James Davis

După Maidan-ul din 2014 – săvârșit conform instrucțiunilor secretarului de stat adjunct de pe atunci, Victoria Nuland, actualmente subsecretar pentru politică al Departamentului de Stat al SUA – schimbarea regimului din Rusia a fost un obiectiv cheie al aripii globaliste a politicii externe americane. Președintele Joe Biden a consimțit la acest deziderat, pe data de 26 martie 2022, declarând că ”Putin nu poate să rămână la putere” după învazia Ucrainei din 24 februarie.

Revolta grupului Wagner de la sfârșitul săptămânii trecute a stârnit o furtună de comentarii editoriale și pe rețelele de socializare în sensul că, până în cele din urmă, președintele rus ar putea fi destituit. Dar, după ce conducătorul grupului militar de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a acceptat înțelegerea propusă de președintele Belarus, Alexandru Lukașenko, anulând marșul său asupra Moscovei și refugiindu-se la cel mai apropiat aliat al Rusiei, Putin era încă pe locul său. Numai că nisipurile politice s-au reconfigurat, iar vântul bate înspre dreapta ultra-naționalistă a Rusiei, ceea ce presupune riscuri strategice grave, inclusiv creșterea probabilității de utilizare a armelor nucleare tactice.

De fapt, Rusia se îndreptase către o formă neplăcută de naționalism încă de la Maidan, pe care Nuland și colegii ei l-au văzut ca pe un preludiu al răsturnării lui Putin. Lovitura de stat sponsorizată de americani împotriva președintelui ales Viktor Ianukovici amenința stăpânirea Rusiei asupra Crimeei, patria flotei sale la Marea Neagră, determinând anexarea de către Rusia a peninsulei, care este teritoriu rusesc de la domnia reginei Ecaterina cea Mare.

Rebeliunea lui Prigojin reflectă apariția unui consens tot mai mare în forțele armatei ruse și părți importante ale societății civile, care sunt de părere că Putin a fost nevolnic în fața planurilor urzite de Occident împotriva Rusiei. Consens care îl include pe războinicul cecen Ramzan Kadyrov, pe care Putin l-a convins să trimită trupe în apărarea Moscovei de rebelii revoltați ai lui Prigojin. Kadyrov și Prigojin fuseseră aliați împotriva conducerii militare a lui Putin, cerând acțiuni mai agresive și mai decisive în Ucraina din partea conducerii de la Kremlin, percepută ca fiind prea prudentă.

În mod remarcabil, timp de mai bine de o săptămână, Prigojin a reușit să organizeze un cortegiu de automobile, fără știrea lui Putin – deși, potrivit relatărilor de presă, agențiile de informații occidentale observaseră această activitate.

Și mai remarcabil, oamenilor lui Prigojin, care se deplasau între Moscova și Rostov, nu li s-a opus nicio forță militară rusă, cu excepția câtorva elicoptere, dintre care trei au fost doborâte de forțele Wagner.

Dar, cel mai remarcabil a fost faptul că Putin a trebuit să-l cheme pe aliatul lui Prigojin, Kadyrov, să apere capitala, înainte de a ajunge la un compromis cu Lukasenko, care a renunțat la toate acuzațiile împotriva revoltaților. În plus de asta, se pare că armata obișnuită a Rusiei a stat cu mâinile încrucișate și l-a lăsat pe Prigojin să-i transmită un mesaj lui Putin.

Curentul ultranaționalist Rusia Mare crede că Putin este prea blând cu Occidentul.

Putin i-a propus președintelui Bill Clinton, în 2000, ca Rusia să se alăture NATO, și a fost refuzat. Putin a obținut făgăduiala Washingtonului de a nu interveni în Ucraina, dar această făgăduială a fost încălcată de administrația Bush atunci când a sponsorizat Revoluția Portocalie din 2004. Și tot Putin a încheiat, cu fostul cancelar german Angela Merkel, Acordul de la Minsk II, care garanta siguranța și drepturile minorității rusofone a Ucrainei, acord pe care președintele ucrainean Volodymyr Zelensky l-a repudiat în 2022, cu sprijin anglo-american.

Revolta lui Prigojin îl face acum dependent de extrema dreaptă a Rusiei. Și, dacă va fi răsturnat, succesorul său nu va fi un democrat liberal de genul la care visează Washingtonul, ci mai degrabă un naționalist rus înclinat spre obținerea unei victorii absolute în Ucraina, eventual chiar asumându-și riscul de a utiliza armele nucleare tactice.

În Rusia nu există niciun curent liberal important. În schimb, elita rusă conducătoare gestează un grup puternic de naționaliști care visează la o Mare Revoluție și care ia naștere, în mod amenințător, prin unirea mai multor grupuri disparate.

Printre corifeii curentului naționalist îl găsim pe liderul partidului Liberal-Democrat Leonid Slutsky, pe filosoful ”eurasiatic” Alexander Dughin, pe oamenii de televiziune Vladimir Soloviev și Dimitri Dibrov, precum și pe liderul cecen Kadyrov.

Găsim, de asemenea, foști ofițeri, pensionați forțat, care s-au plâns de timiditatea militară a lui Putin precum și de slaba performanțăa comandanților aleși de el personal, canalul de televiziune al patriarhiei Moscovei SPAS și Uniuneanea Neo-Țaristă a Poporului Rus.

Această coaliție pestriță este ținută laolaltă de ideea că Rusia trebuie să învingă Ucraina cu orice preț și că războiul se poate termina doar cu victoria absolută la granițele de vest ale fostei Uniuni Sovietice.

Posibilitatea utilizării celor 2000 de arme nucleare tactice ale Rusiei, dintre care cele mai mici au o kilotonă, nu este o simplă speculație mediatică. Cei mai proeminenți susținători ai ”Rusiei Mari” cer desfășurarea acestora.

Într-o postare virală din martie 2023, pe Telegram, Alexander Dughin a cerut o mobilizare generală a întregii forțe militare ruse, militarizarea economiei, arestarea oponenților și, în caz că nu se poate altfel, utilizarea armelor nucleare tactice.

Dughin a sugerat că trebuie făcut totul pentru a evita utilizarea ”armelor nucleare nestrategice”, dar ”Rusia trebuie să fie totuși pregătită” pentru tot ce-i mai rău. Fiica lui a murit în august 2022, în momentul în care o bombă, foarte posibil menită lui Dughin însuși, a distrus mașina în care călătorea.

Discipol autoproclamat al lui Martin Heidegger, Dugin l-a înfierat pe Putin pentru că a pus politica rusă înaintea ”rusității” – Russkiy Mir. ”El pune pe primul loc statul rus, în timp ce eu cred în Russkiy Mir. Lumea rusească este mult dincolo de ceea ce poate cuprinde statul rus. Putin profanează identitatea rusă și, făcând acest lucru, a dezamăgit mulți patrioți”, – a declarat Dughin unui jurnalist olandez, în 2018.

Războiul Rusiei cu Ucraina este, din toate punctele de vedere, un război între Federația Rusă și NATO. Rusia se luptă cu o armată de ucraineni înarmați, instruiți și plătiți de SUA și de alte țări NATO. Sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv nemaipomenita confiscare a aproximativ 500 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare, în lipsa unei declarații complete de război, au fost concepute pentru a zdrobi capacitatea de luptă a Rusiei.

Toate curentele de opinie importante ale Rusiei consideră că obiectivele occidentale principale în acest război sunt forțarea unei schimbări de regim și, potențial, divizarea Federației Ruse, foarte întinsă geografic și diversă din punct de vedere etnic. Și rușii nu sunt deloc paranoici în această chestiune. Schimbarea de regim în Rusia a fost, timp de un deceniu, pe agenda celor mai înalți oficiali ai aministrației americane. Așa cum a declarat, pe 6 mai 2014, subsecretarul de stat Nuland, pe atunci șef al Biroului Departamentului de Stat din Europa de Est: ”Din 1992 am oferit Rusiei 20 de miliarde de dolari pentru a sprijini tranziția către statul prosper și democratic pe care îl merită poporul său.” Mantră care este repetată cu respect la marile think-thank-uri din Washington și în paginile editoriale ale presei mainstream.

Nu există o opoziție democratică efectiva la actualul regim rus. Înainte de 2022, presupusul democrat Alexei Navalnîi a beneficiat de ceva sprijin.

Cu toate acestea, chiar înainte de invazia Ucrainei, serviciile de securitate rusești i-au forțat pe cei mai mulți dintre susținătorii lui Navalny să emigreze, sau i-au aruncat în închisoare. Un alt val de imigrație a urmat invaziei din 24 februarie 2022, curățând efectiv peisajul de orice opoziție liberală.

Astfel încât, cea mai probabilă reacție politică a lui Putin la revolta lui Prigojin va consta în creșterea efectivelor militare, ceea ce va împlini un element cheie al programului lui Dughin. Acest lucru este și mai probabil după ce, pe 19 iunie, guvernul Ucrainei a anunțat, de asemenea, standarde de mobilizare mai stricte în mai multe oblaștii, începând cu Kievul.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici