Interviu cu Florin Vîlnei, președintele Federației Poliţiştilor Sed Lex (I)

Care sunt pricipalele probleme cu care se confruntă în momentul de față poliția română și angajații acesteia?

Lucrurile ar trebui, cred, împărțite pe priorități. Dacă vorbim din punctul de vedere al drepturilor de natură salarială, comparate cu tot ceea ce înseamnă salariul mediu față de alte categorii, cred că suntem în coada clasamentului. În general, ca să poți cere profesionalism de la oamenii care reprezintă autoritatea statului,  este nevoie să le şi poți oferi ceva. Că vorbim de drepturi de natură salarială pentru individ, că vorbim de normă de hrană, normă de echipament, că vorbim de salariile raportate la cerințele zilei, ca să zic așa, adică raportate la societatea în care trăim, că vorbim de alte drepturi cuvenite sau vorbim de tot ceea ce înseamnă partea de dotare. Numai că, din păcate, acest minister a fost subfinanțat de ani de zile. De aceea spun că lucrurile trebuie împărțite și luate în funcție de priorități.

Cred că cel mai important lucru ar fi canalizarea atenției pe pregătirea personalului. De aici trebuie să pornim. Care sunt formele de perfecționare, cât ar trebui să dureze o formă de școlarizare, cum împărțim aceste forme de școlarizare pe specialități…

E greșit să-ți imaginezi că un agent de poliție termină după doi ani de zile o școală și nu mai contează unde e repartizat! Nu.  Trebuie să încercăm să-i profesionalizăm: unii la ordine publică,  alții la circulație,  la judiciar,  la criminalistică,  la transporturi,  la investigații criminale și așa mai departe, pentru ca atunci când ies din școală să-i putem redirecționa  către zonele de interes, dar în funcție de specialitățile pe care le-au făcut.

În al doilea rând, ne confruntăm cu o deja cronicizată lipsă de autoritate.  Și care pornește de la o legislație destul de precară, adică: Ce faci în cazurile de ultraj, cum  poate acest om, care reprezintă instituția statului și uniforma statului,  să-și impună punctul de vedere  și  cum poate să aplice legea? Cum putem să recredibilizăm această instituție care, din punctul meu de vedere, este fundamentală pentru tot ceea ce înseamnă segmentul de ordine și siguranță națională, pentru că interfața cu societatea civilă o fac acei colegi ai noștri care zi de zi interacționează cu cetățeanul și în funcție de cum îl abordează sau cum îl interpelează , așa suntem și noi catalogați. Trebuie să știm când să intervenim în forță, trebuie să știm cum să abordăm lucrurile la fața locului, trebuie să știm cum să ne comportăm, trebuie să avem o ținută ireproșabilă , trebuie să fim dotați din toate punctele de vedere, trebuie să  avem tot ce e necesar pentru a ne putea desfășura activitățile de zi cu zi. Deoarece autoritatea acestor oameni în fața cetățenilor contează enorm. Și eu spun că doar așa vom reuși să recredibilizăm această instituție, să fim respectați. ”Experimentele” care s-au făcut ani de zile nu au izbutit decât să distrugă această instituție. Experimente cu zona rurală… experimente cu desființarea sectoriștilor…  experiemente cu desființarea structurilor de cercetare penală… și aici va trebui să dezvoltăm un pic, pentru că s-a constatat că peste 90% din dosarele penale înaintate cu rechizitorii către parchet au fost întocmite ireproșabil.  Dar aveam pârghiile necesare, aveam tot ceea ce înseamnă oameni pregătiți care nu făceau decât aceste lucruri. Raportat la infracționalitate e un paradox, deoarece chiar și  așa, cu oameni demotivați, slab plătiți,  prost echipați, subfinanțați, cu de altfel întreaga instituție subfinanțată,   stăm foarte bine raportat la ceea ce înseamnă capitale sau mari orașe ale UE. Din punctul de vedere al infracționalității suntem acolo, jos de tot… sunt alte capitale din statele UE, cu democrații avansate, care din punctul de vedere al infraționalității stau extrem de  prost: jafuri armate, furturi, tâlhării, omoruri la comandă…  Noi… din fericire… nu avem așa ceva. Am avut câteva incidente de terorism care au fost destul de repede izolate.

E important ca atunci când vorbim despre Poliția Română în sine, să nu  vorbim despre o instituție care sperie oamenii, nu, dimpotrivă, această instituție trebuie să atragă oamenii și să dea cetățeanului siguranța că problemele lui vor fi ascultate și rezolvate corespunzător.

Funcționăm  24 de ore din 24… suntem,  o instituție fundamentală pentru segemntul de ordine și siguranță națională… Împreună  cu  armata, jandarmii, SRI-ul, STS-ul, SPP-ul, pompierii…  reprezentăm cu  toții coloana vertebrală a statului român. Este foarte important dacă avem ordine și siguranță publică, dacă avem o infracționalitate  bine stăpânită, fiindcă de-abia din acel moment să putem discuta despre alte instituții,  care sunt și ele, desigur, foarte importante….  Numai că dacă avem haos, nu mai putem vorbi nici despre sănătate, nici despre educație și, de altfel,  despre nimic altceva. Poliția este o instituție fundamentală. Și ca să faci tot ce trebuie făcut trebuie să fii foarte bine motivat, să fii foarte bine pregătit din punctul de vedere al școlarizării, și trebuie să ai pârghiile necesare ca să aplici legea.

Cum explicați totuși marea dorință a tinerilor de a se încadra în Poliția Română? Concurența e foarte mare…

Da, 8-10 pe un  loc, dar nu doar la instituția noastră, sunt la fel de mulți și în alte zone… Cei care care râvnesc să ni se alăture provin, în mare parte, din familii de militari, polițiști,… Fiindcă, vedeți, vorbim totuși despre o meserie pe care nu o faci doar pentru bani, o faci cu sufletul. Trebuie să ai vocație pentru așa ceva.

Dar ca să putem face  performanță,  trebuie să ne reformăm și să avem un plan pe termen mediu și lung. Ce înseamnă politica de resurse umane în această instituție, în Ministerul de Interne ? Cum ne dimensionăm efectivele? Cum ne recrutăm oamenii? Cum facem selecția? Pentru că nu mă raportez doar la  un examen pe care îl dau în momentul de față, intru în această instituție, se mai întâmplă niște lucruri și, după un an sau doi ies în stradă și aplic legea. Nu, aici trebuie  experiență,  trebuie să fii foarte bine pregătit, și nu doar din punctul de vedere al teoriei… trebuie să faci și practică,  trebuie să-I dai omului și spețe tehnice, trebuie să încerci să-l formezi  și la sfârșit, după absolvire, să-ți dai seama dacă omul ăla e bun sau nu pentru sistem.

S-a mai experimentat acoperirea deficitului cu oameni aduși din surse externe, trimiși la școlarizare, o lună de zile, două luni, și aruncați apoi în stradă… aia a fost ca  un efect de bumerang….   iar acum ne întrebăm de ce  avem oameni de un metru șaizeci la circulație, și dacă nu ești atent îi calci  cu mașina.

De ce  nu încercăm să recrutăm oamenii și să  facem acele teste de vocație cu ei, să vedem unde sunt mai buni?… Că, unul care e foarte bun desenator, de exemplu, poate fi canalizat către criminalistică , iar altul, care are  1,80-1,90 m și care scrie, mai scrie și  foarte frumos pe de-asupra, poate fi dat la circulație. Sau să iau un om care, mă rog,  are o greutate mai mare și are și niște dioptrii, dar este pasionat de zona tehnologiei și să îl îndrum către  IT,  fiindcă acolo nu e nevoie de oameni supli… sau  pe unul de 1,90 – 2 metri, care a fost sportiv sau îi place sportul, să îl duc la trupele de intervenție…. asta înseamnă o adevărată  politică  de resurse umane. Lumea spune, sau în general, cei care ne-au condus din punct de vedere politic în anii ăștia, spun  nu se poate. Ba da, se poate! Acum aproape trei ani de zile am stat de vorbă cu Ministrul de Interne,  la momentul respectiv, o doamnă, și i-am spus așa: Cea mai mare problemă la momentul de față  este acoperirea deficitului. Materia actuală pe care o parcurg copiii ăștia în școală  poate fi comprimată și să nu mai facem școlarizare doi ani, să facem un an de zile. Să nu scădem școlarizarea sub un an, rămânem pe aceeași grilă, și doar comprimăm perioada. Pentru că dacă se face un an de zile, din care cinci luni de zile practică, reușind să acoperi toată materia, noi ieșim în avantaj. A fost foarte receptivă, dar  acum lucrurile astea trebuie să  revină la normal… adică ne-am acoperit cât de cât deficitul și acum haideți să revenim la o școlarizare de un an jumate sau doi ani,  iar acolo, în interior, să încercăm să facem acele clase de profil…

