Silvia Vlăsceanu (II): Eu rămân la părerea că centralele de apartament trebuie să fie ultima dintre ultimele opțiuni.
Apropo de ambițiile politice. Mi-am adus aminte de unde am plecat. Deci asta a fost greșeală. La Hidro, ceea ce nu se spune e că, în 1990-1991, când era Petre Roman premier, a fost o hotărâre de guvern prin care s-a considerat că toate amenajările, hidrobarajele și toate astea, sunt amortizate. Asta nu s-a mai spus deloc după aceea. Așa că au plecat de pe o poziție extraordinar de bună… Dar apropo de politicul implicat în sectorul energetic, ceea ce a fost dăunător. Ambițiile a doi miniștri. Fiecare a avut jucăria lui . În 2003, când au rămas o parte din centrale… trebuiau să rămână, că asigurau sistemul electroenergetic și siguranța sistemului, autoritățile locale le-au trecut în administrare inițial… s-a făcut ordonanța aia, în proprietatea administrațiilor locale, CET-urile. Centralele care făceau alimentarea cu energie termică. În 2003. La început li s-a părut că-i o mină de aur. Primarii și-au imaginat că vor vinde energie și se vor îmbogăți. Ce s-a întâmplat? În 2003, cred că erau în jur de 300 de sisteme de alimentare, CET-uri mici, zonale, pentru că așa a fost gândit sistemul funcțional. Dădeau și în sistemul energetic, dacă produceau în co-generare, altele erau termice și făceau doar energie termică. Oricum, era un sistem care funcționa. E la fel de adevărat că mare parte dintre ele au fost construite în condițiile în care exista și industrie.
Erau centrale de termoficare…
Erau de termoficare, produceau și abur, aburul se vindea, energia termică se vindea deci … existau serele, care acum au dispărut…. oricum existau clienți. Degeaba produci dacă nu întreții rețeaua de distribuție. Deci sistemul mergea. Încet, încet, pentru că nu s-au mai făcut investiții nici în sistemele de distribuție, nici în centrale, unele erau pe cărbune, mai trebuiau și grupurile alea înlocuite, modernizate… Au început încet, încet și acum cred că mai sunt în jur de 60. Dacă mai sunt. Cei care s-au ocupat, un exemplu de succes e Oradea, care a luat bani europeni și a făcut, practic, o nouă centrală… e un exemplu. Că dacă o modernizezi și apa caldă pleacă la 98 de grade, ajunge la 96… 90…
Dacă nu faci o centrală nouă cu cogenerare nu poți da randament, n-ai nicio șansă…
Da, și nu ai clienți. Că până la urmă dacă nu ai clienți…
Pentru că între timp ai pierdut clienții, au pus centralede apartament…
Au fost și primari care le-au dat bani să-și pună centrale de apartament, ceea ce, din punctul de vedere al mediului, e o crima, bani aruncați pe fereastră..
Mediul ca mediul, dar este clar că-s bani aruncați pe fereastră pentru că oricum e mai scumpă energia pe care și-o produc…
E mai scumpă, poluează… dar și pentru o persoană, în apartament… își bagă o bombă în casă. Sunt mulți și îmbătrânesc, poți să mai ai încredere că vor putea și vor fi atenți? Doamne ferește… că se întâmplă de la un aragaz, dar-mi-te de la o centrală. Bani pentru termoficare au fost de prin 2001-2002. A fost un program și au fost multe miliarde de la Banca Mondială.
A fost o linie de credit specială.
Care s-a prelungit, inițial a fost până prin 2008-2010, s-a prelungit 2016-2017… Cu ce-au început, inclusiv la București….În loc să te apuci de investițiile serioase care necesită bani și atenție, adică rețelele de distribuție, Bucureștiul oricum are o rețea atipică, este a doua după Moscova, era o perlă a tehnicii când s-a făcut… dar ce industrie am avut pe lângă, și cât consum era…. Sunt supradimensionate și, evident, au cedat. În loc să bage banii în rețele, și nu e doar la București, e peste tot… unde se putea câștiga repede, ușor și fără mari complicații? În punctele termice. Deci s-au modernizat, le-au făcut și clădiri frumoase, totul părea extraordinar, dar pe dedesubt rețelele au rămas aceleași. Deci banii s-au dus și s-au cheltuit repede…
Și în momentul de față cam care e nivelul de afectare a rețelei?
