De mică am fost preocupată de aspectele privitoare la mediul înconjurător. Și nu numai eu. Sistemele educaționale de pretutindeni includ tematici legate de mediul înconjurător, iar subiectul protejării acestuia atinge resorturi interne motivaționale și emoții nebănuite, încă din copilărie. Prin urmare, cred că există o masă critică de suporteri ai acestui deziderat nobil de a salva de la poluare apa, aerul, solul – cei trei factori de mediu.

Îmi amintesc că si eu am dat glas unei porniri de mic ecolog si am propus să instituim un trofeu la nivel de țară, denumit BRĂDUȚUL DE ARGINT, care să fie atribuit in urma unui concurs național celor mai buni apărători ai mediului, fie ei elevi, clase sau școli întregi. Nu îmi amintesc exact cum ideea a ajuns să fie preluată și menționată într-un articol din revista Cutezătorii[1]… dar știu că am început să primesc, pe adresa școlii la care învățam, scrisori din toată țara de la copii care erau entuziasmați și aveau, la rândul lor, alte idei despre cum putem să contribuim, fiecare, la salvarea naturii de la distrugere.

Acum, la peste 40 de ani de la momentul respectiv, sunt la fel de sensibilă când este vorba de mediul natural înconjurător, de poluarea care atinge cote de alarmă și – desigur – mult mai informată cu privire la felul în care omenirea a ajuns să afecteze iremediabil planeta. Cu toate acestea, consumerismul, comportamentele compulsive și mimetice, inclusiv cele legate de cumpărăturile săptămânale le-am conștientizat mai recent.

În urmă cu mai bine de un an, înainte ca izolarea generată de pandemie să fie o stare oficială, am studiat subiectul deșeurilor domestice în contextul unei provocări pe care o aveam, aceea de a limita spațiul de depozitare dedicat acestora. Am revizuit principii și comportamente de cumpărare pe care să le adopt, astfel încât să conserv spațiul respectiv, de îndată ce îl voi fi eliberat.

În acest context „safe&green” (cu accente locative😉), am inventariat opțiunile și am decis că un prim pas îl pot face eliminând sticlele de plastic pentru apa de băut care blocau – într-o săptămână – un sfert din holul de la intrare.

Relevant este că soluția pe care am ales-o a fost una informată și asumată, cerând și primind clarificări pertinente de la un specialist. De curând, la „aniversarea” de un an a montării filtrului, am citit o postare extrem de documentată pe blogul #fatasimpladelatara și al cărei enunț explicit „de ce să cumperi apa când o poți bea de la chiuvetă” mi-a atras atenția. Textul prezintă argumente, surse, statistici și comparații utile, autoarea împărtășind propria experiență în alegerea filtrului de apă, același pe care îl instalasem și eu. Asemeni mie, alte sute de persoane apreciau produsul, serviciile și contribuția decisivă a specialistului.

M-am bucurat nespus să citesc postarea cap-coadă pentru că am perceput-o ca pe o confirmare că am luat o decizie bună. Am bifat avantaje la toate capitolele analizei efectuate și – în plus – filtrul instalat, ergonomic și estetic, m-a ajutat să beau apă de la rețeaua publică pentru ca elimina gustul de clor (dezinfectant sanitar care – se știe – asigura protecția sanitară a apei din rețele), așa că sunt fericită ca pot avea apă proaspătă la orice oră, fără să mai car baxuri și să umplu ghena cu sticle din plastic.

Un pas mic, dar pas cu pas sunt hotărâtă să adopt o atitudine (cât mai) #noplastic…

 

Un articol de Camelia Săvoiu

 

Articolul reprezintă opinia autorului!

[1] Pentru cititorii mai tineri, Cutezătorii a fost o publicație pentru copiii de școala primară și gimnaziu, în anii ’70-‘80