1903: A fost fondată Confederația patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriașilor din România)- actual UGIR-1903.

1905: Se descoperă în Africa de Sud cel mai mare diamant din lume, Cullinan. În stare brută cântărea 3.025 carate. Diamantul a fost tăiat în 105 piese – 9 mari și 96 mici.

1909: Premiera, la Dresda, a operei „Electra”, de Richard Strauss (libretul de Hugo Hofmanstahl, după piesa lui Sofocle).

1915: Apare, la Craiova, revista literară „Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga.

1915: Marina Statelor Unite ocupă Hahiti.

1915: Președintele american, Woodrow Wilson, fondează Parcul Național Rocky Mountain.

1916: Primul Război Mondial: Germania a efectuat primul raid aerian cu aparate „Zeppelin” deasupra Parisului.

1918: Demisia guvernului Ion I. C. Brătianu–Take Ionescu (26 ianuarie/8 februarie); noul guvern va fi condus de generalul Alexandru Averescu.

1918: Republica Populară Ucraineană își declară independența față de Rusia sovietică.

1919: Președintele Statelor Unite, Woodrow Wilson (1913-1921), propune la Conferința de pace de la Paris crearea Ligii Națiunilor.

1920: România și Cehoslovacia stabilesc relații diplomatice la nivel de legație.

1923: Consiliul de Miniștri a aprobat statutul Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR).

1924: Au început primele Jocuri Olimpice de Iarnă în Franța, la Chamonix.

1924: La trei zile după moartea lui Lenin, orașul Petrograd este redenumit Leningrad de al doilea Congres al Consiliilor URSS, în scopul de a onora permanent pe defunctul revoluționar.

1924: Orașul rusesc Petrograd este redenumit Leningrad.

1926: Inginerul englez John Logie Baird (1888-1946) a experimentat într-un studio din Londra primele transmisiuni televizate.

1930: Se pun bazele „Buletinului Federației”, singura publicație a Federației corpului didactic din România.

1932: Desființarea Ordinului Iezuiților în Spania.

1933: După o întâlnire cu președintele Paul von Hindenburg, cancelarul german Kurt von Schleicher demisionează și recomandă numirea lui Adolf Hitler în calitate de cancelar.

1933: Guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod semnează, sub auspiciile Ligii Națiunilor, „Acordul de la Viena”, care asigura împrumuturile capitaliștilor străini, contractate în vederea „asanării economico-financiare a țării”, prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori și funcționari, sporirea și încasarea regulată a impozitelor.

1939: În Chile are loc un cutremur cu magnitudine 8,3 grade pe scara Richter. Au decedat 28.000 de oameni.

1939: Ocuparea orașului Barcelona, de către fașciști.

1941: Au început, la Washington, consfătuiri secrete între Statele-Majore englez și american (pâna la 29 martie 1941); au fost adoptate principiile fundamentale ale strategiei războiului împotriva puterilor “Axei” (planul “ABC1”).

1941: După rebeliunea legionară din 21 ianuarie – 23 ianuarie 1941, se constituie un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari și tehnicieni.

1944: Lichidarea definitivă a blocadei Leningradului, începuta la 8 septembrie 1941.

1945: Eliberarea de către forțele sovietice a lagărului de exterminare de la Auschwitz din Polonia.

1946: Adunarea Generală a ONU adoptă prima rezoluție. Aceasta se referă la utilizarea în scopuri pașnice a energiei atomice și eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă.

1947: URSS semnează Tratatul de pace cu România (după a doua conflagrație mondială).

1948: După asasinarea lui Mahatma Gandhi în casa sa, prim-ministrul Indiei, Jawaharlal Nehru, vorbește națiunii, spunând „Lumina s-a stins din viețile noastre”. Data asasinatului este marcată drept „Ziua Martirilor” în India.

1948: Începe construcția Fabricii de confecții „APACA”, din București. La 1 mai1948, fabrica începe să producă.

1949: Au fost acordate primele premii Emmy.

1949: Este creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), de către țările central și est-europene, satelite ale Rusiei.

1949: Înființarea Consiliului Internațional al Muzicii.

1949: Marea Britanie recunoaște statul Israel.

1950: La Johannesburg (Africa de Sud) izbucnesc primele tulburări provocate de politica rasială a Africii de Sud.

1950: Proclamarea republicii India. Ziua Națională a Indiei.

1952: Republica Populară Română. Hotărârea Consiliului de Miniștri prin care se declanșează reformă monetară, la un raport de 1 leu nou=20 lei vechi.

