Guvernatorul din Texas a anunțat că locuitorii statului nu vor mai fi obligați să poarte măști. (În alte 15 state – Alaska, Arizona, Florida, Georgia, Idaho, Iowa, Mississipi, Missouri, Montana, Nebraska, Dakota de Nord, Oklahoma, Carolina de Sud, Dakota de Sud și Tennessee – nici nu a existat, vreodată, o asemenea reglementare.[1]) Iar criticii au reacționat fulgerător, Joe Biden însuși spunând că o asemenea inițiativă nu poate fi decât rezultatul unei ”gândiri neanderthaliene”[2].

Până aici, nimic neobișnuit. Anul trecut, când Florida și-a deschis plajele pentru vacanțele de primăvară, urma să murim cu toții, și așișderea cu prilejul Convenției republicane, a deschiderii Superr Bowl-ului[3], sau a raliurilor de motociclete.

Doar protestele BLM nu au fost niciodată etichetate ca ”evenimente de suprarăspândire”, ceea ce, la urma urmei, mi se pare cât se poate de logic.

Fiecare nouă mutație a virusului a fost o avanpremieră a Apocalipsei și fiecare extindere a opțiunilor de luat masa, o sentință de condamnare la moarte. Toată lumea avea să moară în chinuri. Desigur, cu excepția celor care s-au încăpățânat să rămână vii și nevătămați.

Partea cea cea mai ciudată este însă că, regiunile proclamate drept ”standardul de aur” în ceea ce privește măsurile de prevenție, și care ar fi trebuit să fie ”sigure”, n-au fost nici pe departe astfel. În state precum New York, cu reguli dintre cele mai draconice, oamenii continuă să moară în număr semnificativ. Și chiar dacă ni se spune că lucrul acesta se întâmplă din vina fostului președinte, faptul că mai mult de o cincime din totalul deceselor au avut loc după preluarea funcției de către Joe Biden rămâne incomod și teribil de greu de ascuns.

De asemenea, New York-ul democrat continuă să aibă cel mai mare număr de spitalizați la un milion de oameni, și asta în ciuda faptului că, așa cum trâmbițase guvernatorul Cuomo, cu puțin înainte de vârful epidemiologic din noiembrie, procentul adepților fervenți ai măștilor de protecție era de 98%.

Șapte din cele zece state care au instituit purtarea obligatorie a măștilor au înregistrat, de asemenea, și cel mai mare număr de decese/cap de locuitor. În frunte cu California care, în ciuda faptului că fusese dată, ceva mai devreme, drept exemplu al binefacerilor fascismului pandemic, a avut una dintre cele mai groznice ierni din întreaga lume[4].

Ceea ce s-a repetat, identic, și în cazul altor națiuni care au instituit carantine severe și mă refer, în special, la Marea Britanie, care a suferit cel puțin la fel de rău, dacă nu chiar mai rău decât restul tuturor celorlalte țări[5].

Chiar dacă guvernanții refuză să le ia în considerare, datele sugerează că lockdown-ul sălbatic și purtarea măștilor au un efect aproape imperceptibil asupra răspândirii virusului, iar valurile epidemice vin și pleacă, independent de ceea ce facem sau nu facem noi. Natura își urmează cursul.

În cele ce urmează, am să vă împărtășesc câteva observații personale.

Una dintre rudele mele face parte dintre profesioniștii medicali supraexpuși la virusul SARS-COV-2. Și totuși, rezultatul testărilor pe care le face a fost mereu negativ. Mai mult decât atât, ne vedem de câte ori este posibil, ne îmbrățișăm și mâncăm împreună, la fel de nemascați ca popoul unui nou-născut. Și toate astea la New-York, în plin epicentru pandemic al SUA!

