Vârstnicii care au trăit în Germania de Est înainte de reunificarea din 1989 prezintă astăzi o sănătate cognitivă mai bună și un declin mental mai lent decât semenii lor din Germania de Vest. Acest avantaj neașteptat pare să aibă legătură cu fostul sistem educațional est-german, care se remarca prin școlarizare obligatorie mai lungă și servicii extinse de îngrijire timpurie a copiilor. Descoperirile au fost publicate recent în revista Research on Aging.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Germania a fost divizată în două state, cu modele politice și economice diferite. Republica Democrată Germană a funcționat ca un stat socialist, cu o economie planificată. Republica Federală Germania s-a dezvoltat ca o democrație capitalistă, liberală. Odată cu reunificarea din 1989, cetățenii celor două state au fost reintegrați într-un cadru juridic și economic unic.

Contrastul dintre Germania de Est și cea de Vest reprezintă situația rară în care populații similare din punct de vedere cultural au fost separate de moduri de guvernare complet diferite. Această moștenire istorică le-a oferit cercetătorilor contextul ideal pentru a studia impactul celor două sisteme sociale asupra dezvoltării individuale.

Chiar dacă din cercetările anterioare reieșea că est-germanii au avut o sănătate fizică mai precară și o speranță de viață mai scăzută în comparație cu vest-germanii – disparitățile fiind atribuite în mare parte diferențelor privind stilul de viață, dezvoltarea economică și sănătatea cardiovasculară – sociologul Ariane Bertogg de la Universitatea din Konstanz și gerontologul Jeffrey E. Stokes de la Universitatea Massachusetts Boston au vrut să observe și amprentele lăsate asupra creierului de către fiecare dintre cele două sisteme politice concurente.

Astfel, ei au testat două teorii concurente despre îmbătrânirea cognitivă.

Una dintre acestea sugera că vest-germanii ar avea performanțe cognitive superioare la bătrânețe, deoarece au beneficiat de o creștere economică mai puternică, o alimentație mai bună și mai multe libertăți civile. Conform unei alte teorii, est-germanii ar fi fost cei avantajați, datorită sistemului lor educațional.

Statul social est-german a prioritizat investițiile colective, având ca scop formarea unei forțe de muncă înalt productive prin servicii extinse de sănătate și educație. Germania de Est a prevăzut zece ani de învățământ obligatoriu, comparativ cu opt sau nouă ani în Germania de Vest. De asemenea, Estul a oferit acces generalizat la creșe și grădinițe, precum și un sistem de învățământ mai puțin segregat social.

Educația din primii ani de viață este un factor principal în stimularea rezervei cognitive. Rezerva cognitivă reprezintă capacitatea creierului de a dezvolta conexiuni neuronale dense, ceea ce îl ajută să compenseze degradarea survenită în urma înaintării în vârstă, amânând astfel apariția pierderilor de memorie.

Pentru a afla care dintre factorii structurali de mediu au predominat, Bertogg și Stokes au analizat date din Survey of Health, Ageing and Retirement in Europe (Studiul privind Sănătatea, Îmbătrânirea și Pensionarea în Europa). Cercetătorii au urmărit un eșantion amplu de 5.231 de adulți în vârstă care, în 1989, trăiau fie în Germania de Est, fie în cea de Vest. Participanții examinați aveau cel puțin 50 de ani, fiind intervievați de mai multe ori pe parcursul a patru ani. Sondajul cuprindea patru teste standardizate folosite pentru evaluarea sănătății creierului și estimarea riscului de demență.

Memoria de lucru a fost testată cerându-le participanților să-și amintească o listă de zece cuvinte. Funcția executivă, care implică planificarea și concentrarea atenției, a fost evaluată prin solicitarea de a numi cât mai multe animale într-o anumită perioadă de timp. Evaluarea orientării s-a realizat pe baza capacității participanților de a indica corect ziua și data curentă. În cele din urmă, abilitățile de calcul matematic au fost evaluate cerându-le participanților să scadă în mod repetat numărul șapte din o sută.

Cercetătorii au folosit modele statistice pentru a contura evoluția cognitivă a fiecărei persoane de-a lungul timpului. Ei au ajustat rezultatele în funcție de factori precum starea de sănătate din copilărie, venitul gospodăriei și nivelul general de educație.

Pentru a ține cont de condițiile din prima parte a vieții, cercetătorii au utilizat un modul retrospectiv special al studiului. Participanții au descris în detaliu starea lor de sănătate din copilărie, nivelul autoevaluat al competențelor matematice și lingvistice în comparație cu acela al colegilor, precum și numărul de cărți la care au avut acces.

Datele au arătat că persoanele care au trăit în Germania de Est înainte de reunificare au obținut rezultate mai bune la toate cele patru teste cognitive. De asemenea, acestea au prezentat un ritm mai lent de declin cognitiv pe măsura înaintării în vârstă.