Cu specializare...

Specializare, da.  Domnule tu ce vrei? Te-am selectat, ești înalt, ești frumos, vorbești frumos și scrii frumos, te duc la circulație, pentru că acolo relaționezi cu oamenii...

Și trebuie să facem foarte multă prevenire, nu mai vorbim de zona operativă, care este o zonă foarte sensibilă, lucrul cu infractorul, trebuie să fii cu un pas înaintea lui, trebuie să ai resursele necesare, trebuie să fii școlarizat, trebuie să te perfecționezi continuu…  Eu cred că la momentul actual această zonă ar putea fi salvată dacă ar exista un pact politic. Și să spunem așa: domnule, voi cei care conduceți România, zona politică,  alegeți  care ar fi omul potrivit  să conducă Ministerul de Interne  pentru o perioadă de patru ani?  Care ar fi omul potrivit să conducă,  pentru o perioadă de cel puțin patru ani  un Minister al Sănătății sau al Educației, pentru că noi avem nevoie de continuitate. Ai un proiect, nici nu apuci să îl gândești, cum ar fi mai bine să îl aplici, vrei cu ardoare și crezi că e bine, dar până ți-ai luat toate avizele și parcurgi toate etapele se schimbă ministrul și vine altul, cu alte idei, cu alte proiecte. Trebuie să  stabilim niște proiecte de  interes național pentru acest minister, pentru că zona infracționalității e foarte importantă…  Și ne uităm la toate acele experimente despre care vorbeam,  apoi ne mai mirăm că oamenii suferă și că nu au încredere în această instituție. Păi de ce asta? Fiindcă că am ajuns în situația de a face experimente fără a analiza înainte dacă e bine sau nu.

Partea de resursă umană lipsă care a existat până acum, poate justifica totuși lipsa de vocație a unora sau rutina în care au intrat?… cazul Caracal fiind unul dintre cazurile cele mai dure care au afectat imaginea poliției… Ce s-a întâmplat totuși acolo, că nu era o lipsă de resurse umane, oamenii aceia nu erau în școală de un an doi, erau, totuși, de câțiva ani buni… Și să ne uităm, apoi, în partea cealaltă unde sunt foarte mulți ”împuterniciți”, nu au luat concursurile și totuși au fost împuterniciți…

Da, vorbeam mai înainte de drepturi și de faptul că aceste instituții trebuiesc finanțate corespunzător. Dacă suntem corecți cu noi și dacă vrem ca lucrurile să meargă înainte trebuie să stabilim și pârghii cu privire la ce înseamnă controlul managerial. În momentul în care identifici o problemă a unui lucrător, că este pe funcție de execuție, sau funcție de conducere, trebuie să ai pârghiile necesare să poți să iei măsuri. Noi avem ceva anticorpi în această instituție, dar dacă  nu-i dezvoltăm, să putem să facem elite din acești oameni – că sunt o grămadă de oameni care intră în acest sistem și își doresc ceva, domnule, îți doresc o funcție, își doresc o carieră în această instituție! – deci  dacă nu facem lucrurile astea și nu le aplicăm, atunci nu  știu dacă putem să ne dezvoltăm. Și aici vin și spun așa. La noi nu există un ghid al carierei. Astăzi, dacă ai intrat în minister, peste doi-trei ani,  poți să ajungi unde  îți dorești. Nu există, cum  există, de exemplu, în  Ministerul Apărării Naționale, un ghid al carierei foarte bine definit. Nu poți să ajungi comandant de unitate dacă nu ai parcurs o anumită linie și dacă nu ai trecut prin anumite funcții. Așa ar trebui făcut și aici, adică am intrat azi în minister, eu  îmi doresc să ajung șef de inspectorat, bun, uite care-i traseul, sa fii un sef de birou, apoi șef de serviciu, apoi adjunct șef de poliție municipală, pe urmă adjunct șef de  inspectorat  și, spre sfârșitul carierei, când ajungi la maturitatea profesională, când ajungi la o experiență și la maturitatea ta ca individ, să poți să fii echilibrat, să poți lua decizii sub presiune, să nu poți fi ușor intimidat,  abia atunci să poți accede la ultimele funcții și ultimele trepte de conducere. Dar, la noi, din păcate, după trei ani poți să ocupi orice funcție.