Totodată, până la închiderea companiei la care eram angajat, am lucrat cu oameni din toate colțurile lumii, inclusiv cu o grămadă de chinezi. Am fost spitalizat de două ori în ultimele luni ( din pricina inimii, și nicidecum a ”virusul ucigaș”), având de-a face cu o mulțime de medici și de pacienți. Am frecventat sala de sport, atunci când acest lucru a fost posibil, și am mâncat la restaurante, până când guvernul le-a închis și pe acestea. Am stat într-un hotel și am condus o mașină închiriată de-a lungul a două state. Și am participat la ceea ce mass media ar fi numit un ”eveniment superspreader”, chiar dacă acesta nu ar fi fost organizat de democrați.

Port mască doar atunci când n-am încotro.

Am făcut două călătorii lungi cu avionul. Nimeni nu avea nici cea mai mică idee dacă vreunul din călători era infectat, deoarece singurul ”control” la care am fost supuși a constat în completarea unui chestionar și măsurarea temperaturii cu un termometru digital, efectuată de o persoană fără nicio pregătire medicală.

Înainte de îmbarcare am fost ținuți cu agresivitate la o depărtare de șase picioare unii de ceilalți, în vreme ce aerul condiționat și ventilația deplasau aerul pe distanțe similare sau chiar mai mari, iar apoi, de-a lungul a nenumărate ore de zbor, am stat pe scaune între care nu exista nici cel mai mic interval. Asta în timp ce secțiunile alăturate de business și clasa întâi rămăseseră goale. Mancarea ne-a fost servită tuturor în același timp și, drept urmare, ne-am scos măștile simultan, respirând, pentru următoarele 40 de minute, liberi și nestingheriți, minunăția de aer reciclat din cabină. Și nu am primit nicio notificare ulterioară prin care să fim anunțați de îmbolnăvirea cuiva.

Metroul din New York nu a fost niciodată oprit. Nici n-ar fi fost necesar, un studiu recent nu a izbutit să demonstreze nicio corelație între vârfurile Covid și călătoriile cu metroul[6].

Or, dacă nu te îmbolnăvești într-un tub metalic, slab ventilat, stând laolaltă cu sute de străini adesea nemascați și nepăstrând niciun fel de distanță, atunci nu te mai îmbolnăvești nicăieri!

În opinia mea, genul acesta de precauții nu sunt decât teatru ieftin, menit să oprească infecțiile care nu s-ar fi produs niciodată, exact în felul în care TSA[7] a stopat actele teroriste care n-au existat nicăieri în afară de facebook.

Dar nu sunt nici pe departe eu singurul câștigător al loteriei de sănătate, norocul meu de a nu muri de covid fiind împărtășit de încă alți aproximativ  327 500 000 de americani. Ce număr frumos!

Astfel încât întrebările despre eficiența măștilor și a carantinei merită să fie discutate, și nicidecum respinse ca ”neardenthaliene”!

Ni se spune să urmăm știința, chiar dacă deciziile care ne controlează viețile sunt luate de politicieni, oamenii de știință autentici fiind foarte departe de a se afla într-un acord unanim. Pentru fiecare problemă, s-au găsit pe puțin câte 50 de soluții, care de care mai extravagantă. Nu pot fi toate la fel de corecte, dar continuăm să ni le asumăm, totuși, chiar și atunci când sunt însoțite de date care le contrazic cu desăvârșire. Totodată, ignorăm efectul psihologic mortal al acestora.

Sinuciderea este acum cea de-a doua cauză de deces pentru intervalul de vârstă 10-24 de ani[8]. CDC raportează că, după izbucnirea pandemiei, proporția vizitelor la camera de urgență pediatrică pentru sănătate mentală a crescut cu 31%[9]. Motivele principale fiind izolarea de prieteni și de familie, efectele stresului asupra părinților și dificultățile economice[10].

Guvernul, care controlează toți acești factori, înrăutățește condițiile pentru copii, oferind, în același timp, o protecție mai mult decât ambiguă împotriva virusului[11]. Școlile din multe zone sunt închise de un an, chiar dacă medicii spun demult că atunci când sunt respectate câteva măsuri de bază acestea nu favorizează răspândirea virusului mai mult decât o face metroul[12].

