernare să apară și  altceva, și anume înțelegerea faptului că trebuie schimbată structura economiei românești. Ea trebuie să fie modernizată rapid, pentru că structura economiei românești este depășită, este în mare parte de tip manufacturier. Noi producem multe  lucruri în manieră manufacturieră. Primim totul din străinătate, planurile, desenele, cercetările, totul, de la automobile până la tot ceea ce facem noi, sunt create de alții,  noi doar le manufacturăm. Asta ce înseamnă? Valoare adăugată sub media europeană, pentru că lipsește acel capitol care ridică mult valoarea și anume cercetarea, dezvoltarea, inovarea. Aș fi dorit ca, în aceste programe de guvernare, să apară cu prioritate efortul de schimbare a structurii în direcția creării unor ramuri moderne din categoria etapei a patra a Revoluției Industriale, adică să trecem la o revoluționare digitală, care să creeze valoare adăugată mai multă, pentru că asta este baza alimentării bugetului până la urmă, și a tuturor cheltuielilor pe care statul le are, de la investiții, până la salarii și pensii. Este un capitol amintit în trecere și doar așa, într-un domeniu care nu este determinant, și  anume digitalizarea sectorului public. Adică  practic birocratizarea să fie înlocuită prin digitalizare. E foarte bine, nu zicem nu, dar  nu acolo se creează valoarea. Digitalizarea trebuie să intre în ramuri producătoare de valoare novativă, adică ramuri care creează prin inovație, prin cercetare, valoare adăugată mai mare.

Lucrurile astea ne arată că începutul anului 2021 nu este lipsit de premise bune, dar  încă trebuie făcut foarte mult pentru ca să intrăm nu într-o repetare a situației din 2019, adică înainte de pandemie, efortul nu trebuie făcut pentru revenirea la 2019, ci efortul trebuie făcut pentru trecerea la niște etape superioare și depășirea anului 2019, cât mai repde posibil, și calitativ, și cantitativ. Mai există un lucru care trebuie să fie luat în seamă, apare ca fiind un element foarte curios, și anume după o perioadă  de stabilitate, să zicem, care a durat vreo 30-40  de ani, mai ales ca urmare a efectelor UE, lumea, Europa, uite că și SUA, sunt supuse unor presiuni sociale și politice foarte serioase. Ce se întâmplă acum în SUA încă nu putem să evaluăm…

va urma

Interviu realizat de Cezar Corâci