Interviu cu Viorel Manole, director executiv PATROMIL (Asociația Patronală Română a Producătorilor de Tehnică  Militară) (I)

R.S: Domnule director executiv, ce este PATROMIL-ul? Pe cine reprezintă și ce își dorește să realizeze pentru România în domeniul industriei de armament?

V.M: Asociația Producătorilor de Tehnică Militară din România, PATROMIL – aceasta  este denumirea oficială – a fost creată în anul 2001, pe scheletul Companiei Naționale ROMARM de la acea vreme, care avea 22 de filiale, persoane juridice distincte fiind,  în primul rând,  un ONG, organizație neguvernamentală nonprofit, fără activități economice. Noi apărăm și promovăm interesele membrilor noștri în relațiile cu instituțiile publice naționale, dar  și cu instituțiile europene și euroatlantice de la Bruxelles. PATROMIL a apărut ca o necesitate, pentru că mare parte din Industria de Apărare, precum știți, angajează foști ofițeri din Ministerul Apărării, din Ministerul de Interne sau din Serviciile de Informații care s-au confruntat, în activitatea lor anterioară, cu tot felul de specificități în relațiile cu industria. Am învățat din aceste lucruri și am văzut că, la nivel european și euroatlantic, instituțiile oficiale au adoptat un mod de colaborare și de comunicare cu industriile naționale sau europene  mult mai suplu și mai puțin consumator de resurse. În ce sens? Vedeți cum se întâmplă și la noi: dacă un ministru se întâlnește într-o  zi cu patronul unei firme reprezentative, cu  cifre de afaceri mari, cu impozite mari plătite la stat, apar imediat  semne de întrebare.  Dar ce a discutat ministrul cu respectivul patron? Sau dacă ministrul se întâlnește cu respectivul patron 30 de minute, iar peste o lună se întâlnește cu un alt patron 60 de minute,  problema este la fel de gravă. De ce cu unul din ei a stat 60 de minute, iar cu celălalt doar 30 de minute? Ei, având în vedere asemenea lucruri – nu mai vorbesc de presă care, bineînțeles, este și mai atentă la aceste mici detalii  –  instituțiile europene și euroatlantice (mă refer  la Uniunea Europeană, Comisia Europeană și toate agențiile NATO),  au adoptat un mod de colaborare și comunicare care elimină acest tip de complicații. Adică, ei au spus așa:  Domnilor, noi suntem o instituție cu 200 de funcționari. Bine plătiți! Știm cu toții că la Bruxelles se plătește bine. Dar ăștia 200 de funcționari nu pot să se întâlnească și să comunice cu 200 de mii de firme, IMM-uri sau firme mari prim contractor, este imposibil, nu există timpul, nu există bani, nu este eficient. Și s-a  recomandat ca industriile să se organizeze în asociații, iar aceste instituții despre care vă spuneam, europene, euroatlantice, stau de vorbă doar cu reprezentanții acestora. Lucrurile au funcționat și funcționează foarte bine. Eu, care la vremea respectivă lucram în Ministerul Apărării, și văzusem acest mod de comunicare, bineînțeles că în momentul în care am trecut la industrie, respectiv am plecat din armată și m-am dus la ROMARM, am spus șefilor mei din Ministerul Industriilor de la acea vreme că ar trebui să facem și noi un lucru similar pentru a eficientiza această comunicare. Așa am creat acest PATROMIL, care a  plecat ca un ONG, ceea ce este și în ziua de astăzi, constituit, cum spuneam, pe scheletul ROMARM-ului, pentru că, din punct de vedere logistic, a fost foarte simplu să facem așa. Având 22 de filiale, le-am dat ordin, toată lumea a completat documentele de constituire, am înregistrat asociația la Registrul Comerțului și gata. Ei, între timp lucrurile au evoluat în sensul că, dacă la început eram 22 de membri, filiale ale PATROMIL-ului,  deci toți cu capital integral de stat, în timp s-au afiliat și multe societăți cu capital privat. În momentul de față avem 50 de membri, dar treaba este foarte dinamică, să știți,  pentru că unii vin, alții pleacă. Dar, în momentul de față, sunt 50, preponderent  privați, deci cu capital majoritar privat.

R.S: Care acționează în zona industriei speciale…

V.M: Da, pentru că de asta este și o asociație a producătorilor de tehnică militară, deci toți sunt din zona tehnicii militare sau a serviciilor aferente tehnicii militare.

R.S: Și au și producție duală.

V.M: Da. Ceaușescu nu a fost prost. Mai știți, era bancul ăla cu muncitorul de la Tohan, care fura  piesă cu piesă să-și construiască o bicicletă și, oricum ar fi încercat să le asambleze, tot mitralieră îi ieșea? Dar noi făceam în vremea aceea la Tohan și biciclete foarte bune, la Cugir făceam și mașini de spălat automate, și mașini de cusut Ileana. Până la urmă, această producție duală îți dă o mai mare flexibilitate și independență față de un anumit domeniu. Pentru că ați văzut, în cazul nostru, de exemplu, în momentul în care Forțele din Sistemul Național de Apărare – așa se numesc în lege, FSNA, și  aici mă refer la Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI, SIE, SPP, STS – nu au nevoie de produsele noastre o perioadă de timp, fie că au prea multe, fie că nu au alocații bugetare suficiente,  atunci noi avem o problemă în a menține aceste capacități și ne orientăm către producție civilă, pentru că producția civilă întotdeauna se cere. Este adevarat că trebuie să fii destul de inovativ, deoarece atunci când încerci  să  faci producție civilă pe linii de producție specializate militare, costurile sunt destul de greu de ținut în frâu. Dar am reușit. Și mai e ceva: necesitatea de produse duale  a apărut și din alt motiv. Precum știți, la noi, toată economia, indiferent că vorbim de apărare, sau vorbim de textile, sau de  orice altceva, are probleme cu finanțarea. Și atunci, noi, în domeniul  apărării, avem un handicap, pentru că orice bancă când te vede că ai un cod din acesta, CAEN, aferent armamentului, imediat nu mai ești eligibil la finanțare. Și n-ai altă șansă să pui mâna pe un credit decent decât dacă te duci cu un produs de destinație civilă. Așa a apărut, inclusiv la Bruxelles, acest domeniu de dual use,care  îți permite să accesezi finanțări bancare, sau chiar fonduri europene pentru respectivul produs, dar  pe aplicația civilă. Mă rog, nu putem spune  că respectivii care fac finațarea nu își dau seama, dar dacă așa scrie în regulament, și regulamentul permite, atunci se merge pe partea de dual use. Chiar și în cazul noii inițiative a UE, care este foarte discutată, și este extrem de actuală și preocupantă pentru toți factorii politico-militari… mă refer la Fondul European de Apărare,  EU Defense Fund, care este un pionierat creat de  ultima Comisie Europeană… În momentul în care au apărut aceste fricțiuni între SUA  și UE, europenii s-au văzut în situația în care trebuie să se descurce singuri, mai ales în această zonă a apărării. Și am văzut și exemplele cu Kosovo, am văzut și  exemplele cu Siria… și ele continuă. Atunci și-au dat seama că trebuie să finanțeze și apărarea. De fapt, acest European Defense Fund este o inițiativă care  le permite să dea bani în zona apărării. Iar banca care a fost împuternicită să se ocupe este Banca Europeană de Investiții. Din nefericire, chiar dacă Banca Europeană de Investiții este deținută de statele membre ale Uniunii Europene, 28 până mai ieri, și ne-am fi așteptat cu toții ca ordinul politic al UE, al Comisiei Europene, să fie îndeplinit întocmai și la timp de către BEI, ne-am cam înșelat. Banca Europeană de Investiții a invocat calificativul ei de triplu A și a spus: Domnule, în actuala conjunctură geostrategică, finanțarea de proiecte și programe militare, gradul de risc al acestora, ne va  coborî ratingul.  