Domnule președinte Dumitru Costin, având în vedere modul în care evoluează pandemia în România și măsurile luate prin ultimele ordonanțe militare, am vrea să vă întrebăm care este opinia dvs. despre efectele imediate asupra economiei românești?
Efectele deja se produc în economie. După cum bine știți, sunt sectoare întregi de activitate afectate profund, însă trebuie să ne gândim – și nu numai să ne gândim, ci și să oferim soluții – la ceea ce vom face în momentul în care vom ieși de sub incidența decretelor prezidențiale și va trebui să ne reîntoarcem în activitate. Va exista o perioadă de tranziție, evident, care, pe de o parte, va fi determinată de condițiile, de restricțiile care vor fi impuse de autorități, atât în ceea ce privește realuarea activității, dar și în ceea ce privește distanțarea socială… Fiecare domeniu în parte va trebui să aibă, în opinia mea, niște protocoale de revenire în activitate, care să fie discutate, înainte de toate, de partenerii sociali de la nivelul sectorului de activitate, și ulterior înaintate, puse pe masa guvernelor, a ministerelor, astfel încât în discuțiile tehnice care se poartă cu specialiștii în sănătate publică și cu epidemiologii să se găsească soluțiile corecte. Însă, cel puțin în ceea ce privește aceste măsuri care vizează reluarea activității, de introducere a unor norme și măsuri suplimentare pentru protecția salariaților și a cetățenilor în general, aici eu am un uriaș semn de întrebare. Semnul de întrebare vine dintr-o explicație pe care vreau să o înțeleagă toți cei care sunt sceptici, dar, în aceeași măsură, și toți cei care sunt în partea cealaltă, extrem de optimiști. E ca și cum am încerca să rezolvăm o ecuație de algebră, cu aproape douăzeci de milioane de necunoscute. De ce douăzeci de milioane de necunoscute? Deoarece, cu excepția câtorva mii de cetățeni care au fost testați, restul populației, aproape douăzeci de milioane, nu știm în ce stare se află. Iar riscul cel mai mare va veni de la asimptomatici, așa că oricât de multe măsuri, proceduri, verificări, scannere termice vor fi puse la treabă, vor exista niște purtători tăcuți, neștiuți care vor multiplica agresiv acest virus. Până când nu se va găsi o soluție de tip vaccin, riscurile pot apărea oriunde. Chiar în locurile unde ne așteptăm cel mai puțin. Spuneam celor de la patronate cu care tocmai am conversat, de fapt am avut o consultare online, le spuneam că se pot aștepta la orice. Adică se pot trezi, chiar dacă ei și-au luat absolut toate măsurile de precauție, se pot trezi cu sute de lucrători infectați doar pentru că un asimptomatic care reprezintă o altă companie, cu care ei au o relație contractuală, a intrat în curtea companiei, evident respectând regulile, și a răspândit virusul. Ne putem aștepta la orice în perioada imediat următoare. O altă teză care trebuie luată în discuție: evident că a doua zi de după expirarea decretelor, activitatea economică nu se va relua cu motoarele turate sută la sută. Va exista o perioadă de tranziție mai scurtă sau mai lungă, și asta ține de specificitatea fiecărui domeniu de activitate în care lucrurile vor reveni la normal. Această perioadă de tranziție va afecta în egală măsură atât mediul de afaceri, cât și salariații din domeniile respective, pentru că suntem, vrând nevrând în această perioadă, în aceeași barcă. Și va trebui ca atât patronatele cât și sindicatele, în companiile în care există, să aibă în permanență dialog și să încerce să găsească cele mai bune soluții împreună. Noi asta încercăm să facem acum prin consultările pe care le avem cu partea patronală. Să încercăm să găsim acele soluții corecte din punct de vedere al organizării muncii, din punct de vedere economic, din punct de vedere financiar, tocmai pentru că această perioadă de tranziție să nu ducă la moartea subită a unor companii și implicit la șomaj. Pentru că atunci tot efortul care a fost făcut până acum, mă refer la măsura șomajului tehnic, tot acest efort care iată, acoperă aproape un milion de salariați, tot acest efort va fi în van. Adică am cheltuit inutil resursa, dacă nu reușim să păstrăm, să conservăm locurile de muncă.