Păi la București, cel puțin, e ciuruită. Auzeam de curând.. din câtă apă pleacă, jumătate efectiv se pierde în pământ. Deci pierderile de agent termic.. Există un proiect de regândire, care spune că Bucureștiul, cel puțin, trebuie gândit să reduci, că nu mai poți să funcționezi pe o rețea de kilometri, că este deja depășit din toate punctele de vedere. Ai rețea dacă ai clienți. Nu ai clienți, nu se justifică, și atunci trebuie adusă… și conceptul este de producție centralizată, adică faci puncte cât mai dese în care rețelele să fie cât mai scurte, cu pierderile mai mici și atunci alimentezi… Că sunt centrale de cvartal… și stabilești un cvartal cam câți clienți trebuie să aibă, că sunt cartiere și cartiere, probabil că nu ai același număr de clienți în Cotroceni față de Militari, să zicem. Dar sunt gândite și sunt date soluții… sunt, mi se pare, mai multe puncte în București, propuse… Centrale de cvartal, cu rețele care efectiv să fie justificate economic….. pentru că altfel o să-ți pierzi și clienții ăștia pe care îi mai ai… și dacă n-ai clienți atunci clar că nu mai ai randament… Ca să treci Bucureștiul, ori pe încălzire electrică, ori pe încălzire de apartament, ia zece ani cel puțin. Eu rămân la părerea că centralele de apartament trebuie să fie ultima dintre ultimele opțiuni, pentru că din punct de vedere tehnic cogenerarea rămâne cea mai ieftină și cea mai eficientă metodă… cea mai puțin poluantă… Și dacă este o centrală bine proporționată, bine gândită tehnic, modernă, prețul este mai mic la energia termică prin sistem distribuit…
Unele pot să folosescă și combustibil urban și pentru arderea deșeurilor…
Am văzut și eu în Copenhaga, are o centrală cu energie termică, produsă din deșeuri…
Și rezolvă toate problemele…
Nici nu se vede, acoperișul e transformat, înverzit… în mijlocul orașului… nu știi că e acolo…
Am vizitat o centrală în Elveția, unde în curte țineau căprioare, care sunt cele mai sensibile… tocmai pentrun a arăta că nu-i nici urmă de poluare..
Se poate dacă vrei… Sistemul de termoficare, cel puțin pentru București, dacă nu îl regândește cineva repede…
Ce se face cu taxa de cogenerare pe care o plătim toți în factură?
Taxa asta de cogenerare nu am inventat-o noi, este în baza unei scheme autorizate la nivel european, au și alte state, în sensul de a sprijini exact cogenerarea de înaltă eficiență. Cogenerarea asta de înaltă eficiență presupune un randament mai mare, mai puțină materie primă, și este mult mai eficient să faci energie electrică și termică în cogenerare, decât să o produci separat, doar energie termică Pentru că se duce pentru componenta de energie termică, nu se duce pentru componenta de energie electrică. Ceea ce eu, personal, nu sunt de acord, Eugen Chiriță nu știu dacă e de acord cu mine… eu, de exemplu, stau într-un cartier unde nu am avut și nu pot să am rețea termică. Nu sunt racordată la RADET, că nu e în regie, n-a fost niciodată. O plătesc. Deci din punctul ăsta de vedere, nu mi se pare ok, că o plătește toată lumea. Pe de altă parte ea, teoretic, ar fi trebuit să se ducă strict în investiții și în modernizări. În realitate, și aici cred că și sindicatele recunosc, inclusiv din componenta asta se suportă și salarii … Când se duce în bugetul companiei de energie termică, e clar că se pierde trasabilitatea banilor. Pînă la urmă scopul era să sprijine și să ajute eficiența energetică și cogenerarea de înaltă eficiență, care rămâne cea mai bună metodă de a produce. O plătim toți că așa fost schema aprobată de Comisie. Era greu să faci o distincție, consumatorul de energie electrică de aici, tu nu ai RADET, sau tu ai energie electrică din termoficare…
Să vorbim puțin despre cogenerare și consumatorul vulnerabil…
Discuția cu consumatorul vulnerabil e o discuție care, deși trebuia să fie finalizată… nici măcar n-a început. Este evident că ordonanța care s-a dat prin 2013, cu ajutoare de încălzire, și-a atins la momentul respectiv scopul. Era pentru perioada sezonului rece, din octombrie până în martie, se acorda persoanelor cu venituri mici, era un plafon acolo, și se acorda celor care aveau nevoie de încălzire, fie că foloseau gaze, energie electrică sau lemne. Pentru lemne era o sumă fixă, direct banul în mână, ceilalți primeau, prin autoritățile locale, și se duceau banii către furnizori. În timp, faptul că plafoanele au rămas nemodificate… circa un milion, care beneficiau în 2013… Și nici atunci nu știu dacă reflectau corect situația de sărăcie energetică, imposibilitatea unor consumatori de a-și plăti facturile, sau faptul că reprezintă mult prea mult din veniturile lor… Deci cei circa un milion, care au beneficiat atunci, pentru că au crescut salariile și plafoanele au rămas nemodificate în prezent beneficiază, cel puțin pentru consumatorul de gaze, în perioada sezonului rece, vreo 40 000. Evident că nu reflectă…
Nu reflectă pentru că din 2013 până în 2020, prețul gazelor aproape s-a dublat. S-a dublat și a scăzut plafonul…
Este clar că nu mai reflectă de niciun fel. Mai mult ea s-a prelungit în fiecare an, deși ar fi trebuit să fie anuală și să fie reindexată an de an… modificată, actualizată. Unii confundă că se dau ajutoare. Nu se dau ajutoare pentru consumatorii vulnerabili, ei sunt într-un fel vulnerabili, cei de acolo, cu siguranță că se regăsesc și într-o altă schemă, pentru că au greutăți în a-și plăti factura… și nu doar pentru a-și plăti factura că, până la urmă, sărăcia energetică legată de factură mai e legată și de conceptul de sărăcie față de combustibil… care e un concept pe care noi nici nu l-am implementat... Adică se referă la greutatea cu care se confruntă o familie, o gospodărie, de a-și asigura un confort termic cel puțin în camera în care locuiește, că e diferențiat. În camera de zi sau în dormitor trebuie să ai 20 de grade, într-o altă cameră, evident, va trebui să ai mai puțin. Nu am făcut această clarificare nici până în ziua de azi la nivel european, sunt discuții… Pînă la urmă trebuie văzut, un consumator care beneficiază de gaze și-și asigură confortul termic cu gaze, el poate să aibă alternativă, să se încălzească cu altceva, cu lemne sau cu energie electrică, pe când unul care se încălzește cu energie electrică, nu are alternativa de a trece la gaze. Din punct de vedere tehnic nu e posibil. Deci sunt mai multe chestiuni care trebuie cumva discutate și abordate.
