Domnule președinte, suntem convinși că sindicatele sunt foarte interesate de Planul Național de Redresare și Reziliență (ca, de altfel, de orice alt program de dezvoltare economică a României). Am vrea să ne spuneți părerea Blocului Național Sindical despre PNRR.
Sunt o mulțime de lucruri de punctat. Înainte de toate țin să fac următoarele precizări. România a elaborat un astfel de document sub autoritatea guvernului Orban, în toamna anului trecut. El a fost folosit ca element de campanie electorală, ținând cont că eram în fața alegerilor generale și a fost lansat cu câteva zile înainte de momentul electoral. Într-un eveniment cu vreo 200 de participanți, un eveniment hibrid, și fizic și online, cu participarea președintelui României, a premierului, a mai multor membri ai guvernului. Ulterior, după alegerile generale, a apărut o nouă coaliție de guvernare, care a pus acel document la naftalină și s-a apucat de lucru în noul format politic, și a elaborat un al doilea document de viziune, un al doilea proiect de plan național de relansare și reziliență. Document care a fost retrimis la comisie. Primul fusese trimis la comisie și nu primise notă de trecere, pentru că era un document slab. Aici fac o paranteză spunând că, atât primul, cât și al doilea document ar fi trebuit să implice la elaborarea sa partenerii sociali, era una din cerințele Comisiei Europene. Nu doar pentru România. În fiecare stat membru. Organizațiile patronale reprezentative și organizațiile sindicale reprezentative ar fi trebuit să fie consultate, implicate în elaborarea acestor documente programatice care cuprind până la urmă…
Pentru sustenabilitate, inclusiv socială.
Evident. Și economică, și socială. Îi invitai la discuții și la construcție pe cei care reprezintă mediul de afaceri, capitalul, și pe cei care reprezintă majoritatea forței de muncă din țara ta. Așa cum v-am spus, guvernele României, nici guvernul Orban, nici guvernul Câțu, nu au respectat această regulă cerută de Comisia Europeană. Mai mult, Comisia Europeană a avut, în permanență, întâlniri cu partenerii sociali reprezentativi din toate statele membre ale UE, încercând să culeagă opinii, puncte de vedere sau luând act, așa cum s-a întâmplat în cazul României, de răspunsul nostru, și al organizațiilor sindicale și al organizațiilor patronale, care au comunicat că noi am fost excluși din acest proces de consultare la elaborarea Planului Național de Reziliență și Relansare. Acum, să vorbim despre acest document, până la urmă, că toată lumea vorbește despre subiectul cu pricina, dar mai puțini înțeleg ce este de fapt la baza acestei inițiative europene. La baza acestor programe naționale de relansare și reziliență, pe care fiecare stat membru trebuie să și le asume, există voința politică consfințită de șefii de state și de guverne din toate statele membre ale Uniunii Europene, de asumare a unui program ambițios prin care peste banii pe care fiecare stat membru îi are alocați pe perioada 2021-2027, deci peste banii ăia, se vine cu un pachet financiar hibrid de data asta, adică și granturi și împrumuturi, care să ajute fiecare stat membru să devină mai rezilient, mai rezistent la provocările cărora ar trebui să le facă față anii în care urmează. S-a dovedit că în 2020 și în 2021 fiecare economie a avut de suferit masiv, confruntată fiind cu valul pandemic. Atunci liderii politici europeni au spus, domnule, ne asumăm acest pachet financiar suplimentar, astfel încât fiecare stat membru să își elaboreze, pe baza, atenție, pe baza recomandărilor specifice de țară… Dar acele recomandări specifice de țară vin din evaluările pe care Comisia Europeană le-a făcut în ultimii ani, de două ori pe an, în cadrul semestrului european, prin intermediul cărora a atras atenția fiecărui stat membru asupra unor vulnerabilități pe care acesta le are. Au spus, domnule, fiecare țară are vulnerabilitățile sale, atunci ar trebui ca aceste vulnerabilități să fie trasate prin aceste pachete de programe suplimentare, cu granturi, cu împrumuturi. România, ca și toate celelalte state membre au avut la dispoziție un ghid, o procedură, un manual care ar fi trebuit să orienteze munca funcționărimii din România astfel încât țintele pe care le-am ales în Planul Național de Relansare si Reziliență, indicatorii, proiectele pe care le asumăm, pentru că la ținte și indicatori ajungi printr-o sumă de proiecte, toate aceste lucruri să meargă în direcția potrivită. Și am constatat, și pe