Am văzut că există întreprinderi mari în România, cum e Dacia Renault, care chiar înainte de expirarea termenului ordonanței militare încep să își reia parțial activitatea.
Da, dar să nu supralicităm. Vorbim de o companie cu cincisprezece-șaisprezece mii de angajați, iar activitatea s-a reluat cu trei sute.. Și în condiții de distanțare socială, protecții, paraprotecții… e prematur să discutăm despre așa ceva. Eu am și exemple la extrema cealaltă. În industrie, pot să vă dau exemplul unei companii din județul Timiș, din apropierea orașului Timișoara, unde reprezentăm două mii de salariați din punct de vedere sindical, și care n-a încetat absolut deloc dar, atenție, angajatorul a investit în separatoare, în proceduri, în echipamente, în materiale igienico sanitare, a introdus proceduri, a făcut investiții și activitatea a continuat fără oprire. Aș fi vrut să mai adaug încă un element în expunerea mea. Oricât de mult ne-am dori să reluăm activitatea… să presupunem că vom trece cu bine peste toate provocările medicale, de sănătate, să presupunem că vom reuși să găsim resursele financiare și soluțiile juridice pentru a depăși cu bine împreună, angajatori și angajați, și guvern, evident, nu-i scot din ecuație, această perioadă de tranziție, rămânem în continuare și eu amintesc mereu acest lucru, rămânem însă tributari modului în care în anii trecuți, noi ca economie ne-am abandonat traseul politicilor comerciale. Așa că vom fi în continuare, cel puțin pe zona industrială, vom fi în continuare dependenți de deciziile care vor fi luate în afara României. Și aici mă refer în primul rând la industria de automobile, componente, subansamble auto, mă refer la industria de confecții, mă refer la industria de pielărie… sunt domenii în care România este, prin foarte multe companii, doar o verigă în lanț…
Un fel de subcontractant.
Nu, suntem dependenți de deciziile politice și de măsurile care vor fi luate și în alte țări… Că, altminteri, degeaba începem noi activitatea, dacă clientul nostru din Germania, din Franța sau din Italia ne spune: Pardon, momentan guvernul țării noastre menține restricții sau a introdus condiții noi, sau nu a acordat niște măsuri prin care să stimuleze derularea activității noastre și, pe cale de consecință, nu avem nevoie de ceea ce voi ne livrați. Stați și așteptați! Deci avem această dependență. Mai avem o vulnerabilitate. Pe lângă această structură, rudimentară, până la urmă, i-aș zice eu… Mă refer aici la abordarea exporturilor din România. Avem, în general, un sector industrial destul de slab și puțin flexibil. Uitați-vă câte eforturi au făcut în ultima perioadă de timp, anunță așa triumfalist: Wow, am reușit să pornim o fabrică care produce măști! Excepțional! Și am mai pornit una… și mai e una care să facă viziere… Deci industria noastră este departe de a se fi dezvoltat luând în calcul și provocări de genul acesta. Și anume ce pot eu să fac în situații de criză… când se produc niște perturbații majore pe piață și nu se mai caută produsul meu, însă fluxul meu tehnologic, și pregătirea oamenilor, mei îmi permit să readaptez fluxurile, să pornesc activitatea și să produc… de exemplu, tehnologiile de care e nevoie în spitale. Foarte puține, dacă nu aproape deloc cazuri de mare succes. Aici m-am referit la industria textilă, unde n-a fost mare scofală până la urmă… în loc să produci o cămașă, te rezumi la un subprodus… pentru că masca textilă este, până la urmă, un subprodus pentru industria noastră, care e destul de sofisticată… adică e un subcontractor pentru branduri globale… Și să-i spui: Fă, măi, și tu niște măști acolo, e o muncă aproape rudimentară. O altă provocare pe care o avem este aceea de a ne stabili alte ținte. Înainte de toate pe plan intern.