Ca să înțeleagă cititorii noștri, un concept similar coșului minim la alimente, dacă am înțeles bine, un calcul care să arate care ar fi necesarul minim de confort asigurat unei familii în funcție, desigur, de zonă, de locuință…
Și asta diferă pentru că, evident, unul care trăiește în curbura Carpaților, la -15 grade, față de … chiar și la București, că nu am avut o iarnă grea. De aceea zic că trebuie odată România cumva împărțită și judecată pe zone geografice, șes, munte, sau alte criterii, în funcție de cum evoluează temperaturile. Pe de altă parte, deci, este acum discuția că sunt unele zone unde ai nevoie de bani mai puțini ca să trăiești bine. Nu știu dacă este corect, că nu poți să diferențiezi salariul unuia care trăiește în București față de salariul altuia, care trăiește în Moldova. Sunt multe criterii care trebuie luate în considerație … autoritățile locale cunosc cel mai bine ce se întâmplă pe plan local, care sunt oamenii cu nevoi… Și au deja un sistem informatic. Ne-am lovit… că aici intenția de a ajuta efectiv, finaciar, consumatorul vulnerabil, este prevăzută în legea 196 din 2016 privind venitul minim de inserție. Dar, legea aceea, deși aprobată de Parlament, aproape în unanimitate, a fost prorogată succesiv de două-trei ori, ultima dată prin ordonanța114, și e prorogată până în 2021. Ea venea cu o noutate pentru cei care ar fi beneficiat, inclusiv de ajutoare de încălzire, că ordonanța, în prezent, vine cu niște salturi destul de abrupte… Dacă ai depășit cu un leu, deja primești o sumă mult diminuată. Legea 196 vine cu o liniaritate, este mult mai echitabilă. De ce s-a prorogat? Penru că înseamnă mult mai mulți bani de la buget. Dar este o problemă pe care nu putem să o amânăm la nesfârșit. Mai ales că ultima ordonanță, ordonanța1, spune că, până la sfârșitul anului, va fi identificată schema de sprijin care devine cu atât mai necesară cu cât ne-am angajat ferm, și în fața Comisiei, că nu mai plafonăm prețul la gaze și nu mai reglementăm nici prețul la energie de la 1 ianuarie. Dereglementarea de la gaze va veni de la 1 iulie. Deci, dacă nu găsim cumva o soluție pentru consumatorii vulnerabili, ne vom găsi în situația, și parcă văd că la iarnă vom discuta treaba asta, că vom avea multe familii care fie că nu se mai încălzesc, fie nu-și plătesc facturile. Faptul că nu se încălzesc… se vede efectul și în sistemul de sănătate…
Asta vroiam să spun, până la urmă pentru stat e un cost suplimentar, pentru că lipsa confortului termic duce la creșterea gradului de vulnerabilitate pe sănătate, epidemii, costuri cu medicamente, spitalizare… și până la urmă e vorba de a ne fura căciula într-un stil pe care îl cunoaștem cu toții.
