Bună ziua, domnule președinte. Chimia românească  a fost una din ramurile de bază  ale economiei și ale industriei românești, având în vedere atât resursele naturale pe care România le are, cât și faptul că există, la noi, o tradiție industrială de peste 100 de ani. Care este situația industriei chimice și petrochimice în acest moment?

 

Da, frumos istoric, prezentul  este destul de greu de explicat. Nu știu dacă mai există  chimie românească în accepțiunea capitalului românesc care să investească în chimie și petrochimie. Putem vorbi astăzi despre activitatea de chimie și petrochimie din România pentru că foarte multe firme, să spunem, europene, din majoritatea subramurilor chimiei și petrochimiei de altădată, au activități în România. Pe acelea cu  capitalul  românesc cred că le  putem număra pe degete. În medicamente a mai  rămas Antibiotice Iași. Din punct de vedere al activității din chimia organică și anorganică putem spune Chimcomplex Borzești care sperăm că va reuși să se  impună precum Oltchim-ul altădată. Celelalte activități sunt, într-adevăr, cu capital românesc, în industria de mase plastice și  alte mici activități. Sunt într-adevăr și cu capital românesc, mici fabrici de medicamente, însă din marile fabrici de medicamente singura care a rămas cu capital românesc, cu cercetare românească în domeniul respectiv, este Societatea de Antibiotice Iași. Cu toate că există, în momentul de față, o activitate importantă în chimie și petrochimie, din păcate, guvernele post revoluționare nu au reușit să găsească o soluție care, într-adevăr, să  sprijine în permanență activitățile investiționale din partea capitalului românesc în chimie și petrochimie.

 

V-aș întreba cam câți salariați  avea chimia românească acum 10-15-20 de ani, și câți are azi?

 

Păi să spunem că în 1990, momentul când s-a trecut de la economia de stat etatizată la o economie, să-i spunem, început de capitalism, salariații din chimie și petrochimie însumau 220 000 de salariați. Cu toate subramurile, erau opt subramuri importante ale chimiei care, între timp, unele, au dispărut complet. În momentul de față putem vorbi de undeva la 90 000 de salariați în activitățile din chimie și petrochimie, însă  datele sunt de la Institutul Național de Statistică de acum trei ani de zile. Eu cred că astăzi activitatea din chimie și petrochimie în ramurile care mai există în România sunt undeva între 30-60 000 de angajați.

 

Dacă acest fapt s-ar fi  făcut pe seama creșterii productivității muncii de cinci-șase ori, n-ar fi fost o problemă, decât, eventual, o problemă socială, dar înțeleg că lucrurile s-au petrecut pentru că producția a scăzut.

 

Și producția a scăzut  însă, din punct de vedere al productivității muncii, vreau să vă  spun că sunt rezultate foarte bune. Și astea se văd în activitatea care se desfășoară: salariile în momentul de față sunt undeva la salariile medii, și peste salariile medii  din România. Deci, din punctul ăsta de vedere, din păcate, investitorii din chimie  și petrochimie nu țin cont de  productivitatea bună pe care o realizează ca să crească și  salariile.

 

Există ramuri – mi-aduc aminte că înainte de Revoluție cel puțin era destul  de dezvoltată Industria de Fire și Fibre Sintetice, mai există așa ceva în România?

 

Nu, ultimul bastion, să spunem a fost a fost Teromul  și el a fost lichidat. Ca și  Fibre Sintetice Vaslui…  toate întreprinderile au fost… n-aș vrea să…  dar cred că au  fost falimentate. Ele dețineau foarte multe instalații de inox, iar în perioada anilor 90, până în 2000, era la mare căutare această afacere pe teritoriul României. De altfel  a existat și un prim ministru care cândva spunea că chimia românească reprezintă un maldăr de fier vechi. Așa încât, ce putem să spunem? Dacă primul ministru de atunci  așa eticheta chimia, el fiind, totuși, inginer… Într-adevăr, nu era inginer chimist, dar să poți să spui despre chimia românească că reprezintă un morman de fier vechi…  e clar…  S-a declanșat această bătălie pentru obținerea de instalații care pot fi vândute la fier vechi.

 

Pare absurdă situația pentru că deoarece chimia e la începutul lanțului valoric în multe alte industrii, de exemplu, în industria de confecții, faptul că noi nu mai  producem materie primă pentru această industrie a făcut ca și această industrie să devină o industrie a lohn-ului. Deci, politicile sunt de neînțeles, mai ales că  după cunoștințele mele firele și fibrele sintetice erau până la urmă tot o valorificare superioară a petrolului și a gazelor naturale.

 

Așa este.

 

Dar, revenind la alte situații de, să spunem, mai mare anvergură. Deoarece chimia, pentru a fi rentabilă, presupune multe instalații de mari dimensiuni, și cifre de afaceri mari, îmi aduc, de asemenea, aminte că exista un concept de integrare pe care nu îl inventaseră comuniștii, care era peste tot în lume. Dacă, de exemplu ne referim la Oltchim, știu că Oltchimul era conectat atât cu Arpechimul  cât și cu Uzinele Sodice Govora, pentru ca materia primă în cantități foarte mari să poată fi livrată și  transportată inclusiv în conducte. De ce s-au rupt aceste legături?

