Viv Forbes

În ciuda spuselor mass mediei, marele pericol cu care se confruntă viața de pe Pământ nu este încălzirea globală, ci o reîntoarcere a calotelor de gheață din Pleistocen, care au acoperit cândva grânarele din Eurasia și America de Nord.

O astfel de răcire globală ar provoca mari distrugeri în primul rând plantelor, din pricina micșorării cantității de dioxid de carbon din atmosferă, în urma dizolvării acestuia în oceanele aflate în curs de răcire.

Există o abundență de dovezi privitoare la incapacitatea creatorilor de simulări computerizate de a face prognoze corecte. Meteorologii pot prognoza vremea cu până la o săptămână înainte, iar schimbările înregistrate în temperatura apei din oceane ne pot ajuta de asemenea, să prognozăm evenimente climatice majore de tipul El Niño sau La Niña, pentru anul care urmează. Dar, pentru previziuni meteo sau climatice de peste un an, trebuie să apelăm la discipline științifice precum geologia, arheologia, fizica și astronomia.

Dovezile geologice provin din carote de gheață, foraje adânci, cartografii stratigrafice și tot felul de semne vizibile în mine și cariere. Aceste probe arată clar că, în afara oricărei influențe umane, pământul a trecut prin perioade recurente de vulcanism, a fost afectat de maree, inundații, secete, ciocniri cu asteroizi, perturbări planetare, inversări magnetice, ere glaciare și a suportat dispariția multor specii. Arheologia și studiile inelelor copacilor au dezvăluit, de asemenea, multe dovezi mai recente ale schimbărilor climatice perturbatoare.

Căldura de care ne bucurăm astăzi poate proveni din doar două surse: soarele sau nucleul topit al Pământului. Sursa majoră și cea mai sigură a încălzirii globale este soarele – marea centrală nucleară din înaltul cerului care direcționează un flux continuu de energie radiantă către Pământ. Această energie solară topește gheața și zăpada, furnizează energia necesară vieții și generează convecția atmosferică care alimentează alizeele, furtunile, tornadele și cicloanele.

Energia ajunge de asemenea la suprafața pământului și în oceane, izbucnind din nucleul topit al Pământului, prin activitate vulcanică subterană sau de suprafață. Mulți vulcani de pe uscat sunt acum în general liniștiți, dar există o mulțime de dovezi geologice ale unor perioade de activitate vulcanică masivă și distructivă, adesea coincidente cu dispariția unor specii și apariția altora.

Înfricoșătoarele prognoze computerizate actuale care ne amenință cu o teribilă încălzire globală se bazează exclusiv pe un factor absolut banal, și anume măsura în care producția umană de bioxid de carbon și metan ar putea afecta clima prin încetinirea transmiterii energiei solare prin atmosferă. Autorii acestora ignorând cu desăvârșire faptul că CO2 hrănește întreaga vegetație care, la rândul ei, hrănește viața animală și respingând faptul că actualele niveluri de CO2 din atmosferă sunt chiar periculos de scăzute.

Aproape în fiecare zi, mass media alarmistă încearcă să inventeze o poveste cât mai catastrofală despre ”schimbările climatice”. Dar vremea se schimbă mereu – Pământul a avut un climat stabil doar pe parcursul lungilor perioade de glaciațiune.

Un matematician/astronom siguratic și neobosit, Milutin Milankovitch a calculat singur (fără computere gigantice și conferințe mondiale), ciclurile probabile ale temperaturilor globale, determinând energia solară variată primită de masele continentale ale emisferei nordice. Calculele lui s-au dovedit mai bune decât orice a putut produce vreodată Intergovernmental Panel on Climate Change. Și, conform ciclurilor Milankovitch, următorul ciclu climatic va fi unul rece. O ipoteză care se sprijină pe trei dovezi.

Ghețarii se reîntorc. Când geologii au investigat vârsta majorității ghețarilor actuali, au descoperit că sunt surprinzător de tineri și, în loc să scadă, mulți dintre ei sunt în creștere. Printre ghețarii care înaintează se numără ghețarul Vernagtferner din Alpi, ghețarul Perito Moreno, ghețarul Viedma, ghețarul Piedras Blancas și ghețarul Gorra Blanca din Patagonia; ghețarii Tsaa și Hubbard din Alaska și, de asemenea, ghețarii Jakobshavn, Hofsjökull, Langjökull, Mýrdalsjökull și Vatnajökull din nordul Atlanticului.