Sunt atâtea efecte colaterale…
Nemaivorbind de copii… tarezi o generație care nu se va dezvolta în condiții bune, care riscă să aibă, de la început, tot felul de sechele…
O familie la un moment dat o să zică mai bine am un grad în plus și îmi cumpăr mâncare de calitate mai proastă, și iarăși apar probleme pe termen lung…
Pe urmă ne mirăm că avem recrudescență de TBC…
Deci sunt foarte, foarte multe efecte, care nici măcar nu sunt cuantificabile în momentul de față. Dar e până la urmă o problemă pe care dacă vom continua să o amânăm la nesfâșit, nici nu știu ce se poate întâmpla… Ori ne decimăm populația, ori se mută la oraș, ori taie pădurile în continuare, pentru că unii n-au altă soluție…
Am văzut de curând o soluție locală foarte interesantă. Se pare că o problemă similară a avut-o Ungaria… și în județul Covasna, chiar autoritățile locale au încurajat o poveste de genul următor: au făcut plantații intensive de un soi de plopi…
Plante energetice, da..
… și sunt producători de mici centrale pe peleți, din aceste plante energetice, care dau foarte repde, am înțeles că în doi-trei ani, și am fost surprins plăcut văzând o clădire destul de mare, chiar în centru, e chiar incubatorul de afaceri, câteva mii de metri pătrați, încălzită de o centrală mică, totul automatizat… Asta apropos de descentralizarea despre care vorbeam în orașe, poate și asemenea soluții, în anumite zone ale țării…
De circa 10 ani sunt plantele astea energetice, se pot aclimatiza în foarte multe zone, indiferent de sol, există soluții în funcție de temperaturi, sol… etc. E adevarat, însă, că e nevoie de ajutorul statului…
Ajutorul statului… întâi și întâi informare, că discutăm de comunități mici care ar putea să…
Există o inițiativă legislativă care cred că și acum e tot prin Parlament, cred că nu a fost înțeleasă. Dar, într-adevăr, este o soluție. Nu se pretează la orașe, să zic, dar cel puțin local, pentru o comunitate mică… pentru o familie bineînțeles că este o soluție extraordinară…
Mai ales dacă ești într-o zonă, să zicem semiurbană, că n-o să poți să ai o centrală pe peleți în mijlocul Bucureștiului, într-un apartament…
Dar sunt mici comunități care au câteva sute de familii și unde poate și clima e bună pentru cultivarea acestor plante… Pentru că în loc să tai pădurile… mai bine plantezi…
Au apărut acuma tot felul de utilaje care strâng doar resturile, că și pădurile trebuiesc curățate, sunt resturile forestiere care pot fi folosite, se încearcă acuma… biomasa poate fi folosită… A scăzut foarte mult investiția specifică pentru producerea din sursele regenerabile… și aici am în vedere și pompele de căldură care pot să crească temeperatura cu câteva grade … ca soluție ajutătoare pentru alt tip de încălzire, poți să folosești panouri termosolare…
A evoluat foarte mult tehnologia…
A evoluat, și prețurile sunt în scădere, într-adevăr, dar nu putem aștepta până când ajung la un preț accesibil tuturor.
Aici iar trebuiesc făcute niște calcule, trebuiesc niște politici pentru că astea sunt investiții care ar putea fi . Toți marii retaileri din domeniu furnizează soluții din astea de încălzire cu panouri solare, sau alte lucruri de genul ăsta. Dar până când nu există o politică de stat, sau subvenții date aici celor care reduc consumul de gaze folosind instrumente alternative, pentru că există țări unde dacă ești comlet decuplat nu plătești taxe și impozite de niciun fel….
Facem o legislație pe care n-o punem în aplicare și n-o urmărim după aia.Toate comunitățile trebuie să aibă un plan de măsuri de eficiență energetică. Cele mai mari, peste 20 000, trebuie să aibă și un manager energetic care să urmărească aplicarea… și trebuie aceste planuri…
Asta s-a transformat numai in taxa aceea, certificatul energetic…
Nu e vorba de certificat aici, este vorba despre faptul că fiecare comunitate cu peste 5000 de locuitori ar trebui să aibă acest plan. Ce ar însemna acest plan? Este vorba inclusiv despre utilizarea surselor regenerabile de energie. Cum prevezi care va fi evoluția consumului energetic, cum rezolvi iluminatul… deci sunt foarte multe măsuri pe care tu trebuie să le prevezi, să faci un plan de implementare, și cineva să urmărească implementarea acestuia. Datele se depuneau la ANRE. Eficiența energetică n-o mai are nimeni, pentru că departamentul de eficiență de la ANRE s-a desființat, a trecut la ministerul economiei, dar încă nu există nici structura creată. Deci, în clipa asta, în România nu se raportează… și nu se mai fac… Când a apărut ordonanța, au spus stop, din clipa asta nu mai autorizăm manageri energetici și auditori energetici. În clipa de față nu face nimeni treaba asta. Deci, de o lună și ceva de zile, eficiența energetică nu mai există ca domeniu nici de raportare, nici de verificare… dacă Europa ar ști că noi am rezolvat-o, pentru că nu se ocupă nimeni…. Oamenii din ANRE, care se ocupau de eficiență, n-au vrut și evident că nu se va transfera nimeni la Ministerul Economiei. Totul doar pe hârtie, deci inclusiv plan de măsuri, comunitățile cum prevăd sursele regenerabile de încălzire… cu teoria stăm bine, practica ne omoară.