prima variantă, și pe cea de-a doua variantă de plan, că România a refuzat să urmeze acel ghid care conținea bornele pe care trebuie să le atingi în elaborarea acestui document programatic. Sunt acolo șapte ținte mari pe care fiecare stat membru trebuie să le urmeze și pe baza cărora programele astea făcute de fiecare stat membru sunt evaluate de Comisia Europeană. Evident, ele pot fi nuanțate de fiecare stat membru, așa cum e normal, trebuie să ții cont de provocările pe care tu le ai ca stat membru și de specificitatea economiei și societății tale. Bun. Ce constatăm? Constatăm că și primul și al doilea document în realitate au fost făcute în spatele ușilor închise, în baza unor negocieri politice între liderii politici. Dacă te uiți pe primul, făcut în timpul guvernului Orban, o să constați că județele în care PNL avea influențe politice și consistență politică din punct de vedere electoral beneficiau de cele mai mari alocări finaciare. Noi am făcut o astfel de diagnoză și lucrurile erau fără echivoc. Mai mult, unii dintre miniștrii de la vremea respectivă au influențat politic alocările de resurse financiare astfel încât să-și ia partea leului pentru comunitățile pe care le reprezintă. Nu a existat o repartizare echilibrată a resurselor financiare, pentru că unul din dezideratele UE este și acela de a reduce decalajele de dezvoltare economică și socială astfel încât să se investească mai mult în acele regiuni de dezvoltare economică care sunt mai înapoiate. Și România, din păcate, are câteva regiuni care nu sunt numai în coada României, sunt în coada Europei. Luăm nord-estul, luăm, de asemenea, sud-vestul, Oltenia, care e o altă regiune subdezvoltată, luăm regiunea sud-est, de asemenea, care e o altă regiune subdezvoltată a României. Surprinzător, banii cei mai mulți erau orientați către… noi avem o vorbă, în popor: a turna seu în carne grasă. Încât ne-am pus firesc întrebarea dacă nu cumva, programul rămânând așa cum a fost el proiectat și asumat de guvernul Orban în prima fază, deci dacă nu cumva la sfârșitul perioadei de implementare și dacă banii ar fi fost trași corect, anumite teritorii din România, anumite județe, anumite regiuni nu ar fi ajuns la un nivel de dezvoltare economică și socială mult superior restului României și ar fi putut să înceapă să emită pretenții pe care le-am mai auzit din păcate, de genul ne-am săturat de ”mitici”. Am vrea să ne autoguvernăm. Deci, cel puțin prima variantă ar fi generat riscuri politice uriașe, în opinia noastră, lucru pe care l-am semnalat. Documentul a fost transmis și guvernului, l-am dat și publicității. Am așteptat mai mult de la varianta numărul doi. Din păcate, nici această variantă numărul doi din planul național de relansare și reziliență nu ține cont, așa cum am spus, de recomandările Comisiei Europene și de ghid. Ca să înțelegeți de ce insist pe acest ghid, ghidul în sine este conceptual asemănător ca structură, condiționalități etc. cu ghidurile pe care Ministerul Fondurilor Europene le-a scos din 2007 până în prezent, pe orice tip de proiecte. Știți bine că se elaborează un ghid, din care aflăm cine sunt actorii eligibili, cine poate aplica, care sunt indicatorii care trebuiesc urmăriți, monitorizați, etapele de cheltuire a banilor. Același lucru trebuia să-l facă și România apropos de acest ghid european elaborat de comisie. Pe ultimul format, din păcate, în opinia noastră, din nou, România încearcă șmecherește să dribleze recomandările Comisiei Europene. Mai mult, noi considerăm, analizând și luând la bani mărunți acest program, că el în sine nu e mult diferit față de forma inițială decât sub aspectul prezentării. E doar cosmetizat. E aceeași Mărie cu altă pălărie. Ceea ce s-a adăugat suplimentar, ca o componentă socială, s-a realizat printr-o supraevoluare a alocărilor României pentru PNLR. Acum, spre exemplu, România s-a dus, în varianta numărul doi, cu un pachet de proiecte care înseamnă 140% din banii care au fost alocați României. Deci, în loc să te duci cu 30 miliarde de euro portofoliu de proiecte, noi ne-am dus cu 40 și un pic. În situația ideală în care Comisia Europeană ar fi zis vai, planul național de relansare și reziliență al României este fabulos, îl aprobăm așa cum este, o să mă întrebați de unde ar fi venit acei 40% în plus pentru România. Evident, n-ar fi venit din bani europeni, ar fi trebuit să fie bani pe care România să-i susțină din propriul buget național.
Va urma
Interviu realizat de Cezar Corâci