Fapt care, chiar dacă au avut loc negocieri îndelungate și  destul de dure între Comisia Europeană,  prin Agenția Europeană de Apărare și BEI – vă spun lucrul acesta pentru că am participat indirect la ele și o să vă explic și de ce – deci chiar în ciuda acestor negocieri, care s-au finalizat cu  semnarea  unui Memorandum de Înțelegere,  BEI-ul nu a plecat capul. Așa că până la urmă a rămas ca-n tren, cum spunem noi, BEI  acceptând să finanțeze EU Defense Fund  doar pentru proiectele cu dublă utilizare. Deci ne-am întors  iarăși de unde am plecat. În momentul de față există o frustrare la nivelul Comisiei Europene, nu mai vorbesc la nivelul nostru, al industriașilor, care sperăm, prin negocieri suplimentare, să încercăm să ducem BEI-ul acolo unde i s-a stabilit rolul. Vă spuneam că am participat indirect. Odată cu inițiativa EU Defense Fund , au apărut simultan, de  o manieră naturală, și alte asemenea inițiative, cum ar fi, de exemplu,  PESCO,  Permanent Structured Cooperation. Ele sunt legate. Vreau să vă spun că deciziile și inițiativele la nivelul Bruxellesului se iau greu. Este adevărat că instituțiile europene sunt birocratice, rigide și greoaie. Dar, în ceea ce  privește comunicarea  și consultările, acestea să știți că sunt temeinice.  Adică, în momentul în care se dorește a se merge într-o direcție, sunt chemați  toți actorii relevanți, din fiecare țară membră, sunt chemați reprezentanții Ministerelor Apărării, sunt chemați reprezentanții Industriilor de Apărare, sunt chemați reprezentanții Ministerelor de Finanțe și se discută în mod repetat, se ajustează, iarăși se discută, se mai face câte un pas. Secretar de Stat în Ministerul Economiei era Banea, cunoscut  mai mult ca directorul fabricii de elicoptere de la Brașov – se întâmpla pe vremea guvernului Cioloș – așadar i s-a cerut de către Ministerul  nostru de Finanțe o poziție pentru negocieri pentru că era  implicată, în definitiv, Industria de Apărare, care era în portofoliul lui. El neavând în departamentul lui oameni din această zonă și cum la noi, dacă ați văzut, în instituțiile publice sau de stat nu prea există stabilitate, PATROMIL a fost singura entitate în permanent contact și dialog cu Agenția Europeană de Apărare… Suntem, încă de acum 15 ani, singurii interlocutori oficiali.  Deci știm  toată istoria, fiecare pas care s-a făcut. Banea, spre deosebire de alții, a fost inteligent, ne-a chemat și ne-a întrebat ce  poziție să adopte Ministerul Economiei împreună cu Ministerul de Finanțe… Așa că la momentul ăla am reușit să îi fundamentăm anumite poziții ale părții  române, care într-o  formă sau alta, parțial, s-au regăsit ulterior… dar nu așa cum am fi vrut… fiindcă v-am spus, cei de la BEI au mers pe dual use in prima fază… Mi-aduc aminte că anul trecut, în perioada președinției României la Consiliul UE… era  Fifor Ministrul Apărării…  S-a dus  la Bruxelles și a adresat o invitație  domnului Jorge Domecq,  șeful European Defence Agency,  o personalitate respectată, recunoscută și care, peste câteva zile își va termina mandatul de patru ani en fanfare.  Dl. Fifor i-a spus că îl invită săptămâna cealaltă la București să  discute niște  probleme absolut prioritare pentru România și pentru UE, iar dl. Domecq i-a răspuns foarte clar că vine cu mare plăcere, dar numai cu condiția de a avea un mic dejun de lucru cu dl. Manole de la PATROMIL. Asta se întâmpla vineri la prânz, Domecq urmând să vină luni, lucrurile erau în timp real…  Au început să mă caute înnebuniți de la Bruxelles, să mă întrebe dacă sunt în țară și dacă pot să am un mic dejun de lucru cu domnul Domecq, și să nu mă supăr că e așa din scurt…. Bineînțeles că nu numai că nu m-am supărat, ci am fost foarte onorat, dar ce vreau să spun e că, de  multe ori,  cei de la Bruxelles știu mai bine decât cei din România cine sunt interlocutorii care le pot da substanță deciziilor.

