Cu o rată de fertilitate de aproximativ 1,3 copii/femeie și cu mai mult de o treime din populație depășind 65 de ani, pare inevitabil ca unii japonezi să înceapă a se gândi la instituționalizarea eutanasiei. Unul din cinci oameni trăiește singur, iar Japonia are cel mai mare procent de oameni care suferă de demență.

În filmul Plan 75, regizorul Chie Hayakawa își imaginează un viitor nu prea îndepărtat în care niște agenți de vânzări, radiind de tinerețe, îi conving pe bătrâni să accepte eutanasia, cam în același fel în care astăzi suntem îndemnați să ne petrecem vacanța într-o stațiune de lux.

S-ar putea spune că e doar un film de ficțiune și atât, numai că un articol recent apărut în New York Times ne face cunoștință cu un economist de la Universitatea Yale care pledează pentru punerea în practică a unei idei și mai întunecate, anume eutanasierea forțată a bătrânilor.

Yusuke Narita, în vârstă de 38 de ani, are o sumedenie de ”urmăritori” pe rețelele sociale, printre tinerii japonezi nemulțumiți, care simt că bătrânii îi împiedică să se afirme social și profesional.

”Există o singură soluție și aceasta este foarte clară” – a spus Narita la sfârșitul anului 2021. ”În cele din urmă, ce altceva decât sinuciderea în masă, un seppuku în masă al vârstnicilor?”

Există pe youtube un video în care Narita îi răspunde unui elev de liceu care îi pusese o întrebare referitoare la acest subiect. Și în care el face o descriere foarte plastică a unei scene din filmul de groază suedez Midsommar în care doi bătrâni, membri ai unui cult, se aruncă în gol, de pe vârful unui munte foarte înalt.

”Greu de spus dacă e bine sau rău – a spus el. ”Dar, în cazul în care crezi că e bine, atunci va trebui să muncești din greu pentru a crea o astfel de societate.”

Aflat sub lumina reflectoarelor, Narita a șovăit: ”Ar fi trebuit să fiu puțin mai atent la potențialele contotații negative ale cuvintelor mele – a declarat el ulterior, referindu-se la utilizarea termenilor ”sinucidere în masă” și ”sepukku”. Erau o ”metaforă abstractă” – a explicat el. ”Și, după o oarecare reflecție, am încetat să le mai folosesc încă de anul trecut. Eutanasia (fie voluntară, fie involuntară) este o problemă complexă, nuanțată. ”Nu susțin introducerea ei. Doar prevăd ca în curând va fi discutată pe larg.”

Oricât de ”abstractă” ar fi fost metafora cu pricina, spusele dr. Narita ne devoalează o fațetă încă nu suficient de bine cunoscută a unei societăți sclerotice, îmbătrânite, pe cale de destrămare.

În Japonia de astăzi, semnele de decădere pot fi observate pretutindeni. Articole recente din London Times și BBC au descris fenomenul deconcertant al caselor abandonate, akiya. Se întâmplă în zonele rurale, atunci când tinerii pleacă să învețe și să muncească în marile orașe. Din pricina particularităților legislației japoneze privitoare la proprietăți și a metodelor de impozitare, fenomenul akiya poate fi întâlnit chiar și în cartierele prospere din Tokyo. Potrivit BBC, în anul 2018, 13, 6% din proprietățile japoneze au fost înregistrate ca akiya și, după toate probabilitățile, problema se va agrava.

O altă disfuncționalitate a unei societăți îmbătrânite și atomizate este kodokushi (moartea singuratică). În Japonia mor singuri aproape 30 000 de oameni pe an. Sunt descoperiți după mult timp și există chiar o mică industrie specializată în curățarea mizeriei rămase de pe urma cadavrelor în descompunere.

Asemenea lucruri nu se întâmplă, însă, doar în Japonia. Națiunea japoneză doar îmbătrânește mai repede decât toate celelalte. Semnele iernii demografice sunt prezente pretutindeni în ”lumea dezvoltată”.

Rămâne de văzut dacă noi, românii, mai avem încă timp să ne trezim la realitate și să abandonăm cultura morții pe care am împrumutat-o cu un entuziasm demn de o cauză mult mai bună. Copiii și nepoții noștri trebuie să se gândească bine dacă, într-adevăr, acesta este viitorul pe care și-l doresc.

Nedeea Burcă