 

Datorită diferitelor interese divergente și eu cred că cea mai importantă cauză a constat și constă și astăzi în incapacitatea guvernului de a juca pe această piață industrială deschisă, capitalistă. Pentru că n-a avut niciun interes, sau cei care erau numiți în diferite funcții ministeriale de a stabili diferite strategii aveau cu totul și cu  totul alte interese, sau chiar nu cunoșteau posibilitățile de a construi o strategie viabilă economică, industrială. Dacă e să ne gândim foarte bine, au ieșit foarte mult în Europa, au văzut, au legături  economice cu foarte multe întreprinderi și mă miră că nu au reușit să înțeleagă faptul că economia Germaniei, de exemplu, coloana vertebrală a economiei germane este chimia, iar faptul că Germania, una dintre economiile puternice mondiale se bazează pe această economie, nu a trezit niciun interes, din păcate, guvernanților noștri, să păstreze capacitatea industrială de chimie și petrochimie…

 

Germania fiind  o țară  fără petrol și  fără  gaze naturale în producția internă.

 

Ea reușind să își  facă o politică cu  adevărat serioasă și, cum să spun, predictibilă, cu cei care puteau să le ofere acest gaz ieftin pentru a-și susține producția lor.

 

Mi-aduc aminte că acum câțiva ani în statisticileoficiale ale Uniunii Europene chimia era prima ramură industrială, reușise să depășească și siderurgia. Deci a existat o preocupare în multe țări europene pentru dezvoltarea industriei chimice.Aș întreba altceva. Materia primă  continuă să  existe în România. Discutăm de vestitele conducte de gaze și de valorificarea poate superioară a gazului. Vom continua să fim, sau vom deveni exportatori de gaze naturale, sau numai ”arzători” de gaze naturale, în loc să fim și procesatori?

 

Da, se pare că asta este tendința celor care din afara țării au interese ca noi să nu producem. Tocmai pentru ca ei să ocupe această piață foarte importantă a produselor chimice și petrochimice. Din punctul ăsta de vedere, să exportăm… cine să exporte?  Sunt întreprinderile care au posibilitatea să și exporte… Cine exportă? Că se tot vorbește despre platforma Mării Negre, că există un mare zăcământ acolo. Bun, și ce s-a făcut? S-a încercat o negociere corectă și până la urmă s-a ales praful de ea, s-au  retras investitorii spunând că n-au niciun câștig. Câștigul exista, dar se dorea să fie atât de mare, încât România nu câștiga mai nimic. Din punctul ăsta de vedere se pare că guvernele românești, și îmi pare rău să spun, un guvern liberal care, de la Brătieni încoace, susținea puternic capitalul  românesc și resursele românești pe care nu a dorit niciodată să le dea altora… În momentul de față, cam asta e discuția, să le dăm dacă se poate pe degeaba unora… Și să zicem că exportăm! Dar nu noi vom exporta.  S-a încercat acea interesantă bursă a gazelor naturale..  Din păcate PETROM-ul deține o putere văzută și nevăzută atât de puternică încât se opune la orice  posibilitate ca într-adevăr să tranzacționeze pe burse, ci numai pe contracte bilaterale  unde impune ce prețuri vrea el. De ce? Pentru că este monopol. Faptul că se vorbește că în lumea gazelor naturale există concurență… nu există nicio concurență. Sunt  niște firmulițe foarte mici, care mai extrag gaz natural de pompă, încât nu se poate vorbi de concurență. Cu Romgazul, care în momentul de față ar trebui să devină, și  cei care conduc destinele României să impună ca într-adevăr Romgazul să devină un jucător important pe piața gazelor din Romania… Într-adevăr, dacă va exporta el și va reuși să aibă zone în care să exploateze gazele naturale și din Marea Neagră, atunci într-adevăr poți să spui că România va avea ceva de câștigat.

 

Aș avea o ultimă întrebare. Eu fiind o persoană optimistă. Având în vedere că  ne aflăm într-un moment foarte special, sigur, criză economică, dar omenirea va  ieși din această criză, un nou buget al Uniunii Europene, în România un nou guvern, oare partenerii sociali vor fi consultați  în elaborarea unor politici industriale care să fie cu adevărat coerente și în folosul dezvoltării și al creșterii  competivității economiei românești?

 

Eu am experiența consultării, adică probabil că există discuții, dar asta nu înseamnă  că se va ține cont și de parteneri și de ce propun ei. Pentru că vedem exemplul  Chimcomplexului. Se zbate în a menține această flacără a chimiei și bravo acestor  investitori că au reușit să infirme orice alte chestiuni negative spuse, că chimia românească n-o să mai poată rezista…  Rezistă, cu greu e adevărat, din câte știu eu statul, guvernul, nu are nicio politică în a sprijini acest ultim bastion al chimiei  românești. Ar trebui să se țină cont de punctele lor de vedere. Însă, ce aș vrea să mai  spun… E un lucru foarte important. Pandemia declanșată anul acesta a relevat cu  adevărat marile lipsuri pe care România din păcate  le-a avut, mai ales în diferite ramuri industriale care puteau ajuta foarte bine. Din păcate ar trebui să înțelegem  foarte multe lucruri și să refacem aceste legături în industria textilă  de exemplu, cum  spuneați  dvs. la început, pentru că s-a văzut că suntem la îndemâna unor forțe din afară și în acest război cu virusul n-am  reușit să ne repliem foarte repede… Totuși cele câteva întreprinderi din chimie au făcut față și au reușit, ele fiind private, cum e Chimcomplex Borzești, Farmec, de la Cluj Napoca, Antibiotice Iași… Acestea au  reușit, într-adevăr.

 

Vă mulțumesc foarte mult și haideți să le urăm și în numele ziarului Vocea Românului Sărbători fericite și un An 2021 mult mai  bun.

 

Da,  sunt de acord cu Sărbători fericite tuturor celor care lucrează în industrie, și nu numai în Industria Chimică, în Industria României, care sper ca  în 2021 se va putea dezvolta mai mult decât a făcut-o până acuma.

 

 

Interviu realizat de Cezar Corâci