Deci oficial o ducem bine, ca să încheiem într-o notă de optimism
Interviu cu SILVIA VLĂSCEANU (I) – director executiv in cadrul ACUE (Federatia Patronala a Asociatiilor Companiilor de Utilitati din Energie) și vicepreședintele Confederației CONCORDIA, pe probleme de educație și formare profesională
Cine sunteți dvs., doamna Silvia Vlăsceanu?
Am terminat energetica în 1986; mi-am completat studiile cu Academia de Studii Eonomice; în 96, cred, am terminat și ASE-ul… Mi-am luat doctoratul în Științe tehnice, Energetică, în 2012, cu regretatul profesor Leca, restul, ce cursuri am mai făcut, sunt, poate, de ordin secundar…
Pregătire continuă…
Da, într-adevăr e continuă… fiindcă mi-am continuat inclusiv activitatea de cadru didactic, am ore și la Politehnică, la Energetică, și la Petrol și Gaze la Ploiești, pe domeniul energetic… Acum… pe unde-am umblat, apropos de locuri de muncă. Bineînțeles că am început cu stagiatura… Am primit repartiție guvernamentală, dublă repartiție, trebuia să mă întorc după trei ani la ISPE, încă era ISPE-ul cel mai mare institut, numai că acest lucru s-a întâmplat în 89 când… Find gravidă cu primul copil, în 89, am luat negație de la ISP, foarte greu… Deci a fost primul contact cu autoritățile, era puțin înainte de Revoluție și-mi aduc aminte: o să-ți pară rău că nu vii la ISPE, că studenții buni și inginerii trebuie să ajungă aici… În fine…, am ajuns să iau negația asta și am rămas la întreprinderea unde am făcut stagiul, pe vremea aia se numea ICMER era tot în domeniul energetic, unde era grupul Rangheț, chiar acolo. A mai rămas, un birou mai e acolo, s-a privatizat după 90, s-a ales praful, metoda MEBO …
Oricum, am stat câteva luni acasă, să cresc copilul, care s-a născut în februarie ’90, și când m-am întors, în elanul ăla revoluționar, dintr-o dată nu mai corespundeam din punct de vedere politic… Recunosc că am fost și membru de partid, că am terminat printre primii facultatea, nici nu se punea problema să nu… Deci eu și cel cu care am intrat, D-zeu să-l ierte, Mihnea Constantinescu, care a fost o legendă, a fost șeful nostru de promoție. Deci, n-am mai corespuns din punct de vedere politic și a trebuit să-mi caut un alt loc de muncă. Și, într-adevăr, au fost oameni care m-au ajutat… În 91 m-am angajat la Ministerul Culturii, la trustul Domus, și am stat doi ani până când au început angajările la Parlament la direcția de Investiții… Deci eram tot pe parte tehnică, îmi continuam meseria în domeniu, instalații, electrice… până în ’93-’96, când, în aceeași clădire s-a creat și a început să funcționeze Consiliul Concurenței. Și, pentru că era o instituție nouă, am trecut acolo… Mi-a plăcut foarte mult. Am plecat de la zero, am învățat toți în același timp meserie acolo… Era perioada în care se făceeau achiziții, fuziuni, concentrari economice… deci o perioadă în care a fost mult de lucru, dar ne consultam, eram mulți intr-un birou, vorbeam unii cu alții, nu conta, nu știa unul mai mult decât celălalt… puțini veneau de la Oficiul Concurenței, era un domeniu absolut nou.
