Ne aflăm deja în plină epocă a analfabetismului modern. Învățătorii și profesorii consternați au tot încercat să ne avertizeze; acum, cel mai recent editorial al ziarului The Atlantic relatează că un student de la Harvard a izbutit să citească un text doar după ce acesta i-a fost ”tradus” din ”engleza veche”. Cartea în cauză? Portocala mecanică, apărută în 1962.

Revoluția digitală, susține autoarea Rose Horowitch, desăvârșește o traiectorie prezisă încă de la jumătatea secolului al XX-lea de scriitori precum Marshall McLuhan, Walter Ong și Neil Postman: sfârșitul alfabetizării în masă și, odată cu acesta, a unei mari părți a culturii normative, pe care o considerăm de la sine înțeleasă. Horowitch aduce laolaltă specialiști în alfabetizare, critici și profeți ai dezastrului, pentru a avertiza că această transformare va schimba modul în care gândim – inaugurând o cultură politică mai puțin rațională și mai demagogică. Argumentul ei este că, suntem, în esență, martorii unei pierderi catastrofale și ireversibile a cunoașterii acumulate de umanitate, similară distrugerii Bibliotecii din Alexandria.

Toate acestea sunt adevărate. Însă, dincolo de aluzia la retorica președintelui Trump, Horowitch ezită să analizeze în detaliu implicațiile politice ale noii post-alfabetizări digitale. De fapt, tocmai aceasta este cheia problemei: implicațiile nu sunt nicidecum progresiste, ci profund reacționare, într-o măsură care plasează chiar și cel mai intransigent conservatorism în zona unui stângism moderat.

Sfârșitul alfabetizării în masă înseamnă degradarea fiecărei transformări care a modelat lumea modernă, de la secularism la tehnologia industrială, statele-națiune și democrație. O societate post-alfabetizată este mai puțin rațională și, pe cale de consecință, nu este de mirare că, de la „WitchTok”, catolicismul hipsteresc și până la AI-ul apocaliptic, o supernovă de fenomene pseudo-religioase a lăsat comentatorii perplecși și întrebându-se dacă, într-adevăr, așa trebuie să arate lumea științei și a rațiunii despre care se vorbește atâta?

Democrația moare și ea. Prosperitatea clasei de mijloc, care înflorise încă de la începutul epocii moderne – stimulată de dizolvarea ierarhiilor sociale și de noile oportunități comerciale facilitate de alfabetizarea în masă –, a început să se prăbușească odată cu dezindustrializarea ”societăților informaționale”. Acum, inteligența artificială amenință să centralizeze și mai mult puterea, distrugând în acest proces ceea ce a mai rămas din clasa de mijloc: lucrătorii săi intelectuali. De asemenea, în lipsa unei burghezii active, nu se poate strânge nici infrastructura socială necesară unei politici reprezentative, axate pe comunități și interese locale. Aceasta este, de fapt, realitatea încă de acum câteva decenii, însă procesul a fost accelerat de puterea dematerializatoare a mediului digital. Mai important chiar, fără alfabetizare nu există un electorat capabil să asimileze promisiunile din campaniile elctorale și să ia decizii în cunoștință de cauză. O societate post-alfabetizată este una care nu se poate implica în mod real în procesul democratic. De asemenea, având în vedere că pe măsură ce coborâm mai jos pe scara socio-economică, cu atât post-alfabetizarea este mai pronunțată, prăpastia dintre clasele sociale devine tot mai adâncă și atunci când vine vorba de capacitatea oamenilor de a urmări discursuri elaborate sau de a asimila raționamente complexe.

În astfel de circumstanțe, ritualurile electorale pot continua să se desfășoare – prin intermediul unor măscărici politici de fațadă –, însă nici acest lucru nu este o noutate abolută, istoria politică a ultimilor 25 de ani fiind deja marcată de izolarea discretă a puterii reale și ferită de capriciile amețitoare ale electoratului ușor de manipulat.

Horowitch îl indică pe Donald Trump ca fiind „primul lider post-alfabetizat” dar, în realitate, populismul este mai degrabă o acțiune de ariergardă împotriva acestui fenomen, decât principalul său vector.

Acum, suntem martorii ascensiunii unor lideri demagogi, atât pe eșichierul stâng, cât și pe cel drept, prin intermediul unor platforme bazate mai mult pe „vibe-uri” și stări de spirit decât pe politici coerente, în timp ce guvernele din întreaga lume implementează cenzura digitală și pregătesc alte măsuri pentru a ține sub control nemulțumirea populară.

În același timp, puterea evidentă de lobby a indivizilor ultrabogați dezvăluie faptul că, în locul unor fenomene moderniste demodate precum secularismul, democrația și prosperitatea burgheză, culisele puterii postmoderniste au devenit din nou apanajul exclusiv al unei aristocrații inimaginabil de bogate. Sprijinită uneori de o restrânsă clasă clericală, aceasta controlează o masă de oameni tot mai volatilă și aflată într-un grad tot mai avansat de post-alfabetizare.

Este rezonabil să presupunem că punctul final – dacă nu cumva am ajuns deja acolo – va fi revenirea unei forme de oligarhie conducătoare permanentă, sau poate chiar a unor ”lideri supremi” adaptați în mod corespunzător culturilor locale și înconjurați de o „aură” creată de mașinăria digitală de vibe-uri. În aceste circumstanțe, întrebarea nu este atât „cum poate fi oprit acest fenomen?” (spoiler: nu, nu poate fi oprit fără să scoateți internetul din priză!), cât mai degrabă „sunt politicienii pe care îi agreați la înălțimea unei asemenea sarcini?”

Mary Harrington este o eseistă, scriitoare și jurnalistă britanică contemporană, cunoscută ca fiind una dintre cele mai proeminente voci ale ”feminismului reacționar”, o mișcare care contestă dogmele liberalismului progresist modern. Ea scrie frecvent pentru publicații de analiză politică și culturală, fiind editor asociat la prestigioasa revistă online UnHerd. În 2023 a publicat volumul „Feminism Against Progress”,, care a stârnit dezbateri intense. În carte, ea susține că ceea ce numim astăzi „progres” a distrus de fapt legăturile sociale, structura familiei și a lăsat femeile vulnerabile în fața forțelor pieței libere și ale tehnologiei.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Linkurile de verificare a informației pot fi accesate în articolul din care s-a făcut traducerea.