Singurătatea iubirii
Dragi cititori ai ziarului „Vocea românului”, oameni buni, poetul Alexandru Ciocioi este invitatul nostru de astăzi.
Când îl întâlnesc, am aceeași senzație pe care o am privind și ascultând vechii lăutari. Mă simt un om privilegiat. Onorat. Dincolo de vârstă, de simplitatea sau dificultatea cântecelor lor, la muzicanții adevărați se vede, de fiecare dată, bucuria de a cânta. Bucuria de a cânta un cântec trist este, într-adevăr, un miracol. Așa este și poezia lui Alexandru Ciocioi: simplitate, valoare, miracol. Însingurarea sau tristețea sunt transmise lejer, ca intr-o joacă a destinului, cu seninătatea unui inițiat.
Poemele publicate nu au nevoie de comentarii. Te amețesc prin rafinament, noblețe, frumusețe.
Din multele sale volume, am ales, cartea lansată acum 5 ani: „Pietre de drum lung” (Amanda Edit, București).
Era, atunci, in 2018, a douăsprezecea carte de autor. I-au mai urmat trei. Este, acum, un pretext de care mă folosesc pentru a vă vorbi despre un om care nu uită să-și sune prietenii, amicii, colegii, de fiecare sărbătoare. Nu uită pe nimeni. N-are orgoliul celui rănit, uneori, de semenii săi. Atâta iertare, înțelegere, smerenie, iubire! Toate, in singurătate. Paradoxal, comunicarea nu anulează starea de permanentă singurătate. Singurătatea poetului. A omului. Singurătate absolută.
Volumul este ilustrat de graficianul Mihai Cătrună, la rândul său, ancorat în peisajul cultural bucureștean, cunoscut pentru implicarea în promovarea artei, pe diverse paliere. Artistul este apreciat pentru măiestria cu care surprinde zâmbete și priviri. Pasionat de ipostaze și atitudini feminine, abordează iubirea pe coordonatele: găsire-pierdere-regăsire. Triunghiul, în care deznădejdea are dimensiunea unui punct, lasă culoar deschis, prin ramuri flexibile, speranței, luminii.
Zece poeme semnate Alexandru Ciocioi au fost puse pe note de cantautorul Eugen Stan și prezentate public. Printre acestea se află și poezia „De la noi”, închinată lui Mihai Eminescu. Este singurul poem omagial în tot ce a scris până acum:
„De la noi la Eminescu
Veșnicie fel de fel
și mai mult ca veșnicia
de la noi la el e el.
Eminescu-i tot ce este
și ca el e tot ce nu-i
firea nației române
este însăși firea lui.
De la noi la Eminescu
nu e drum de nici-un fel
de din viață de din moarte
între noi și el e el.
Unde-a fost întâia matcă
este matcă lui mereu
nu mai e nimic deasupra
între el și Dumnezeu!”
Pe semnul de carte ce însoțește volumul „Pietre de drum lung”, apar câteva cuvinte, definitorii pentru arta sa poetică:
„Nimeni/ Nu a văzut/ Singurătatea/ Râzând/Sângele ei/ De piatră/ Curge întotdeauna/ În afara/ Trupului.”
Prin cuvinte puține, bine alese, poemele conturează imaginea omului care nu poate trăi in afara iubirii. Imaginile surprinse de Mihai Cătrună potențează sentimentele poetului:
„Răspunsul tău /a rămas suspendat/ între noi/ fără culoare/ și formă. //Întind mana/ să-l prind/și rămân/ precum orbul/ din răscrucea/ iubirii” („Răspunsul”).
Cartea recent apărută se numește „Fără de toamnă” ( 2023, editura Beta, București). Până o veți găsi, vă las spre lectură cele publicate de autor pe coperta volumului ” Pietre de drum lung”.