Vârstnicii care au crescut în Germania de Vest au înregistrat un declin constant al memoriei imediate și al fluenței verbale pe întreg parcursul studiului.

În schimb, cei din Germania de Est și-au menținut scorurile stabile sau chiar le-au îmbunătățit ușor. Est-germanii au prezentat, de asemenea, o scădere mai puțin accentuată a capacităților de orientare și a abilităților numerice. Cercetătorii au remarcat că aceste avantaje au fost deosebit de pronunțate în rândul bărbaților.

Rezultatele prezintă un paradox neobișnuit în cercetarea privind îmbătrânirea. De regulă, populațiile cu o sănătate fizică mai slabă și o speranță de viață mai scăzută suferă și de un declin cognitiv mai accentuat.

Deși est-germanii înregistrează, în medie, rate mai ridicate de boli cardiovasculare și o mortalitate mai timpurie, creierul lor s-a dovedit mai rezilient în procesul de îmbătrânire. Acest lucru sugerează că beneficiile timpurii ale unui sistem educațional intensiv și egalitar pot compensa o parte din uzura fizică cauzată de un nivel de trai mai scăzut.

În continuare, Bertogg și Stokes au analizat dacă vârsta din momentul reunificării a influențat evoluția cognitivă a vârsticilor observați. Cercetătorii au vrut să să determine dacă traversarea tranziției într-o anumită etapă a vieții a influențat evoluția declinului cognitiv.

Cercetătorii au descoperit că diferențele privind memoria și fluența verbală au fost mai pronunțate în rândul celor care, în momentul căderii Zidului Berlinului, aveau în jur de 40 de ani. În cadrul acestei categorii de vârstă, Vest-germanii au înregistrat un ușor decalaj în raport cu semenii lor din Est.

În ceea ce privește abilitățile numerice și de orientare, avantajul Est-germanilor a fost vădit în rândul celor care aveau în jur de 20 de ani la reunificare. Diferențele cognitive dintre cele două populații au fost aproape inexistente în rândul persoanelor care, în 1989, se apropiau deja de vârsta pensionării.

Autorii studiului interpretează aceste date ca pe o dovadă a existenței unor perioade critice în dezvoltarea adulților. Intrarea pe piața muncii în timpul reunificării le-ar fi oferit tinerilor din Est posibilitatea de a valorifica la maximum, în cadrul noii economii extinse, capitalul educațional dobândit.

În schimb, vest-germanii care au trecut prin procesul de reunificare la vârsta de 40 de ani s-ar fi confruntat cu o concurență economică intensă și cu un nivel ridicat de stres familial. Vârsta adultă mijlocie reprezintă adesea o perioadă cu mari responsabilități financiare, fapt ce sporește vulnerabilitatea psihică în timpul fluctuațiilor economice.

Dincolo de educație și economie, cele două entități statale se deosebeau, de asemenea, din multe alte privințe. Vest-germanii au fost expuși într-o măsură mai mare la toxine de mediu, precum plumbul din benzină, pur și simplu deoarece în Vest numărul de autoturisme pe cap de locuitor era mult mai mare.

Experiențele sociale și psihologice au variat, de asemenea, considerabil. Germania de Vest a promovat o societate civilă mai deschisă, în timp ce Germania de Est s-a bazat pe poliția secretă și informatori, lucru care a afectat negativ încrederea interpersonală și coeziunea socială.

Setul de date nu le-a permis cercetătorilor să măsoare impactul direct al acestor factori de stres social și de mediu asupra sănătății creierului. Cercetările viitoare vor trebui să examineze diferențe similare în alte țări europene post-socialiste și capitaliste pentru a vedea dacă acest model se menține.

Studiile viitoare vor trebui, de asemenea, să urmărească diagnosticele clinice de boală Alzheimer și alte tipuri de demență, nu doar punctajele obținute la teste. Persoanele cu performanțe înalte ating deseori scorul maxim posibil la testele cognitive, astfel încât semnele timpurii de declin rămân neobservate.

Performanța la testele cognitive nu surprinde întreaga realitate a vieții cu o boală neurodegenerativă. Urmărirea dosarelor medicale reale de-a lungul timpului va clarifica modul în care aceste avantaje educaționale ar putea preveni în mod efectiv demența în viața reală.

Studiul intitulat „Is There a Cognitive Footprint of Political Systems? The Case of Separation and Reunification of East and West Germany and Its Association With Later Life Cognitive Health” a fost elaborat de Ariane Bertogg și Jeffrey E. Stokes.

Karina Petrova este jurnalistă de știință și redactoare specializată pe nișa de psihologie, neuroștiințe și sănătate mentală. Articolele ei sintetizează studii recente despre psihologie cognitivă, sănătate mentală, neurobiologie, relații interumane și factori sociali care influențează creierul (inclusiv cercetări despre Alzheimer, rezerva cognitivă sau tulburări de personalitate).

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Toate linkurile de verificare pot fi accesate în articolul original, din care s-a făcut traducerea.