Dragi cititori ai ziarului „Vocea românului”, oameni buni, în așteptarea nașterii Domnului, am revăzut câteva dintre lucrările doamnei Adriana Craciunescu. În prag de sărbatoare, împart cu dumneavoastră bucuria de a privi frumusețea artei sale. Florile (acuarelă), grafica de carte (conținut și copertă) si creațiile sale literare stau sub semnul sensibilității feminine.
Am ales prezentarea acestor imagini, pentru ca nu au nimic agresiv, sunt nonconflictuale. Mai mult, aduc liniște interioară.
Cromatica menține atenția privitorului pe vitalitate, simbolizând, dincolo de forme, culorile bradului împodobit, intr-un registru comprimat, fără granițe între anotimpuri. Poate galbenul, în cantitate redusă, ar putea sugera pesimism, trecere. Dar nu e îndeajuns pentru a ne plasa în zona de tristețe.
Motivul frunzei este prezentat, de regulă, sub spectrul florilor. Magia verdelui trasează drumuri reunind cerul cu pamântul. Pe acest fond, oamenii sunt percepuți ca puncte vitale, fără de care construcția estetica și-ar pierde sensul.
Grafica de carte e realizată, uneori în registru realist, alteori în spectru ludic, deosebit de atractiv. Artista se plimbă lejer printre teme, trecând cu ușurință de la „nori” la „senin”.
Sunt foarte multe cărti pentru care a realizat ilustratii si copertă. A ilustrat și publicat proză scurtă ( „Amprente pe asfalt”, 2016, editura RBA media) și poezie („Latenightpoetry”, 2020, editura Cununi de stele).
Participă la evenimentele care marchează viața culturală bucureșteană: conferințe, târguri de carte, întâlniri literare cu lectură publică, expoziții. Publică recenzii ale scriitorilor contemporani, prezintă cărți nou apărute, neostentativ, cu răbdare, ca un adevărat profesor.
Poezia sa atrage atenția prin frumusețe și profunzime, trădând pasiunea pentru arte vizuale. Fiecare poem poate fi o pictură în cuvinte.
Din când în când, transpare liric tristețea omului care ar vrea să le fie mai bine semenilor săi, dorința artistului de a aduce bucurie.
„Înafaralegii”
Trăiesc într-o țară săracă.
În orașul meu, oamenii
sunt plătiți cu zâmbete.
Cam două pe săptămână.
N-au nici după ce bea apa!
În alte părți,
surâsurile
sunt marfă de contrabandă.
Se împart pe furiș,
în mare taină.
Cred ca mă fac
haiduc.
Le fur pe toate și le dau pe degeaba.
La kilogram.
Câte doua-trei de fiecare…
Sa se bucure toată lumea.