1956: Austriacul Toni Sailer face senzație la Cortina d’Ampezzo, Italia, unde se desfașoară Jocurile Olimpice de iarnă, câștigând toate cele trei probe de schi alpin: slalom, slalom uriaș și coborâre.

1956: RCA lansează primul său single Elvis Presley – „Heartbreak Hotel/I Was The One”.

1957: Premiera filmului „La Moara cu noroc”, ecranizare de Victor Iliu după nuvela lui Ioan Slavici, o reușită a cinematografiei românești.

1958: Doi cercetători, Sir John D. Cockcroft (Marea Britanie) și Lewis L. Strauss (SUA), anunță public reușita primei fuziuni controlate a două nuclee atomice ușoare, transformate într-unul greu. Energiile degajate sunt foarte mari, similare cu efectele exploziei unei bombe cu hidrogen.

1963: Negocierile cu Marea Britanie pentru aderarea la Comunitatea Economică Europeană eșuează din cauza veto-ului președintelui francez Charles de Gaulle.

1964: Lansarea unui balon-satelit, „Echo II”, prima experiență comună sovieto-americană pentru studierea Cosmosului.

1965: Hindi devine limba oficială în India.

1967: Semnarea de către URSS, SUA și Marea Britanie a Tratatului privind utilizarea pașnică a spațiului cosmic pentru urmatorii 60 de ani (intrat în vigoare la 10 octombrie).

1967: Trei astronauți americani, Gus Grissom, Ed White și Roger Chaffee, au murit, fiind carbonizați în incendiul izbucnit la bordul navetei spațiale „Apollo 1”, în timpul simulării unei lansări a acesteia de la Cape Canaveral, Statele Unite ale Americii.

1969: Are loc ultimul spectacol public al trupei The Beatles, pe acoperișul Records Apple, din Londra. Concertul improvizat este întrerupt de poliție.

1970: Are loc premiera filmului „MASH” (regizor Robert Altman).

1972: „Bloody Sunday”/ Duminica Sângeroasă – Trupele britanice au ucis 13 catolici la o adunare din Londonderry (Irlanda de Nord).

1972: În apropiere de Guam, a fost descoperit soldatul japonez Shoichi Yokoi, care a petrecut 28 de ani în junglă, după ce a aflat în 1952 că Al Doilea Război Mondial se încheiase.

1973: La Paris, a fost semnat acordul de pace care a dus la încheierea Războiului din Vietnam.

1976: România devine membră a Grupului celor 77.

1980: Israel și Egipt stabilesc relații diplomatice.

1981: S-a dat în exploatare cel mai mare pod de pe Siret, în zona hidrocentralei Galbeni.

1983: Are loc primul zbor cu pasageri al primului avion de pasageri produs în România, RomBac 1 – 11, pe ruta București – Timișoara.

1983: Ziua mondiala a vămilor sub auspiciile Organizației Mondiale a Vămilor.

1984: A fost lansat pe piață primul computer Apple Macintosh.

1986: Are loc prima survolare a planetei Uranus, nava spațială Voyager 2 trecând la 81.500 km de planetă.

1986: Catastrofa navetei spațiale „Challenger”, a cărei explozie, la 75 de secunde de la lansare, a provocat moartea celor 7 astronauți aflați la bord.

1987: Mongolia a stabilit relatii diplomatice cu SUA.

1987: Republica Malta s-a declarat stat neutru, conform prevederilor Constitutiei.

1988: Inaugurarea Bibliotecii Române din Paris.

1990: A început procesul celor patru demnitari ai regimului comunist: Ion Dincă, Tudor Postelnicu, Emil Bobu și Manea Mănescu; la 2 februarie au fost condamnați la închisoare pe viață. După scurt timp, au fost puși în libertate.

1990: CFSN adoptă prin decretul-lege nr. 40, cântecul Deșteaptă-te, române! drept imn de stat al României.

1990: S-a înființat Confederația sindicală „Frăția”.

1991: „Grupul celor 24″ hotărăște să includă România între țările est-europene beneficiare de asistența în cadrul programului PHARE, program inițiat în 1989 și având în vedere ajutorarea prin credite și asistență tehnico-economică a fostelor țări socialiste.

1992: A fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare și bună vecinatate cu Bulgaria.

1992: La Praga are loc reuniunea Consiliului de Miniștri ai CSCE (Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa – din 1994 se numește Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, OSCE). Se adoptă „Documentul de la Praga privind dezvoltarea pe viitor a instituțiilor și structurilor CSCE” și „Declarația Consiliului CSCE cu privire la neproliferare și transferul de arme” .

1993: A luat ființă cotidianul „Cronica Română”.

1993: Václav Havel a fost ales președinte al Cehiei.

1994: Este semnat, la Bruxelles, de către ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, Documentul–cadru privind participarea României la Parteneriatul pentru pace, propus de NATO. Documentul permite participarea în comun la operațiuni de menținere a păcii și de rezolvare a situațiilor de criză, ca și la aplicații militare comune, să-și perfecționeze, prin cooperare, pregătirea de luptă, să primească asistență pentru restructurarea organismelor militare.

1995: Întâlnirea dintre Mircea Snegur, președintele Republicii Moldova, și Bill Clinton, președinte al SUA, prima de acest fel, consacrată în principal ajutorului american destinat dezvoltării economiei de piață și reformelor politice din Republica Moldova.

1996: Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat tratatul „START-2″ cu privire la reducerea și limitarea armamentelor strategice ofensive (documentul fusese semnat la Moscova, la 3 ianuarie 1993, de către președinții Boris Elțin și George Bush).

1998: Canada, Japonia, Rusia, SUA și statele membre ale Agenției Spațiale Europene semnează contractul pentru construcția Stației Spațiale Internaționale.

1998: Partidul Comunist Francez își deschide arhivele pentru istorici și politologi.

1999: Cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter în Columbia. Au decedat 1.171 de oameni.

1999: Este înființată, la București, Academia Română de Aviație, prin reorganizarea Centrului de Perfecționare a Personalului din Aviația Civilă.

1999: Începe, la Paris, „Conferința europeană asupra participării echilibrate a femeilor și bărbaților la procesul de luare a deciziilor” (28 ianuarie -30 ianuarie 1999).

1999: Întâlnirea dintre Papa Ioan Paul al II-lea și președintele american Bill Clinton. Suveranul pontif ramâne la Saint-Louis 48 de ore.

2001: Cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter în nordul Indiei. Au decedat peste 20.000 de oameni, iar alți peste 167.000 au fost răniți. Au fost distruse în jur de 340.000 de clădiri.

2001: Naufragiul vasului ucrainean Pamiat Merkuria, în Marea Neagră, soldat cu decesul a 16 de persoane și dispariția altor 3.

2002: În Discursul despre Starea Națiunii, președintele american George W. Bush a declarat guvernele Irakului, Iranului și Coreei de Nord drept „Axa răului”.

2004: A început desfășurarea proiectului cultural „Orașul de sub oraș”, care a constat în spectacole susținute de actorii Teatrului Masca în stațiile de metrou din București.

2004: Roverul Opportunity a aterizat pe suprafața planetei Marte, într-un mic crater pe platoul Meridiani Planum.

2006: Papa Benedict al XVI-lea publică prima sa enciclică Deus caritas est (Dumnezeu este dragoste), semnată la 25 decembrie 2005, în care se ocupă de dragoste în diferitele ei dimensiuni.

2006: Unitatea teroristă radicală Hamas, care pune sub semnul întrebării dreptul Israelului la existență, câștigă alegerile pentru consiliul legislativ din teritoriile palestiniene cu o largă majoritate și înlocuiește Fatah, care a condus până atunci.

2010: Crina Coco Popescu, în vârstă de 15 ani, a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei, Carstensz Pyramid (4884 m) din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care urcă acest munte. Recordul anterior era deținut de americana, Samantha Larson, care a urcat pe acest vârf în 2007, la vârsta de 18 ani.

2012: Horia Tecău câștigă finala de dublu mixt la Australian Open.

2013: Două sute patruzeci și două de persoane mor într-un incendiu al clubului de noapte din orașul brazilian Santa Maria, Rio Grande do Sul.

2018: Viorica Dăncilă este confirmată de Parlament și devine prim-ministru, fiind prima femeie din România care ocupa acest post. Ea este al treilea prim-ministru al României în mai puțin de 13 luni.