Piața se va schimba și intern și extern.
Da, dar înainte de a nu uita spre extern, trebuie să ne uităm spre intern. Este o mare eroare pe care politicienii noștri au făcut-o în toți acești 30 de ani. În toți acești 30 de ani, politicienii români nu au stimulat niciodată, prin politicile publice pe care le-au generat, prin actul de guvernare… nu a existat nicio preocupare pentru piața internă. Ce facem pentru ca, înainte de toate, să asigurăm soluții pentru populația acestei țări? Ce facem? Trebuie să vă reamintesc că subiectul securității alimentare l-am ridicat împreună cu Confederația pe care o conduc, BNS, în 2012. Ridicasem această problemă la nivelul CSAT. Imediat ce-am ieșit din criza precedentă, am pus pe masa președintelui României la vremea respectivă, Traian Băsescu, un plan de măsuri care trebuia translatat, după aceea, în zona guvernamentală și transformat într-un ansamblu de politici publice, de norme, de legi, de măsuri efective de sprijin ale agriculturii și industriei alimentare din România. Atenție, 2012! N-a făcut nimic! Am rămas în aceeași zonă de dependență. Când se știe foarte clar că potențialul agricol pe care îl are România nu-l au multe alte țări din Europa și din lumea asta. Doar îmi aduc aminte de studiul Băncii Mondiale de la începutul anilor ’90, pe care l-am citit și l-am păstrat, e un document în opinia mea senzațional, care spunea foarte clar: cu o dotare tehnologică adecvată, potențialul agricol al României poate să genereze hrană pentru optzeci de milioane de suflete. Vă dați seama? Optzeci de milioane de suflete! Când tu ai o populație de douăzeci. Da? Deci ce potențial de export ar fi făcut coadă la ușa României, să exportăm produse cu valoare adăugată, nu cum exportăm acum, în continuare, materii prime…
Iar cererea de produse alimentare nu depinde de pandemie. Dimpotrivă.
Este în permanentă creștere.
Este evident că ar fi fost o politică foarte bună. Data de 15 mai este totuși foarte aproape și se pare că vor fi niște măsuri de relaxare. Ați pomenit la începutul discuției noastre despre necesitatea existenței unor planuri sectoriale. Având în vedere discuțiile care ar trebui să aibă loc între patronate, sindicate și factorul guvernamental…. având în vedere că mai sunt numai două săptămâni… aceste discuții au început?
Aceste discuții, din păcate, n-au început. Guvernul chiar dacă, cel puțin, așa, la nivel declarativ, consideră că ne implică într-un proces de consultare asupra măsurilor, în realitate lucrează completamente în spatele ușilor închise, lipsit de transparență. Nu știu când va apărea interviul meu, însă astăzi, marți, cu câteva zile înainte de 1 mai, trebuie să comunic că nu am văzut până în acest moment nici măcar o schiță de măsură. Ni s-a promis săptămâna trecută că vom primi, e posibil, chiar în cursul zilei de mâine, pe niște slide-uri, descrierea unor posibile măsuri pe care guvernul dorește să și le asume pentru perioada imediat următoare. Că vom fi consultați în legătură cu ele și că, ulterior, aceste măsuri care vor fi descrise la nivel de principiu, vor căpăta consistența unor acte normative. Că sunt ordonanțe de urgență, că sunt hotărâri de guvern sau proiecte de legi care să meargă la Parlament. Până în momentul de față nu pot să vă spun că am văzut, din partea guvernamentală, vreo măsură care să vizeze reluarea activității după expirarea termenului din cel de-al doilea decret prezidențial.
Interviu de Cezar Corâci
