La sfârșitul anului 1424 Masolino primește comanda pentru a decora cu fresce capela familiei Brancacci din biserica Santa Maria del Carmine din Florența. Masaccio i se alătură, ca partener de același rang.

În mod indiscutabil, printre cele mai importante lucrări care au rămas de la Masaccio sunt Frescele din capela Brancacci din biserica Santa Maria del Carmine din Florența. Aceste opere aduc o schimbare importantă în istoria picturii, fiind considerate începutul Renașterii.

Peretele stâng

Peretele stâng, partea de sus

 

Peretele stâng, partea de jos

Peretele drept

 

Peretele drept, partea de sus

Peretele drept, partea de jos

 

Panourile pot fi vizualizate conform originalului, doar pe un computer, telefonul alterand modul de prezentare

 

Deoarece Masaccio a murit în 1428 în timpul lucrărilor, pictarea capelei este terminată de Filippino Lippi, care a făcut modificări și pe frescele deja terminate. Se consideră însa că Masaccio a pictat Alungarea din Paradis și scenele din viața Sfântului Petru: Tributul, Sf. Petru tămăduind cu umbra sa, Moartea lui Anania. Învierea fiului lui Teofil și Sfântul Petru întronat este pictată de Masaccio dar terminată de Filippino Lippi.

Alungarea din Paradis, pe care v-am arătat-o deja, este una din cele mai importante opere ale lui Masaccio. Această frescă a avut o influență deosebită asupra lui Michelangelo și Rafael, care vor picta și ei această scenă. Adam și Eva – personajele principale ale picturii – sunt primele nuduri renascentiste. Pictorul folosește cu îndrăzneală efectele de lumină și umbră, redând trupurile sculptural, asemenea artei clasice. Realismul impresionant apropie pictura lui Masaccio de statuile de profeți sculptate în aceeași perioadă de Donatello.

În anul 1427 primește o comandă pentru decorarea Bisericii San Clemente din Roma. Nu reușește să termine lucrarea, deoarece în iunie 1428 Masaccio moare subit, la numai 27 de ani. Cauza morții sale  este necunoscută.

 

Deși Masaccio a murit tânăr, opera sa a exercitat încă o influență uriașă asupra pictorilor din  toată Italia. Soluțiile inovatoare ale maestrului florentin încep să fie utilizate. Frescele capelei Brancacci îi inspiră pe Fra Angelico, Piero della Francesca și pe Fra Filippo Lippi. Filippo Lippi, care este călugăr carmelit,  il vede pe Masaccio pictând și în curând părăsește viața monahală și devine pictor. Fiul său, Filippino Lippi, termină frescele din capela Brancacci după moartea lui Masaccio. În timpul pictării Capelei Sixtine și Michelangelo a fructificat rezultatele creației lui Masaccio.

John Ruskin spune în anul 1900 despre opera lui Masaccio: „Renascentismul ridicat împotriva goticului pe cale de a fi înfrânt, a pretins încă din timpul primei ofensive perfecțiunea absolută”.

 

 

În deceniul următor pentru unii pictori supunerea spațiului la o tratare geometrică începe să devină un scop în sine. Paolo Didono, supranumit Paolo Uccello, care lucrează la Florența în 1430 este descris un secol mai târziu de Giorgio Vasari ca un maniac al perspectivei, o minte până într-atât de pasionată de cercetări în geometria prospectivei încât a devenit, după Vasari, solitar bizar melancolic și sărac. Căsătorit, tată de familie își pierde interesul pentru acestea și nu se mai ocupă decât de perspectivă. Soția sa, scrie Vassari, povestea mereu că Paolo își petrecea toată noaptea în atelier, pentru a rezolva problemele respectivei, iar când ea îl chema la culcare el răspundea : „o ce lucru minunat este perspectiva !”

