Ați ghicit desigur că vom vorbi despre „Adorația Magilor” care este unul dintre cele mai populare subiecte din pictura universală; sute de artiști au abordat tema de-a lungul anilor. Călătoria celor trei magi spre Hristos constituie un subiect de-a lungul veacurilor pentru literatură, pictură, pastorală, teologie, dar şi pentru studii istorice.

 

Scurt istoric

 

Arhimandritul Timotei Kilifis descrie astfel scena: „Trei oameni înţelepţi ai acelor vremuri (asta erau atunci magii, preoţi şi profeţi care se ocupau cu cercetarea spaţiului celest) au plecat bazându-se pe «înştiinţarea» unei stele mult-strălucitoare pe care au observat-o pe cer, ca să-L întâlnească, să se închine şi să aducă daruri preţioase Pruncului dumnezeiesc, pe care Îl considerau ca Noul Împărat născut. Referirea apare în Evanghelia după Matei. Din tradiţie aflăm că proveneau din diferite ţări ale Orientului: primul din Chaldeea, al doilea din Arabia și al treilea din Etiopia. Prin înţelepciunea, puterea, bogăţia şi înfăţişarea lor frumoasă erau egali cu ceilalţi împăraţi ai acelei perioade. Numele lor le-a descoperit teologul englez Beda, într-un manuscris vechi. Aceştia erau: Gaşpar, Melchior şi Baltazar. Aşadar, cei trei magi, după multe călătorii, peripeţii şi ocoliri, au ajuns la Ierusalim. Deoarece steaua care îi îndrumase până atunci dispăruse, au început să întrebe: „Unde este împăratul iudeilor, Cel care S-a născut? (Evanghelia după Matei)”.[1]

Cei trei magi, plecând de la Irod, au văzut din nou steaua strălucitoare. Tradiţia veche ne spune că, atunci când au străbătut valea Er Nababi, li s-a arătat din nou steaua pierdută deasupra capetelor şi a mers înaintea lor, până la locul în care era Pruncul născut. Cele trei caravane s-au adunat la o fântână, la mică distanţă de Ierusalim, care până astăzi se numeşte „Fântâna magilor”. Pe calea aceea, Gaşpar, Melchior şi Baltazar L-au găsit şi S-au închinat lui Hristos. Dar nu în ieslea din Betleem, pentru că plecase de acolo, deoarece trecuse ceva vreme de la Naşterea Lui, şi I-au oferit daruri bogate, preţioase: aur, smirnă şi tămâie (Evanghelia după Matei). Darurile acestea, în vremea de atunci se ofereau împăraţilor. Diferiţi aghiografi ne spun că tămâia i-a fost oferită ca unui Dumnezeu, aurul ca unui împărat şi smirna ca unui om.

 

În calendarele ortodoxe nu a existat o zi specială în memoria magilor; cu toate acestea, într-o serie de manuscrise bizantine sub 25 decembrie, se scrie „Adorarea magilor”, dată care a fost adoptată. În Viețile Sfinților, potrivit Sfântului Dimitrie de la Rostov, lângă 25 decembrie, este așezat, pe lângă textul dedicat în mod special Nașterii lui Hristos, și un „Povestirea Adorației Magilor”, care, printre altele, spune: – „Și numele lor sunt: primul este Melchior, vechi și cu părul cenușiu, cu părul lung și barbă; a adus aurul țarului și Vladyka. Al doilea este Gaspar, tânăr și fără barbă, cu fața trandafiră; el a adus Libanul către Dumnezeul actual, al treilea este Belșacar, față de piele întunecată, cu o barbă lungă, a adus umilul Fiu muritor Pentru om.

În calendarele occidentale, memoria lui Caspar este marcată pe 1 ianuarie, Cupronickel pe 6 ianuarie, Valtazar pe 11 ianuarie. Ulterior, amintirea celor trei înțelepți a fost dedicată sărbătorii Bobotezei Domnului – 6 ianuarie. În această zi au avut loc spectacole înfățișând închinarea Magilor și a fost numită festivalul „Trei Regi”.

 

Primele reprezentări

 

În iconografie, imaginile magilor sunt bazate pe Evanghelia după Matei, precum și pe texte apocrife („Proto-Evanghelia lui Iacov”, Evanghelia lui Pseudo-Matei), sunt cunoscute încă din secolul al III-lea, atât în pictura catacombelor, cât și în reliefurile sarcofagelor. Acestea sunt de obicei incluse în compozițiile ciclului de Crăciun și nu se găsesc ca imagini unice. Cele mai comune povești cu magi sunt: închinarea la Fecioară și Copil, o călătorie în spatele stelei, o conversație cu Irod, întoarcerea în țările lor. Magii sunt înfățișați în tunici scurte, pantaloni și pălării din Phrygian, uneori hainele sunt ornamentate, ceea ce subliniază originea estică a Magilor (de exemplu, în biserica Adormirea Maicii Domnului din Daphne). În scena de cult, înțelepții cu vase în mâini sunt reprezentați alături de Maica Domnului cu pruncul așezat pe tron, fie pe o parte (de exemplu, catacombele calistului, mijlocul secolului al III-lea, sarcofagul lateran, sec.IV), sau pe ambele părți (doi înțelepți sunt descriși în catacombe. Petru și Marcellinus, sfârșitul secolului al III-lea;)

În biserica Santa Maria Maggiore din Roma, pe un arc de triumf, lângă tronul pe care stă Pruncul Hristos, înțelepții, în ținute brodate cu perle și pălării din Phrygian .

 

În biserica din Sant’Apollinare Nuovo – Ravenna, scena închinării Magilor se află pe peretele nordic, în fața unui șir de martiri care se apropie de Maica Domnului. În imaginile Magilor, se pot remarca noi trăsături caracteristice iconografiei bizantine: dacă până acum au fost înfățișați cu barbă, atunci aici și în monumentele ulterioare, Gaspar este reprezentat ca un bătrân cu barbă cenușie, Baltazar ca în Evul Mediu, Melchior ca tânăr.

 

Venerarea magilor în Evul Mediu a fost asociată cu transferul moaștelor lor de la Milano la Köln. Povestea voluminoasă a „Trei Sfinți Regi” a lui Ioan de Hildesheim, alături de o relatare a istoriei legendare a Magilor și a poveștii dobândirii și transferului moaștelor lor, conține laudele înalte ale Kölnului. Cel de-al 46-lea capitol, „Cu privire la Slavă a Sfinților Trei Regi, despre cum să-i lăudăm”, mărturisește importanța venerării lor pentru Biserică.

Caracteristicile sărbătorii locale din Köln și a misterelor de Crăciun au influențat iconografia rusă. Iată  pictograma Pskov „Catedrala Maicii Domnului” (Galeria de Stat Tretyakov)

 

 

Iată câteva exemple din iconografia ortodoxă :

Cei trei magi veniţi să se închine Împăratului Hristos născut în peştera din Betleem au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Cinstitele Daruri se păstrează la mănăstirea athonită Sfântul Pavel.

Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a păstrat aceste daruri şi, la adormirea sa, le-a lăsat Bisericii din Ierusalim, laolaltă cu alte cinstite odoare ce au aparţinut Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În perioada bizantină, Împăratul bizantin Arcadie a adus darurile magilor la Constantinopol. Din pricina Cruciadei a IV-a, sfintele odoare au fost duse în anul 1204 la Niceea, pentru 60 de ani. Împăratul Mihail Paleologul le aduce din nou în Constantinopol, unde rămân până la anul 1453 d. Hr.

După căderea Constantinopolului, darurile magilor ajung la sultana Mara, fiica domnitorului Serbiei, Gheorghie Brancovici. Acesta, fiind biruit de turci, a fost nevoit să dea de soţie pe fiica sa, Mara, sultanului Murad al II-lea. Sultanul i-a îngăduit să trăiască în credinţa creştinească. Mara a fost cea care l-a crescut pe Mahomed al II-lea – cuceritorul Constantinopolului. În anul 1470, sultana Mara a hotărât să ducă cinstitele daruri la mănăstirea athonită Sfântul Pavel, pe care tatăl ei o ajutase prin binefacerile lui în repetate rânduri. Aici a coborât împreună cu suita ei la portul mănăstirii, aducând cu ea Darurile Magilor. Cam la jumătatea distanţei dintre port şi mănăstire, împărăteasa a auzit glasul Maicii Domnului spunându-i: „Mara, Mara, să nu mergi mai departe, căci în mănăstire locuiesc monahi, iar tu eşti femeie. Aici stăpânesc eu”. Şi îndată i-a apărut înainte Maica Domnului, care i-a interzis să continue drumul şi i-a poruncit să se întoarcă la port, spunându-i că numai ea (Maica Domnului) este împărăteasa acestui loc. Sultana a lăsat Darurile părinţilor mănăstirii, care veniseră în întâmpinarea ei. Astăzi, aurul magilor a fost împărţit în 28 de pandantive de 5-7 cm în formă dreptunghiulară, trapezoidală sau poligonală, iar tămâia şi smirna sunt împărţite în 62 de mărgele, asemenea măslinelor. Un parfum uimitor emană din Cadouri până în zilele noastre. Când sunt scoase din sacristia mănăstirii pentru a se închina pelerinii, întreaga biserică este plină de parfum. S-a observat că Darurile vindecă pe cei bolnavi mintal și posedați. Și acest lucru nu este surprinzător.