R.S: Interlocutorii valabili…

V.M: Da, care să le poată fundamenta niște decizii ulterioare. Eu sunt prezent la Bruxelles în zona Agenției Naționale de Apărare sau a Comisiei Europene în diverse directorate generale, DG, sunt invitat la cel puțin trei-patru pe trimestru… Din motive de gestiune a timpului, dar și financiare, pentru că totuși costă, mă duc cam o dată pe trimestru, iar în România nu reușesc decât cu mari și mari eforturi la presiunile și la networkingul propriu al PATROMIL-ului să avem o consultare pe an de nivel similar cu decidenții din România.

R.S: La Ministerul Economiei sau și la Ministerul Apărării?

V.M: La tot ce înseamnă instituții guvernamentale și publice. Foarte, foarte greu. Deci nu este normal ca un Ministru al Apărării sau un Ministru al Economiei să aibă într-o lună – și vedem pe site-urile instituțiilor –  20 de întâlniri cu firme străine, 20 ori 12 luni… dar să nu aibă nicio întâlnire cu reprezentantul oficial al mediului de afaceri românesc din zona industriei de aparare. Vă dați seama, treburile acestea ne creează niște probleme foarte mari în momentul negocierii comerciale cu respectivele firme care, văzând că  noi  nu avem suportul concret, clar și puternic al decidenților politico-militari din România, sunt extrem de rigizi în negocierile cu noi. Ceva de genul take it or leave it, ceea ce nu este normal, în momentul în care un contract este aferent unui program militar  românesc. Deci vă dați seama, cum să negociez eu cât anume din Piranha 5, sau cât anume din corvetă îmi va da mie și în ce condiții, dacă respectivul furnizor străin este mai bine poziționat în relația cu decidenții din România decât sunt eu. Extrem de complicat. De asta le-am spus întotdeauna decidenților noștri:  măi, oameni buni, noi  suntem cu toții aici și avem niște interese naționale comune. Bun, înțelegem că noi nu avem capabilitățile pe care le au acești prime contractor-i din SUA, din Europa de vest, pentru că e cert, nu le avem și nu are sens să ne amăgim, dar ajutați-ne prin poziționarea și deciziile voastre să avem un avantaj în momentul negocierii cu ei, pentru că dacă voi vă întâlniți și le spuneți „da, cumpărăm de la voi 227  de transportoare”, ce mai pot eu să discut când mă duc la negocieri cu ei? Pentru că deja le-ai spus ce e de spus, pe mine mă mai primește doar așa, să mai șterg praful de pe masă.

R.S: Ar trebui să aducem prin offset tehnologie în țară.

