Sohrab Ahmari

”Pe cine să sun, dacă vreau să vorbesc cu Europa?”, se spune că ar fi glumit, la un moment dat, Henry Kissinger, într-o zadarnică străduință de a găsi locul suprem al puterii pe bătrânul continent.

Se pare că Pfizer nu a avut o asemenea problemă. Gigantul farmaceutic a știut exact pe cine să sune din Bruxelles – sau, mai precis, cui să-i trimită mesaje SMS – pentru a pune pe roate afacerea covid. Acea persoană a fost președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Săptămâna trecută, Ombudsman-ul European Emily O’Reilly, a criticat-o pe von der Leyen pentru că a rămas impasibilă pe parcursul celor nouă luni de când a ieșit la iveală faptul că, în apogeul pandemiei, a schimbat sms-uri cu Albert Bourla, ”forjând o relație care a deschis calea unor tranzacții profitabile pentru vaccinurile salvatoare de vieți”, așa cum scria The Guardian.

Mai precis, Pfizer a încheiat un acord pentru a livra Uniunii Europene 1,8 miliarde de doze de vaccin anticovid, la un preț inițial de 15,50 euro (sau 18,90 USD) per doză. Până în cele din urmă, vaccinul a costat, însă, 19, 50 euro per doză, adică 35 de miliarde euro în total, cea mai mare parte a sumei fiind plătită de către statele membre (deși UE însăși a asigurat 2,5 miliarde de euro, pentru cheltuielile inițiale de producție). Se spune că von der Leyen a jucat un rol personal în acest acord, cel puțin în ceea ce privește ”negocierile preliminare”, un pas extrem de neobișnuit pentru șeful unui organism de altfel notoriu pentru proceduralismul său riguros.

”Comisia are responsabilitatea de a mărturisi adevărul, chiar dacă acest lucru este dificil din punct de vedere politic”, a spus O‘Reilly pentru France 24. ”Deoarece este vorba despre încrederea cetățenilor în legătură cu o problemă foarte importantă. În caz contrar, antivaxerii sau euroscepticii pot prezenta o narațiune nedreaptă în legătură cu realitățile de fapt ale Uniunii Europene.”

În calitate de înalt functionar european, O’Reilly este, desigur, nevoită să considere scandalul drept o chestiune necesară blocării adversarilor favoriți ai UE: antivaxerii, euroscepticii etc. Dar punctul ei de pornire este unul sănătos.

Uniunea Europeană ar fi trebuit, în cel mai bun caz, să fie o uniune a unor națiuni care, individual, ar fi fost neputincioase în confruntarea cu marii actori corporativi. În momentul de față, înalții funcționari ajunși la conducerea ei  perorează deseori despre transparență și responsabilitate, dând lecții inclusiv propriilor membri din Europa de Est. Cu toate acestea, von der Leyen pare să fi ocolit procesul normal de negociere, preferând să ajungă la o înțelegere personală cu Pfizer. Și când a fost presată să clarifice lucrurile, comisia ei a tratat transparența cu un mare sictir.

The New York Times a informat pentru prima dată cu privire la mesajele schimbate de Bourla și von der Leyen în aprilie anul trecut și de atunci încolo, reacția comisiei la dezvăluirile din presă și chiar la solicitările organelor de anchetă ale UE a fost de-a dreptul nelegiuită. Când site-ul netzpolitik.org a solicitat accesul la texte, comisia a refuzat categoric. Ceea ce a determinat ancheta ombudsman-ului O‘Reilly, căruia i s-a spus că textele nu mai pot fi găsite – și că nu a existat niciodată obligația arhivării acestora.

”Din cauza naturii lor pasagere” – a spus vicepreședintele Vera Jourova –  sms-urile ”nu conțin, în general, informații importante referitoare la politicile, activitățile și deciziile Comisiei”. Prin urmare, ”documentele de scurtă durată, efemere” nu se păstrează” – a adăugat ea. ”Comisia poate confirma că mesajele text relevante, corespunzătoare cererii de acces la documente, au fost căutate de cabinetul președintelui și că această căutare nu a dat niciun rezultat”.

Pfizer neagă existența mesajelor implicate în negocierile privitoare la vaccin (evident, sigur ca da), iar alți oficiali UE sunt alarmați.

Luna aceasta, Comisia specială privind pandemia de covid 19 a votat interzicerea accesului lui Bourla și a altor directori executivi ai Pfizer în Parlamentul European. Toate grupurile politice au votat în favoarea interdicției, cu excepția Partidului Popular European (PPE) și Renew Europe, care au votat împotrivă.

Chiar dacă Parlamentul European nu are, din păcate, mandatul formal și competențele de investigare să zicem, ale Congresului SUA, parlamentarii europeni au chemat-o pe von der Leyen să depună mărturie despre rolul ei în negocierile Pfizer dar, până în prezent, aceasta i-a sfidat în mod deschis. Procurorii UE au început să se implice și ei, deși nimeni nu știe dacă von der Leyen este ținta anchetei lor.

Toată această hărmălaie este însoțită de zumzetul continuu al ipocriziei morale liberale care servește drept coloană sonoră tuturor operațiunilor Uniunii Europene. Blocul continuă, de exemplu, să rețină fondurile de sprijin covid cuvenite Ungariei încetinind, de asemenea, acordarea unui ajutor financiar similar Poloniei, ambele motivate de așa zisele reguli ale ”statului de drept”. Dar se pare că nici corporațiilor americane conectate politic și nici înalților oficiali UE nu li se aplică standarde similare, mai precis, ei le pot încălca oricând, după cum poftesc.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Sohrab Ahmari este fondator și editor al revistei Compact, editor colaborator al The American Conservative și bursier invitat al Centrului Veritas pentru Etică în Viața Publică din cadrul Universității Franciscane. Printre cărțile sale se numără: From Fire, by Water: My Journey to the Catolic Faith (Ignatius, 2019) și The Unbroken Thread: Discovering the Wisdom of Tradition in an Age of Chaos (Convergent/Random House, 2021). În prezent scrie o carte despre privatizarea tiraniei în America.