Continuăm seria articolelor doctorului Sebastian Rushworth cu o analiză a efectelor nocive ale lockdownului agresiv. Doar o mică parte a celor strict medicale, câtă vreme consecințele economice care au, de asemenea, un impact imens asupra sanatății populației nu au putut fi, deocamdată, cuantificate.

Conform studiilor științifice examinate în materialul de față, spaima cultivată deliberat de  presa apocaliptică, cioclii pandemici în halate albe și guvernanții care încearcă să-și mascheze neputințele și incompetența printr-un ton cât mai belicos și măsuri extreme, ucide într-o măsură mult mai mare decât covidul.

pt. conf. N.B.

                                        Cât de nocive sunt efectele carantinei?

Un articol de Sebastian Rushworth M.D.[1]

S-ar putea crede că guvernele fac întotdeauna o analiză cost beneficiu înainte de a începe o anumită acțiune, mai ales dacă există posibilitatea ca aceasta să aibă efecte semnificative asupra multor aspecte diferite ale societății.

Carantinările globale ca răspuns la pandemia de covid 19 constituie probabil cele mai mari și cele mai extreme măsuri luate de guvernele occidentale de la cel de-al Doilea Război Mondial. Și așa stând lucrurile, s-ar putea crede că decidenții de pretutindeni s-au gândit foarte bine înainte de a le lua.

În realitate, din câte știu, niciun guvern nu a prezentat nicăieri o analiză cost-beneficiu atent deliberată, în care să analizeze toate aspectele, explicând motivele pentru care consideră că blocarea este decizia cea mai corectă, în ciuda prejudiciilor aferente.

Deoarece niciun guvern nu s-a deranjat să facă așa ceva (cel puțin public), ne-am gândit să le venim puțin în ajutor. Acest articol nu va fi în niciun caz exhaustiv, deoarece prejudiciile sunt nenumărate, afectând fiecare aspect al vieții. În schimb, mă voi concentra asupra a două lucruri pe care le consider reprezentative: sănătatea cardiovasculară și sănătatea copiilor.

Așa cum am menționat într-un articol anterior, în perioada de vârf a pandemiei de covid 19, din primăvară, internările pricinuite de atacurile de cord au scăzut cu         40%.[2]

Ceea ce înseamnă că, de teama unei eventuale infectări, mulți dintre cei care au suferit un infarct au ales să rămână acasă (modele similare observându-se în întreaga lume), ceea ce este o mare problemă, din mai multe motive.

În primul rând, pericolul morții subite imediat după un atac de cord, este foarte mare. În al doilea, lipsa unui tratament de urgență mărește enorm riscurile de deteriorare permanentă a inimii și, pe cale de consecință, a insuficienței cardiace cronice.

Un studiu publicat în revista Heart[3], în septembrie, a încercat să înțeleagă efectele primei carantine din Marea Britanie asupra mortalității cardiovasculare. Cercetătorii au analizat datele oficiale privind mortalitatea în această perioadă (martie-iunie), comparându-le cu media pentru același interval de timp din ultimii șase ani.

Ce au găsit?

A existat o creștere cu 8% a mortalității cardiovasculare, comparativ cu ceea ce ar fi fost de așteptat în mod normal în această perioadă. În același timp, proporția deceselor cardiovasculare din spitale a scăzut de la 63% la 53%, în timp ce proporția celor survenite în afara spitalelor (acasă sau în casele de îngrijire), a crescut de la 37% la 47%.

Cu toate că datele sunt observaționale și, așadar, este dificil de tras concluzii cauzale, se pot face, totuși, câteva presupuneri rezonabile. Autorii articolului cred că este foarte probabil ca frica de covid să făcut ca oamenii să caute ajutor mai târziu decât ar fi făcut-o în mod normal. Prin urmare, au murit mai mulți oameni, atât în afara spitalului, cât și în general, deoarece nu au primit ajutorul de care aveau nevoie pentru urgența lor cardiovasculară.

Cred că este o concluzie foarte rezonabilă, susținută și de acele date conform cărora decesele din spital datorate atacului de cord au survenit în urma șocului cardiogen sau a aritmiei ventriculare, complicații care survin atunci cand oamenii nu apelează imediat la medic.

Un alt studiu a fost publicat în luna iunie, în Italia, în Neurological Sciences[4], scopul acestuia fiind observarea impactului carantinei asupra pacienților cu AVC. În urma comparării tuturor datelor pacienților internați în perioada lockdownului cu datele colectate în același interval de timp al anului precedent a rezultat că, în 2020, au existat 52 de persoane internate cu accident vascular cerebral, comparativ cu 41 în 2019.

Trebuie menționat că un accident vascular cerebral este o situație de urgență critică, la fel ca un atac de cord. Cu alte cuvinte, fiecare oră de întârziere a tratamentului crește riscul unui rezultat prost.

În 2019, timpul mediu scurs de primele simptome și până la sosirea din spital a fost de 161 de minute, iar în 2020 acesta a crescut până la 387 de minute.

Un tratament utilizat pentru accident vascular cerebral este tromboliza, care presupune infuzarea în fluxul sanguin a unui medicament care rupe cheagurile de sânge. Dar tromboliza depinde de timp, studiile nu au arătat niciun beneficiu atunci când a fost administrată la mai mult de patru-cinci ore de la începutul simptomelor, astfel încât pacienții care sosesc mai târziu nu sunt eligibili pentru acest tratament. Întârzierea sosirii la spital a însemnat o reducere semnificativă a proporției pacienților care au beneficiat de tromboliză, de la 32% la 14%.