V.M: Da, și aici…  treaba asta cu offsetul … am promis în mai multe intervenții ale mele din ultima vreme să renunț și să-i rog pe toți cu care vorbesc să nu mai  folosim cuvântul offset și să folosim cooperare industrială și transfer tehnologic. De ce? În urmă cu cinci-șapte ani Comisia Europeană a încercat să interzică această practică de offset. S-o interzică prin directivă europeană. La momentul acela noi, asociațiile din țările mici și mijlocii, denumirea noastră  generică la Bruxelles este National Defense Industrial Association. Deci, aceste asociații naționale ale industriilor de apărare am făcut o petiție – nu le-a venit să creadă comisarilor europeni că ne-am strâns 17 asociații naționale – am  făcut o petiție, am semnat-o, am ștampilat-o și am zis că ne opunem unei directive care să interzică offsetul. Și atunci, la momentul acela, nu au avut suficientă determinare și forță și au zis:  bine, dar discutăm  despre cooperare industrială și transfer tehnologic. Ca să nu îi supărăm, de atunci tot așa folosim. Din nefericire, această cooperare industrială și transfer tehnologic ar trebui să se facă în interesul prioritar al repatrierii valutei pe care tu ai dat-o când ai achiziționat dintr-o  țară străină niște echipamente militare, deci să repatriezi prin niște contracte inverse prin care cineva cumpără de la tine niște lucruri. Prin offset direct, offset indirect sau, în cadrul acelei cooperări,  să îți retehnologizezi capacitățile tale de  producție și să le modernizezi. Din nefericire, la noi, în zona Ministerului Apărării în special, dar și în zona Ministerului de Interne, din motive de resurse financiare insuficiente alocate achizițiilor s-a găsit – cum suntem noi românii foarte inventivi – s-a găsit o soluție de a folosi această cooperare industrială și transfer tehnologic pentru a mări achiziția, dar fără să ai bani. Ca să mă înțelegeți: luăm cazul corvetelor. E, totuși, un contract de 1,2 miliarde de euro. Obligațiile de cooperare industrială și transfer tehnologic al căror beneficiar ar trebui să fie  industria românească și care înseamnă 80% , conform legii, 80% din 1,2… ar fi 960, deci încă un miliard. Ei, acest miliard, în  mod normal, ar fi trebuit să se vadă în niște comenzi date către ROMARM, către Pro Optica, către Interactive… deci și de stat și private. Asta ar fi logica pe care polonezii o știu foarte bine. În schimb, la noi ce se întâmplă? La noi se spune: Păi noi vrem din acel miliard, care ar trebui să vină încoace, să ne mai  dați un centru de mentenanță tot nouă, armatei. Păi, ăsta ar fi trebuit să îl iei în achiziția principală. A, dar n-ai avut bani, și atunci dacă nu ai avut bani, hai să tăiem partea de compensare. Și în felul acesta am denaturat complet filosofia și scopul acestei compensări.  Noi trebuie să aducem capabilitățile în industrie, pentru că de asta când s-a făcut modernizarea armatei americane, modernizarea armatelor europene, eu îmi aduc aminte, la începutul mandatului de Șef al Statului Major General al generalului Ciucă, când aveam niște întâlniri, noi, industria și dânsul beneficiarul, pe bună dreptate spunea lucrul care nu ne plăcea, dar îi dădeam dreptate: Domnilor, misiunea mea este să-mi servesc țara și să-mi aduc soldații sănătoși și în viață înapoi. Dacă dvs. vreți să-mi dați mie o tehnică militară de mâna a treia, în care soldații mei să moară, să știți că nu ne înțelegem. Armata este făcută să lupte. Asta ne-a spus, ne-a plăcut, sau nu ne-a plăcut, am băgat la cap. Între timp vedem că mai nou armata vrea să repare și avioanele din dotare, vrea să repare, eventual să modernizeze și navele din dotare, vrea să repare și eventual să modernizeze și transportoarele din dotare… păi nu asta e misiunea armatei. Pentru că, vedeți, ne-am străduit să reducem o armată de 400 000 de oameni, cum era pe  vremea lui Ceaușescu, la 80 000, pentru că asta a fost condiția de a intra în NATO. Și cum am făcut-o? Am scos bazele de reparații, am scos gospodăriile agrozootehnice, că știți foarte bine, creșteam în curte si purcei și vaci, deci GAZ-urile… le-am scos.. Bun și au zis:  Domnule, nu mai mâncăm și noi un mușchiuleț… n-am mai mâncat un mușchiuleț… dar asta era filosofia unei armate care trebuia să  lupte. Păi și acuma ce facem? Acuma ne apucăm și reîncadrăm oameni în armată, care să facă și mâncare… Vezi la regia Romtehnica, s-a făcut acolo o firmă de catering… păi îmi trebuie mie firmă militară de catering? Domnule, pute Bucureștiul și România de firme de catering, de ce trebuie să fac una militară?

R.S: Tot din buget plătită…

V.M: Că e din buget, că e autofinanțare, dar este în structura Ministerului Apărării. Mă apuc acum și fac Centre de excelență în mentenanță? Când, de fapt, ăsta este rolul Industriei de Apărare? În cazul acesta denaturăm și toate lucrurile acestea de compensare și de cooperare industrială. Deci e denaturat complet  și nu slujește nimănui.

R.S: Prin comparație, celelalte țări membre NATO cum procedează ? Ca să vedem dacă acest exemplu mai există undeva?

V.M: Dacă vă uitați la toți jucătorii, haideți să luăm italienii…  păi italienii dacă au probleme cu navele, se duc la Fincantieri. Dacă au probleme cu rachetele se duc la MBDA. Ai probleme cu avioanele te duci la Airbus, te duci la BAE Systems,  nu te bagi tu în ceva care este și costisitor și nu coincide cu obiectul tău de activitate. Eu am făcut multe traininguri la viața mea și când eram în armată, deci am fost la foarte multe cursuri de pregătire, inclusiv Foreign Military Sales… Sistemul de cumpărat de la americani…. M-a trimis armata română în 1998, să învăț două săptămâni la Defense Institute of Security Assistance Management, cum putem să cumpărăm de la partenerul nostru  strategic și nu este deloc ușor, este complicat, am învățat asta… Dar  mai e o prostie pe care o facem:  nu am fost foarte mulți la aceste studii…  însă, într-o  formă sau alta, au reușit să ne piardă pe toți. Deci în momentul de față eu sunt o resursă valoroasă, dar pierdută. Pentru că nu mai sunt acolo. Eu oricum mi-aș aduce contribuția dacă aș fi invitat, dar  nu sunt  invitat pentru că, vezi Doamne, acum sunt de partea cealaltă. Mi-aduc aminte că atunci când am făcut niște studii de apărare… în cadrul SERA, Session européenne des responsables d’armament,  în Ministerul Apărării francez și un institut de înalte studii militare de la Paris, ne-au dus la o vizită de studii în Finlanda. Ce făcuseră finlandezii? Aveau un fel de ”Arsenalul armatei”, cum  am avut noi, deci o regie autonomă de producție, dar în structura Ministerului Apărării … și au zis: domnule, nu este treaba noastră, a armatei. Haideți să o privatizăm, cu oameni  cu tot, și le dăm contractele pe următorii zece ani de la momentul privatizării.

