Dreptul de veto în Consiliul European – o pavăză vitală pentru democrațiile naționale suverane

Se discută, din ce în ce mai mult, despre necesitatea eliminării dreptului de veto în Consiliul UE. Odată cu abolirea regulii unanimității, care a fost introdusă pentru protejarea intereselor vitale ale statelor mici, statele membre ale UE și-ar pierde până și bruma de suveranitate pe care o mai au, devenind supusele stăpânirii unui euro-stat federal, supranațional, în toate domeniile cheie, de la politica externă la dreptul familiei și la migrație. O mare parte a presei noastre încearcă să profite de veto-ul Austriei în problema admiterii României și Bulgariei în Spațiul Schengen, pentru a manipula populația în favoarea eliminării ”veto-ului național”. Pentru a încerca o reechilibrare a balanței opiniilor, reproducem un articol foarte recent pe această temă, apărut în The European Conservative și semnat de jurnalistul londonez Mick Hume.

***

Elitele UE sunt hotărâte să desființeze dreptul de veto al statelor membre în Consiliul European[^1], înlocuindu-l cu un vot cu majoritate calificată, astfel încât statele membre să fie legate de decizii pe care, de fapt, nu le-au susținut niciodată. Ele pretind că această schimbare este vitală pentru extinderea, în continuare a UE și, așa cum grăiește o rezoluție recentă a Parlamentului European, ”pentru modernizarea democrației noastre”.

Aplicați regula Democracy Watch privitoare la limbajul dublu, răsturnați-le retorica cu susul în jos și… ne apropiem de adevăr. Abolirea dreptului de veto ar degrada serios democrația în Europa. Suveranitatea națională este singura bază posibilă dovedită a unei guvernări democratice. Odată cu abolirea dreptului de veto statele membre ale UE nu ar mai fi cu adevărat suverane, ci supuse stăpânirii unui euro-stat federal, supranațional, în toate domeniile cheie, de la politica externă la dreptul familiei și la migrație.

Asistăm la o încercare transparentă a Bruxellesului și a Marilor Puteri din UE de a reduce la tăcere guvernele conservatoare și populiste din Ungaria, din Polonia și de oriunde altundeva ar putea să mai apară. Ce rost ar mai avea ca națiunile europene să mai organizeze alegeri, dacă guvernul rezultat nu ar avea puterea de a-și controla propriile granițe și de a-și conduce propria națiune în conformitate cu politicile votate? Adunările parlamentelor naționale ar deveni simple spectacole de marionete.

Dreptul de a vota ”Nu” trebuie să fie fundamental în orice asociere liberă a națiunilor. Altfel, chiar am avea de-a face cu un pseudo-imperiu, guvernat prin decret de la Centru. Conform unei informări autorizate, dreptul de veto la politicile ”existențiale”, deținut de guvernele naționale în cadrul Consiliului European, reprezintă o pavăză vitală pentru democrațiile naționale suverane, iar demonizarea acestuia este, în realitate, o demonizare a însăși ideii de interes național și de suveranitate națională.

Or, tocmai o asemenea campanie de demonizare este, actualmente, promovată, de la cele mai importante tribune politice ale UE. Cu greu trece o săptămână fără o altă încercare de desființare a dreptului la veto. Și, cu fiecare ocazie, adevăratele scopuri devin tot mai limpezi. Săptămâna trecută, o comisie de experți, condusă de miniștri germani și francezi ai afacerilor europene a declarat că extinderea, UE, până în 2030, pentru a cuprinde Ucraina și statele balcanice, este esențială din motive… ”geopolitice”. Dar, au spus ei, aceasta nu se va putea întâmpla în lipsa eliminării necesității voturilor unanime în Consiliu.

Același mesaj a fost reluat săptămâna trecută, într-un raport important al Centrului pentru Studii Europene. Acesta a avertizat că eliminarea dreptului de veto, în scopul facilitării aderării statelor din Balcanii de Vest la UE, este vitală pentru a contracara ”o influență externă periculoasă și un joc de putere în regiune”. Se refereau la interferența Rusie și, eventual, a Chinei. Totuși, unii membri ai UE ar putea fi scuzați pentru faptul de a fi constatat existența unui alt joc de putere extern periculos pentru Europa – și anume cererea Bruxellului și a axei franco-germane de a exercita și mai mult control asupra granițelor și afacerilor interne.

