Din cei 2% , practic 40% din 2%, din câte știți dvs., câți s-au dus către industria autohtonă de profil?

Din ce-au spus domnii miniștri care au fost, 5% din toată suma…  doar 5% din ce s-a luat…

Însă… vedeți, e vorba de oameni. Oamenii care pleacă în teatrele de operații, sau oamenii care rămân aici,  să apere România…  Să nu uităm  nicio clipă că viața soldatului e mereu în pericol.  De aceea, la partea de muniție nu ai voie să ai erori, rateuri,  dacă o singură dată ai ratat,  ai tras și n-a plecat glonțul, a tras inamicul și te-a împușcat. În armată nu există ”merge și-așa”.  Nu, acolo, 100%, totul trebuie să funcționeze impecabil. Pentru că altfel,  mor oameni. Numai că  nu pot să fac echipamente militare de înaltă performanță cu utilaje de acum 40-50 de ani. Plus că, așa cum spuneam mai devreme,  dacă intenționez să fac performanță economică, cei din domeniul apărare și securitate care ies la pensie, ar trebui să sprijine industria românească, să facă tot ce e omenește posibil ca aceasta să poată produce echipamente de înaltă performanță. Este, la urma-urmei, o chestiune de solidaritate.

Din câte știți dvs., cânds-a făcut ultima dată retehnologizarea industriei românești? Și unde?

Pot să spun că sunt bani alocați, bani care se dau cu țârâita uzinelor,  se mai  cumpără câte un utilaj colo, altul dincolo…

Nu există un program complet, un plan?

Nu există un plan de dotare independent, pe care să-l urmărească indiferent cine vine la putere…  se schimbă  miniștrii,  se schimbă directorii, se schimbă secretarii de stat… dacă un secretar de stat sau un ministru provine dintr-o anumită zonă sau un anumit județ, ia banii și îi duce în zona aia… mai depinde și de relațiile personale dintre cei de la minister și cei din anumite zone… și așa mai departe…  Intervin și unii furnizori de  echipamente și se face în funcție de cum le place unora sau altora de la fabrici și de la minister… Nu, din păcate  nu există  un program clar de retehnologizare.

Care să fie agreat  de toţi cei care vin la conducere…  Nici Ministerul Economiei nu are?…

Dacă mâine îi întrebăm pe cei de acolo, poate că ne pot pune în față un plan. Dar acel plan nu este viabil, nu a fost urmărit și respectat… Un astfel de plan trebuie făcut pe minimum 10 ani. Eu mereu am spus, cei care conduc acest domeniu trebuie să fie pe funcții  minimum cinci ani, trebuie să aibă performanță, să fie specialiști – și  ministrul economiei, și secretarul de stat, atât cel de la înzestrare cât și cel de la economie, cât și secretarul de stat care raspunde de industria de apărare și securitate. Dar dacă îi pui și îi schimbi din șase în șase luni,  sau dacă pui pe cineva care nu are vână de conducător, nu este ascultat … sau are numai interese personale… Pentru că  sunt multe aranjamente care se pot face.. De exemplu, dacă o firmă vrea să producă ceva anume, un secretar de stat poate  dori ca  acel produs, care, de exemplu, s-a realizat până atunci într-o fabrică la 100 de km de București, să fie produs în altă parte, undeva în zona lui de interese… într-o  altă fabrică, în care nu s-a produs niciodată până atunci așa ceva…

S-au întâmplat până acum astfel de cazuri?

S-au întâmplat, desigur. Deci nu există un management unitar și un interes independent al celor care conduc. Plus, trebuie să înțelegem că industria de apărare este formată din cei care produc produsul final, și din cei care produc componentele. Dacă nu înțelegem acest lucru și credem că în uzinele Romarm se pot face toate produsele de la A la Z, cu componente și așa mai departe, este o mare greșeală. Avem, de exemplu, o uzină care face produsul finit.  Uneori, anumite componente mici se pot face doar cu costuri foarte mari în aceeași uzină… și se fac acolo unde există specialiști care se preocupă să facă acea componentă mică de înaltă performanță.

 

Ce se întâmplă cu privatizarea și cu perspectiva de privatizare?