Și fiind acolo, unul dintre cei șapte membri ai plenului era de la UDMR, Nemenyi… Și Nemenyi zice: uite, prietenul meu e președinte la Comisia pentru Industrii, la Cameră – începea sesiunea 2000, abia se făcuseră alegerile, Parlamentul începea un nou mandat – și zice: au nevoie la Comisie, eu cred că ești cea mai potrivită, ai două diplome, acolo sunt domenii variate. Tot în clădire, pe alt etaj. Și bineînțeles nu am zis nu, chiar am fost tot timpul deschisă spre nou… și era Antal, Antal Istvan, băiatul lui acum e senator, mi-aduc aminte… mă primește Antal în birou: Da, zice, mi-aș dori, dar aici la conducere e PSD-ul... Vicepreședinte era Bivolaru, și secretar la comisie, Aura Vasile. Nu mă cunoșteau nici unii, dar m-au angajat, au fost de acord și de atunci mi-am început activitatea la Comisie. A fost un mandat foarte bun pentru Parlament, odată că era și guvernul de aceeași culoare, erau și foarte mulți oameni serioși în perioada respectivă, se lucra extraordinar de bine. Era înainte de aderare. Am rămas în continuare la Parlament, a venit legislatura următoare, președinte Dan Ioan Popescu, care iarăși a avut încredere în mine… El era un personaj extraordinar, știa atât de multe încât parlamentarii veneau să-l asculte… cred că prezența era aporoape de 100% … Apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat în partid, în 2006, el a renunțat la președinția Comisiei, a rămas în Parlament și a preluat conducerea Iulian Iancu… De atunci e el președinte la comisie. Am lucrat foarte bine împreună , ce să zic…, noi ne-am văzut de treabă… Lucrând acolo la comisie am făcut Legea Energiei, mi-aduc aminte… și așa i-am cunoscut pe cei care atunci se gândeau să înființeze ACUE. Prima discuție au avut-o cu Iancu, dacă n-ar fi de acord să mă lase să plec la ACUE (Asociatia Companiilor de Utilități din Energie)… în 2007. Era o simplă asociație cu grupurile mari proaspăt privatizate ENEL, CEZ, ENGIE, E.ON, Gaz de France și a intrat și Electrica în perspectiva viitoarei privatizări. Inițial au făcut-o ca asociație profesională și la două luni au schimbat-o în asociație patronală. Eu am rămas colaborator la Parlament și făceam practic aceeași muncă, preluând totodată conducerea executivă la ACUE. Era perioada în care negociam contractul la nivel de ramură. Cred că am negociat vreo doi ani, până spre 2011, când n-am cedat și de fapt ne-au acuzat că noi i-am influențat și pe ceilalți pentru că n-am vrut să semnăm contractul în condițiile în care tot timpul mai adăugau ceva. Adică plecaseră din 90 cu un contract stufos și fiecare negociere mai aducea niște drepturi pentru salariați. Și, în condițiile astea, am refuzat să semnăm… și așa s-a ajuns că nu mai există contract de atunci. Mai era de la patronate, Dumnezeu să-l ierte, Andrei Grigorescu, un foarte bun profesionist. El fusese secretar de stat pe vremea aia și reprezenta patronatul OMV. Nu am plecat pe principiul să nu facem niciun contract, dar până la urmă așa a ieșit… erau prea mult umflate drepturile pe principiul drepturile odată câștigate nu mai pot fi reduse, diminuate, micșorate. Ca dovadă că s-a făcut alt sector acum și, când s-au unit mineritul cu sectorul energetic – și aici sunt cele două complexe, Oltenia și cu Hunedoara – au acumulat toate drepturile salariaților și ce au avut minerii, care veneau din alt sector, și ce aveau cei din sectorul electric, și au ajuns în faliment…
Cum se fac aceste negocieri în străinătate?
Majoritatea sunt la nivel de grupuri de unitați. Si aici, în România, sunt deja grupuri de unități. La nivelul grupului EON, de exemplu.. există contracte și-și negociază periodic, există contracte, nu sunt oamenii descoperiți. Sindicaliștii la nivel de confederație nu mai au același aplomb, sunt și foarte mulți care au înțeles că, până la urmă, important e ce-și negociază fiecare. Lucrurile au evoluat, sunt mulți care deja consideră: Dar de ce trebuie să am eu același salariu câtă vreme nu suntem toți la fel? Fiindcă, de fapt, nici nu mai muncim la fel, sunt unii care sunt mai capabili, care vor să muncească mai mult…
Și poate să fie remunerat în funcție de activitate…
Trebuie să existe cumva o diferențiere, că altfel… La nivel de unități, când ai și un contract individual deja, s-au mai deșteptat și nici nu cred că își doresc.Oricum, sunt mulți sindicaliști care, și la nivelul grupurilor din sectorul energetic… sunt la mai multe, sunt și la Electrica, sunt si la E.ON și la GDF... și am constatat, nici nu era greu de constatat, când se duc la negociere, ei deja știu dacă s-a negociat cu o săptămână înainte în altă parte și ce s-a obținut acolo. Și la nivel de unități bat cu pumnul în masă… e un fel de a spune..
Energetica e o situație specială, pentru că de exemplu, în chimie, sunt domenii în care s-a schimbat industria după criza din 2008-2009. Sunt o gramada de ramuri industriale care au devenit ale IMM-urilor. Lacuri și vopsele, de exemplu. Și atunci ăștia fiind neorganizați își doresc contract colectiv, pentru că e un minimal… chiar unul care are cincisprezece salariați, n-are 21, nu-i obligat să aibă sindicat… I-a învățat Hossu și i-a băgat în sindicatul mare … deci în zona unde sunt multe IMM-uri, e dorit contractul…
Oricum sunt protejați și companiile mari, mai ales dacă sunt cu capital străin, deci chiar nu fac măgării, că nu-și permit. Nu-și permit pentru că nu e politica firmei chiar vor să-și fidelizeze oamenii, le dau anual, au avut creșteri… deci, chiar mai mult, nu mai găsesc acum, ies la pensie e o îmbătrânire a sectorului…
Asta e una dintre problemele pe care probabil că le-ați identificat nivel de federație...
Ca să termin acum cu istoria, că am rămas la 2008, când eram la Asociație, a venit Legea Dialogului Social și ne-a obligat într-un fel să ne transformăm, ca să ne luăm reprezentativitatea la nivel de sector. Am transformat ACUE în două asociații, că și legislația europeană într-un fel ne obliga, activitatea de distribuție să fie separată de activitatea de furnizare, și atunci am splitat ACUE în două asociații producție și distribuție, și cealaltă e de furnizare și servicii, și cele două formează Federația ACUE, reprezentativă la nivel de sector. Niciuna din societățile din ACUE nu e fără contract, toți au contract la nivel de grup de unități, grupul de unități fiind grupul ENEL, grupul E.ON, fiecare gup constituit are 7-8-10 societăți, pentru că și ei și-au diversificat activitatea, s-au și împărțit, s-au splitat, că ne obligă legislația europeană. Ce a apăruut nou, pentru activitățile din ACUE, cel puțin este faptul că sunt activități reglementate prin tarifele pe care le aprobă Autoritatea de Reglementare, ANRE-ul, și inclusiv în recunoașterea tarifelor intră componenta salarială. De asta avem acum presiune – e un fel de a spune – dar în orice caz există o dorință, și din partea sindicatelor, să ne așezăm împreună, să vedem ce putem negocia, pentru că ANRE-ul recunoaște costuri salariale pentru activitatea reglementată dar, pe de altă parte, nici nu poate s-o lase la liber, să zicem, pentru că s-ar reglementa în tarife. Nu poți ca din tariful de distribuție energie electrică… 80% este costul salarial. Deci aici suntem în faza în care ANRE-ul ne-a cerut un studiu, pe care l-am început acuma, să vedem pe poziții egale, cât sunt salariile, pentru că începem să ne comparăm și aicea avem o mare problemă… Un electrician din sectorul de distribuție, să zicem, energie electrică, care pleacă eventual de la ENEL se duce în administrația publică, pentru că are salariul mai mare. Poate sectorul să-și permită salarii mai mari și creșteri de tarife la energia electrică? Deci, am ajuns în faza în care în sectorul public, administrația locală, pentru aceleși poziții, aceeași pregătire, începe să plătească uneori mai mult și poate nemeritat…
Haideți să dezvoltăm puțin subiectul…
Deci, chiar ei ne-au cerut să venim și prin sindicate… Avem și sindicatul, confederația lui Costin în sector, și mai sunt și de la CSNLR Frăția, unde e Eugen Luha, pe partea de gaze. Și ei sunt conștienți totuși că… deși salariile nu sunt mici în energie, dar există o disproporție, s-a dat prea mult la primării, la stat… și există și reversul: s-au dus unii spre autoritățile locale, e adevărat că acolo munca nu este aceeași, dar nici perspectivele… electrician la Primărie…
Dar asta e situația generală, anomalia economiei românești,că salariul mediu în sectorul privat e mai mic decât salariul în domeniul public, ceea ce e absurd…
Am ajuns în faza asta, deci doar ce am început săptămâna trecută studiul ăsta, nici nu i-am zis încă lui Dumitru Chiriță în ce fază suntem, suntem în faza în care identificăm acum… încercăm să facem o mapare, pentru că există diferențe de denumire. Un electrician la ENEL s-ar putea dincolo să fie angajat pe post de … nu știu… nu zic manager…
Pentru că, printre altele, COR-ul e cel de acum 30 de ani, există o grămadă de meserii care nu mai există, iar altele care există în practică și nu reușim să le înscriem în COR…
Sunt multe anomalii… Unii au preluat și au venit cu niște anomalii după modelul firmelor mamă, și așa pot să le dea alte salarii… Fiecare a găsit soluții, omul să fie mulțumit și să-l fidelizeze Și, în general, că asta îmi spuneau și colegii, dacă au plecat după un timp, s-au întors totuși pentru stabilitate, pentru previziune, că dacă muncești ai și un orizont, poți să ajungi la un salariu mai bun, adică. La început unii sunt mai reticenți, pentru că acuma a fost primul val care a plecat spre sectorul public, că au și fost multe posturi care s-au scos dintr-o dată, și au dat salarii… sunt convinsă că vor fi primării care vor da faliment la un moment dat, dacă nu deja sunt, dar nu se recunoaște, inclusiv crearea societăților astea pe lângă Primăria București…
Păi cine i-a pus, pentru că nu vor putea să reducă salariile. N-aveau de unde să știe că nu o să aibă la nesfârșit surse de venit care nu erau de fapt reale..
Reflectă, într-adevăr… Scandalul ăsta între RADET și ELCEN reflectă o anomalie din sector, că până la urmă ELCEN-ul este privit și ca un factor care asigură securitatea sistemului electro-energetic, pe când Primăria vede doar componenta de energie termică și nu vede câtă se duce în pământ… Într-adevăr, țevile alea sunt ciuruite, găurite, dar se știe asta de 20-30 de ani.