Un studiu recent[13] a constatat că distanțarea fizică și măsurile de securitate au afectat atât relațiile dintre oameni, cât și capacitatea lor de a fi empatici, autorii subliniind că ”este necesară o evaluare atentă a potențialelor beneficii ale carantinei, luând în considerare costurile psihologice ridicate”.

Pe de altă parte, OMS a constatat că ”perturbările economice și sociale cauzate de pandemie sunt devastatoare: zeci de milioane de oameni riscă să cadă în sărăcie extremă”[14].

În SUA, sărăcia este opera guvernului care, pe baza unor decizii fără nicio legătură cu știința, a concediat oamenii prin decret, obligându-i să supraviețuiască din cele câteva stimulente și plăți, puțin spus anemice, acordate ulterior.

În ceea ce privește viitorul, Institul Național de Sănătate avertizează că ”impactul pe termen lung al închiderii școlilor nu este, deocamdată, previzibil[15], iar Academia Americană de Pediatrie și Asociația Spitalelor pentru Copii avertizează asupra unei crize aflate în plină ascensiune[16]. O mulțime de studii vorbesc despre o generație pierdută[17]. Violența domestică a crescut. La fel și consumul de droguri. Criminalitatea de asemenea. Despre performanța academică nici nu mai e cazul să aducem vorba. Bătrânii noștri mor singuri în izolare.

Vă mai amintiți de cele 15 zile necesare încetinirii răspândirii?

O întreagă națiune a fost hipnotizată cu sloganuri de tipul #totulvafibine și fraierită să ignore o criză publică de sănătate mentală, în favoarea ”măsurilor” de așa zisă distanțare socială, bazate mai degrabă pe ideologie decât pe știință[18]. (Primarul din New York este mai preocupat de echitatea rasială în localizarea centrelor de vaccinare decât de numărul real de doze administrate)[19].

Au fost creați eroi și ticăloși de carton și nimeni nu are voie să spună că măsurile de protecție sunt mai rele decât boala în sine.

Ne distrugem literlamente societatea, crezând că o salvăm, pentru că oamenii își imaginează că renunțarea la libertățile noastre de bază are un rezultat semnificativ pozitiv în ”lupta împotriva virusului ucigaș”.

În ceea ce te privește, poartă mască sau, dacă vrei, atârnă-ți usturoi la centură! Eu mă voi vaccina doar atunci când politicienii vor face astfel încât programarea pentru vaccin să fie mai lesnicioasă decât aceea pentru biletele din primele rânduri ale unui concert cu Bruce Springsteen. Nu vreau să mor anul acesta și, cu atât mai puțin să te ucid pe tine. Dar voi continua să gândesc critic și să pun întrebări într-un moment în care prea mulți oameni au renunțat să mai facă asta.

”Măsurile” împotriva răspândirii infecției și carantinele dure nu au dus la scăderea numărului de decese. În schimb au îngenuncheat economiile și au distrus extrem de mulți oameni. Este, așadar, vorba de mult mai mult decât de neplăcerile provocate de purtarea măștii.

Ne jucăm cu focul, oameni buni! Într-adevăr, virusul este o amenințare reală, dar noi am schimbat societatea într-un fel care va supraviețui virusului. Și este imperios necesar să ne trezim la realitate înainte de a distruge total ceea ce pretindem că vrem să salvăm!

Peter Van Buren

Traducerea și adaptarea de Nedeea Burcă

Sursa: https://www.theamericanconservative.com/articles/destroying-what-we-are-trying-to-save/

3Meciul pentru campionat a National Football League (NFL), împreună cu festivitățile, alcătuiesc duminica Supr Bowl.

7Transportation Security Administration, Administrația pentru Securitatea Transporturilor.