Bună ziua, domnule Președinte.

 

Bună ziua.

 

Cititorii noștri sunt sigur interesați  de cele  mai  acute  probleme ale învățământului românesc în acest  moment. Am vrea să  aflăm care sunt opiniile dvs. despre  modul în  care decurge învățământul în timpul pandemiei, atât cel online cât și cel, să spunem, în sistem mixt și, în mod special, modul în care elevii și părinții reușesc să se descurce într-o asemenea situație.

 

Aș începe cu lucrurile pozitive. Adică, în sensul în care, într-un timp destul de scurt, fără o pregătire prealabilă, corpul profesoral și nu numai, a reușit să se adapteze la această situație. Niciun cadru didactic când a terminat o facultate nu a fost pregătit pentru așa ceva. Nu a fost pregătit să predea online, nu a fost pregătit să aibă o astfel de interacțiune cu părinții și elevii. Pandemia aceasta ne-a obligat să ne redescoperim, cum ar veni, și să identificăm noi forme de comunicare, de predare și de evaluare a elevilor. Bineînțeles că tot ca un lucru pozitiv am putea spune că această perioadă legată de starea de urgență și stările de alertă ulterioare au contribuit din plin la strângerea relației dintre școală și familie, dintre profesori, elevi și părinți. Și părinții au început să conștientizeze din ce în ce mai mult care sunt adevăratele probleme ale corpului profesoral, ale unităților de învățământ. Deci, cu alte cuvinte, am reușit să sudăm relațiile dintre cei  trei  actori importanți: părinți, elevi, cadre didactice.

Dacă e să ne uităm la lucrurile negative, ele țin în primul și în primul rând de legislație, de finanțare, de infrastructură, de personal, de pregătire a personalului și de insuficiența resursei umane.

Gândi-ți-vă foarte bine că în condițiile acestei pandemii unitățile școlare trebuie să devină centre foarte sigure din punct de vedere al securității sănătății pentru elevi, cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic.

Or în condițiile în care tu mergi spre o finanțare per capita care din start este  insuficientă, în condițiile în care ai investit prea puțin în unitățile de învățământ, în condițiile în care ai prea puțin personal nedidactic, școlile nu au numărul de angajați nedidactici  suficienți pentru a îndeplini toate rigorile care sunt stabilite prin regulamentele date de către specialiști în domeniul  sănătății,  trebuie să  faci niște eforturi  supraomenești pentru  a  menține  o  stare de siguranță din punctul de vedere al sănătății, pentru elevi și  cadrele didactice, pentru angajații din unitățile de  învățământ.

Este  nevoie de mai mulți oameni, cel puțin pe partea de personal didactic auxiliar și nedidactic. Școlile din România ar avea nevoie de peste 18 000 de angajați. Deci acesta este deficitul.

Până acum, Guvernul a oferit 500, într-o primă  tranșă, și încă 750 în tranșa a doua. Este  insuficient, dat fiind acest deficit. Avem o insuficiență a personalului didactic de predare. Gândi-ți-vă la situația în care, din teamă, care este absolut normală în actuala conjunctură, foarte mulți colegi ai noștri s-au pensionat anticipat,  preferând să aibă o pensie diminuată, decât să-și riște viața.

În momentul de față în unitățile de învățământ sunt colegi  care se pensionează la limită de vârstă, nu mai doresc prelungirea și sunt foarte mulți colegi pensionari,  care își continuau activitatea în regim de  plată cu ora, după ce ieșeau la pensie, și acum refuză să mai facă acest lucru.

Această resursă umană ar trebui înlocuită cu ceva. Cu ce anume? Pentru că sunt prea puțini doritori să-și desfășoare activitatea în domeniul educațional. Și dacă e să adăugăm la toate aceste categorii și situația colegilor noștri care intră în concedii medicale pe motiv de covid și nu numai, lucrurile devin destul de sensibile.

 

Știți că și eu fac parte din această categorie și respectul meu pentru colegii noștri care sunt în prima linie, de fapt, aproape la fel ca medicii, ca persoanele din zona medicală, este foarte mare. Știu, de asemenea, că lucrează în condiții mult mai grele, pentru că în ciuda a ceea ce poate să creadă cineva care nu e inițiat, cursurile online sunt mai greu de ținut decât orele face to face și necesită nenumărate dotări, și v-aș pune întrebarea dacă cineva a  încercat să ajute corpul profesoral pentru a se  pregăti totuși pentru această situație? Câtă vreme pentru a ține cursurile online îți trebuie și tehnică de calcul, dar și cunoștințe de specialitate pe care nu era obligatoriu ca un profesor, să spunem dintr-un domeniu umanist, să le aibă.

