Aaron Kheriaty M.D.

Filosoful italian Augusto Del Noce, care în anii 1930 tocmai ieșea din vârsta adolescenței, s-a numărat printre martorii îngroziți ai apariției regimului musolinian. Ulterior, el a avertizat că opinia larg răspândită conform căreia epoca totalitarismelor s-a încheiat odată cu hitlerismul și stalinismul este fundamental greșită:

Pe scurt, elementul esențial al totalitarismului constă în refuzul recunoașterii diferenței dintre ”realitatea brută” și ”realitatea umană”, ceea ce face posibilă înfățișarea (nemetaforică) a omului drept ”o materie primă” sau o formă de ”capital”. Această viziune, tipică totalitarismului comunist, a fost preluată azi de alternativa sa occidentală, societatea tehnologică.

În viziunea lui Del Noce ”societatea tehnologică” nu se caracterizează prin progres științific sau tehnologic, ci printr-o viziune a raționalității pur instrumentale. Din această perspectivă, rațiunea umană nu poate înțelege idei care depășesc faptele emirice brute – suntem, așadar, incapabili să descoperim adevăruri transcendente. Intelectul este doar un instrument de care ne folosim pentru a ne atinge scopurile și nimic altceva.

Ideologiile totalitare neagă faptul că toate ființele umane se împărtășesc dintr-o raționalitate comună. Prin urmare, nu putem vorbi cu adevărat unii cu alții; este imposibil să deliberăm sau să dezbatem civil într-o căutare comună a adevărului. Persuasiunea rațională nu își are locul. Regimurile totalitare instituie un monopol absolut asupra a tot ceea ce poate fi considerat rațional și prin urmare asupra tot ceea ce poate fi rostit cu voce tare, în public.

De exemplu, dacă oamenii dintr-o societate comunistă contrazic doctrina oficială, partidul nu stă să explice ce anume greșesc. Autoritățile resping pur și simplu opiniile divergente considerându-le drept exemple de ”raționalitate burgheză” sau ”conștiință falsă”. Din punctul de vedere al unui comunist, cineva care nu a îmbrățișat teoria materialismului dialectic a lui Marx se află de ”partea greșită a istoriei”, nu poate înțelege direcția acesteia și, prin urmare, tot ceea ce spune este prostie pură, care nu merită a fi luată în considerare. Autoritățile presupun că atunci când emit opinii divergente, dizidenții încearcă de fapt să apere interese de clasă (caracteristici rasiale, de gen sau orice altceva).

Nu crezi cutare sau cutare chestiune pentru că ai raționat logic ajungând la o altă concluzie, ci pentru că ești o femeie americană albă, heterosexuală, din clasa de mijloc și așa mai departe. Astfel, totalitarii nu-și conving și nu își infirmă interlocutorii cu argumente coerente, ci doar le impută reaua credință, refuzând să se angajeze într-o dezbatere semnificativă. Îi înlătură din sfera conversației lămuritoare, nu se deranjează să argumenteze ci, pur și simplu, îi anihilează.

Totalitarismele secolului al XX-lea s-au întemeiat pe ideologii pseudoștiințifice: pseudoștiința marxistă a economiei și istoriei, sau pseudoștiința nazistă a rasei și a eugeniei. În zilele noastre cel care ne conduce într-o direcție totalitară este ”scientismul” care denaturează știința prin ideologizarea rezultatelor acesteia. Ideologia scientistă și practica științifică nu trebuiesc cu confundate cu niciun chip.

Metodă și nebunie

Știința este o metodă, sau mai bine zis un cumul de metode care vizează investigarea sistematică a fenomenelor observabile în lumea naturală. Știința riguroasă se caracterizează prin ipoteză, experiment, testare, interpretare, deliberare și dezbatere continuă. Închideți într-o cameră un grup de oameni de știință adevărați și ei vor discuta la nesfârșit despre importanța, semnificația și interpretarea datelor, despre limitele și punctele forte ale diferitelor metodologii de cercetare, precum și despre problemele de perspectivă. Știința este o întreprindere umană de o complexitate enormă, fiecare disciplină științifică avându-și propriile metode de cercetare și propriile teorii concurente. Știința nu este un corp de teorii incontestabile, ea este mereu failibilă, întotdeauna deschisă revizuirilor dar, cu toate acestea, atunci când este condusă cu atenție și rigurozitate, cercetarea științifică este capabilă de descoperiri autentice și progrese importante.

Scientismul este o pretenție filosofică – care nu poate fi dovedită științific – conform căreia știința este singura formă validă de cunoaștere. Oricine începe o propoziție cu expresia ”știința spune…” se află, probabil, prins în capcana scientismului. Oamenii de știință adevărați nu vorbesc așa. Ei argumentează folosind expresii precum ”concluziile acestui studiu sugerează” sau, ”această meta-analiză a concluzionat…”. Prin contrast, scientismul este o ideologie cu tentă religioasă și adesea politică. ”A devenit evident că, de ceva vreme, știința este noua religie a timpului nostru”, observa filosoful italian Giorgio Agamben.

