Nu foarte demult, inginerul programator Blake Lemoine a atras atenția presei susținând că chatbotul pe care-l crease este sensibil și spiritual și că ar trebui să aibă drepturi similare cu ale oamenilor. În opinia sa, LaMDA (Language Model for Dialogue Applications) meditează, crede că are un suflet, este capabil să simtă emoții și adoră cititul, așadar Google trebuie să-l trateze ca pe un angajat și să-i ceară acordul înainte de a-l utiliza în cadrul diverselor cercetări.
Desigur, psihologii și specialiștii în tehnologie l-au contrazis, iar Lemoine, un biet Pygmalion îndrăgostit de propria sa creație, a fost concediat pentru încălcarea acordurilor de confidențialitate.
Da, chatbot-ul lui Lemoine poate purta discuții cu oamenii – pentru asta a fost programat. Nitasha Tiku, de la Washington Post, explică:
”Rețelele neuronale mari produc rezultate captivante, care par apropiate de vorbirea și creativitatea umană, dar ele se bazează pe recunoașterea tiparelor – și nicidecum pe inteligență, curiozitate sau intenție.”
Cu alte cuvinte, inteligența artificială poate genera conversații asemănătoare cu cele reale doar fiindcă oamenii o programează în acest sens. Utilizatorii pot interacționa cu chatboții și pot avea senzația că în spatele vorbelor se află o minte, o personalitate, o ființă vie, dar aceasta este doar o iluzie creată de programatori.
Așa cum explică Robert J. Marks, toată inteligența artificială funcționează pe bază de algoritmi matematici. Așadar, deși poate imita comunicarea interumană, obținerea unui răspuns satisfăcător depinde exclusiv de felul în care sunt adresate întrebările. Dacă o întrebare nu este formulată într-un fel pe care inteligența artificială îl poate procesa, răspunsul oferit va fi alunecos și evaziv. Mai precis, chatbotul va încerca să-și tragă interlocutorul pe sfoară (așa cum a fost programat să procedeze). Pe scurt, inteligența artificială nu poate înlocui în mod satisfăcător prezența umană.
Oamenii sunt sensibili, trăiesc o gamă imensă de emoții și au o conștiință (care a rămas, până în ziua de astăzi, imposibil de definit). Inteligența artificială nu posedă nimic din toate acestea.
Oamenii nu doar știu, ei înțeleg ceea ce știu, au bun simț și capacitatea de a face față ambiguităților. Oamenii sunt creativi. Inteligența artificială nu îndeplinește niciunul dintre aceste criterii.
Conform specialistului în etică Wesley J. Smith inteligența artificială nu poate concura inteligența umană deoarece:
-
Inteligența artificială nu este vie. Obiectele neînsuflețite sunt profund diferite de organismele vii.
-
Inteligența artificială nu gândește. Gândirea umană este fundamental diferită de procesarea computerizată.
-
Inteligența artificială nu are sentimente. Sentimentele sunt stări emoționale pe care le trăim și le simțim prin intermediul trupului nostru viu.
-
Inteligența artificială este amorală. Oamenii au liber arbitru, acționând și reacționând în consecință, în vreme ce inteligența artificială poate urma doar regulile pe care a fost programată să le urmeze.
-
Inteligența artificială este pur mecanicistă, ea nu are dimensiunea misterioasă, imaterială, spirituală pe care oamenii o numesc suflet.
Așadar, inteligența artificială este capabilă doar să proceseze date (e adevărat, un număr de date infinit mai mare decât poate procesa mintea umană) și poate fi programată astfel încât să imite interacțiunile dintre oameni. Dar nu este și nu va putea fi niciodată mai mult decât atât.
Ceea ce nu înseamnă că nu avem a ne teme de momentul în care aceasta va pătrunde în mai toate aspectele vieții noastre. Nu există nicio îndoială că ne poate face mult rău, de-ar fi să ne gândim doar la perpeturarea subiectivismului în angajări, în domeniul asigurărilor, în justiția penală, sau la stimularea polarizării politice și a dezinformării. De asemenea, automatizarea unui număr imens de locuri de muncă este de natură să dezorganizeze și mai mult economia, adâncind, totodată, inegalitățile sociale.
Adevărul adevărat este că viteza dezvoltării inteligenței artificiale depășește în amploare oricare alt pericol cu care ne-am confruntat de-a lungul istoriei.
Dar, într-un anumit sens, problema nu este deloc nouă și ține, în parte, de adaptarea legislației în așa fel încât aceasta să rămână în pas cu schimbările sociale și economice. (În România, prima lege a protecției datelor a apărut în 2001 și conținea, încă de pe atunci, aspecte precise privind reglementarea inteligenței artificiale.) În plus, trebuie puse la punct cât mai multe tehnologii de control. De exemplu, la nivel global, se lucrează deja la o metodă de eliminare automată a informațiilor personale din documente, astfel încât companiile să poată partaja date fără a ne invada confidențialitatea. De asemenea, o serie de startup-uri construiesc o inteligență artificială capabilă să detecteze locurile de muncă aflate în pericol, astfel încât lucrătorii să fie recalificați, bucurându-se, totodată, de protecția cuvenită.
Frica face parte din condiția umană. La fel și proiectarea unor reguli și sisteme capabile să gestioneze ceea ce ne sperie. Secretul unui viitor în care să nu ne mai temem de inteligența artificială constă în reglementarea drastică și eficientă a acesteia.
Nedeea Burcă
