Apropierea Crăciunului care marchează venirea pe lume a lui Iisus Hristos –fiul lui Dumnezeu-, să ne mântuiască, aduce cu sine o comprimare a timpului, o augmentare a trepidaţiei zilnice, o ieşire din cadenţa cotidiană, în care „alergarea” prin supermarketuri hiperpopulate, pieţe agroalimentare, alunecă spre agitaţie şi nevroză. Cu toţii trăim, în aceste zile, mai degrabă retrăim, o experienţă iniţiatică. Încât bucuria devine o corvoadă plăcută, care capătă febrilitatea spasmodică a unui istovitor carnaval. Crăciunul şi Revelionul la români, dar nu numai, generează o euforie a trebăluielii prin insomniaca patimă a cumpărăturilor: brazi, cadouri, alimente, jucării ş.a.m.d.. Înghesuiala la tot pasul, traficul rutier, aproape infernal, au proporţii neobişnuite, mai ales că sunt multe de făcut, chiar dacă preferi confortul domestic acasă sau la ţară, la părinţi sau rude apropiate –nicăieri nu e mai bine decât alături de cei dragi-, potrivit obiceiului. Crăciunul rămâne o imagine idealizată şi despre nostalgia copilăriei. Creştinismul, din câte ştim, proclamă că nu poţi funcţiona în această lume după regulile ei, ci după regulile Celui care a creat-o. Creştinismul vrea împăcarea cu ceva mai adânc decât sinele propriu. Crăciunul a fost mereu o sărbătoare a recalibrării, o sărbătoare care se trăieşte în ambianţa familiei, dar mai ales în forul interior al fiecăruia. Tocmai de aceea, Crăciunul şi anul acesta e special prin inefabila lui prospeţime, fiind o renaştere, deşi e etern. În tot Doljul, de la o margine la alta, Crăciunul are dimensiunile lui specifice, de sărbătoare. Pregătirile, ca în toţi anii, spun cei cu care am discutat, n-au avut nimic deosebit. S-au sacrificat porci potrivit obiceiului, se va umbla în premieră la vinul din această toamnă. Văd în creşterea indiferenţei religioase, care ni se recomandă, fără discreţie, dacă nu chiar cu înverşunarea unor lideri europeni actuali de la Bruxelles şi Strasbourg care se căznesc să schimbe rânduiala Crăciunului, un avans al ignoranţei, care nu a adus niciodată ceva bun. Comisia Europeană a fost nevoită să retragă, ghidul de norme interne, după ce a fost criticat, pentru că prin utilizarea sa s-ar fi încercat anularea sărbătorii de Crăciun şi lansarea unui atac împotriva „bunului simţ”. Documentul intern, dezvăluit în tabloidul italian Il Giornale, a generat un torent de nemulţumiri verbale pe reţelele de socializare, de-a dreptul inflamate, inclusiv din parea oficialilor de la Vatican. S-a spus că documentul era o emanaţie a gândirii preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în dorinţa implementării unei „uniuni a egalităţii”, cea mai controversată parte a ghidului referindu-se la „evitarea asumpţiei că toată lumea e creştină” şi sărbătoarea Crăciunului în consecinţă. Pe lângă recomandarea de a evita Crăciunul, ghidul mai cerea ca în loc de „sezonul de Crăciun” este mai bine să vorbim de „sezonul sărbătorilor de iarnă”. Numai că religia este o opţiune personală şi fiecare poate celebra sărbătorile religioase după cum doreşte. Românii spre deosebire de occidentali au mai trăit o experienţă traumatizantă, în deceniile de comunism când Crăciunul a cedat locul „sărbătorilor de iarnă” iar Moş Crăciun fusese substituit cu Moş Gerilă. Nu contează aşadar dacă este vorba de o rezoluţie, recomandare sau numai de insinuări fiindcă multe din interdicţiile din istorie, ne reaminteşte Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, au început prin recomandări şi indicaţii. Crăciunul, pe care îl sărbătorim noi sub semnul naşterii lui Iisus, este un reper de cultură generală care asigură coexistenţa civilizaţiei noastre de la o generaţie la alta. Conştienţi de ceea ce sărbătorim, „naşterea fiului lui Dumnezeu” -cu mesajele de îngăduinţă, iertare, iubire, încredere, curaj şi speranţă-, rămânem încrezători că avem dreptul, la ceea ce moştenim, prin tradiţie şi obiceiuri, în cel mai profund spirit românesc.
Un articol de Mircea Canțăr