Paolo Uccello

Paolo Dono di Pratovecchio zis Uccello ( 1397 –1475), este un pictor italian din perioada timpurie a Renașterii florentine. Stăpânirea artei perspectivei, care era o mărturie a epocii și care s-a manifestat în mod deosebit în opera sa, îl situează printre cei mai importanți pictori renascentiști italieni ai secolului al XV-lea. Cu toate acestea, stilul lui Uccello este încă îmbibat de arta gotică târzie, încât artistul este considerat ca fiind ultimul reprezentant al acestui stil în pictura italiană.

Scurtă biografie. Paolo, s-a născut la Florența în anul 1397, fiu al chirurgului-bărbier Dono di Paolo di Pratovecchio. Mama, Antonia di Giovanni di Castello del Beccutto, era descendentă a unei vechi familii florentine. Despre tinerețea artistului nu se știe prea mult, în afară de faptul că și-a probat talentul în pictură foarte timpuriu. Între anii 1407 și 1414 lucrează împreună cu pictorul Masolino da Panicale și sculptorul Donatello în atelierul lui Lorenzo Ghiberti, care obținuse comanda pentru realizarea porții de nord a Baptisteriului din Florența. În această perioadă a căpătat numele de „Uccello” (Pasăre), datorită îndemânării cu care reușea să umple spațiile rămase libere între motivele principale cu mici animale și, mai ales, păsări.

În 1415, artistul este primit în asociația Arte dei Medici e Speziali („Asociația Medicilor și Farmaciștilor”), de care aparțineau și pictorii. Începând din 1418, călătorește mult: la Pisa și la Siena studiază creațiile lui Sassetta (1400-1450) și Ambrogio Lorenzetti (1290-1348). În Venezia lucrează la mozaicurile din Basilica di San Marco. Din acești ani datează fresca Madonna col Bambino, care se găsea în una din casele familiei Del Beccuto (astăzi în Muzeul San Marco din Florenza).

Madona cu copilul

În 1430, întors la Florența, execută frescele Storie della Genesi pe galeria verde (Chiostro verde) a mănăstirii Santa Maria Novella.

În anul următor, Uccello sosește la Veneția, unde rămâne timp de cinci ani. Veneția, datorită dialogului purtat cu Bizanțul, este orașul coloriștilor, spre deosebire de orașul celor ce pun accentul pe desen, Florența. Uccello este captivat de lucrările lui Gentile da Fabriano și, în aceeași măsură, entuziasmat de primele lucrări ale contemporanului său, Antonio Pisano (il Pisanello).

În 1431, Uccello revine din nou la Florența. Trebuie să mai aștepte câțiva ani pentru a fi recunoscut ca maestru. Primul succes îl înregistrează în anul 1436 cu fresca din Domul Santa Maria del Fiore, reprezentând pe Căpetenia de mercenari John Hawkwood (alias Giovanni Acuto), compoziție semnată pentru prima dată cu numele „Paolo Uccello”.

Căpetenia de mercenari John Hawkwood – detaliu – frescă (1436) în Domul din Florenţa

 

Fresca atestă profunda cunoaștere a meșteșugului de către pictor. În imensa bogăție a materialului se regăsesc rezultatele cercetărilor de mulți ani ale artistului în domeniul perspectivei. Fresca reprezintă prima pictură renascentistă a unei statui ecvestre și va exercita o influență însemnată asupra pictorilor din secolul al XV-lea, care se vor angaja adesea în zugrăvirea acestei teme.

Între 1435 și 1440, Uccello pictează – la comanda lui Cosimo Medici – o serie de trei tablouri despre bătălia de lângă San Romano din 1432, încheiată cu victoria Republicii Florentine asupra locuitorilor Sienei.

În 1443, Uccello participă din nou la lucrările de decorare a Catedralei din Florența. Proiectează vitralii și pictează fresce în jurul cadranului orologiului, care va fi instalat deasupra intrării principale. Din această epocă datează și frescele ce decorează pridvorul bisericii San Miniato al Monte. Din păcate, în secolul al XVII-lea au fost acoperite cu tencuială și în prezent – după restaurare – sunt într-o stare foarte proastă.