În 2017 s-a relatat că, între 1983 și 2008 au avansat pe puțin 58 de ghețari din Noua Zeelandă, ghețarul Franz Iosef aproape continuu și recâștigând de fapt mai jumătate din lungimea totală pe care o pierduse în secolul al XX-lea. Ghețatul Fox din Noua Zeelandă este în creștere, la fel și ghețarul Nisqually din America de Nord. Și, același lucru se întâmplă în cazul unui procent semnificativ al ghețarilor din Himalaya, despre care un comunicat din 2007 al IPCC susținea că se retrag și că ar putea să dispară de tot până în 2035.

Pentru reconstituirea climei din ultimii 10 000 de ani a fost utilizat Proiectul de cercetare Greenland Ice Core și conform acestuia, în ultimii 6 000 de ani, temperatura a scăzut. Și, tot conform acestuia, temperatura globală determină nivelurile de CO2 din atmosferă, și nu invers.

În al treilea rând, în perioada caldă medievală, asupra căreia istoricii și climatologii sunt de acord, afirmând că atunci a fost mai cald aproape peste tot în lume, producția de alimente și populația au crescut, iar arta și cultura au înflorit. Această perioadă, blândă și productivă, a fost urmată de Mica eră glaciară, care a durat din aproximativ 1300 d.Hr. până aproape de începutul secolului al XX-lea. Intervalul de timp dintre 1550 d.HR. și 1700 d.Hr. a fost unul rece, în care foametea și bolile au făcut ravagii. Gheața arctică s-a extins, râurile și lacurile au înghețat, lizierele pădurilor au fost distruse, furtunile reci au devastat Europa (una dintre acestea a făcut praf Armada spaniolă), culturile agricole au fost nimicite, ceea ce a provocat scăderea populației, în zonele nordice precum Scoția sau Norvegia (unde capitalele au fost mutate mai spre Sud) și pierirea locuitorilor Groenlandei.

Epoca caldă a vremurilor noastre a început în jurul anului 2000 d.Hr., dar va fi, probabil, doar un interval scurt, de amânare. Pe măsură ce căldura se va estompa, făcând loc ghețurilor, generațiile amenințate se vor uita uimite la panourile solare acoperite cu zăpadă, la turbinele eoliene și la liniile electrice deteriorate de viscol, pe care le-am semănat peste tot, plătind pentru elle un preț atât de mare. Războaiele viitoare ar putea fi purtate pentru accesul la petrol, cărbune, gaz și energie nucleară; turmele de vite, oi, capre și reni vor fi deosebit de apreciate și protejate. Iar australienii vor putea înțelege mai bine de unde vine denumirea vestiților Snowy Mountains.

Pentru o revenire bruscă a ghețurilor este nevoie de îndeplinirea a doar două condiții: trebuie să existe o creștere a căldurii vulcanice de sub oceane, și un cer rece și înnorat. Evaporarea apei din oceanele încălzite ar asigura umiditatea, iar cerul rece ar provoca precipitații de zăpadă și gheață pe uscat. Epocile glaciare pot începe înfricoșător de repede și par a fi declanște de inversările polilor magnetici, care stârnesc un vulcanism masiv, în special în oceanele aflate de-a lungul șanțurilor oceanice. Această încălzire submarină duce la evaporarea oceanelor, la creșterea norilor și reducerea temperaturilor de suprafață.

Atunci când zăpezile iernii răzbat prin căldura verii următoare, este atins punctul de vârf al erei glaciare. Zăpada va reflecta mai multă energie solară – calotele de gheață vor crește și nivelul mării va scădea tot mai mult. Recifele de corali vor rămâne blocate, iar națiunile insulare se vor extinde pe măsură ce apa mării va fi blocată în calote de gheață.

Dioxidul de carbon nu joacă aproape niciun rol în toată această poveste, exceptând situația vieții vegetale. Odată cu încălzirea mărilor, CO2 dizolvat este aruncat în atmosferă și viața vegetală înflorește. Dar, când oceanele se răcesc, dioxidul de carbon este re-dizolvat și plantele suferă. Doar imbecili precum compania minieră din Queensland Glencore pot încerca să câștige puncte verzi promițând că vor îngropa gazul aducător de viață, forțându-l în acviferele subterane.)

Așadar, scutiți-ne de trâmbițarea dezastrelor imaginare aduse de încălzirea globală și lăsați-ne să ne organizăm în mod corespunzător pentru a asigura o aprovizionare fiabilă cu energie și cu alimente, pe măsură ce următoarea eră glaciară va fi tot mai aproape.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Viv Forbes a studiat geologia, chimia, fizica, ciclurile climatice, simularea computerizată și managementul pășunilor.

Redacția noastră vă dorește, tuturor, un Crăciun fericit!