Cazul ameninţa să ia o turnură aiuristică, după ce avocatul senatoarei Celeste Amarilla, care a făcut remarci rasiste la adresa internaţionalului francez, Kylian Mbappe, îi cerea acestuia să prezinte scuze, susţinând chiar că ar putea fi extrădat în Paraguay. Ceea ce este totalmente exclus, atâta vreme cât codul de procedură penală francez (art. 699-4) prevede că extrădarea este imposibilă „atunci când persoana căutată este cetăţean francez”. Într-un interviu acordat publicaţiei paraguayene ABC, avocatul Guillermo Duarte Cacavelos îl acuză de „defăimare” pe Kylian Mbappe la adresa clientei sale, fiindcă a numit-o „femeie josnică”. Parchetul din Paris, scrie „Le Parisien”, a deschis şi el o anchetă împotriva senatorului paraguayan pentru „insultă publică agravată de faptul că este proferată pe motivul originii, etniei, naţionalităţii, rasei sau religiei reale sau presupuse, a victimei, precum şi pentru incitarea publică la ură sau violenţă agravată”. Iniţial, politicianul paraguayan potrivit avocatului său „nu avea nici o intenţie” să dea înapoi, după ce proferase remarci profund rasiste la adresa lui Kylian Mbappe, în urma victoriei Franţei (1-0) pe 4 iulie, în optimile de finală ale competiţiei. Remarcile senatoarei Celeste Amarilla au stârnit indignare la nivel mondial şi după 5 ore de dezbateri în Senatul ţării, avocata (61 de ani) care îl numise pe Kylian Mbappe „camerunez colonizat”, pe fondul altor etichetări rasiste, au fost condamnate. Senatul paraguayan a adoptat chiar o moţiune, cu majoritate de voturi prin care îşi exprimă „respingerea absolută a tuturor formelor de rasism”. Senatul a decretat că rasismul proferat de Celeste Amarilla nu reflectă poziţia sa. S-a confecţionat o polemică aprinsă, pe mai multe planuri, care ameninţa să aibă consecinţe nedorite. Mai întâi, Celeste Amarilla a spus despre Mbappe că „idiotul ăsta nici măcar n-a învăţat să scrie şi în loc să sugă lapte matern a supt nuci de cocos, iar cele mai educate fiinţe pe care le-a auzit vreodată au fost cimpanzeii”. În Franţa, ministrul Sportului, Marina Ferrari şi-a oferit sprijinul pentru Kylian Mbappe, condamnând în termeni duri atacul rasist la adresa jucătorului francez de 27 de ani, în mare formă, după cum se vede, la actuala ediţie a Campionatului Mondial. Preşedintele Macron, aflat într-o deplasare, în străinătate, în Siria, a scris pe X „Încă un gol pentru Kylian Mbappe. De data aceasta împotriva rasismului”. Sprijin deplin aşadar. La rândul său, preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a condamnat „fără echivoc” remarcile rasiste ale senatorului din Paraguay. Înaintea meciului de sâmbăta trecută, fostul portar al echipei Paraguayului, excentricul Jose Luis Chilavert, a numit ostentativ echipa Franţei „o echipă din Africa”. După ce s-au bătut… câmpii, spiritele s-au mai calmat. Încât senatorul Amarilla a trimis o scrisoare deschisă, în limba franceză şi spaniolă, pe reţelele de socializare, adresată lui Kylian Mbappe în care spune că problema ei era cu fotbalistul… şi nu cu Franţa. Întreaga tevatură poate fi considerată un ingredient la marea competiţie sportivă, dar unul… realmente neplăcut şi nedorit, care putea să-şi pună o amprentă, de neuitat, pe marea competiţie.

 

 

Un articol de Mircea Canțăr