La nivelul întregii ţări, circa 10.000 de fermieri români, printr-un marş al tractoarelor, au protestat astăzi profund nemulţumiţi de soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar, pe fondul distorsiunilor cauzate de conflictul militar din Ucraina. Reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) formată din Federaţia Naţională a producătorilor din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe („Pro Agro”), Liga asociaţiilor producătorilor agricoli din România (LAPAR), Uniunea de ramură naţională a cooperativelor din sectorul vegetal (UNCV), Forumul agricultorilor şi procesatorilor profesionişti din România, au transmis un nou apel la solidaritate fermierilor români pe care îi invită a se alătura protestului. Potrivit reprezentanţilor AAC, protestul se fundamentează pe nevoia de stabilitate şi predictibilitate, dorinţa comună a fermierilor de a-şi desfăşura activitatea în condiţii de egalitate, cu orice fermier european, de a fi susţinuţi în demersul lor de către decidenţii europeni şi naţionali. Organizatorii protestului au reamintit că această formă de manifestare –neobişnuită la noi- este consecinţa nemulţumirii şi dezamăgirii profunde a fermierilor români în legătură cu soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar, pe fondul distorisiunilor de piaţă, cauzate de conflictul armat din Ucraina. Eliminarea totală a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, care tranzitează ţările limitrofe, prin practicarea unui efect de dumping involuntar, a stimulat femierii ucrainieni să-şi vândă producţia. Măsura luată de Uniunea Europeană nu-i va ajuta nici pe fermierii ucrainieni să-şi reia ciclul de producţie, în condiţiile escaladărilor puternice a cheltuielilor cu imputurile, în schimb a perturbat extrem de puternic piaţa din România. Autoritatea vamală a transmis, printr-un comunicat, că înţelege nemulţumirile fermierilor români şi îşi exprimă speranţa că protestatarii vor respecta legea astfel încât traficul transfrontalier de mărfuri şi persoane să se deruleze în condiţii normale. De asemenea, Autoritatea vamală a precizat că susţine demersurile avansate de guvernul României pentru reintroducerea taxelor vamale la tranzitul produselor agricole din Ucraina. Pe reţelele de socializare, fermierii din diferite organizaţii profesionale au postat fotografii, înregistrări video şi mesaje adresate autorităţilor. Aflat zilele trecute la Varşovia, unde grupuri de agricultori au recurs la acţiuni ferme de protest, faţă de intrarea în ţară a cerealelor ucrainiene de slabă calitate, care provoacă pierderi producătorilor autohtoni, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat presei că s-a găsit o soluţie –neanunţată- şi în zilele şi săptămânile următoare se vor rezolva definitiv toate chestiunile în discuţie. Chiar în ziua vizitei lui Zelenski, ministrul polonez de resort, Henryk Kowalczic, a demisionat în semn de protest faţă de decizia Comisiei Europene de a prelungi scutirile de taxe vamale pentru importurile de cereale ucrainiene până în iunie 2024. Polonia a găsit totuşi o soluţie: statul va cumpăra imediat după Paşte cereale în valoare de 140 mil. dolari. Reamintim că într-o scrisoare transmisă la sfârşitul lunii martie Comisiei Europene, premierii din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria propuseseră mai multe măsuri pentru limitarea distorsiunulor pe piaţă provocate de cerealele ucrainiene, adăugând că ar trebui reintroduse taxe şi cote vamale. Protestul fermierilor români, un strigăt de disperare, va rămâne însă fără ecoul aşteptat şi e dramatic. In vama Oancea fermierii români au blocat TIR-urile ucrainiene.

 

 

Un articol de Mircea Canțăr