Doi actori de top de la Hollywood vor juca într-un film care susține sinuciderea asistată. Spicuim din relatarea Hollywood Reporter:

George Clooney și Annette Bening vor juca în filmul „In Love”, o adaptare a memoriilor lui Amy Bloom, „In Love: A Memoir of Love and Loss”, în regia lui Paul Weitz.

În memoriile sale, Amy Bloom povestește cum, atunci când soțul ei a început să se piardă, încetul cu încetul, din cauza bolii Alzheimer, cei doi au luat decizia de a călători în Elveția, pentru a-i pune capăt vieții. Apoi, despre efortul de a-și continua viața ca văduvă. Cartea este o mărturisire despre dragoste și despre puterea insuflată de aceasta.

A fost nominalizată de revista TIME drept cea mai bună carte non ficțiune, fiind inclusă pe lista celor 100 de lecturi obligatorii.”

Desigur! Pentru Hollywood, vedetele sale și o mare parte a mijloacelor media, a iubi cu adevărat pe cineva suferind de Alzheimer, înseamnă a fi dispus să-l ajuți să moară, în loc să ai grijă de el cât timp trăiește.

A devenit ceva aproape banal. Câte filme/episoade TV pro-eutanasie au existat până acum? E greu de ținut socoteala. Și câte împotriva sinuciderii asistate și pro-îngrijire? Sincer, nu-mi pot aminti de niciunul, chiar dacă există o mulțime de povești dramatice care ilustrează abuzurile și pericolele care așteaptă doar să fie rostite.

R. Emmett Tyrrell Jr., fondatorul revistei American Spectator, a inventat termenul „kultursmog”, care înseamnă „idei incompatibile cu idealurile noastre tradiționale, sociale, culturale și economice. Iar termenul respectiv se potrivește de minune aici.

Wesley J. Smith este cercetător pricipal la Centrul pentru Exceptionalismul Uman al Discovery Institute. Este, de asemenea, consultant al Consiliului pentru drepturile pacienților. Cea mai recentă dintre cărțile sale este Culture of Death: The Age of ”Do Harm” Medicine.

Traducera și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici