Noi am fost dintotdeauna fascinați de America. Astfel, destui români, în special din Transilvania, au ales calea emigrației încă din secolul al XIX-lea și, tot încă de pe atunci, alții s-au dus doar pentru a strânge bani și a se reîntoarce ulterior la familiile lor, care îi așteptau acasă.
În perioada de după instaurarea regimului comunist i-am așteptat în zadar pe americani și pe englezi să ne salveze din ghearele URSS, fără să știm însă că SUA respinsese posibila insurecție împotriva regimului comunist propusă de Iuliu Maniu. Iar Nicolae Ceaușescu, în perioada sa de glorie, a cucerit inimile multora dintre concetățenii săi grație politicii sale de ieșire de sub tutela Moscovei și de deschidere față de Occident. Și, așa cum știm, în primul rând față de America.
Eu însămi fac parte dintr-o generație care a fost educată în spiritul conștientizării pericolului reprezentat de o eventuală invazie a Rusiei. Am făcut ore de pregătire militară în cadrul cărora am învățat, printre multe altele, să țin o armă în mână, sau să nimeresc o țintă și îmi amintesc că nouă, tinerilor de pe vremea aceea, ni se părea absolut firesc să ne apărăm țara. Nici prin cap nu ne-ar fi trecut să dăm bir cu fugiții la ceas de primejdie.
Iată însă că, astăzi, percepția asupra SUA – și mă refer aici, în special, la o bună parte a românilor care nu se manifestă online și nici nu răspund la sondajele de opinie (cca 70-75%) este sensibil diferită.
Pentru cine are ochi să vadă, retragerea precipitată a armatei NATO din Afganistan a fost înregistrată, la nivelul oamenilor obișnuiți, cu o nedisimultă satisfacție. (De altfel, doar aparent paradoxal, o reacție similară a fost înregistrată și în America. O dinamică stranie, recunoscută inclusiv de presa mainstream de peste ocean, care, însă, se străduiește din greu să o explice în termeni ideologici proprii.)
La fel de straniu poate să pară și faptul că numărul celor care refuză să privească războiul din Ucraina prin lentilele propagandei oficiale este, de asemenea, în creștere. O tendință care se va păstra ascendentă pe măsură ce criza economică se va accentua și condițiile de viață vor deveni tot mai grele. Este un lucru lesne de observat, chiar și (sau, mai ales) în lipsa sondajelor sofisticate de opinie ori a „discuțiilor” de pe rețelele de socializare.
De fapt, nu e deloc de mirare că, în ochii unui număr tot mai mare de oameni, ”rușii” – desemnați de noul Agitrop drept dușmanii jurați a tot ceea ce este mai bun și mai sfânt în lume – au rămas singurii care se mai pot opune ”programului special” impus de către noua ”aristocrație” occidentală.
Ultimii ani, în care popoarele au fost efectiv îngenuncheate la cheremul unei clase conducătoare care nu s-a dat în lături de la aproape nimic pentru a-și îndeplini ”agenda”, au dovedit că nu mai există nicio soluție politică pașnică care ar putea veni în sprijinul valorilor tradiționale, a vechiului nostru mod de viață. Și cu atât mai puțin una care să poată fi statornicită prin lege și susținută de instituțiile statului.
S-a văzut prea bine ce s-a întâmplat în Canada, în Italia, în Germania, în Franța… etc., etc., pretutindeni acolo unde oamenii s-au ridicat pentru libertate. Că despre România, unde până și votul cetățenilor a fost de atâtea ori călcat în picioare, procesul democratic însuși devenind o curată pierdere de vreme, nici nu mai are vreun rost să vorbim!
Or, celor siliți fie să tacă din gură, fie să se refugieze undeva în munți, cât mai departe de tăvălugul nivelator al lui ”globohomo”, nu le-a mai rămas nimic altceva decât nădejdea, probabil iluzorie, că Vladimir Putin și aliații săi vor restabili o nouă ordine multipolară, alungându-i de la putere pe unii care, de ani de zile, nu fac altceva decât să-și bată joc de viețile celor ce își duc zilele în trudă și în sudoare.
Alienați politic și împinși cu bună știință în mizerie de către o clasă politică în mod evident ostilă prin absolut tot ce întreprinde, ei văd în ”ruși” putere, virilitate și credință. Sunt foarte conștienți de ororile războiului pe care, de altfel, nu l-au dorit și nu ei îl alimentează. Ceea ce speră ei, însă, este că toată această nebunie va grăbi declinul răufăcătorilor de la butoane.
Nedeea Burcă