Nu există reguli foarte clare de a accede in funcții  de conducere. Cu o vechime de minimum 3 ani de zile poți fi ”împuternicit” pe orice fel de funcție. Aici am ajuns, din cauza  imixtiunii politicului … acuma eu nu arunc vina pe ei, dar  imixtiunea politicului e o problemă veche… oricine vine în Minister, se  uită în cadrul legislativ și spune, domnule, dacă se poate, o fac. Dar nimeni  nu vrea să spună asta e momentul 0, de aici încolo  trebuie să  vedem ce facem pentru adevărații profesioniști,  pentru oamenii care  chiar se pricep, cei care intră și rămân în sistemul ăsta cu sufletul… Din păcate,  dacă nu au pârghie politică, mulți dintre ei nu pot să acceadă în anumite funcții. Și trebuie să stabilim odată pentru totdeauna, la nivelul Ministerului și la nivelul Inspectoratului General, care sunt funcțiile de demnitate publică și funcțiile politice, iar la munca adevărată trebuie lăsați, domnule, specialiștii!

Asta e adevărat pentru toate ministerele.

Din păcate, pentru toate ministerele. Dar aici mai vorbim și de alte lucruri, că de exemplu,  mai zilele trecute a fost invitată presa în Centrul de Comandă al Ministerului, unde, totuși, e o zonă de securitate de gradul 0…. de nu mai știau colegii mei cum să-și închidă calculatoarele, sau cum să le sucească, să nu vadă cei din presă. Asta înseamnă că oamenii ăia nu gândesc…

Nu cunosc sistemul sau nu sunt profesioniști. Înțelegem calitatea dvs de președinte de sindicat însă, cunoscându-vă și apreciindu-vă probitatea profesională și  morală, nu cred că ați evitat subiectul Caracal. Aș reveni cu întrebarea punând-o mai clar, este vorba despre incompetență, sau poate și de corupție din partea unor polițiști  din acea zonă?

Și, și, ambele. Pentru că nu aveam un sistem foarte bine așezat, cu sectoriști, cu oameni care să răspundă de anumite zone, oameni care să culeagă informații… În acest moment, din păcate,  noi, ca structură, nu facem decât constatare și cercetare…

Desființarea DGIPI se dovedește, iată, o mare problemă…

Aș vrea să spun celor care înțeleg că, dacă aveam această structură,  cazul Piața Constituției, de exemplu,  nu s-ar fi putut întâmpla… dacă aveam această structură pur și simplu preveneam lucrurile alea…

Cred că nu există nicăieri în lume o poliție care să  nu aibă și un serviciu de informații, tocmai pentru scopul acesta preventiv…