 

 

Tema a fost abordată, până la Renaștere, peste 1000 de ani… încă de la începuturile creștinismului. Renașterea a dat un suflu nou temei…poate mai puțin canonic, cu un mai mare accent pe imaginea plastică, dar de o frumusețe, imi permit să afirm, de multe ori divină…

 

Giotto (1267 – 1337) va prevesti ce va aduce Renașterea. El înfățișează acest eveniment deosebit de emoționant. Cu blândețe, tandrețe și reverență, Înțelepții se uită la Prunc – marii Regi ai pământului, Maria și Iosif au înghețat solemn și trist … Un înger, care zboară de pe înălțimi, călăreți și cămile – toată lumea este egală aici, toată lumea este uimită de miracolul fără precedent – Pruncul Hristos și închinarea la El puternicul acestei lumi. Steaua pe care Giotto a înfățișat-o ca o cometă luminează ceea ce se întâmplă.

 

 

  Leonardo da Vinci (1452–1519) a fost urmărit de temă… dar curios în ciuda schițelor nu a reușit să termine tabloul.

Pictura neterminată realizată de Leonardo da Vinci (1481) se  află la Galeria Uffizi din Florența. Aceasta a fost „restaurată”. Iată un detaliu.

 

Pictura originală a lui Leonardo

 

 

 

Diego Rodríguez de Silva y Velázquez (1599-1660) a fost unul dintre cei mai cunoscuți pictori spanioli din sec. XVII-lea. Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist. În același timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni și al unui nou mod de zugrăvire a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfârșitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniștilor să valorifice în pictura lor moștenirea lui Velázquez.

Adorația magilor – Prado

 

 

Fra Filippo Tommaso Lippi (1406–1469) a fost un pictor italian din perioada Renașterii timpurii. A pictat in mod special teme religioase.

Adorarea Magilor – Fra Filippo Lippi (1496)

 

 

 

 

 

 

Hans Memling (1435–1494 ) a fost un pictor născut în Germania, stabilit încă de tânăr în Țările de Jos. Grație stilului său original și poetic, Memling este considerat un portretist de excepție și unul dintre cei mai mari pictori flamanzi ai epocii sale.

 

 

Adorarea Magilor. Panoul central al tripticului cu același nume. (1470)

 

 

Jan Gossaert (1478–1532) a fost un pictor francofon din Țările de Jos, cunoscut și sub numele Jennyn van Hennegouwe (Hainaut), așa cum își spunea el însuși atunci când s-a înscris în Breasla Sfântului Luca, la Anvers, în 1503. A fost unul dintre primii pictori ai picturii renascentiste olandeze și flamande care a vizitat Italia și Roma, în perioada1508–1509 și un lider al stilului cunoscut sub numele de Romanism, care a adus elemente ale picturii renascentiste italiene spre nordul Europei.

Adorarea Magilor (1515)

 

 

Peter Cook van Aalst (1502-1550) – a fost un pictor flamand, desenator, gravator. Pieter Coecke a fost un elev al lui Bernard van Orley. După călătoria sa în Italia, a fost admis în Breasla Sfântului Luca din Anvers ca maestru și a devenit exponentul principal al manierismului flamand. Pieter Coecke van Aelst a fost atât profesorul, cât și socrul lui Pieter Brueghel I.

 

 

Triptic „Adorarea Magilor” (1530 )

 

Sursa : Dizertație Master “Artă Sacră in Contemporaneitate” – Cezar Corâci

 

În ziarul de mâine, vom continua călătoria noastră…

 

 

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci