Perioadele caracterizate prin evenimente declanșatoare ale unor mari emoții colective au fost însoțite, dintotdeauna, de o multitudine de narațiuni explicative concurente, izvorâte din dorința firească a oamenilor de a înțelege situațiile pe care le trăiesc.

Liderii politici cu adevărat inteligenți și preocupați de soarta popoarelor și altcumva decât la nivel declarativ, demagogic, știu că, exact din acest motiv, asemenea momente de isterie colectivă sunt deosebit de favorabile amenințărilor hibride, reprezentate de entități statale și nonstatale a căror miză preponderentă este tocmai câștigarea minților, prin intermediul unui spectru diversificat de agresiuni informaționale.

Fie și măcar din acest motiv, contextul crizei de covid 19 ar fi impus respectarea, atât de către politicienii noștri, cât și de către presa cu interes politic (și/ sau doar de audiență) a unor exigențe de comportament absolut obligatorii în situația dată.

Este aproape amuzant să citești opiniile unor comentatori politici care deplâng, și nu fără temei, răspândirea diverselor teorii conspiraționiste, prin intermediul cărora mașina de propagandă a Kremlinului ar încerca, pe fondul emoțional al pandemiei, ”slăbirea unității occidentale și sporirea influenței Rusiei”.

Asta în condițiile în care am asistat cu toții, într-adevăr, la o stimulare evident voită, ”cu pedala la podea” a panicii, dar nu de către cine știe ce misterioși agenți secreți, ci de către mass media românească, care, la unison cu politicieni de cel mai înalt rang, au transformat-o, în scurtă vreme, într-o adevărată teroare generalizată.

Astfel, au trecut deja aproape trei luni de când mințile românilor sunt bombardate de o întreagă sarabandă de mesaje incoerente și contradictorii, precum și de amenințări mai mult sau mai puțin voalate, și chiar nu e deloc de mirare că, încercând să înțeleagă motivele acestui comportament nemaiîntâlnit, absolut aberant, oamenii au căzut pradă diverselor narative de propagandă străină.

Fiindcă acelea au, totuși, o logică internă a lor și oferă explicații pentru umilința pe care sunt nevoiți să o îndure.

Care ar fi putut fi evitată dacă liderii politici ar fi convenit ca, măcar în ceasul al doisprezecelea să renunțe la veșnicele lor conflicte sterile și, jucând o dată ca niciodată cartea onestității, ar fi înțeles să ne trateze nu ca pe o adunătură de oligofreni, ci ca pe niște oameni maturi, oferindu-ne nu aroganță, incompetență și dispreț, ci sinceritate, empatie și inteligență.

Pentru că adevărata problemă a României actuale nu este atât criza sanitară, cât mai cu seamă o teribilă criză de încredere.

Cu adevărat îngrozitor va fi, însă, atunci când, pentru a înțelege ce li se întâmplă, românii nu vor mai avea nevoie de teorii ale conspirației, realizând, în sfârșit, adevărul gol goluț: anume că s-au lăsat arestați de niște ageamii siniștri care, după ce i-au pus pe toți cu spatele la zid, au acum nu numai pretenția, ci și puterea de a le ordona când pot ieși din casă, când pot respira, când au voie să-și plângă morții și când să meargă la medic sau la biserică.

Și de-abia atunci adevărații ”agenți ai Estului” vor savura, încântați, spectacolul!