Nu cred că mai există…

Pe urmă, e nevoie de oameni care să nu închidă ochii atunci când li se oferă ceva… unii sunt la limita legii, iar alții au depășit-o deja… de asta spuneam că trebuie să avem anticorpii necesari și  dacă am identificat astfel de cazuri, trebuiesc luate măsuri din cele mai drastice…  Însă când ai colegi care au – o  parte, nu toți, Doamne ferește, legături strânse cu tot ceea ce înseamnă autorități locale, cu tot ceea ce înseamnă procurori, atunci da, poți să vorbești despre corupție. Este inimaginabil ca un procuror să spună:  așteptăm până mâine dimineață și să  nu le dea voie să intre… sau, în alte cazuri, poate să spună: nu vă băgați că e ancheta mea… Ați văzut că CSM-ul și Inspecția Judiciară au reacționat instantaneu și l-au suspendat, au zis:  domnule, nu poți să faci așa ceva...  Lucrurile trebuie așezate. Pentru că odată cu trecerea acestor structuri de cercetare penală din sarcina Ministerului sau a Poliției Române către parchete, către procurori, practic noi am rămas fără condei … Au transferat către aproape o mie și ceva de oameni tot ce  înseamnă zona de decizie, care este extraordinar de importantă pentru mediul infracțional…

Da, dar ați rămas cu pagubele pentru că în ochii cetățeanului, polițistul este cel care anchetează și rezolvă cazurile. Foarte puțini cetățeni își dau seama sau află măcar în final că procurorul este cel care a acționat, sau nu a  acționat… ori că  o anchetă bună făcută de polițistul de investigație nu a dus nicăieri, pentru că procurorul ori n-a înțeles ori n-a citit ori a ținut un dosar în sertar, poate, prea mult timp… și aici cred că aveți o problemă de comunicare…  Că dacă cetățenii ar înțelege mai exact care sunt atribuțiile actuale ale poliției și, poate, ceea ce ne-ați spus mai înainte, adică  ce anume ar trebui făcut pentru ca Poliția să facă ceea ce opinia publică și cetățenii României așteaptă de la dânșii, opinia publică ar fi în sprijinul dvs….

Este perfect adevărat  și aici intru un pic tehnic să vă spun de ce. Stricta supraveghere a oricărui dosar penal e făcută de procuror., prin ordonanțele pe care le dispune. Desigur, în aceste dosare penale sunt delegați polițiști, și peste 90% din activitățile făcute de ei sunt corecte dar… nu poți să faci nimic decât cu  procurorul. E de fapt un fel de transfer de responsabilitate de  la o instituție la alta. Avem cazuri în care polițiștii au întocmit inclusiv rechizitorii, iar procurorii  nu vor să le confirme,  avem de audiat persoane, și convingerea că putem face treabă și lumină în anumite dosare, iar  procurorul spune nu, nu. Dacă vreau să intru într-o locuință unde știu că am tot ce înseamnă probatoriu, pe furturi, pe orice care ne-ar putea lămuri, dacă procurorul nu confirmă, nu poți să o faci. Practic, noi muncim,  dar  suntem limitați de acele ordonanțe. Mai mult decât  atât, procurorul ne-a îngreunat foarte mult activitatea pentru  orice act de urmărire penală, pentru orice demers pe care îl face, trebuie să  existe ordonanță emisă de procuror.

Înțeleg că în opinia dvs atunci când vorbim de reforma justiției trebuie să includem în reformă și atribuțiile poliției legate de actul de justiție. Corect, eu spun că ține de modificarea codurilor de procedură penală…. în care rolul polițistului ar trebui precizat mult mai clar decat acum…

Corect. Întotdeauna trebuie să ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat, dacă a fost bine sau nu. Haideți să ne uităm în timp. Cum erau direcțiile de cercetare penală? Ce făceau oamenii ăia,  ce-a ieșit din mâna lor? Și ce avem acum? După atâtea reforme și atâtea experiențe?

Rezultatul e creșterea infracționalității.

Corect. Zona gri a infracționalității cetățenii nu o văd, nu au cum să o vadă, noi o vedem și putem să și transmitem că nu este în regulă. Dacă în această zonă gri nu avem controlul, efectul poate fi devasator pentru noi,  deoarece această corupție generalizată pe care mulți nu o văd, produce efecte în societate. Și ne uităm zi de zi de ce se întâmplă toate astea, de ce un polițist nu e respectat, de ce  o autoritate a statului gen ANAF când vine în control peste tine, nu este respectată, de ce când te duci la o altă unitate de structură de control nu ești respectat? Toate aceste lucruri ar trebui să ne îngrijoreze.

Va urma