 

Eu cred că soluția…  o spun și am mai spus-o… și am încercat cât am fost… de exemplu am încercat cu dl. ministru… nu mai spun care…

 

Ba spuneți!

 

Cu dl. ministru Sereș, în perioada 2005-2006. Am încercat să privatizăm Romarm. Și, ca să  fiu sincer, până la urmă, dl Sereș a ajuns să facă și închisoare.  Desigur, a fost din alte motive, dar… știți, sunt multe lucruri care nu se văd…  Dacă superi anumite personaje cu funcții  și insiști, insiști….  Vedeți, dacă  eu umblu mult cu mașina, și cineva vrea ca eu să n-o mai pot folosi, vine și mi-o zgârie…  Iar eu trebuie să mă duc și să stau s-o repar, în condițiile în care,  mâine, poate trebuia să mă întâlnesc cu cineva să fac altceva, mai important…  Dar nu pot, fiindcă ori e roata spartă, ori e zgîriată, ori nu merge motorul, ori mi s-a pus o pastilă în rezervor și s-a înfundat motorul…. și așa mai departe. E bine să vorbim și despre astfel de lucruri,  fiindcă ele se întâmplă. Pe piața piața românească a industriei de apărare acționează, în acest moment, anumite firme… și dintre acestea, multe au misiunea ca, prin anumite persoane, să ne blocheze. Da? Sunt situații în care vin parteneri străini în aparență onorabili, care cer anumite oferte și se apucă să negocieze contracte,  care însă nu se încheie niciodată… Poate că se semnează contractul, dar nu se face plata și astfel totul se blochează. Blocat fiind, eu nu mă mai pot duce spre alte piețe, sau nu pot participa la anumite licitații… pentru că am crezut că am o altă oportunitate.

 

Avem exemple pentru asemenea cazuri?

 

Nu dau exemple, spun doar că  eu, ca ”negustor de arme”, am  văzut astfel de lucruri… Adică, dacă te duceai să vinzi într-o țară, apărea în presa din țara aia, că România vinde într-o zonă de conflict, și așa stând lucrurile, comisia de la licitație lua oferta ta  și-o dădea de-o parte…chiar dacă nu era adevărat.

E o chestie de strategie.

Da. Ține de strategie și de o luptă nevăzută într-un domeniu comercial.

Să revenim la industria de apărare. La noi este deocamdată neprivatizabilă, prin lege.

Ea ar trebui privatizată sau, cel puțin…

Prin comparație cu UE, sau cu statele NATO, cum este în aceste țări?

Păi singura țară unde este cu capital majoritar de stat , este Italia, însă doar industria complexă, adică partea de aviație, partea de blindate, partea de cibernetică  și partea de spațiu. Industria de armament  și muniție este privată și în această țară… pe urmă mai sunt țări…  La noi foarte multă lume e de părere că trebuie să fie de stat… Dar de ce? Fiindcă sunt o grămadă de puturoși care, după alegeri se duc și se angajează prin consiliile de administrație… Eu m-am luptat mult ca în consiliile de administrație să punem specialiști… dar nu, se pun oameni de orientare politică locală, numai ca să aibă de unde să fie plătiți. Însă, eu am o vorbă și spun: Dom’le dacă  cea mai bună soluție ar fi ca industria de apărare să fie de stat, în SUA at fi de stat, dar în SUA e 100% privată. Și știu foarte bine și specialiștii români din armată că nu trebuie să fie de stat… ei sunt cei care vin, fac recepția, testează, introduc coduri, și cu asta basta, că asta-i problema… e o diferență între cine sunt proprietarii acțiunilor și cine sunt managerii.

Dar, ca să închidem cu offsetul. Offsetul este mai mult decât binevenit, dar e nevoie de cineva care să se preocupe. Normal ar fi ca toate achizițiile de echipamente militare, atât pentru armată cât și pentru ministerul de interne, sau pentru servicii… toate trebuie să aibă offset. Și, vedeți, offsetul acesta și achizițiile militare produc profit, și de asemenea, în momentul în care dai drumul la offset creezi locuri de muncă, și așa mai departe.