Dar, ar putea spune susținătorii votului majoritar, de ce ar trebui să ne înclinăm în fața ”tiraniei unei minorități” din interiorul Consiliului European? La urma urmelor, este cu siguranță necesar ca orice democrație să aibă ”consimțământul perdanților”; minoritatea trebuie să accepte voința majorității. Acesta este argumentul înaintat de un euro federalist precum europarlamentarul belgian Guy Verhofstadt, foarte necăjit că ”practic, tot ceea ce contează pentru europeni este supus dreptului de veto al unui guvern sau altul. Suvernaitatea noastră este afectată de propriile noastre reguli învechite”. Întrebarea cheie fiind: a cui suveranitate? Câtă vreme, Uniunea Europeană nu este un organism suveran, ci o asociație de state naționale suverane. Suveranitatea națională este singura bază pe care a funcționat vreodată democrația. Oricine încearcă să surmonteze statul național, prevalându-se de noțiuni precum aceea de ”democrație la nivel european”, încearcă, de fapt, transferarea puterii de la popoarele națiunilor europene către organisme supranaționale aflate în afara oricărui control, cum ar fi, de pildă, Comisia Europeană.

Uitați de discuțiile fantasmagorice despre suveranitatea UE; abolirea dreptului de veto în cadrul Consiliului European ar face ca suveranitatea reală a statelor națiune să fie și mai dezavantajată de Bruxelles, permițând UE să-și impună propria versiune despre ”tot ceea ce contează pentru europeni”, totalmente independentă de ceea ce și-ar putea dori aceștia cu adevărat.

Chiar și cu dreptul de veto intact, Consiliul European reprezintă o problemă pentru democrație. Da, reunește șefii de guvern aleși dar, odată ce intră în camera Consiliului, aceștia sunt transformați din reprezentanți ai statelor naționale, în ”exponenți ai statelor membre”, răspunzători, în primul rând, nu față de electorat, ci față de Consiliu. Nu există o înregistrare publică oficială a celor spuse acolo; tot ce putem vedea cu ochii noștri sunt inevitabilele ședințe foto ale liderilor adunați și declarațiile finale, așa numitele ”Concluzii ale Consiliului”, întocmite de funcționarii publici obsedați de secret ai birocrației de la Bruxelles. Acestea au menirea de a lega guvernele de ceea ce s-a convenit, indiferent de ceea ce se întâmplă în politica internă a țărilor sau de rezultatele alegerilor care au loc între diverse ședințe.

Eliminarea dreptului de veto în Consiliu ar înrăutăți și mai mult situația, eliminând o oportunitate cheie a guvernelor alese de a apăra ”interesele existențiale” independente ale națiunilor, în orice sferă de interes,începând cu sancțiunile împotriva Rusiei și sfârșind cu educația sexuală în școli. Aboliționiștii dreptului la veto nu fac niciun secret cu privire la faptul că vizează, în primul rând, guvernele conservatoare din Ungaria și Polonia, și apoi, pe oricine altcineva care ar putea să li se alăture pentru a respinge impunerea regulilor UE privind migrația, politica externă sau dreptul familiei.

Ar fi, poate, rezonabil să ne întrebăm cum anume ar izbuti ei să elimine dreptul la veto? La urma urmei, atâta timp cât guvernele care cred în suveranitatea națională sunt în Consiliu, ele ar putea, fără doar și poate, să se opună unei asemenea propuneri… Nu cred că ar fi înțelept să-i subestimăm. E suficient să ne reamintim încercarea Franței și Germaniei, relatată de The European Conservative, de a doborî guvernul Poloniei, oferind Ucrainei aderarea rapidă la UE în schimbul ralierii la uneltirile lor.

Puterile UE nu se vor jena să intervină în viitoarele alegeri din Slovacia, Polonia și de oriunde va mai fi necesar, pentru a încerca să asigure rezultatul ”corect”, care va schimba aspectul Consiliului European. Ele vor sacrifica orice principiu pentru a-și grăbi împlinirea misiunii centralizatoare. Prin urmare, oricine crede într-o Europă a națiunilor suverane este dator să susțină dreptul de a vota ”NU”!

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă