Preşedintele francez, Emmanuel Macron a anunţat ieri 6 august a.c., aflat la Beirut, sosirea până joia viitoare a port-elicopterului amfibie Tonnerre, care va aduce medicamente, echipe de urgenţă şi materiale sanitare, după exploziile de marţi care au făcut 137 de morţi şi 5000 de răniţi. Printre victime figurează cel puţin 40 de francezi. „Le Tonnerre”, lung de 200 de metri dispune de 69 locuri de spital cu o extensie posibilă şi două blocuri operative. Fost protectorat francez, Libanul se află într-o situaţie grea din punct de vedere economic. Emmanuel Macron a fost însoţit de premierul Jean Castex, precum şi de ministrul de Externe, Jean Yves Le Drian. Parisul va coordona sosirea ajutoarelor europene şi, într-un registru mai larg, cooperarea internaţională pentru reconstrucţia capitalei Beirut, dar şi a economiei libaneze. UE a anunţat un ajutor de urgenţă de 33 mil. euro. Franţa nu întreţine bune relaţii cu toate forţele politice libaneze. Hezbolahii şiiţi sunt sprijiniţi de o bună parte a populaţiei libaneze, pentru că sunt consideraţi eroi ai lupte împotriva Israelului, dar braţul lor armat a fost plasat de UE pe lista mişcărilor teroriste. În acelaşi timp pacea, stabilitatea şi prosperitatea nu pot fi imaginate fără aportul Hezbolah care, prin reţelele lor sunt un stat în stat. Olanda, Turcia, Tunisia, Iranul, Emiratele Arabe Unite şi-au anunţat sprijinul pentru reconstrucţia Beirutului. Senatorul român Titus Corlăţean a făcut următoarea precizare: „Avem o datorie morală de a ajuta Libanul în momentele acestea dificile. Eu ştiu ce relaţii frumoase erau între Liban şi România când premier era Adrian Năstase”.

CVLPRESS