SCHI CU TRADIȚIE
În luna martie a avut loc ultimul concurs al acestei ierni din calendarul Asociației Municipale de Schi București. Asociația este o inițiativă privată a celor care au continuat o tradiție de aproape 70 de ani , începută de Asociația sportivă Proiectantul (Cupa Drumarilor a avut în acest an a 67-a ediție !). Fundația ALFA 2000 a preluat în cea mai mare parte tradiția după desființarea majorității institutelor de proiectare și cercetare care participau la aceste concursuri. Am realizat aceste interviuri pentru a marca continuitatea organizării concursurilor care este susținută azi în mod privat și transmisă , sperăm, din generație în generație. Cei intervievați sunt colegii și prietenii mei de peste 40 de ani de când particip, întâi în calitate de concurent, iar mai târziu și de organizator la aceste concursuri.
Cezar Corâci, Președinte Fundația ALFA 2000
Echipa câștigătoare
Domnule Ștefan Topor sunteți unul din participanții vechi la cupele de schi ale schiorilor bucureșteni, ați fost mult timp unul din organizatorii concursului IPA, ca și în prezent, de fapt, și fondator al Fundației ALFA 2000, creată după revoluție. De câți ani participați la aceste concursuri?
Cred că nu știu să număr câți ani sunt, cred că de prin ’70-’71.
Deci de aproape 50 de ani.
De aproape 50 de ani. Întâmplarea face ca la Predeal fiind un concurs, chiar cupa IPA, am cerut și eu voie să intru în concurs și unul din angajații de la IPA, eu nu eram angajat la IPA, mi-a zis „Hai, mergi cu noi în concurs și după aia mai vedem”. Întâmplarea de fericire pentru mine este că după ani de zile am ajuns angajat la IPA și frumusețea este că IPA, deși la concursurile de schi este a 47-a ediție, IPA în această lună, aniversează și 60 de ani de la înființarea Institutului de Proiectări pentru Automatizări.
Unul din puține institutele de proiectare și cercetare care mai există în România.
De acord și cu această ocazie vreau să spun guvernanților noștri referitor la metroul din Drumul Taberei, eu acum câțiva zeci de ani în urmă, lucrând la automatizarea primului metrou făcut în România n-au întrebat niciodată „Nu se poate face automatizare românească?” Mă duceam la Institutul IPA, care a fost primul, e adevărat actualizat, documentația făcută dar să fie făcut să meargă metroul. Deci vă spun cinstit eu am dus-o destul de bine. Am mers cu metroul numai să văd ce-am realizat eu, deși aveam mașină proprie.
Această frumoasă tradiție, cam câți participanți erau înainte de revoluție a schiorilor bucureșteni?
Deci acest concurs al bucureștenilor, după părerea mea, chiar nu știu cine a avut ideea dar a fost o idee esențială, că era un concurs al angajaților în instituțiile bucureștene, mai ales în instituțiile de cercetare și de proiectare IPA, IPROLAM, ISPPC-ul și care făcea să ne cunoaștem între noi și în același timp nici nu vă puteți închipui câți draci avem bătându-ne unul pe altul în concursuri. Că nu suntem schiori de performanță nici unii, dar dacă îl băteam pe vreunul din colegii mei de la alt institut, mamă ce fericit eram și câte beri beam.
Aș remarca de asemenea, dacă discutăm de 50 de ani, probabil că în concurs există deja trei generații.
Există sau nu există dar eu vă pot spune următoarea chestiune: am concurat eu, au concurat copiii mei și acuma vin și cu nepoții.
Deci există trei generații.
Cred că există și mai multe, că or fi unii mai bătrâni ca mine.
După 1989 multe din institutele de cercetare și proiectare au dispărut, oricum sindicatele care susțineau această activitate n-au mai avut forță financiară să susțină. Cum de-au supraviețuit aceste concursuri?
