Marţi seara, la puţină vreme după producerea cutremurului de 5,7 grade pe scara Richter, în Gorj, potrivit Institutului Naţional pentru Fizică a Pământului, resimţit în Craiova, urmat de replicile lui mai slabe, s-a trecut la comentarea celor petrecute, pe posturile de ştiri ale televiziunile din Capitală. Cum dincolo de dimensiunile spaimei fireşti, trăită de populaţie, atacurile multiple de panică, nu se înregistraseră pagube materiale, din evaluările imediate, cel puţin la nivelul Craiovei, televiziunile de ştiri făceau un tur de orizont în reşedinţele judeţelor din Oltenia. Intervievată a fost şi Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, care a relatat cu calm, cum s-a resimţit cutremurul şi care era bilanţul: „Nici o pagubă şi nici o victimă(…). Nimeni n-a păţit nimic şi important este că nicăieri nu s-au înregistrat pagube. Oamenii s-au calmat şi au revenit în sediile instituţiilor publice, cei care se aflau la serviciu sau în casele lor”. Nici pe telefonul cetăţeanului n-au fost înregistrate sesizări. Acalmia s-a menţinut şi pe reţelele de socializare. Întrebată dacă au căzut stânci, primăriţa Craiovei a spus aproape uimită, pe tonul cel mai firesc că… nu există stânci în Craiova şi nu aveau aşadar cum să cadă. Ştiu lecţia, ca bătrân ziarist: să vii cu veşti neliniştitoare, să întreţii mereu „şocurile electrice”. Disperarea în urma seismului, oricât ar suna de solemn, are totuşi, iertată să-mi fie împietatea şi ceva mediocru care ţine de confecţionarea unei suferinţe împrumutate. Înfricoşaţi de seisme, uităm să ne înfricoşăm de mediocritatea noastră terestră. Alegem noi temele care ni se par demne de a potenţa îngrijorarea. Chiar şi în disperare se manifestă grandomania noastră. N-am argumente solide, cel puţin deocamdată, dar opinez că toate abordările legate de cele întâmplate trebuiau să fie în distonanţă totală, cu potenţarea intensităţii disperării. Menite, de abordări este vorba, a credita resursele de solidaritate, terapie plauzibilă, vigoare sufletească, dinamism civic ale unei populaţii sleite interior. Avem şi aşa suficiente motive de disperare. Suntem turmentaţi şi sumbri. Nu vreau să mă complac în abstracţiuni, dar omul care disperă e infinit mai nerealist. Face conexiuni sumbre: din tremuratul trăit el induce de pildă ipoteza supărării lui Dumnezeu, care nu ne mai suportă sau lipsa de sens a vieţii. Competenţa noastră supremă, de la o vreme, e disperarea şi speranţa ne apare ca o virtute condiţionată. Şi acum ceva mai aproape de realitate. Potrivit directorului Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, au fost înregistrate 160 de replici. Alerta iniţială fusese estimată la 4,5 grade, dar ulterior a fost revizuită la 5,7 grade pe scara Richter. Oltenia este monitorizată cu 5 staţii seismice. Cutremurele de luni şi marţi, anunţă INFP, nu au legătură cu seismul mortal care a lovit Turcia şi Siria săptămâna trecută. Însă România se află pe mai multe falii seismice, iar experţii subliniază potenţialul seismic ridicat al ţării. Ceva se întâmplă însă în Oltenia, de la o vreme, în plan seismic, şi asta este o noutate.
Un articol de Mircea Cantar