Atunci când știința devine o religie – un sistem de credințe închis și exclusiv – atunci avem de-a face cu scientismul. Trăsătura caracteristică a științei este incertitudinea justificată, care duce la smerenie intelectuală. Trăsătura caracteristică a scientismului este certitudinea nejustificată, care duce la orgoliu intelectual.

Del Noce și-a dat seama că scientismul este în mod intrinsec totalitar, o perspectivă profundă de o importanță enormă pentru vremurile pe care le traversăm. ”Mulți oameni nu realizează că scientismul și societatea tehnologică sunt de natură totalitară”, scria el cu cincizeci de ani în urmă. Pentru a înțelege de ce, luați în considerare faptul că scientismul și totalitarismul pretind, ambele, instituirea unui monopol asupra cunoașterii. Avocatul scientismului și drept crediciosul unui sistem totalitar afirmă, ambii, că multe noțiuni de bun simț sunt pur și simplu iraționale, neverificabile, neștiințifice și, prin urmare, în afara domeniului celor ce pot fi spuse public. Afirmația Antigonei ”Am datoria, înscrisă de neșters pe inima omului, de a-mi îngropa fratele mort” nu este o declarație științifică și, prin urmare, conform ideologiei scientismului, este o pură prostie. Sunt excluse astfel toate afirmațiile morale sau metafizice, pretextându-se că nu pot fi verificate prin metodele științei sau stabilite de ideologia pseudo-științifică dominantă.

Desigur, excluderea forțată a revendicărilor morale, metafizice sau religioase nu este o concluzie a științei, ci o premisă filosofică de nedemonstrat a scientismului. Afirmația că știința este singura formă validă de cunoaștere este ea însăși o afirmație metafizică (nu științifică), introdusă pe ușa din spate. Scientismul trebuie să ascundă de sine însuși acest fapt, ceea ce înseamnă, din capul locului, lipsă de onestitate și alunecare în irațional. Scientismul nu se poate impune prin argumente raționale, astfel încât este nevoit să se bazeze pe forța brută, pe defăimarea criticilor și pe promisiunea unei utopii. Adică, exact instrumentele utilizate de toate sistemele totalitare.

Pentru a-și ascunde propria contradicție internă, premisa autodizolvantă a scientismului este rareori enunțată cu limpezime. În schimb, scientismul este asumat implicit, concluziile sale sunt afirmate în mod repetat, până când această ideologie devine pur și simplu aerul pe care îl respirăm. În urma supravegherii atente a discursului public sunt admise doar dovezile susținute de așa zisa ”știință”, iar această atmosferă este menținută riguros. În timpul pandemiei bunurile spirituale au fost sacrificate în mod repetat în favoarea celor materiale (biologice, medicale), chiar și atunci când cele dintâi erau reale, iar cele din urmă doar teoretice. Acestea sunt ”roadele” scientismului, care ne întoarce scara de valori și priorități cu susul în jos.

Este greu de găsit o modalitate mai eficientă în impunerea unui sistem totalitar decât apelul la ”știință” și la ”experți”, pretinzând apoi monopolul asupra cunoașterii și raționalității. Cei de la putere își pot alege cu ușurință experții preferați și experții pe care îi doresc reduși la tăcere. Oponenții ideologici sunt blocați, opiniile lor sunt excluse ca fiind ”neștiințifice” – și toate astea se pot întâmpla fără dificultățile presupuse de un sistem bazat pe forță brută și violență fizică. Defăimarea și excluderea funcționează la fel de eficient. Cei de la putere mențin un monopol asupra Raționalității (sau Științei) fără a se mai deranja să vorbească sau să dezbată cu grupul stigmatizat (evrei, dușmani de clasă, nevaccinați, negaționiști covid etc.).

Conformitatea socială represivă se poate realiza fără a recurge la lagăre de concentrare, gulag, Gestapo, KGB sau conducători tirani asumați. În schimb, prin cenzură și calomnie, dizidenții sunt încarcerați într-un ghetou moral. Indivizii recalcitranți sunt plasați la marginea sau chiar în afara ”societății civilizate” și excluși de la orice discuție lămuritoare.

Teoreticianul politic Eric Voegelin a observat că esența totalitarismului constă în faptul că anumite întrebări sunt pur și simplu interzise. Interdicția de a pune întrebări este o obstrucție a rațiunii elaborată în mod deliberat și cu pricepere într-un sistem totalitar. Cel care pune întrebări de tipul: ”Chiar trebuie să continuăm carantinarea?”, ”Oare închiderea școlilor nu face mai mult rău decât bine?”, ”Cum putem fi siguri că aceste vaccinuri sunt sigure și eficiente?” Sau: ”De ce nu apar efectele benefice promise?” – va fi acuzat că este un negaționist al pandemiei, că vrea s-o ucidă pe bunica, că e habotnic religios și împotriva științei sau că se plasează de partea greșită a istoriei.