Scopul principal al agenției de offset și al offsetului este ca banii cheltuiți pentru achiziții în domeniul, să zicem, al siguranței naționale, să se întoarcă, într-o formă sau alta, în economia românească. Această întoarcere poate fi sub formă de investiții, sau pot fi exporturi,  contractări în economia națională din partea unor firme străine, transferuri de tehnologii, donații, traininguri.  Contractele de offset însoțesc și ar trebui să însoțească toate achizițiile din domeniul militar. Vedeți, de exemplu, vine o firmă si spune: domnule, am nevoie de roți de mașini.. Eu, în România nu am roți de mașini, dar el îmi oferă un contract prin care îmi cumpără roți de mașini de echivalentul a un miliard… Iar eu, cu acest contract, mă pot duce la un fond de investiții să mă finanțeze, să creez fabrica. Creez fabrica, obțin banii, și încep să produc, pentru că am clientul care cumpără. Aici este avantajul. Dar trebuie cineva să facă lucrul ăsta și, desigur, e nevoie de oameni în care străinii au încredere și care trebuie să țină de guvern, deoarece guvernul este  un garant al bunului mers al acestei afaceri. Totodată ei trebuie să fie și oameni de afaceri, care să  fie în măsură  să se înțeleagă cu partenerul  și să obțină  aceste fonduri… Iată cum, pe baza unor comenzi, pot să mă apuc și să fac fabrică.

Eu înțeleg din tot ce ați spus că, practic, nu există o cooperare între Ministerul Apărării  și Ministerul Economiei.

Nu există.

E o situație recentă sau a fost dintotdeauna așa?

Tot timpul a fost așa pentu că, de fapt, și asta v-am mai spus-o, președintele n-are voie să plece în SUA, mai ales ca șef al CSAT-ului, fără ministrul apărării lângă el și fără ministrul economiei.

Circulă în ultima vreme ideea că, poate, ar fi bine ca industria de apărare autohtonă  să  treacă în subordinea MAPN-ului. Cum a mai fost… Eu nu am auzit ca în alte țări să existe astfel de… E o idee bună, rea?

Cum am mai spus, noi nu ne-am născut negustori, noi ne-am născut poeți. Or, aicea e o poezie întreagă… Cum să treacă, când misiunea armatei este să lupte și să asigure apărarea țării…  și nu are nicio treabă cu partea economică… Din principiu, armata, ca să te apere, cheltuiește orice sumă, pentru că viața este superioară ca valoare, valorii banului! Totodată, dacă armata  are nevoie de o sută de bucăți de ceva, cel de la economie  produce mai mult de atât și el trebuie să fie negustor, ca să poată vinde acel produs! Cum ar fi, de exemplu: eu, în momentul de față,  am nevoie de avioane F 35 ca să apăr flancul de est al NATO. Dar nu pot să produc avioane F 35, pentru că nu am capacitate, și produc avioane – dau un exemplu, așa –,  produc F16,  de care eu nu mai am nevoie. Ei, în momentul acela, eu vând F 16  în afara spațiului NATO, ca să fac rost de bani și să pot cumpăra F35. Și acest lucru este valabil și pentru tansportoare… Adică eu ca țară NATO am nevoie de cel mai performant model de transportor. Dar, poate eu nu sunt în stare să-l produc, eu pot face, luăm cazul,  doar Piranha 3, în vreme ce  am nevoie de Piranha 5. Ei, atunci cumpăr Piranha 5 de la partener și produc Piranha 3 pentru alte piețe. Și poate peste doi trei ani voi produce și ceea ce îmi trebuie mie cu adevărat,  fiindcă, în timp, capăt experiență, creez specialiști, creez linii de fabricație moderne… și așa mai departe…

Referitor la transportoare, ce mai știți?