La un moment dat până în ’90 eu am fost inginer proiectant principal, gradul care-l avea, destul de mare în IPA și întâmplarea face ca în ’88 cred, c-am fost ales și președinte al Asociației Sportive IPA. Prin ’92 și ’93 făcând una din edițiile Cupei IPA, în prezența și directorului care a fost și în perioada în care am fost eu acolo, eu fiind plecat de acolo, a promis următoarea chestiune: cu orice sacrificiu, chiar cu banii din câștigul propriu eu voi continua această tradiție, sindicatul nemaiexistând, finanțare nemai existând, dar mă gândesc că denumirea concursului trebuie să există. Și, ca atare, am ajuns la a 47-a ediție și cu bine, cu rău reușim s-o finanțăm.
Înțeleg că discutăm, de data asta, de o inițiativă privată pentru toate cele trei concursuri. Că finanțarea este făcută de cei care participă și de către prieteni ai acestora.
La un moment dat, după ’90, unul din concurenți, și unii din „dușmanii” noștri, cu care participam la concursuri a avut ideea creării unei fundații. Și această fundație și cu ocazia aceasta mulțumesc celui care a avut ideea, și cu bune și cu rele, Cezar Corâci, a creat într-un fel cadru legal, cadru legislativ, cadrul reprezentativ, astfel încât să putem continua tradiția asta noastră, pot să-i spun milienară, dacă noi avem 47 de ani, alții au 60 și ceva de ani.
Drumarii, vă referiți la Drumari?
La Drumari, ALFA, tot 40 și ceva de ani. Toți ne aducem aminte că am fost colegi, am concurat împreună și să facem împreună o treabă de comunicare, de familie, de tradiție a schiului românesc.
Care este relația între concursurile acestea și Federația Română de Schi Biatlon?
Pentru a intra într-o anumită legalitate, pentru a fi acceptați de către administrațiile locale, acolo unde se întâmplă și suntem găzduiți la concursurile de schi, suntem, prin Asociația municipală de schi, afiliați și la Federația Română de Schi și Biatlon.
Deci înțeleg că Asociația Municipală de Schi care e formată tot din participanții la aceste concursuri au ocupat un loc care era liber, pentru că Federația Română de Schi Biatlon nu avea o secție în Municipiul București.
Nu că nu aveau, dar nici nu-i interesează așa-zisul sport de masă, deși, dintre concurenții noștri a ieșit și un campion național la schi. Deci atâta timp cât reprezentați și președinte ai Federației Române de Schi, în momentul când au început să administreze anumite pârtii din România puneau niște sume catastrofale pentru a pune pârtia la dispoziție să faci un concurs, deci stai și te gândești, merită? Dar eu vă spun cinstit nu voi renunța niciodată să ajut la aceste concursuri.
Oricum înțeleg că pasiunea celor care participă de zeci de ani a ținut în viață aceste concusuri.
Nu numai asta, pasiunea, dar dacă vă veți uita pe clasamentele noastre și vă uitați pe Cupe de schi București sau ALFA 2000.
Care împlinește și ea 20 de ani.
Și în care dăm rezultatele la concursuri, o să vedeți că la categoria, nici nu știu, la categoria de peste 70 de ani sunt cei mai mulți concurenți la această categorie. Ne batem între noi ca și chiorii de când eram studenți și mergeam la universitate.
Alături de nepoții noștri.
Da.
Vă aduceți aminte o întâmplare mai deosebită, mai hazoasă să spunem, din aceste multe concursuri.
Da. De obicei Cupa IPA se făcea la începutul lunii martie, cum este și evenimentul din acest an, dar la cota 1400. Eram cazați la Cota 1400. Am urcat cu toții, vinerea, am montat porțile, se mergeau pe două trasee separate, băieți și fete. Au trecut trei zile și n-am putut să plecăm datorită viscolului și vântului care era. Și așa am făcut concursul în hotel și restaurante.
Se mai întâmplă, vremea la munte este imprevizibilă.