 Sărbătoriții săptămânii

1902: Ion Călugăru (Benjamin Croitoru), prozator român

1920: Cornel Onescu, politician român

1924: Bianca Maria Piccinino, jurnaliștă și moderatoare de televiziune italiana

1925: Liviu Ionesi, geolog român, membru al Academiei Române

1930: Gene Hackman, actor american

1931: Lucia Bosè, actriță italiană

1935: Vasile Grigore, pictor român

1936: Alan Alda, actor american

1936: Florin Piersic, actor român de teatru și film

1936: Gabriel Dimisianu, critic literar român

1936: Ismail Kadare, scriitor albanez

1936: Samuel Ting, fizician american

1937: Boris Spasski, jucător rus de șah

1937: Hans Moser, jucător și antrenor german de handbal, născut în România

1937: Vanessa Redgrave, actriță britanică

1940: Joachim Gauck, activist civic german, președinte federal al Germaniei (2012-2017)

1941: Dick Cheney, Vice-președinte al Statelor Unite

1941: Neil Diamond, cântăreț, compozitor, actor și muzician american

1942: Alexandru Mironov, scriitor și politician român

1943: Luiz Carlos Prates, jurnalist și psiholog brazilian

1944: Constantin Parascan, scriitor și critic literar, muzeograf, profesor universitar român

1944: Nick Mason, baterist englez (Pink Floyd)

1944: Susan Howard, actriță americană

1945: Robert Wyatt, muzician englez (Soft Machine)

1945: Silviu Angelescu, critic literar și prozator

1945: Tom Selleck, actor, producător american

1946: Radu Ulmeanu, scriitor român

1947: Michel Sardou, cântăreț francez

1947: Mircea Gheordunescu fizician român

1948: Aurel Vlădoiu, politician român

1948: Valeri Brainin, poet, muzicolog, pedagog de muzică și compozitor rus-german

1949: Sir Paul Nurse, medic britanic, laureat al Premiului Nobel (2001)

1949: Ștefan Velniciuc, actor și profesor român

1950: Daniel Auteuil, actor francez

1950: Hamad bin Isa al Khalifa, rege al Bahrain

1950: Stela Enache, cântăreață română de muzică ușoară

1950: Tudor Mătușa, politician român

1951: Phil Collins, muzician britanic (Genesis și Brand X)

1952: Silvia Marcovici, violonistă evreică de origine română

1953: Dan Marcoci, regizor român

1953: Mihai Lungeanu, regizor român de teatru

1953: Nicolae Botgros, artist, violonist și dirijor din Republica Moldova

1954: Oprah Winfrey, actriță și gazdă de talk show american

1955: Nicolas Sarkozy, politician francez, președinte al Franței din 2007

1956: Laurențiu Damian, regizor român

1956: Matei Vișniec, poet și dramaturg român, stabilit la Paris

1957: Janick Gers, chitarist britanic (Iron Maiden și White Spirit)

1959: Eugen Bejinariu, politician român

1961: George Păunescu, pictor român

1961: Laura Grunberg, scriitoare română

1961: Nastassja Kinski, model și actriță germană

1962: Dorinel Ursărescu, politician român

1962: Dragoș Ștefan Șeuleanu, jurnalist, producător de emisiuni radio

1962: Marina Florea, cântăreață română de muzică ușoară

1962: Oana Pellea, actriță română de teatru și film

1962: Olga Tokarczuk, scriitoare poloneză

1962: Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei

1964: Carmen Rădulescu, interpretă română de muzică ușoară

1968: Filip al VI-lea al Spaniei, rege al Spaniei

1968: Liviu Codârlă, politician român

1973: Vasile Cosmin Nicula, politician român

1974: András-Levente Máté, politician român

1974: Andrei Pavel, jucător român de tenis

1974: Liviu Apetroaie, poet, publicist, muzeograf literar român

1975: Narcisa Suciu, interpretă, textieră si compozitoare română

1975: Radu Lambrino, politician român

1976: Laura Vasiliu, actriță română

1977: Răzvan-Petrică Bobeanu, politician român

1977: Rick Ross, rapper american

1978: Cătălin Măruță, realizator TV român

1978: Corina Morariu, jucătoare americană de tenis de origine română

1978: Gianluigi Buffon, fotbalist italian

1978: Jamie Carragher, fotbalist englez

1979: Rosamund Pike, actriță engleză

1980: Dejan Rusmir, jucător de fotbal sârb

1980: Liviu Pleșoianu, politician român

1980: Marat Safin, jucător rus de tenis

1981: Elijah Wood, actor american

1982: Noemi (n. Veronica Scopelliti), cântăreață și compozitoare italiană

1985: Florin Mergea, jucător român de tenis

1985: Ximena Duque, actriță columbiană

1990: Mihai Onicaș, fotbalist român

1990: Sergio Pérez, pilot mexican de Formula 1