Deci transportorul pe care încercăm să îl facem la București cu americanii este un transportor neamfibiu. România nu are nevoie numai de transportor neamfibiu, fiindcă România are un alt specific… Piranha 5 este foarte bun pentru zonele de deșert și pe unde  se mai duc soldații noștri, e  potrivit chiar și pentru anumite zone din România, dar…  noi trebuie să producem și altceva… Am încercat să cooperăm cu partea germană numai că, vedeți,  ca să mă apuc să cooperez cu firmele europene sau cu firmele americane, ar trebui să găsesc numai persoane ca Ulisse,  oameni legați la ochi și cu urechile astupate,  deci rezistenți la absolut orice tentație. Deci trebuie altă mentalitate. A venit firma germană care dorea să facă și până la urmă a plecat. Pentru că nu ne-am înțeles. La fel este  și cu camioanele. Vă spun, de exemplu, că tot ce avem nevoie în materie  de camioane, trebuie adus  și produs în țară….  Dar  nu, noi am preferat să cumpărăm…

Și la Moreni în momentul de față se mai fabrică, ce știți?

La Moreni se face service-ul pentru cele care sunt acuma… și s-ar putea și produce dar trebuie… Uite care-i treaba, la  Moreni e ceva fabrică de produse alimentare… pufuleți… adică din fabrică de transportoare s-a transformat în fabrică de pufuleți… deci… ce să mai zic…

Vedeți, de-aia zic eu că noi ne-am născut poeți și nu negustori… toate aceste lucruri care pe vremea cealaltă au fost proiectate de noi, sau îmbunătățite de specialiști români, sau luate sub licență (majoritatea)…acuma nu se mai produc… După revoluție n-am mai dezvoltat nimic pentru că noi n-am înțeles că dezvoltarea unui produs înseamnă să investești niște bani, să creezi produsul, să-l testezi să-l scoți și pe urmă să-l vinzi atât la intern cât și la extern. Deci dacă eu vând numai la  intern nu pot, după regulile economiei de piață, să suport financiar că mă costă… nenorocire!

De ce totuși nu susținem privatizarea industriei?

Mă întorc la acest lucru. Deci firmele străine care vor să vândă în România nu au inters să privatizăm, pentru că am deveni un concurent. Ei vor să ne vândă. Și credeți-mă,  este foarte ușor să racolezi anumite persoane, să le inoculezi ideea că noi, deși avem nevoie de cea mai  înaltă tehnică, nu suntem în stare să facem ceva atât de performant… Apoi, să nu uităm că meseria de militar de caieră, de strateg, e una, în vreme ce meseria de om de afaceri, producător de echipament militar, este cu totul alta.

Există posibilitatea ca un decizional din cadrul armatei să stabilească dedicat cerințele unui produs? Astfel încât industria noastră, care oricum e învechită… să fie practic eliminată?

Păi da, pentru că marile firme occidentale din anumite țări sunt sprijinite de specialiștii lor din servicii – pentru că acolo e o problemă patriotică,  în vreme ce la noi nu există la momentul ăsta nicio colaborare între oamenii de afaceri, industria românească și meseriașii din servicii – deci …  Am avut situații de  miniștri sau prim miniștri tineri… iar unii dintre ei au fost ajutați de anumite organisme din Occident atât economice, industriale,  cât și militare, să ajungă pe acele  poziții… și așa au fost blocate  proeictele românești… pentru că este foarte ușor să câștigi de partea ta un tânăr care întâmplător câștigă o bursă, pleacă la școală, acolo e greu, are nevoie de ajutor și cineva îl ajută…

 

Dacă n-avem exemple, e teoria conspirației…

 

Nu pot să le dau nume, dar din ce spun eu se înțelege și cei care știu, știu că așa este.  Adică dacă eu vreau ca unul care e student nu știu unde, să aibă nevoie de mine – poate ca să își pornească mașina, sau poate că și-a găsit roata dezumflată – va avea, și dacă eu vreau ca studentul ăla să ajungă peste cinci ani ministru în țara lui, atunci va ajuge…  Sunt meseriași, asta e meserie în lume… Așa se face, da?!  Și sunt firme civile, firme militare, firme de detectivi particulari care asta fac. L-au racolat și ajunge ministru sau  prim ministru într-o țară ca România.

Nu  putem să facem proces de intenție nimănui, totuși.

