Roger L. Simon

Numiți-o democrație, republică democratică, constituțională, ziceți-i cum doriți – dacă informațiile lui Tucker Carlson, dintr-o sursă care a beneficiat de ”cunoașterea nemijlocită” a documentelor încă ascunse, referitoare la asasinarea lui Kennedy, și care implică CIA, sunt cu adevărat reale, atunci nici nu mai contează cum îi spunem.

Dacă CIA a fost într-adevăr implicată în vreun fel în asasinarea lui JFK din 22 noiembrie 1963, atunci orice s-a întâmplat în America începând cu acel moment, a fost, practic, doar un miraj creat de o agenție de informații mult mai adânc infiltrată decât ne-am fi putut imagina cei mai mulți dintre noi. În orice caz mai adânc decât mi-aș fi putut imagina eu, care n-am dat niciodată prea multe parale pe teoriile conspirației.

Chestiunile curente – șefa Comitetului Național Republican, Ronna McDaniel, revelând că este o rispitoare care a cheltuit pentru propriile-i călătorii de lux și nu pentru candidații republicani, fostul președinte Donald Trump, care strânge fonduri lansând grandoman pseudo-artă NFT (odihnește-te în pace, Johannes Vermeer!); chiar și demascarea, de către Elon Musk, a mecanismului de cenzură din spatele Twitter (cazul având, totuși, un ciudat aer de familie) – toate astea sunt, comparativ cu implicarea CIA în moartea lui JFK și tăinuirea faptului pe parcursul a mai multor decenii, doar niște desfășurări anoste, aproape fără însemnătate.

Faptul că fostul director al CIA, Mike Pompeo, a refuzat să apară în emisiunea lui Carlson, pentru a discuta, nu este deloc lipsit de importanță. Știm cu toții despre cei 51 de oficiali ai serviciilor de informații – John Brennan și ceilalți – care, acum doi ani, susțineau că afacerea laptopului lui Hunter Biden este doar o dezinformare rusească. Și… acum, asta?

De ce 3% din documentele Comisiei Warren despre asasinat continuă să fie ascunse, după cei aproape 60 de ani în care toți protagoniștii au murit, de ce, dacă nu pentru a ascunde americanilor ceva de o importanță vitală?

A venit vremea să reconsider filmul ”JFK” al lui Oliver Stone pe care, în ciuda faptului că l-am admirat ca realizare cinematografică, l-am considerat, până acum, mult prea excentric.

Asasinarea lui JFK are pentru mine o însemnătate specială, deoarece s-a întâmplat în ziua în care împlineam 20 de ani. Eram, pe vremea aceea, student la Darthmouth și am mers cu mașina la Skidmore (Saratoga Springs, New York), pentru a-mi petrece weekendul împreună cu prietena mea. Stupefiat, l-am văzut pe Jack Ruby împușcându-l pe Lee Harvey Oswald, în direct, la televizorul alb negru al unei camere de motel.

Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată ceva mai inexplicabil. Cum a putut fi permis un asemenea lucru, la doar câteva ore de la asasinat? Iar retrospectiv, totul devine și mai incredibil. Simt că, într-un anumit sens, tot ce am crezut, în cea mai mare a parte a vieții mele de adult, a fost pur și simplu șters cu buretele.

Dar, deși cei mai mulți dintre noi, cei care am atins ”o anumită vârstă”, avem propriile noastre povești personale, aceasta este doar o parte relativ minoră. Din punct de vedere istoric, pentru țara noastră în general, asasinarea lui Kennedy a fost un dezastru, care dus la ascensiunea președintelui Lyndon B. Johnson și la setul de programe  ”Marea Societate”.

Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, din cauza acestora, a fost distrugerea destul de rapidă a familiei de culoare, femeile fiind convinse, prin intermediul unor alocații, să se căsătorească cu statul, în locul bărbaților care ar fi trebuit să fie, în mod normal, soții lor. Statisticile privind declinul familiei negre și creșterea gospodăriilor monoparentale sunt binecunoscute, la fel și rezultatele pe care comunitatea neagră și noi toți ceilalți suntem nevoiți să le îndurăm în fiece zi. Ce se întâmplă cu un bărbat, alb sau negru, care nu mai are responsabilitatea de a deveni tată? Lyndon B. Johnson a fost în multe privințe nașul Black Lives Matter, ca să nu mai vorbim despre violența extrem de tristă de pe străzile marilor noastre orașe, în special Chicago.

Dacă toate acestea sunt adevărate, întrebarea care se pune este cum vom ieși din această halucinație colectivă, mult mai puternică – deși nu lipsită de orice legătură – cu psihoza în masă descrisă de academicianul belgian Mathias Desmet?

Pentru început avem nevoie de informații complete – de fiecare document! – și avem nevoie de ele acum! Populația trebuie să afle ce conțin cele trei procente de documente ascunse, altminteri nu putem merge mai departe. Și trebuie să cerem asta cu voce tare!

The Everly Brothers [un duo rock american, format din Isaac Donald ”Don” Everly și Phillip ”Phil” Everly, n.m. N.B.] a spus-o, poate cel mai bine, deși într-un alt context:

”Trezește-te, micuță Susie, trezește-te,

Că prea am dormit noi, așa,

Trezește-te micuță Susie și plângi,

Spectacolu-i gata, s-a făcut ora patru

Și suntem într-o mare belea.”

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

sursa: aici

Roger L. Simon este un romancier premiat, scenarist nominalizat la Oscar, co-fondator al P.J. Media și, în prezent, editor al ziarului The Epoch Times. Cele mai recente cărți ale sale sunt: ”The GOAT” (ficțiune) și ”I Know Best: How Moral Narcissism is Destroying Our Republic, If It Hasn‘t Already” (nonficțiune).