Jean-Honoré Fragonard I

Vom continua să vedem ce a reprezentat stilul Rococo în pictură, întâlnindu-l azi pe cel mai de seamă reprezentant …

Jean-Honoré Fragonard (1732 – 1806) este un pictor francez, reprezentant al stilului rococo din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Totuși, deoarece a creat în toate stilurile epocii, nu poate fi perfect încadrat într-un anumit curent. Fragonard a fost un pictor al scenelor de dragoste subtile și frivole în genul „fêtes galantes”, abordând teme îndrăznețe, care nu dăunează totuși înțelegerii caracterului inovator al creației artistului. Când pictează portrete, impresionează prin îndemânarea extraordinară, iar tablourile sale cu teme istorice uimesc pe reprezentanții neoclasicismului academic.

Viața și Opera

Jean-Honoré Fragonard s-a născut la 5 aprilie 1732 în orășelul Grasse din sudul Franței. Numele „Fragonard” este de proveniență italiană, unul din strămoșii pictorului fiind originar din Milano. La vârsta de 6 ani, în 1738 familia viitorului pictor se stabilește la Paris. După o practică de scurtă durată în cancelaria unui notar, unde își petrecea timpul mai mult desenând, părinții se hotărăsc să-l prezinte în atelierul unuia din pictorii cunoscuți ai epocii. Este inițiat în cunoștințele fundamentale ale desenului și picturii de către Jean Siméon Chardin, apoi este primit în atelierul lui François Boucher, unul din pictorii cei mai prețuiți din Paris la vremea respectivă. Boucher îi încredințează lui Fragonard pregătirea cartoanelor de tapiserii pentru manufacturile din Gobelins și îl susține la concursul pentru „Marele Premiu” oferit de Académie des Beaux-Arts. Fragonard obține „Prix de Rome” în 1752 și intră în școala regală de pictură condusă de Carle Van Loo.

Ieroboam oferind sacrificiu pentru idol , 1752

Fragonnard_Naissance_de_Vénus – 1755

Fragonard_musical – 1755

Aurora triumfând peste noapte , c. 1755–56,

Patru ani mai târziu ajunge la Roma unde, în afară de lucrările cerute de Academie, execută numeroase copii după operele maeștrilor italieni din bisericile și palatele orașului, dar și tablouri după natură. În vara anului 1761 întreprinde o călătorie prin mai multe orașe din nordul Italei, printre care Siena, Florența, Bologna, Veneția, însoțit de protectorul său, abatele de Saint-Non. În Italia execută numeroase schițe ale peisajului local. În aceste grădini romantice, cu fântânile, grotele, templele și terasele lor, Fragonard a conceput visele pe care urma să le redea în arta sa.

Gravura timpurie după Jean-Honoré Fragonard intitulată Chaumiére Italienne

De asemenea, a învățat să-i admire pe maeștrii școlilor olandeze și flamande : Rubens , Hals , Rembrandt , Ruisdael , imitându-le pensulația liberă și viguroasă. La această influență s-a adăugat și impresia profundă făcută în mintea lui de somptuozitatea florilor lui Giovanni Battista Tiepolo , ale cărui lucrări a avut ocazia să le studieze la Veneția înainte de a se întoarce la Paris în 1761.

Coresus safricicându-se pentru a o salva pe Callirhoe – 1765

La întoarcerea în Franța, Fragonard era deja un pictor desăvârșit. În anul 1765, reușește să treacă de prima etapă care-l desparte de titlul de membru al Academiei de Beaux Arts, prezentând tabloul Corésus et Callirhoé, o compoziție de dimensiuni mari, în care se simte efortul de a picta un tablou istoric după regulile academice prestabilite.

Plictisit însă să aștepte admiterea definitivă în Academie și de stilul „academic”, renunță la o carieră oficială și se orientează către un gen frivol și erotic cu mare popularitate la marele public, care îi asigură o independență materială. Pe 17 iunie 1769 se căsătorește cu Marie-Anne Gérard, fiica unui producător de parfumuri din Grasse.

Tabloul Leagănul (1767) este replica unei compoziții mai vechi (1752), plină de farmec, în care, în jocul aparent nevinovat, se strecoară impulsii senzoriale tulburătoare, operă realizată pe vremea când Fragonard lucra în atelierul lui Boucher. Este considerată una dintre capodoperele epocii rococo și este cea mai cunoscută lucrare a lui Fragonard. Tabloul înfățișează un tânăr domn ascuns în tufișuri, observând o doamnă aflată în leagăn fiind împinsă de soțul ei, care stă în fundal, ascuns în umbră, deoarece acesta nu știe de poveste. În timp ce doamna se leagăn înainte, tânărul vede sub rochia ei. Conform memoriilor lui Charles Collé un tânăr nobil a cerut acest portret al amantei sale așezat pe un leagăn. El i-a cerut mai întâi lui Gabriel François Doyen să facă acest tablou cu el și cu amanta lui. Doyen a refuzat și a transmis comanda lui Fragonard.

Leagănul

Dacă impresioniștii au fost foarte fascinați de Leagănul, compoziția Femei la scăldat (1765) va influența întreaga pictură franceză modernă a secolului al XIX-lea. Este un vârtej amețitor, impetuos, în care artistul se lasă pradă culorii, înviorând personajele feminine și pictând abundenta vegetație din jurul lor.

Femei la scăldat

La începutul anilor șaptezeci, se ocupă mai ales de lucrări decorative, primește comenzi pentru picturi decorative în palatul „Louvre” și palatul „Belevue”. La solicitarea favoritei regelui Ludovic al XV-lea, doamna du Barry, execută ciclul de tablouri de mari dimensiuni „Les Progrès de l’amour dans le coeur d’une jeune fille” pentru reședința de la Louvenciennes. Ciclul constă din 14 tablouri, împărțit în trei grupe: șase scene de dragoste, patru alegorii ale iubirii și patru picturi decorative. Tablourile nu au fost însă acceptate de rege, pentru că nu se potriveau cu stilul arhitectural neo-clasic al pavilionului. Fragonard le-a transportat mai târziu la Grasse și le-a instalat în salonul reședinței unui văr al său. În prezent pot fi admirate în Camera Fragonard din Frick Collections, New York.

Sursa datelor biografice : Wikipedia