Vreau să vă spun că eu, culmea, nu fac proces de intenție, pentru că eu nu o acuz pe acea persoană, pentru că e lipsită de educație în domeniu…  Pe vremea celalată totul era organizat, acuma e haos și va mai dura, poate,  20-30 de ani până când România va mai putea să aibă un salt de dezvoltare teribilă și să treacă de pe ultimul loc în Europa pe un loc mai rezonabil. În România trebuie să apară lideri puternici,  un președinte cu mână de fier și cu dragoste de țară, un capitalist, cineva care să stea la putere zece ani…să aibă în spate și economia…  și trebuie să vedem,  și încercăm să urmărim un model… Vrem industrie de apărare, vrem apărare ca lumea, păi trebuie să vedem modelul, ori președintele conduce, ori primul ministru conduce, că la noi este o amestecătură, nu se poate așa ceva. Cum să votezi tu, in CSAT, achiziții și pe lângă asta să dezvolți economia când tu, președinte, nu ai discuții decât foarte oficiale cu ministrul economiei…   Nu se poate așa ceva. Deci ori luăm modelul francez și președintele conduce, ori luăm modelul american, sau luăm modelul german și vedem cum facem.  A fost cineva președinte 10 ani și singurul proiect pe care l-a dezvoltat a fost cumpărarea de niște avioane. În rest  nu s-a putut face nimic, pentru că ne întoarcem la bază, la ideea de partid, dar trebuie să ne întrebăm domnule, dar de ce oare se luptă toți să ajungă la putere?

Un partid  politic nu se ține cu bani de la buget, ci se ține cu bani legali și, când ajungi la putere trebuie să ai deja dezvoltată linia ta de oameni de afaceri… și așa mai departe. Eu, acuma mi-aș dori – nu știu dacă în anul 2020, dar începând cu anul 2021, când avem și un președinte care are de stat patru ani, sau poate să stea mai mult,  dar și un guvern pe patru ani,  deci  o să fie o suprapunere de patru ani, președinte plus guvern…   și mi-aș dori ca, în cei patru ani, președintele și guvernul să să știe clar, încă din primul an, ce trebuie de cumpărat și  să dezvolte industria de apărare, să-i dea drumul…  În sensul că poate să identifice în toată  țara  unde anume sunt facilități de producție, apoi să se implice în această industrie. Trebuie integrată, industria de apărare din România trebuie integrată în industria europeană de apărare și separat în industria americană de apărare….

Eu știam că sunt niște fonduri europene…

Sunt fonduri europene și, vedeți, trebuie creată o cultură din firme….   există și oameni foarte capabili, care pot să ajute dar, vedeți dvs., iei fonduri europene, trebuie să  vezi ce produci. Poate să faci cercetare și să faci un produs nou pe care, însă,  nu știi cui îl dai…De fapt,  în realitate, eu cred că trebuie să copiem ce am făcut pe vremea comunistă…

Nu suntem ”nostalgici”?

Nu suntem deloc nostalgici! Dar, cum să vă spun eu,  dacă nu este o mână forte care să  poată controla procesul și să  țină totul în mână, mai ales serviciile… deci nu se poate…  Acum, fiecare trage în altă parte și sunt prea mulți. Deci trebuie și aici o coordonare și trebuie management… dar în interesul exclusiv al României.

Cu alte cuvinte, ar trebui întărit rolul comunităţii de informații.

 Da. Și trebuie să țină cu România, trebuie să ținem cu România pentru că…ce se întâmplă, în domeniul ăsta, peste tot este o luptă.  Deci, acum e așa: firmele care vor să ne vândă se luptă ca noi să nu producem, firmele care vor ca noi să fim o țară slabă se luptă să nu producem și mai  e  și dușmanul de la Răsărit… deși eu cred că și acolo sunt probleme, pentru că ceea ce ar trebui să facă cu o sută de inși, ei  încearcă  să rezolve cu zece agenți… și au o problemă, suprasaturare a activității… Dar, oricum, în  România  e foarte ușor să distrugi totul… Uitați-vă în istorie, noi nu am știut niciodată cu cine să ne aliem și contra cui să ne luptăm, pentru că toată lumea a vrut să ia de aici. Și țările europene de pe lângă noi au vrut să ia bogății de aici, și cei de la Răsărit, și  cei de la sud-est au vrut să ia… iar noi am plătit tot timpul…  iar acum, în continuare, totul se întâmplă  absolut identic.