R.S: Deci le-a asigurat piața.

V.M: În momentul ăla, foștii lor colegi, militari, au trecut în privat, dar cu un portofoliu de comenzi pe zece ani. Ei și-au scos din preocupările lor cotidiene, ale armatei, problema de mentenanță, de scule, de dispozitive, au rămas acolo….  deci o chestie clară de win-win. Toată lumea a câștigat. Și culmea că noi știm treburile astea. De ce nu le facem? Nu știu.

R.S: Noi nu reușim să cheltuim de trei ani de zile cei 2% care sunt alocați pentru apărare. Noi, din cei 2 %  nu cred că luăm mai mult de 5% din producția autohtonă de armament, ce se mai produce în România.

V.M: 1,8%

R.S: Cu atât mai puțin. Motivația e aceea pe care o spunea dl. Ciucă, că avem armament învechit sau tehnologie învechită și nu folosește armatei române, care ar vrea să aibă dotare de top. Și e foarte bine că vrea să fie așa. Înțeleg că prin operațiunile compensatorii nu aducem tehnologie. Cât s-a investit de către Ministerul Economiei în ultimii 10 ani, în  retehnologizarea fabricilor de armament pe care le mai avem? Sau, ce se poate face? De ce nu intrăm în acel European Defense Fund? De ce nu există această apropiere între Ministerul Economiei și Ministerul Apărării ca să retehnologizăm și să putem folosi această industrie pentru propria noastră armată? Care e diferența, de exemplu, față de Polonia? Cât folosește Polonia din producția proprie pentru înzestrarea armatei proprii?

V.M: Problema e foarte complicată, dar cineva trebuie să spună adevărul. Din nefericire, în România în mod special, dar și în Polonia…. Mie îmi place să dau Polonia ca un exemplu pozitiv, pentru că Asociația noastră patronală are  un acord de colaborare, un Memorandum de înțelegere cu Asociația patronală din Polonia. Avem și cu Asociația din Franța, și cu aceea din Turcia, și cu aceea din Regatul Unit, și cu aceea din Bulgaria, și cu aceea din Ucraina, adică chiar suntem bine ancorați în  treaba asta, putem să dăm  soluții Ministerului Apărării din România, inclusiv cu cooperări din acestea în interiorul UE. Problema la noi este că în continuare există această tendință a Ministerului Apărării, a Ministerului Economiei, a Guvernului României, indiferent de culoare, de a trata diferențiat Industria  de Apărare cu capital de stat și Industria  de Apărare cu capital privat. În sensul că, cu predilecție, încearcă să rezolve problemele industriei cu capital de stat. Știind, cunoscând foarte bine următoarele lucruri: industria de apărare cu capital privat angajează, creează mai multe  locuri de muncă – astăzi  vorbesc! – decât  cea de stat. Industria cu capital privat are o cifră  anuală de afaceri de peste trei ori mai mare  decât industria cu capital de stat. Industria cu capital privat e profitabilă și plătește taxe, impozite și dividende, industria cu capital de stat e subvenționată, e pe pierdere, i se șterg datorii. Și acum, problema cea mai importantă, că până acum puteam să zicem: Domnule, sunt motive sociale. Însă industria cu capital privat oferă beneficiarilor produse, echipamente soluții conform nevoilor războiului de astăzi. Astăzi suveranitatea nu se mai asigură cu tancuri, cu tunuri și cu AKM-uri, se asigură cu Cyber Defense, cu optronică , cu UAV-uri, cu satelitare, cu inteligență artificială, toate acestea le regăsim, n-o să vă vină să credeți în firme românești extrem de competitive. Care sunt subfurnizori ai prim-contractorilor europeni și americani… Iar noi  ne ducem către industria de stat, care nu  s-a aliniat la schimbările războiului și competițiilor… Bineînțeles că trebuie să avem grijă și de aceasta, dar ceea ce ni s-a spus de atâtea ori la Bruxelles, dar din nefericire, v-am mai  spus, eu sunt singurul care mă duc de 15 ani, pentru că ceilalți  colegi ai mei, din Ministerul Apărării în mod special, se cam schimbă o dată la șase luni și nu prea apucă să vadă nici ce s-a întâmplat, nici ce se întâmplă… Este extrem de frustrant să vezi încotro se îndreaptă Europa, să stabilești și să votezi la Bruxelles, pentru că Ministerul Apărării este unul dintre cei 28 de patroni ai Agenției Europene de Apărare. Sunt 28 de Miniștri  ai apărării, partea lucrativă, pe partea tehnică sunt cei 28 de directori pentru armament, care sunt secretarii de stat din  zona de înzestrare. Se duc acolo – și  asta este ceva de neexplicat! – și  împreună stabilesc toți 28 care sunt capabilitățile pe care UE, Europa, dorește să le mențină, care sunt capabilitățile pe care dorește să le modernizeze, care sunt capabilitățile pe care este dispusă să le împartă cu ceilalți parteneri, care sunt capabilitățile de care nu mai are nevoie. S-a răspuns la aceste întrebări de patru ani încoace de către toți, inclusiv de către Ministerul Apărării din România.