Biologie seacă

Putem înțelege acum de ce Del Noce a susținut că o societate tehnocratică bazată pe scientism este totalitară, chiar dacă nu autoritară în mod evident, în sensul unei represiuni în mod deschis violente. Iată ce a prezis el încă de acum cincizeci de ani în eseul intitulat ”Rădăcinile crizei”:

Cei care cred într-o autoritate transcendentă a valorilor vor fi marginalizați și transformați în cetățeni de mâna a doua. Ei vor fi închiși până în cele din urmă în lagăre de concentrare ”morale”. Dar nimeni nu poate crede serios că pedepsele morale vor fi mai puțin severe decât cele fizice. Va fi o versiune spirituală a genocidului.

Într-o societate tehnocratică, cei care nu sunt de acord cu ultima pseudo-știință la modă sau cu tendința ideologică a momentului vor sfârși prin a fi încarcerați în aceste lagărele de concentrare morale. Orice întrebări, preocupări sau obiecții pe care le-ar putea ridica – fie acestea filosofice, religioase, etice sau pur și simplu legate de o interpretare diferită a dovezilor științifice – nu trebuie luate în considerare. Întrebările sau opiniile dizidentului nu contează; ele sunt excluse prin apelul la ”Știință” – marca înregistrată de regim și tipărită cu majusculă.

Într-un alt pasaj izbitor, scris chiar înainte de 1968, Del Noce avertiza:

Procesul de dezumanizare care a caracterizat regimurile totalitare nu s-a oprit [după cel de-al doilea război mondial]; de fapt a devenit mai puternic. Nu îi putem prevedea punctul final. Având în vedere că fiecare societate reflectă oamenii care o formează, oligarhii și sistemele de persecuție care ne amenință în prezent ar putea face ca nazismul și stalinismul să pară doar copii palide deși, desigur, [aceste noi oligarhii și sisteme de persecuție] nu se vor prezenta ca un nou nazism sau ca un nou stalinism.

Având în vedere evoluțiile din ultimele decenii, care s-au manifestat cu mai multă claritate în decursul pandemiei de covid, vedem limpede că noile oligarhii și sisteme de persecuție se vor prezenta sub steagul măsurilor de biosecuritate medicală esențiale pentru menținerea sănătății populației. Noua paradigmă de distanțare socială facilitează dominația oligarhilor prin separarea cetățenilor unii de alții.

Înainte de a fi un totalitarism al dominației, scientismul este un totalitarism al disoluției. Amintiți-vă că blocajele și distanțarea socială, cu inevitabila izolare socială, au precedat în mod necesar obligativitatea vaccinării și pașapoartele verzi – momentul în care regimul represiv s-a dat cu adevărat de gol. Fiecare dintre aceste măsuri s-a bazat pe date prezentate ca fiind singura interpretare autorizată a științei. În majoritatea cazurilor, pretenția de rigoare științifică nici măcar nu a fost necesară. Într-un regim științifico-tehnocrat individul gol – redus la viața biologică seacă, rupt de ceilalți oameni și de transcendent – devine complet dependent de societate. Persoana umană, redusă la un atom social care plutește liber, nelegat și dezrădăcinat, este mult mai ușor manipulabilă. Del Noce a făcut afirmația uluitoare că scientismul este chiar mai opus tradiției decât comunismul, pentru că în ideologia marxistă încă mai găsim arhetipuri mesianice și biblice precum și reprezentarea unei fericiri care va să vină. În schimb, antitradiționalismul științific se poate exprima numai prin dizolvarea patriei în care s-a născut, proces care lasă întregul domeniu al vieții umane larg deschis dominației corporațiilor globale și agenților politici subordonați acestora.

Datorită naturii însăși a științei, care oferă mijloace dar nu determină niciun scop, știința se pretează să fie folosită ca instrument de către un grup. Care grup? Răspunsul este cât se poate de evident: odată cu distrugerea patriilor nu mai rămân decât marile organisme economice, care seamănă tot mai mult cu vechile feude. Statele devin instrumentele executive ale acestora.

Statele ca instrumente ale corporațiilor, acestea din urmă funcționând ca niște feude și întinzându-se la nivel mondial – iată o definiție potrivită a corporatismului. Fuziunea dintre puterea statului și puterea corporatistă coincide perfect cu definiția originală a fascismului lui Mussolini. În această non societate globală, indivizii sunt radical dezrădăcinați și instrumentalizați. Rezultatul final fiind, în ultimă analiză, nihilismul pur. În descrierea sumbră a lui Del Noce, după negarea oricărui ascendent al valorilor, tot ce rămâne este negativism total pur și voința pentru ceva atât de neprecizat, încât este aproape nimic. Aceasta este în mod evident o societate care nu se potrivește nici unei vieți umane semnificative, și nici armoniei sociale.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Dr. Aaron Kheriaty este directorul Programului de bioetică și democrație americană la Centrul de Etică și Politici Publice și membru senior al Institutului Zephyr. Acest text este un fragment extras din noua sa carte, The Rise of the Biomedical Security State.