La Vilnius, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a jucat cum se spune cu cărţile avute în mână şi altele nici nu-şi mai dorea. A susţinut finalmente, probând abilitate tactică, după 15 luni de blocaje şi tensiuni, aderarea Suediei la NATO, şi-a schimbat poziţia la 180 de grade faţă de Rusia, şi a primit nu doar mulţumirile de circumstanţă. A determinat Stockholmul să-şi revizuiască legile contra terorismului, să ridice embargoul asupra armelor impus Ankarei, primind promisiuni ferme cu privire la aderarea Turciei la UE. Şi-a adus din nou aliaţii… aproape. Aşa cum a făcut-o în 2016 pe tema explozivă (UE/Turcia) a emigraţiei, când s-a ales cu un ajutor de 3 miliarde euro. Şi-ar fi menţinut dreptul de veto la admiterea Suediei la NATO, dar ar fi transformat summit-ul de la Vilnius într-un eşec, ceea ce nu i-ar fi fost iertat. Şi-a dat acordul chiar de luni seara, înaintea începerii summit-ului. Bun joc. Prima concesie făcută preşedintelui turc, reales pe 28 mai: promisiunea fermă de redeschidere a negocierilor pentru aderarea la UE, unde are candidatura depusă din 1987. În iunie 2019 Consiliul UE, reprezentând statele membre, a decretat că negocierile sunt în impas. Cu toate acestea premierul suedez Ulf Kristersson a făcut mai mult decât o promisiune vagă în privinţa reluării discuţiilor între Bruxelles şi Ankara. O concesie a Stockhomului: acceptarea de facto a Ankarei de a analiza modul în care este tratat islamul în ţara nordică. Nu este o imixtiune, dar nervozitatea stârnită în lumea musulmană de ardere a Coranului, în faţa unei moschei din Stockholm, pe 4 iulie, a venit ca o mănuşă pentru Erdogan. Că guvernul suedez a reamintit faptul că libertatea de expresie este protejată de Constituţie este o realitate, dar până când Parlamentul de la Ankara nu ratifică aderarea Suediei la NATO, vigilenţa se va dubla. Idem şi chestiunea kurzilor refugiaţi (100.000) unii stabiliţi pentru o lungă perioadă de timp. A fost extrădat unul pe 12 iunie, dar fusese condamnat pentru trafic de droguri. Ankara va menţine presiunea, măcar pentru a obţine tăcerea acestor oponenţi, legaţi de PKK, pe care îi acuză de terorism. Turcia a câştigat oricum prin acest gest al ei la adresa Suediei şi Finlandei. Probabil va reînnoi şi acordul privind emigraţia, şi cu siguranţă Stockholmul şi Helsinki vor susţine un sprijin financiar pentru Turcia, unde trăiesc 4 mil. de refugiaţi sirieni. Există şi supoziţia că preşedintele american Joe Biden ar fi promis omologului turc un ajutor financiar din partea FMI de 11-13 miliarde dolari, sumă necesară reconstrucţiei ţării, după cutremurul din acest an. Recep Tayyip Erdogan a cam „rupt căruţa”, cum se spune, cu Vladimir Putin, după ce prizonierii ucrainieni luaţi la Azov, transferaţi în Turcia, prin acord convenit, până la încheierea războiului, au fost eliberaţi. A negociat cu Kievul construirea unei fabrici de drone în Ucraina. Circulă informaţii neconfirmate despre disponibilitatea navelor turceşti de a proteja convoaiele de cereale, în cazul în care acordul nu se prelungeşte. Ankara va mai primi probabil un regim fără vize, o uniune vamală cu UE preum şi avioane de luptă F16. Mass-media occidentală a salutat decizia lui Erdogan. NATO îşi întăreşte controlul la Marea Baltică şi obţine avantaje în regiunea arctică. În locul unei prietenii fragile cu Moscova, cu destule avantaje economice, Ankara a optat să se alăture oponenţilor Moscovei. Rusia ştia că Erdogan este blocat şi că va profita de ridicarea embargoului suedez. Tăcerea şi discreţia au înconjurat în weekend-ul recent ultimele manevre ale Turciei şi ONU pentru a convinge Moscova să prelungească acordul cerealelor semnat anul trecut. Graţie căruia 33 mil. tone de cereale destinate pieţelor mondiale au putut fi livrate de ucrainieni. Rusia n-a dat undă verde, dar Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat încrederea că omologul rus „a fost de acord”, fiind contrazis de purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

 

 

Un articol de Mircea Cantar