R.S: Deci știe ce are de făcut.

V.M: Da. Și spunem că vrem UAV-uri, dar băgăm bani în tunuri. Păi altceva am zis acolo. Altceva am zis! M-ați întrebat de investiții de modernizare. Vreți să modernizați industria de stat? Foarte bine. Ați stabilit ce din ea vreți să mai păstrați? Pentru că iată, au trecut… eram eu director la ROMARM, în perioada 2000-2003, când s-a făcut  prima și ultima restructurare a ROMARM-ului. Deci din 2003 și până în 2020 au trecut 17 ani în care ROMARM-ul se străduiește, se chinuie, se străduiesc oamenii ăia, da?  Le este greu… pentru că nu s-a făcut  nicio restructurare. Acum noi vrem să facem o modernizare, sau investiții în industria de stat învechită, nerestructurată? O să aruncăm banii. Anul  trecut s-au aruncat niște sume consistente, și eu n-o spun deloc cu răutate, câtă vreme PATROMIL-ul  reprezintă și industria de stat…  Cu atât mai mult cu cât eu însumi am lucrat și în ROMARM,  și în ROMAERO, deci nu pledez pro domo pentru industria privată. În ultima vreme, am început în interiorul ROMARM-ului,  cu noul director, cu dl. Țuțu, am început să realizăm niște parteneriate  intra – PATROMIL,  între ROMARM și alți membri PATROMIL, care să ne permită ca anumite sinergii dinăuntrul asociației să le putem valorifica mai bine.  Vă  spuneam, anul trecut a fost alocat, dar iarăși îmi pare rău, cu riscul de a supăra  pe cei din Ministerul Economiei sau chiar și pe prietenii din ROMARM, un program de investiții și de modernizare care  nu  este, însă,  un capitol al unui program de restructurare, în care să  stabilești împreună și cu Ministerul Apărării care sunt capabilitățile despre care am spus  la Bruxelles și la NATO că le vrem. Și așa n-o să mai fim credibili. Deci, dacă mă duc la Bruxelles și spun că da, sunt de acord să mergem pe direcția UAV, da, sunt de acord să mergem pe ideea cyber defense și vin aici și m-apuc și cumpăr numai centre de  prelucrare în trei, patru, cinci axe… păi nu prea merge așa… Am spus, avem firme foarte bune pe comandă control, știți foarte bine, România este foarte cunoscută pe partea de IT și de software, chiar suntem foarte buni. Ne uităm, nu avem o colaborare corectă, benefică cu Forțele Sistemului Național de Apărare.  Însă firmele private despre care v-am spus, firmele private din România, sunt de fapt singurele competitive. Pentru că sunt, pe domeniile tehnologice de astăzi.

Va urma…