Campionatul școlar
Domnule Ionel Drăgoiu de câți ani participați la concursul de schi al schiorilor bucureșteni?
Particip de prin anii ’85-’86, mai exact în ’85 am fost la un concurs de schi la Gârbova unde am fost fascinat de modul în care se desfășurau atunci concursurile.
De peste 35 de ani?
Da. De peste 35 de ani. În ’86 într-o anumită conjunctură fosta echipă de schi a IT-ului s-a retras, moment în care am luat eu inițiativa, împreună cu o colegă de serviciu pe nume Gloria Bădădău, și am reușit încet, încet să ne facem un nume performant.
Sunteți una din echipele performante, într-adevăr, în concursurile schiorilor bucureșteni. Ați spus foarte simplu că ați reușit. Înainte de decembrie 1989 echipele instutelor erau sprijinte de sindicat, după decembrie ’89 bănuiesc că acest sprijin n-a mai existat. Cum ați reușit să țineți în viață echipa IT-ului?
Aici am avut noroc. Noroc de sportivi entuziaști care și-au dorit lucrul ăsta. Și-au dorit să schieze, să schieze în competiții, fie ele și bucureștene și de amatori.
Ne puteți spune o amintire mai deosebită din concursurile de schi, sau emoționantă, sau hazoasă, într-un anumit mod, pe care vi-o amintiți?
Aici nu sunt în încurcătură pentru că toate întâlnirile erau emoționante. Și sunt și acum. Ce mi-amintesc acum, repede așa, parcă la o cupă de schi, la Cupa Drumarilor de la Predeal, am reușit să cooptăm în echipa noastră un fost campion balcanic, care conform regulamentului avea dreptul să schieze în competiția noastră pentru că încheiase cu sportul de performanță de mai mult de cinci ani. Și ce s-a întâmplat? În timpul concursului la slalom uriaș a intrat în poartă agresiv iar acea bandă de pânză care era între cele două porți i s-a pus pe față și a reușit să rețină traseul și să ajungă cu bine în finish. A fost amuzant și plăcut.
Dacă discutăm de 35 de ani, sau în cazul altor participanți și organizatori, este clar că este o tradiție care transcede mai multe generații. Am văzut, uitându-mă pe listele de concurs, că există familii întregi în care sunt bunicii, sunt părinții și sunt copiii. Este adevărat?
Așa este. Eu eram foarte tânăr când m-am apucat de schi, când am venit la aceste concursuri de schi și am întâlnit schiori destul de în vârstă care schiau. Între timp au apărut alți schiori care au venit cu copiii, au crescut în jurul nostru, acum acești foști copii sunt părinți, au și ei la rândul lor copii care vin cu plăcere și schiază.
Deci o pasiune care se transmite din generație în generație.
Exact. Ceea ce mi s-a părut foarte frumos e faptul că s-au creat prietenii între adolescenți, au venit împreună, între timp s-au căsătorit și uite așa schiul este benefic din toate punctele de vedere.
Cezar Corâci in concurs
Domnule Ștefan Cristian suntem la a 47-a ediție a Cupei IPA, dumneavoastră fiind director de concurs sau unul din eternii directori de concurs, după informațiile mele.
Deci Cupa IPA a fost o cupă, cea mai frumoasă – zic eu – dintre cupele de schi, care a fost organizată până în 2005, în Valea Dorului, cu niște eforturi extraordinare din partea conducerii Institutului Cercetări și Proiectări Automatizări, aveam două trasee, unul de băieți și unul de fete și care am avut surpriza plăcută că le-a plăcut oamenilor foarte mult modul în care a fost organizată această cupă. Aveam clasamente pentru concursul pe echipe în care evoluau schiori din institut, deci nu din alte părți și clasamentul total în care erau oameni amestecați, în care erau mercenari, să zicem așa. Dar am avut surpriza plăcută, mai ales după 90 să inițializăm… cum să spun? Am fost primii care am introdus fanioane cu arc, cronometraj electronic, ceea ce nu s-a mai întâmplat până atunci în concursurile dintre institute. Și într-adevăr asta a necesitat niște eforturi din partea, bineînțeles, a institutului care a fost de acord să desfășurăm această competiției pe durata celor două zile și care au mulțumit foarte mult participanții.
Înțeleg că organizarea era cel puțin la nivelul concursurilor organizate de Federația Român de Schi biatlon.
Chiar am avut surpriza să constatăm că antrenori de la lotul național ne invidiau că aveam deja, după 90, bormașini cu acumulatori, fanioane cu arc, făcute din diferite…, cu colaborarea anumitor instituții: Compa Sibiu, din Iași pentru fanioane, pentru că ne-am permis aceste lucruri și am considerat că trebuie să evoluăm și noi. Sigur că, treptat, treptat din 2005, având în vedere problemele economice a trebuit, până la urmă, de unde aveam în organizare până la 36 de colegi, inclusiv televiziuni și astea, cele două trasee din Valea Dorului a trebuit să ne retragem în Azuga unde posibilitățile materiale ne-au permis să ducem în continuare această cupă.
La Azuga totuși au fost ani în care s-au desfășurat și campionatele naționale de schi.
Da, au fost, și în Valea Dorului se desfășurau campionatele, dar faptul că în Azuga ne-au găzduit ne-am înțeles cu organizatorii de acolo să ducem această activitate la bun sfârșit ne vedem în ziua de astăzi în situația în care practic institutul nu mai dă bani pentru organizarea acestei cupe, ci ne bazăm pe fondurile de la Fundația ALFA 2000, care, mă rog, au zis să menținem această tradiție. Este în continuare un concurs frumos, de care se bucură schiorii din București pentru că avem regulament numai pentru schiorii din București, și pe categorii de vârstă începând de la 7-8 ani până la peste 70 de ani. Și care ne bucurăm că putem, așa cât se poate, să fim apreciați de către concurenți.
Înțeleg, pentru că discutăm de 47 de ani, că există aici de multe ori chiar și trei generații din aceiași familie.
Da, există, dar din păcate, trebuie să spunem cu părere de rău că tinerii nu prea se angajează să organizeze, în continuare, aceste concursuri. Cât vor mai rezista nu știu, dar tinerii, în general, sunt obișnuiți să plece în străinătate la schi. Sigur că există un sacrificiu în organizarea acestui concurs. Practic nu schiezi, trebuie să te ocupi de organizare, de asta, trebuie să găsești organizatori care sunt dispuși sau nu, în funcție de ce li se oferă din punct de vedere material să ne ajute, pentru că și asta e o mare problemă. Este, cum să spun eu, ca și în sporturile… eu, în paralel, sunt arbitru principal și la concursurile de tenis și văd ce se întâmplă și acolo, din păcate. Care va fi viitorul? O să vedem.
Vă aduceți aminte de o întâmplare mai deosebită din edițiile cu IPA?
Am avut nenumărate lucruri în care dintr-un punct de vedere am avut o pârtie extraordinară la un concurs de IPA, care practic semăna în Valea Dorului cu o pârtie de nivel mondial în care nu s-a stricat absolut nimic după ce s-au dat zeci de concurenți. Am avut și situații în care a trebuit să desfășurăm cupa pe un timp cu lapoviță la 2000, ceea ce a fost extrem de greu, dar ne-am bucurat și de faptul că în general, organizam la cota 1400 și aveam mese festive frumoase, cu diferite programe artistice pe măsură, v-am zis că aveam foarte mulți organizatori, peste 30 a căror participare era suportată de institut. În ziua de zi nu se mai poate așa ceva, din păcate. Care va fi viitorul? Probabil că, sperăm că ducem cupa asta până la ediția 50 și după aceea, dacă tinerii chiar nu vor dori, pentru că într-adevăr, în ziua de azi comportamentul acestor tineri, toți sunt bucuroși să vină dar ca să pună mâna să organizeze este o mare diferență.
