Să lăsăm proiecţia antropologului, istoricului şi eseistului francez, Emmanuel Todd, care vorbeşte deschis de o escaladare a războiului în Ucraina, în interviul său, de acum mult citat, din „Le Figaro”, unde susţine că al treilea război mondial a început. De altfel acesta este şi titlul unei cărţi, care îl are ca autor, apărută în Japonia, într-un tiraj de 100.000 de exemplare. Problema este alta: ţările furnizatoare de blindate grele Ucrainei pot fi considerate „beligerante”, justificând o posibilă ripostă a armatei ruse contra instalaţiilor militare ale acestora? Kremlinul a denunţat miercuri 25 ianuarie a.c. ca „o nouă provocare” decizia Berlinului de a debloca livrarea de tancuri Leopard 2 (14 la număr) armatei ucrainiene. Decizia Berlinului a fost acompaniată de o măsură similară a SUA care furnizează blindate de fabricaţie americană. Pentru cotidianul german Tagesspiegel, Olaf Scholz a declarat în schimb că nu va livra Ucrainei avioane de luptă şi rachete cu rază lungă de acţiune. În Franţa, Emmanuel Macron a tot repetat, până la sfârşitul anului trecut, că „Rusia nu trebuie umilită” atrăgându-şi multe reproşuri. Miercurea trecută, în Bundestag, Olaf Scholz făcuse puţină echilibristică, atacat fiind din sânul propriului partid (SPD) tradiţional pacifist. „Noi facem ce este necesar şi posibil pentru susţinerea Ucrainei, dar noi împiedicăm în acelaşi timp o escaladare a războiului spre unul între Rusia şi NATO”. Recent însă o declaraţie a ministrului german de Externe, Annalena Baerbock, la Consiliul Europei, conform căreia UE şi Germania conduc un război contra Rusiei şi este bine ca Panzerele germane să fie livrate Ucrainei, a generat multe comentarii. Cum poţi să fii în război cu cineva, fără să fii parte la conflict? Două aspecte, întâlnite în presa europeană: primul este legat de răspunderea ţărilor care livrează tancuri grele – Leopard 2, M1 Abrams, Challenger şi aprovizionează cu muniţie arsenalul. Al doilea aspect, tancurile solicitate de mai multe luni permit o contraofensivă apropiată contra poziţiilor ruseşti. Legătura ombilicală între armata Kievului şi aliaţi este în continuă consolidare. În limbaj comun noţiunea de co-beligerant desemnează pe cei care luptă împreună cu alţii, împotriva unui duşman comun, fără a fi legaţi printr-o alianţă militară formală sau care ajută la supervizarea operaţiunilor sale militare. Ruşii utilizează deja acest termen acuzând Occidentul. Ieri, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Seulului acordarea de ajutor militar Ucrainei sugerând revizuirea legislaţiei acestei ţări (Coreea de Sud) care consistă în nefurnizarea de arme ţărilor aflate în război. Dezbaterea juridică a termenului de co-beligeranţă, când se pune în discuţie volumul asistenţei militare a devenit actuală. Olaf Scholz a opinat că este necesar a continua de discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin, ultima lor discuţie datând din decembrie anul trecut. Dar dacă Rusia continuă să facă război, situaţia nu se va schimba. Şi Rusia continuă, deşi nu o interesează noi teritorii în afara celor aprobate de Duma de stat. Armele miraculoase –Bayraktar, Javelin, Himars, Gepard, Patriot şi acum tancurile grele- nu fac decât să prelungească suferinţele ucrainienilor şi să legitimeze grupările paramilitare Wagner, Mozart ca vestiţi luptători urbani. Pe plan militar Rusia domină ostilităţile din Ucraina, dar victoria dorită n-a fost încă obţinută. Aşadar, războiul de uzură se prelungeşte cu consecinţe resimţite, pentru societăţile ucrainiană, rusă şi europene, şi o adevărată catastrofă umanitară. Negocierile de pace ar putea începe imediat, mai ales că acestea nu se vor încheia în doi timpi şi trei mişcări. Necesitatea lor imperioasă este evocată de nu puţini analişti militari şi politici.

 

 

Un articol de Mircea Canțăr