Aici a fost lipsa unei politici energetice. Eu am trăit o experiență teribilă la Buzău, acum vreo 10, ani pentru că ei au fost primi care au reușit cu fonduri europene să refacă toată rețeaua de distribuție a orașului.
Dar de ce nu s-a făcut la București? Că și aici există o explicație…
Să nu credeți că s-a întâmplat ceva bun. Pentru că s-a privatizat combinatul care avea CET-ul pe teritoriul lui, și n-a avut răbdare guvernul de atunci să divizeze combinatul. Și cel care a cumpărat, a închis CET-ul. După care au încercat să negocieze cu el să dea ceva, între timp s-au deconectat trei sferturi din locuitori și acuma nu mai e rentabil CET-ul, ca să furnizeze la puținii care au rămas abonați. Deci degeaba au făcut investiția, pentru că dacă nu e o politică coerentă la nivel național, care să se ocupe de tot lanțul de la producție la distribuție, n-ai făcut nimic. De ce nu reparăm în București nici canalizarea, nici distribuția de gaze, nici distribuția de agent termic? Stau lângă primăria sectorului 1 și o dată la trei luni se rupe conducta principală de apă.
O să revenim la sectorul energetic. Că până la urmă acesta reflectă toate ambițiile politice care au fost de-a lungul timpului. Banca Mondială nu mai făcuse modelul pe care ni l-a propus în România și am fost pe post de cobai, noi l-am aplicat. Când am spart sectorul energetic, că l-am spart pe producție, transport, distribuție, într-un fel era normal, că veneau și directivele europene, dar cum s-a spart sectorul de producere, aici a fost marea greșeală, pe care toată lumea o recunoaște acum… Îmi pare rău, de fapt domnul Leca a fost artizanul, numai că la momentul respectiv… asta a fost, până la urmă decizia. S-a separat pe surse de producere, fără să aibă în vedere că la un moment dat, evident, vrei să dezvolți concurența. Concurența nu o dezvolți între energia produsă din cărbune și hidro de exemplu, sau nuclear care produce constant, știi … Nici nu se punea atunci problema de certificate de CO2, că vor trebui cumpărate, că vor ajunge la prețul astronomic de acum, erau doi-trei euro și acum sunt 25 de euro.. și efectiv e o povară financiară pentru Complexul Energetic Oltenia care oricum e pe butuci. Eu, personal, când s-a pus problema, era în perioada 2007-2008 când au fost mai multe discuții: să se facă o companie campion național, una sau două companii naționale, care … să ai într-o astfel de companie și cărbune și… să faci un fel de mix până la urmă… că nu-i bine, că nu știu ce… concurența nu cred că ar fi avut ceva de zis că, până la urmă, erau și au rămas companii cu capital de stat. Privatizarea n-a mers până la capăt, a început cu ce era mai eficient, mai atractiv, în 2003-2004, cu distribuția. Transportul nu merge că e monopol de stat… a fost exemplul privatizării transportului feroviar în Anglia și până la urmă s-a ajuns la concluzia că nu e o idee bună. Transportul energie și gaze va rămâne întotdeauna de stat, e și componenta de siguranță națională aici.
Pe de o parte nu ai nici concurență, nu poti să privatizezi într-un domeniu în care nu ai alternativă.
Și aici e monopol natural la distribuțiile de energie și gaze, că n-o să faci rețele paralele, numai că de aia există autoritate de reglementare… este obiectul muncii, până la urmă, să-ți reglementeze activitățile de monopol. Dar, până la urmă, au fost sparte pe zone geografice, bine, rău, e un fapt împlinit, nu e concurență între ele, dar sunt reglementate. Acum privatizarea s-a oprit, și era distribuție cu furnizare, că nu se făcuse splitarea, că nu ne-a obligat directiva. Dar sectorul de producere, teoretic ar fi urmat să fie privatizat… și erau pe listă Rovinari, era Turceni, că urmează să intre într-o altă fază de privatizare. Nu s-a mai întâmplat. Că dacă ai fi privatizat și ceva din sectorul de producere, din astea care sunt costisitoare, sau unde trebuie bani pentru investiții până la urmă… și toată povara a grevat pe stat, care a făcut investiții din doi în doi, că așa face statul. Singura investiție care s-a făcut în sectorul de producere este cea a lui OMV Petrom, la Brazi, care e o bijuterie, că-i nouă, e pe gaz, altceva decât pe cărbune. Dar și ei când au început investiția au sperat că vor rămâne forever să considere grupul de producere, Centrala, în cadrul grupului OMV, astfel încât gazele până la urmă să nu fie vânzare-cumpărare între Petrom și Centrală, e în cadrul grupului, intră în consumul propriu… Nu le-a ieșit, dar tot este eficient din punct de vedere economic pentru ei, și profitabil. Nu sunt pe pierdere nici în condițiile astea.
Va urma
