România, stat ”eșuat”

scris de Șopârla veninoasă

la 15 Februarie Doozeci doozeci

Statele ”eșuate” sunt acelea care, din punct de vedere demografic, economic, democratic sau ca urmare a intervenției externe nu sunt capabile să se autosusțină, exemple de state eșuate fiind Somalia sau Yemen, aflate în permanent război și cu economii ruinate, lor adăgându-li-se azi Libia sau Siria, țări prospere și stabile odată…

În 30 de ani de democrație, în loc să meargă pe drumul Poloniei sau al Ungariei și Cehiei de dezvoltare economică și socială masivă, cu păstrarea particularităților interne și a avantajelor oferite de o industrie diversificată sau a unor resurse naturale de invidiat, România a devenit o țară în care, după 100 de ani de la rostirea lor, vorbele lui Octavian Goga rămân la fel de actuale și dureroase prin adevărul lor:

„Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.”


E o țară în care, la presiunea unor minorități, spre rușinea Europei și cu complicitatea acelor hiene care își spun politicieni, dar sunt doar niște curve care se vând pe doi bani și sacrifică viitorul Națiunii jucându-l la ruletă, am acceptat segregarea etnică a copiilor în școli și licee, iar altora le-am permis să ocupe și să blocheze străzi în centrul Bucureștiului, totul sub ochiul vigilent și cu binecuvântarea unora care le asigură și protecția…

Avem politişti pedofili şi ciobani zoofili. Avem tăt felu’ de Pomohaci.

Fiscul mai are puțin şi trimite somații la copiii care au făcut bani din colindat…

Pilonii de pensii stau să pice iar pensionarii au mai multă încredere în SuperBet. Vaccinurile sunt obligatorii, sub amenințarea armei, ca în cele mai negre dictaturi, dar nu se găsesc în farmacii.

Ministrul Educației e, de obicei, un semianalfabet.

Tinerii nu mai caută, pe plajă, fete cu sâni generoşi, ci WiFi.

Papagalii merg la sală şi plătesc banu’ gros ca să traga o juma’ de zi de greutăti de 150 de kile, dar nu mai găsești un om care să ridice saci de 50 de kilograme, contra 100 RON/zi.

Băieții poartă jegeri sau colanți, se epilează și se pensează, iar fetele poartă nu doar blugi largi, dar le confunzi cu băieții.

Femeile bagă atâta silicon în ele că ți-e frică să nu le spargi sau, mai rău, să nu-ți rămână însărcinate şi să-ți facă vreun copilaş Haribo.

Casierele de la Profi au două facultăți, iar retardații conduc ministere.

Stăm la coadă să dăm bani la fisc, iar băncile ne iau 5% din banii pe care-i lăsăm în cont ca să-i folosească ele cum vor și totul cu binecuvântarea unei bănci naționale care e ”națională”, dar nu mai e demult ”românească”.

Coca Cola e mai scumpă ca laptele şi merele mai scumpe decat portocalele.

Blugii rupți sunt mai căutați ca ăia întregi, iar pălinca e mai lesne de găsit decât apa minerală. Copiii le dau clasă la dascăli în materie de IT, limbi străine, small bussiness etc, dar sunt etichetați cu ADHD și politicienii fac experimente pe ei anual…

Grâul putrezeşte-n magazii, dar importăm făină.

Dăm foc la lână şi purtăm elastan/lycra din China.

Dăm pe moca aurul, petrolul și pădurile şi cumpărăm scump parchet laminat din rumeguş.

Eu, ca și geniul Mihai Eminescu, afirm că „Iubesc acest Popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc charte şi resbele, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece; iubesc acest Popor, care nu serveşte decât de calici acelora ce se înalţă la putere – popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri”.

Ce trăim/experimentăm noi azi în România e INAPTOCRAŢIA:

Un sistem de guvernământ în care, cei mai incapabili de a guverna sunt aleşi de către cei mai incapabili de a produce şi care, împreună cu ceilalţi membri ai societăţii, cei mai puţin în stare să se întreţină singuri sau să se realizeze, sunt recompensaţi cu bunuri şi servicii care au fost plătite prin confiscarea avuţiei şi muncii unui număr de producători aflat în scădere continuă.

Si, cu toate acestea, cel mai rău e că votăm permanent acești derbedei să ne conducă…

Oare ce nu-i în regulă cu noi, oameni buni?

Citește și Despre România și români