Acesta a fost un studiu mic, dar dublarea timpului până la sosirea la spital a fost semnificativă din punct de vedere statistic și este puțin probabil să fi apărut întâmplător. La fel ca în studiul anterior, autorii sugerează că întârzierea s-a datorat fricii de covid.

Avem, așadar, două studii conform cărora oamenii au întârziat să ceară ajutor medical din pricina fricii exagerate de covid. Ceea ce a dus la un număr însemnat de decese.

Acum desigur, acestea nu se datorează direct lockdownului ci, mai degrabă, guvernului și mass mediei panicarde. Această exacerbare a fricii fiind folosită, în continuare, pentru a determina oamenii să accepte restricții dure.

Într-un articol anterior am menționat că programele de vaccinare a copiilor din multe țări în curs de dezvoltare au fost suspendate din cauza obsesiei globale pentru covid și că acest lucru va duce, probabil, la pierderea mult mai multor ani de viață decât cei care se pierd direct din cauza virusului SARS-CoV-2[5]. Dar nu este nevoie să mergem în acele țări pentru a vedea copiii prejudiciați de răspunsul disproporționat la covid.

În noiembrie a fost publicat un articol în Jurnalul Asociației Medicale Americane        (JAMA)[6] care urmărea să calculeze, în ani de viață pierduți, costul închiderii școlilor. E un studiu bazat pe modelare, o metodă pe care o privesc, de obicei, cu scepticism, pentru că, deseori, permite obținerea oricăror rezultate, în funcție de intrările și ipotezele făcute în model.

De data aceasta, însă, studiul a încercat ceva îndeobște ignorat în dezbaterile publice, anume să compare efectele negative ale închiderii școlilor cu prejudiciile directe și evidente ale SARS-CoV-2. Prin urmare, cred că merită să vorbim despre el.

Așadar, ei au încercat să afle cât de mult afectează închiderea școlilor realizarea educațională pe termen lung. Ipotezele introduse în model au provenit dintr-o analiză anterioară a unei greve a profesorilor dintr-o anumită regiune a Argentinei, care a dus la scăderea semnificativă a nivelului educațional pentru copiii din acea zonă. Și, pentru a determina efectul închiderii școlilor asupra mortalității pe termen lung a copiilor afectați, rezultatele acestor calcule au fost apoi introduse într-un al doilea model, care a folosit date despre felul în care educația afectează longevitatea.

Școlile din SUA au fost închise pentru o medie de 54 de zile în timpul primului val de covid, iar autorii estimează că această pauză de 54 de zile va avea ca rezultat o viață în medie cu patru luni mai scurtă a băieților afectați și, respectiv, cu două luni și jumătate a fetelor din aceeași categorie.

Având în vedere că numărul copiilor de școală primară s-a ridicat, în SUA, la 24 de milioane, asta înseamnă aproximativ 6 milioane de ani de viață pierduți, doar din cauza închiderilor din primăvară. Asta în vreme ce, până în acest moment, în SUA au murit de covid 300 000 de oameni. Dacă presupunem că se pierd aproximativ 7 ani de viață/persoană decedată de covid (socotind cu generozitate, așa cum am discutat într-un articol anterior[7]), asta ar însemna că, până în momentul de față, în SUA s-au pierdut aproximativ două milioane de ani de viață.

Conform acestei estimări, hiatusul șolar de două luni din primăvară va avea ca rezultat pierderea a de trei ori mai mulți ani de viață decât cei irosiți până acum în mod direct, din cauza virusului.

Așa cum am spus, acesta este un studiu ale cărui intrări specifice utilizate sunt criticabile, ca, de altfel, și numerele la care ajuns, dar concluziile sale generale sunt deosebit de solide.

Scoaterea copiilor din școli este dăunătoare pentru ei, atât pe termen scurt cât și pe termen lung, iar acest lucru ar trebui luat în considerare în orice decizie de a întrerupe cursurile de dragul unui ”bine superior”.

Simplul fapt că prejudiciile nu sunt vizibile imediat nu înseamnă deloc că acestea nu sunt cât se poate de reale.

Așadar, isteria globală a dus la suspendarea programelor de vaccinare și la închiderea școlilor, ambele având ca rezultat pierderea a mult mai multor ani de viață decât se vor pierde vreodată direct din cauza virusului. Se poate, oare, mai rău de atât?

Da, se poate!

Un articol publicat în British Medical Journal[8] în iulie, scris de un grup de medici de la spitalul pentru copii Great Ormond Street din Londra, menționează că incidența traumatismului cranian abuziv la copiii care ajung la spital a crescut cu 1.500% în prima lună de carantină (23 martie-23 aprilie), comparativ cu aceeași perioadă în anii precedenți. Cu alte cuvinte, numărul copiilor care au fost bătuți atât de tare încât au ajuns la spital cu traume severe la nivelul capului a cresut de 15 ori!

Autorii raportează că acești copii trăiau în cartiere sărace și 70% dintre ei aveau părinți cu vulnerabilități subiacente cunoscute (cazier judiciar, probleme de sănătate mentală sau probleme financiare grave).

Evident, majoritatea oamenilor nu vor începe să-și abuzeze copiii doar pentru că sunt blocați cu ei în case timp de câteva luni, dar pentru copiii deja expuși acestui risc, pericolul crește substanțial.

Deci, ce concluzii putem trage din toate acestea?

Simplu spus, și foarte pe scurt, carantinarea și exacerbarea panicii asociată acesteia ucid mult mai mulți oameni decât salvează și, cu siguranță, duc la pierderea a mult mai mulți ani de viață.