Având în vedere toate lucrurile pe care deja ni le-ați spus, v-aș întreba foarte direct, care a fost ajutorul pe care l-ați primit din partea instituțiilor abilitate din România? Eu știu, Agenția Medicamentului, Ministerul Sănătății…
Agenția Medicamentului ne-a trimis o hârtie în care ne-a recomandat să ne adresăm Agenției Europene a Medicamentelor, că dânșii nu se ocupă de vaccinul anticovid, deci ne-au spus clar să nu ne adresăm lor, iar Ministerul Cercetării, cu care am avut o colaborare foarte bună, a avut, din păcate, la dispoziție o sumă foarte mică de bani, mai exact echivalentul a cinci milioane de euro pentru șapte proiecte. Și atunci, ceea ce ajuns la noi a fost una dintre finanțările mari, ca să zic așa, 720 000 de euro, bani suficienți pentru o cercetare, dar insuficienți pentru producție.
N-aș vrea să întreb, pentru că știți că am lucrat în industria de medicamente, cât a investit firma Pfizer, sau alte firme? Nouă ne este clar dar, ca ordin de mărime, poate fi bine să spunem, pentru cei care citesc.
Firmele investesc zeci și sute de milioane de euro în aceste dezvoltări și obțin profituri de zeci și sute de miliarde.
România de ce nu ar fi putut să dorească să obțină același lucru?
Noi am pornit de la următoarea idee: să facem un vaccin care să fie eficient. Și o să vă dau și câteva date referitoare la ceea ce se întâmplă acum, pentru că au apărut deja semne că a doua generație de vaccinuri este în dezvoltare. Iar noi suntem în lucru cu a doua generație de vaccin încă din ianuarie anul trecut. Dacă nu înțelege nimeni din România lucrul ăsta, nu avem specialiști, cu excepția celor de la Cantacuzino, care să fi înțeles tehnologia necesară pentru a doua generație de vaccinuri! Ne-au tratat cu indiferență până când acum le-am atras atenția că la Tubingen se lucrează la un vaccin similar din multe puncte de vedere (dacă nu și în alte laboratoare).
Colectivul de la Universitatea din Tubingen a ajuns deja la studii clinice, dar ei au beneficiat de fonduri masive de cercetare din partea statului german. Recent am primit mai multe materiale referitoare la ceea ce se întâmplă la Tubingen. Pot să vă pun că ei folosesc o tehnologie care nu este foarte diferită de tehnologia noastră și urmărește un rezultat identic, imunitate celulară de lungă durată prin limfocite T.
Pe care au s-o breveteze alte firme și alte state…
Puțin probabil că ar putea să o breveteze. Ideea în astfel de situații este să publici primul și să te miști cât mai repede. Noi ne-am mișcat foarte repede. In 8 Februarie am publicat tehnologia.
Dar dacă spuneți că pentru o situație de urgență, pentru stadiile letale ale unei afecțiuni, două luni Agenția Națională a Medicamentului nu dă o aprobare, înseamnă că…
Pentru a prezenta Agenției Medicamentului am fi avut nevoie de minimum două milioane de euro.
Reactivii și metodologia de lucru pentru un experiment costă, din acest motiv in Regatul Unit și in SUA statul a susținut financiar institutele, respectiv firmele care se ocupau de partea de cercetare-dezvoltare a vaccinului. Acele colective au reușit să arate atât mariilor producători cât și agențiilor de reglementare rezultatele.
Este imposibil să nu investești nimic in cercetare. Chiar dacă ai oameni bine pregătiți și dispuși să depună un efort, un minim de ajutor din partea statului este necesar. Până la urmă OncoGen este un institut de stat, nu este proprietate privată.
Revin, pentru că eu v-am spus, oarecum știu despre ce povestiți, dar s-ar putea ca cei care citesc să nu știe. Problema în opinia mea este alta. Este faptul că în loc să încurajăm cercetarea românească, chiar într-un moment de mare tensiune, de mare necesitate… Se pare că echipa dumneavoastră reușește să aducă o contribuție importantă..
Trebuie să ai și un pic de noroc.
Da-ți-mi voie atunci să vă citez povestea lui Fleming…
O știu..
Ei cum să n-o știți? Știți ce scrie pe statuia lui, care e din cărămidă roșie, și e foarte simplă cum și-a dorit: ”Sir. Alexander Fleming, care a salvat mai multe vieți decât au murit în toate războaiele omenirii”.
Da, dar și el a avut noroc.
Păi asta vreau să vă spun..
Da, dar norocul trebuie susținut! Trăim în secolul XXI.
Norocul nu vine, cel mai adesea, așa, întâmplător..
Adică, norocul e și cum și-l pregătește omul. Noi ne-am pregătit 30 de ani în cercetare ca să ajungem aici.
Încă una din puținele instituții de cercetare care mai e în viață în România.
Da. Și eram pregătiți.
Dar nu înțeleg lipsa de diligență a specialiștilor din domeniu.
Există foarte puțini specialiști in acest domeniu.
Eu cred în continuare în calitatea multora din medicii români.
Dar nu e vorba de medici aici. Este vorba de specialiști în imunologie și în biotehnologii.
Asta pot să înțeleg. Dar faptul că un medic, care are o formație similară, nu ascultă persoane ca dvs. …
Cei de la Cantacuzino au înțeles, dar și pentru ei a fost ceva nou. Dar au avut și pregătirea și răbdarea necesară pentru a înțelege.
De ce nu îi întreabă nimeni pe ei, că acuma fac parte inclusiv dintr-o structură militară a statului?
Avem un contract de cercetare cu Institutul Cantacuzino. Specialiștii lor au înaintat un raport pozitiv vizavi de posibilitatea ca această cercetare să se finalizeze.
Domnule pofesor, știți că un număr de ani, în numele patronatelor, am fost în Consiliul de Aministrație al CNAS. Nu plec de la prezumția că cineva e de rea credință…
Nu cred că în toate cazurile este vorba de reacredință. Cred că tehnologia este extrem de avansată și este normal ca cei care nu au pregătirea necesară să o respingă. Mă miră în schimb lipsa de curiozitate intelectuală. Faptul că nimeni nu a dorit să aibă o discuție serioasă focalizată pe știință, pe tehnologie. A fost mai comod pentru mulți ,,specialiști,, să își dea cu părerea în necunoștință de cauză.
Interviu realizat de Cezar Corâci
