Sunt tot mai uluit de insistența cu care bunul-simț este luat în derâdere, în special în universități. Elitele culturale și din mass media îl trateaza, de asemenea, cu dispreț, considerând că este, prin definiție, viciat structural și că determină, chipurile, acceptarea naivă a unor opinii neverificate. Astfel, bunul simț este invariabil respins și socotit un mediu de transmitere a prejudecăților, iar cei care interpretează lumea prin prisma judecății elementare sunt considerați drept potențiale amenințări la adresa autorității și a științei.
Ostilitatea față de populism merge în paralel cu denunțarea aderenței sale ideologice la bunul-simț. S-ar zice că liderii populiști politizează judecata logică, practică și rațională și „exploatează” sau „manipulează” influența acesteia asupra unor segmente ale electoratului. Apelurile populiștilor la bunul-simț sunt prezentate invariabil ca artificii demagogice lipsite de sinceritate.
Criticii bunului-simț sunt de părere că acesta favorizează narativele conservatoare sau populiste, motiv pentru care acceptarea sa de către milioane de cetățeni reprezintă un obstacol în calea progresului și a schimbării sociale.
Tendința populistă preia și exprimă logica elementară a comunităților, este o sensibilitate care se bazează pe experiențele comune ale oamenilor. Bunul-simț exprimă ceea ce oamenii au în comun, iar articularea sa ajută la crearea unui punct de contact între aceștia. Bunul-simț nu este efectul vreunui succes personal, ci rezultatul distilării sentimentelor și atitudinilor dominante în cadrul unei comunități.
”Dimensiunea colectivă a bunului-simț este strâns legată de o rețea de semnificații ce asigură coeziunea dintre oameni.”
Așa cum ne amintesc dicționarele, bunul-simț poate fi definit ca o ”normă logică de apreciere, comună marii majorități a oamenilor”.
Aici nu vorbim doar despre un mecanism de interpretare a lumii, ci despre perspective care rezonează profund tocmai pentru că sunt împărtășite la nivel colectiv. Dimensiunea comunitară a acestei sensibilități este uneori respinsă ca fiind pur și simplu o cunoaștere populară superficială. Însă componenta „comună” a bunului-simț este integrată într-un sistem de semnificații care îi unește pe oameni. […]
Printre universitari, bunul-simț este definit deseori drept o formă de „epistemologie laică”. Cei care sunt sceptici cu privire la eficacitatea sa susțin că este ghidat doar de „experiența directă, emoții și intuiție”. Cu toate acestea, bunul-simț reprezintă mult mai mult decât o simplă reacție spontană și interpretativă vizavi de evenimente. Anume, el sintetizează cunoașterea acumulată la nivelul unei comunități, încorporând inclusiv înțelepciunea și experiența generațiilor anterioare. Tocmai din acest motiv, oponenții populismului resping și denunță bunul simț ca fiind „reacționar” și lipsit de coerență.
Criticii atacă adesea bunul-simț populist, susținând că acesta pune logica omului de rând mai presus de orice, în detrimentul cunoașterii științifice și al expertizei. Este adevărat că, în unele cazuri, bunul-simț este glorificat până în punctul în care i se atribuie statutul de principală sursă a Adevărului dar, cu toate acestea, coexistă fără probleme cu rigoarea academică și expertiza de specialitate, fără a avea pretenția de a contesta datele obținute prin cercetarea științifică. Judecata elementară de factură populistă își revendică doar dreptul de a interpreta semnificația acestor date pentru universul cotidian al vieții oamenilor.
Elitele tehnocratic-manageriale sunt adesea înstrăinate de bunul-simț al comunității de care aparțin, din cauza detașării lor extreme față de aceasta. De aceea, ele nu înțeleg că atât de multe dintre politicile lor încalcă bunul-simț al milioanelor de oameni. În contrast, populismul apără o dimensiune egalitară a judecății elementare vizavi de disprețul de tip oligarhic față de sensibilitățile comunității.
Oponenții populismului nu demonizează bunul-simț doar pe motiv că intuițiile acestuia ar fi inferioare științei, ci și pentru că acesta ar conține, chipurile, cele mai „reacționare idei”. Antonio Gramsci recunoștea că simțul comun încorporează „repere de logică sănătoasă”, dar nu avea nicio îndoială că acesta este „grosolan de neofob și conservator”. Utilizarea eronată a termenului „neofob” – frica de nou – neagă adevărata semnificație a bunului-simț. Bunul-simț nu respinge automat noul, ci apără cu înverșunare sistemul existent de semnificații în fața noilor interpretări ale realității care, în absența bunului-simț, pot duce la o insuportabilă „amplificare a lipsei de sens”.
„Ceea ce mă sperie cel mai mult este sintagma «bun-simț»”, scria Lorenzo Robustelli, directorul Eunews. De fapt, teama vine din conștientizarea faptului că bunul-simț rezonează mai profund cu milioanele de cetățeni decât perspectiva oferită de elitele manageriale și tehnocratice.
Prin urmare, atât timp cât va izbuti să speculeze această stare de spirit, populismul își va menține o influență puternică în viața publică.
Dr. Frank Furedi este profesor emerit de sociologie la Universitatea din Kent și autor a peste 26 de cărți
Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă
Sursa: aici
Linkurile justificative, care facilitează verificarea informațiilor pot fi găsite în materialul de bază după care s-a făcut traducerea (nota trad.)
