Doruri și doine
Dragi cititori ai ziarului „Vocea românului”, oameni buni, artista Angela Săftoiu este o apariție obișnuită pe ecranele televizoarelor noastre. Cunoscătoare și reprezentantă a folclorului mehedințean, are în repertoriu foarte multe melodii autentice, valoroase prin tematică, versuri și interpretare.
A debutat la Drobeta Turnu-Severin, acompaniată de ansamblul „Izvorașul”, condus de maestrul Marin Ghiocel. Artista, născută în satul Roșia, comuna Căzănești, reprezintă zona de deal a județului Mehedinti. Colegii săi de generație constituie, de departe, galeria de valori a muzicii populare românești. A avut, constant, imprimări radio, apariții televizate și concerte. Are și acum. Fără ostentație, fără să solicite neapărat, melodiile sale sunt difuzate la radioul national sau posturile tv de profil.
Nu s-a lăsat atrasă de gloria facilă a „părerologilor”. Nu a generat sau întreținut polemici pe subiecte adiacente artei sale la vreun canal media comercial. Un profesionist veritabil, Angela Săftoiu cântă sau răspunde unor întrebări firești privind activitatea sa trecură sau prezentă. Nu abordează subiecte pesimiste. Mai mult decat atât, este, pentru orice interlocutor, un izvor de optimism.
Apare alături de colegi, îi susține în concerte sau concursuri, intr-un cuvânt, este un partener de scenă în adevăratul sens al cuvântului. Este căutată, invitată, primită cu prietenie. Cântă textele pe care le compune și poartă costumele pe care și le confecționează cu grijă și îndemânare.
„Porumbel cu pene albe” este un cântec din perioada de început. Textul are valabilitate, prin mesajul pe care îl transmite. Este o melodie foarte cunoscută. Și difuzată.
La fel de valoroasă, prin mesaj și rafinamentul orchestrației, este doina „Codre nu te lăuda”. Ascultând-o, ai senzația că auzi frunzele foșnind, vântul plimbându-se printre crengi, izvorul spălând piatra pe care păsărelele se odihnesc înainte de zbor. Angela Săftoiu gândește ce cântă. Și simte.
Cântecul „Pădurice, pădurea” („În tine când am intrat/ Mai nimic nu ți-am stricat/…/Surioara mea, pădure/ Neatinsă de secure”) atestă conexiunea cu locurile pe care le cunoaște din copilărie și de care nu se poate desprinde.
„Hora ca la Roșia” permanentizează momentele de bucurie în viața comunității, în notă ludică, pe ton șăgalnic: „În luncă la Bobocel/ Mi-am pierdut ieri un cercel”.
Cântecele de dragoste și dor ocupă, de asemenea, un spațiu notabil în repertoriul Angelei Săftoiu: „Trece Gheorghiță călare”, „Măi neicuță Constantine”, „Gheorghe”, Tu te duci, neică, te duci” ș.a.
De departe, cântecul pe care îl preferă este „Mi-ai dat, Doamne, un băiat”. Consideră că cel mai mare dar pe care l-a putut primi de la viață este fiul ei, acum un tânăr realizat.
Angela Săftoiu si-a păstrat graiul și portul nealterate. Este un artist de drum lung! Un exemplu!
O felicităm și-i mulțumim pentru tot ce ne oferă.