De la începutul anilor patruzeci, Uccello conlucrează cu sculptorul Donatello. În 1445 lucrează împreună în Padova. În jurul anului 1447, după revenirea la Florența, termină o altă serie de fresce pentru galeria bisericii Santa Maria Novella.

În 1452, Uccello se căsătorește cu tânăra de 19 ani, Tommasa di Benedetto Malifici. Între 1455 și 1460, pictează două variante pe tema Sfântul Gheorghe ucigând balaurul; tabloul mai cunoscut și mai minuțios lucrat se află în prezent în National Gallery din Londra.

 

Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, 1435-1460, National Gallery, Londra

 

Începând cu sfârșitul anilor cincizeci, Uccello este tot mai mult privit de noile generații de pictori ca o relicvă a vremurilor apuse. Este nevoit să execute machete pentru artiștii care se ocupau de vitralii și pentru ebeniștii care făceau încrustrații în lemn.

În 1465, situația sa se îmbunătățește. Societatea „Corpus Domini” din Urbino îi comandă o lucrare pentru altarul capelei „Sfântul Sacrament”. Uccello execută celebra sa predelă, Miracolul Ostiei, care va fi terminată în 1473 de pictorul Iustus di Gandava.

Miracolul Ostiei

 

Ultima sa capodoperă, Vânătoare , a rămas mult timp neremarcată. O veți vedea în continuare.

Paolo Uccello moare la 10 decembrie 1475 și este înmormântat la Florența în cavoul familiei din biserica Santo Spirito.

 

Sursa biografiei : Wikipedia

 

Opera. Paolo Uccello este un artist al cărui rol în istoria picturii florentine este greu de definit. Este considerat artistul care a sacrificat bună parte a talentului său pentru pasiunea perspectivei. Se consideră, de asemenea, că asupra artei lui Uccello și-a pus prea puternic amprenta pictura gotică. Criticii de artă au descoperit în opera lui eclectism, logică și omogenitate. Pentru înțelegerea operelor lui Uccello, este extrem de importantă analiza contextului istoric în care acestea au fost create. Bogăția epocii renașterii italiene se manifestă în toate domeniile: în artă, în viața religioasă, în economie, schimbarea totală desfășurându-se în numai câțiva ani. Uccello se naște în 1397, cu patru ani înaintea lui Masaccio, datorită căruia se petrece o adevărată revoluție în pictura italiană. În primii ani ai secolului al XV-lea, viața artistică este încă dominată de arta gotică internațională târzie. Uccello se încadrează la început în acest curent, în special în perioada petrecută la Veneția (1425–1431).

Portretul unei nobile florentine, 1450

 

Când se întoarce la Florența, pictura trecea deja printr-o transformare totală. Uccello rămâne pictorul generației sale, care cunoaște cel mai bine arta gotică, dar nu se încadrează în revoluția renascentistă care se desfășura. Devine cel mai încrâncenat pictor al perspectivei, preferând o tehnică care se compune din detalii, îmbinând diferite perspective și astfel în operele sale spațiul va fi mai complex și mai surprinzător. Din aceste motive, creația lui Uccello a fost multă vreme rău interpretată. După succesele sale de la început, pictorul se izolează de contemporanii lui. Uccello păstrează și continuă tradițiile folosind, în același timp, noile descoperiri din pictură, chiar dacă dă impresia de a nu le recunoaște.

Buna Vestire

Thebaida

 

Bătălia de la San Romano (1435–1440). Bătălia de la San Romano a avut loc în 1432 și s-a terminat cu victoria florentinilor asupra locuitorilor Sienei. Cosimo Medici comandă lui Uccello o lucrare menită să eternizeze acest eveniment. Pictorul realizează trei tablouri (acestea se găsesc în prezent în trei locuri diferite: Londra, Paris și Florența). În centrul tabloului păstrat în National Gallery din Londra, se află căpitanul de mercenari, Niccolo da Tolentino, în fruntea călăreților florentini. Tabloul se găsește la Florența în Galleria degli Uffizi și înfățișează înfrângerea lui Bernardino della Giarda, căpetenia luptătorilor aparținând orașului Siena. Ultimul tablou, aflat astăzi în Muzeul Louvre din Paris, redă scena trecerii la atac a căpeteniei florentine, Micheletto Attendolo da Cotignola. Compoziția scenei se caracterizează printr-un mare echilibru – cu ajutorul sulițelor dispuse pe linii verticale, Uccello dă o osatură stabilă tabloului.

Bătălia de la San Romano (I): Niccolo da Tolentino în fruntea armatei florentine (National Gallery, Londra)

Bătălia de la San Romano (II): Înfrângerea lui Bernardino della Ciarda (Galleria degli Uffizi, Florenţa)

 

Frescele din capela altarului Catedralei Assunta del Prato datează din anii 1435–1440 și sunt alcătuite dintr-o serie de compoziții. Arcul intrării și arcada sunt ornate de patru sfinți reprezentând cele patru virtuți. Pereții din stânga și din dreapta sunt împodobiți de scene din viața Madonei și a Sfântului Ștefan. Excepțională este bogăția cromatică a cestor fresce, pentru care Uccello a renunțat chiar și la fidelitatea față de realitatea zugrăvită.

Sfântul Ştefan, frescă în Capella Assunta din catedrala del Prato

 

 

Vânătoarea (1470) este ultima compoziție a lui Uccello, executată în tempera pe lemn. Uccello redă cu o deosebită sensibilitate jocul fin al luminilor din desișul pădurii. Pictorul utilizează o gamă bogată a culorii verzi, de la pastel la cele mai închise tonalități. Se inspiră mult din gotică și din tradițiile pictorilor de miniatură. Pentru a obține efecte de lumină, folosește plăci de aur. Cu trecerea timpului, aurul și-a pierdut strălucirea, culorile de verde s-au întunecat. Cerul, ultramarin la început, a devenit de culoarea cernelii – de aceea multă vreme s-a crezut că tabloul reprezintă o vânătoare nocturnă.

Vânătoarea

Uccello este primul care se preocupă să aplice regulile perspectivei în construirea personajelor și nu numai a clădirilor, așa cum făcuseră Bruneleschi și Masaccio.

 

Panourile, care compun faimoasa sa bătălie de la San Romano, dispun pe un teren delimitat de planuri trupurile războinicilor și cailor surprinse în acțiune, sau încremenite în rigiditatea morții. Uccello este primul caruia i se datorează  încercarea de a picta corpuri solide cu forme deosebit de complicate (desenele după turbanele cu fațete, purtate în acele vremuri de eleganții Florenței, cu care cu care îi împodobește pe șefii combatanților din bătălie).

 

Este semnificativ faptul că Uccello a fost prieten cu matematicianul Antonio Magneti, al cărui portret l-a inserat printre acelea ale oamenilor iluștrii, alături de Bruneleschi. Este și mai revelator faptul că Uccello l-a avut ca profesor pe Fra Luca Pacioli, matematician celebru în mediile înrudite din Italia de Nord. Despre  cea mai importantă operă a acestuia, numită ,,Despre proporția divină, se spune că se inspiră atât de mult din speculațiile lui încât este un simplu plagiat.

 

În aproape două secole de tatonări, se produce o schimbare majoră solicitată de pictori și sesizată de arhitecți. Știința perspectivei se vede perfecționată de artiști, care o organizează într-un sistem și o îmbogățesc teoretic, situându-se ei însăși la nivelul matematicienilor.

 

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci