David Thunder

În discursul susținut la Forumul Economic Mondial, președintele UE Ursula von der Leyen, a invocat ”raportul de evaluare a riscurilor globale” al sus numitei organizații, subliniind că ”informațiile false și dezinformarea” sunt cele mai mari riscuri cu care se confruntă, în acest moment, comunitatea globală de afaceri. ”Grave”, în opinia ei, ”pentru că ne limitează capacitatea de a aborda marile provocări globale cu care ne confruntăm – schimbările climatice, demografice și tehnologice, conflictele regionale în spirală și concurența geopolitică intensificată”.

În evaluarea președintelui von der Leyen, reacția la aceste riscuri ar consta în colaborarea dintre companii și guverne pentru a rezolva problema. Deși, pe parcursul discursului, von der Leyen nu folosește cuvîntul ”cenzură”, exemplul pe care îl oferă apropos de ”colaborarea” dintre companii și guverne este Legea europeană a serviciilor digitale, care impune platformelor mari precum X/Twitter și Meta/ Facebook, obligația legală de a cenzura informațiile false, dezinformarea și discursul instigator la ură.

Faptul că inteligența artificială, boții și infractorii cibernetici pot utiliza rețelele sociale și alte ”magistrale informaționale” în scopul de a deruta, dezorienta și manipula cetățenii, nu poate fi pus la îndoială. Cu toate acestea, ca orice politician inteligent, președintele Comisiei Europene știe cum să profite de o criză în scopul extinderii propriei sale puteri, iar discursul d-nei von der Leyen, din 16 ianuarie, de la Davos, s-a constituit într-un adevărat tur de forță în acest sens.

Ea ar fi putut să-și folosească poziția de conducere pentru a sublinia adevărata natură a primejdiei pe care o reprezintă dezinformarea, faptul că vine din toate direcțiile – nu doar din partea unor entități rău intenționate, ci și din partea guvernelor care desfășoară campanii menite să exploateze instinctele primare ale oamenilor, în special frica și conformismul, în sprijinul politicilor preferate. Doamna von der Leyen ar fi putut să folosească tribuna Forumului Economic Mondial pentru a avertiza populația cu privire la pericolul reprezentat de cedarea cheilor internetului unor entități puternice și în mod evident dornice să-și reducă criticii la tăcere.

Dar, în loc de asta, acționând pur politic, președintele von der Leyen a prezentat o imagine egocentrică, unilaterală și incorectă a riscurilor presupuse de informațiile false și de dezinformare, expunând, parcă, reveriile unui dictator. Narațiunea generală fiind accea că ”furniorii” dezinformărilor gripează motoarele cooperării globale dar, dacă companiile și guvernele se unesc pur și simplu, ele pot distruge aceste avalanșe dezinformative încă din fașă. Ceea ce este profund greșit din mai multe motive.

  1. Această viziune naivă despre ”noi, eroica elită politică și de afaceri a lumii” și ”ei, netrebnicii care dezinformează” distrage atenția de la faptul destul de stânjenitor că informațiile false și dezinformarea apar din toate segmentele spectrului politic. Nu există nicio ”echipă internațională” căreia să i se poată încredința în siguranță sarcina de a interzice dezinformarea. Dacă există ceva ce am învățat bine în ultimii ani este tocmai faptul că  tocmai controlorii sunt, deseori, cei care mint sau înșeală populația, fie că este vorba despre originile coronavirusului, siguranța și eficacitatea vaccinurilor ARNm sau alte probleme de importanță publică.

  2. Având în vedere faptul că informațiile false și dezinformarea sunt răspândite pe tot spectrul politic și nu sunt concentrate în mâinile câtorva ticăloși ușor de depistat, în practică însăși percepția a ceva considerat informații false și/sau dezinformare depinde adesea de anumite interese și partipriuri politice, nefiind o categorie neutră din punct de vedere moral sau politic.

  3. Dictatorii și tiranii se grăbesc să-și acuze criticii de ”informații false” și ”dezinformare”, estompând astfel linia de demarcație dintre dizidența rezonabilă și dezinformarea rău intenționată – recunoscând astfel, în mod explicit, că termenul în sine este un vehicul de propagandă. Încercarea repetată de a-și reduce criticii la tăcere, sub pretextul că ”dezinformările” lor amenință democrația este proprie dictatorilor și nicidecum guvernanților care respectă principiile responsabilității democratice. Un conducător democratic acceptă că politicile lui pot fi contestate public, chiar dacă acest lucru le încetinește implementarea. Pe de altă parte, un conducător tiranic, nu suportă așa ceva și ar vrea pur și simplu să-și reducă criticii la tăcere.

  4. În sfârșit, apelul la solidaritate și cooperare în lupta împotriva dezinformării este, în cel mai bun caz, ipocrită, având în vedere că exemplul de cooperare public-privat dat de von der Leyen implică în mod evident intruziunea coercitivă a birocraților UE în politicile de moderare ale platformelor online. Nu spune nimeni că platformele online sunt conduse de îngeri sau că politicile lor de moderare sunt deasupra oricărei critici, dar întreaga narațiune a lui ”să lucrăm împreună pentru binele comun” se prăbușește atunci când principalul instrument al așa zisei ”cooperări” este un act normativ (Digital Services Act) care întronează o elită politică și țuțerii acesteia ca arbitri absoluți ai adevărului și minciunii de pe internet. Acesta este un abuz de putere al Comisiei Europene și a guvernelor statelor membre ale UE și nicidecum colaborare frățească întru combaterea dezinformării.

    Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

    Sursa: aici

    David Thunder este cercetător și lector al Universității Navarra din Pamplonia, Spania. Este interesat în special de problemele legate de cultura și instituțiile unei societăți libere și deschise.