 

Profesorii s-au adaptat. Casele corpului didactic au început să facă în perioada de vară cursuri de pregătire pentru personalul didactic. Totuși cred că este insuficient. Un număr de colegi de-ai noștri nu au  abilitățile necesare pentru a trece la acest tip de predare și era necesară punearea în aplicare a ceea ce prevedea Legea Educației Naționale: existența acelei biblioteci virtuale, unde să fie stocate informațiile cele mai noi pentru toți colegii noștri care sunt obligați în momentul de față să desfășoare acest tip de activitate. Sunt cadre didactice care sunt mult mai abile din acest punct de vedere, pot veni cu modele de lecții… lecțiile respective erau un suport foarte bun pentru majoritatea colegilor noștri. Repet ceea ce am spus și mai înainte. Nimeni nu a fost pregătit pentru așa ceva. Ai fost pregătit pentru meseria ta, de  profesor de fizică, de chimie, de  matematică, de geografie, de istorie și așa mai departe. Dar nu te-a pregătit facultatea sub nicio formă să treci la  predat online. Ceea ce necesită anumite abilități. Discutăm, în momentul de față, de copii care se adaptează foarte repede, sunt nativi digitali, noi nu am avut aceste posibilități și anumite lucruri se deprind mult mai greu. Or, pentru acest lucru e nevoie de o susținere finaciară substanțială. E nevoie de cursuri care să fie suportate financiar nu de către cadrul didactic, ținând cont de salariile pe care oricum le au destul de mici, ci de către angajator. Ai nevoie de tehnica necesară, vorbim aici de device-uri, or în momentul de față chiar dacă este o lege care stabilește că, în urma solicitării cadrelor didactice și a elevilor, angajatorii trebuie să le pună la dispoziție laptopuri sau tablete, din păcate nu discutăm decât despre ceea ce ar trebui să punem la dispoziția elevilor.

Atâta tot, pentru cadrele didactice nici nu se pune această problemă. Deci prin urmare vreau predare online de calitate, sau predare hibridă, jumătate acasă, mă refer la elevi, jumătate în sala de clasă, dar tehnica necesară este în cantitate insuficientă. Pentru predarea hibrid, este adevărat, unele primării au adus laptopuri, au instalat sisteme video care, chipurile, ar trebui să asigure predarea hibrid. Numai  că, din păcate, calitatea este foarte proastă, boxele sunt de proastă calitate, camerele, la fel, nu sunt suficient de bune… O mare parte din oră cadrele didactice o pierd  încercând să orienteze camera video sau niște laptopuri astfel încât și  elevii care sunt acasă în online să poată vedea acceptabil în sala de clasă. Numai pentru cine nu știe putem preciza foarte clar că pregătirea pentru o oră online este extraordinar de grea, iar ora online este mult mai grea decât ora face to face, pentru că efectiv nu ai contact direct cu acel elev, nu poți să îi simți emoțiile, nu poți să  vezi cum nume reaționează la ceea ce transmiți tu. Lucru valabil și pentru elevi în egală măsură. De asemenea, mai trebuie gândit la următorul aspect: niciodată predarea online, chit că vedem în momentul de față o mulțime de așa ziși specialiști  care văd viitorul în așa ceva, nu va înlocui predarea face to face. Actul didactic  înseamnă legătură directă între cadrul didactic și elev.

 

Și nemijlocită de internet.

 

Și nemijlocită de internet. Mulți părinți au conștientizat acest lucru. Ce înseamnă să ai copilul ținut în fața calculatorului câteva ore pe zi. Aceasta nu este educație. Cu părere de rău trebuie să spun acest  lucru. Dar problemele cu care noi ne confruntăm sunt probleme pe care le regăsim în toate celelalte țări. Pentru că așa cum noi n-am fost foarte pregătiți, nici statele foarte dezvoltate n-au fost pregătite pentru o astfel de situație. Învățăm din mers, încercăm să corectăm ceea ce se poate corecta dar, repet, fără bani și fără resursă umană n-o să facem absolut nimic. Și fără colaborare perfectă între familie și cadrele didactice.

 

Aș mai pune o singură întrebare. Se știe că România este una din țările cu un internet foarte bun. Ne aflăm printre primele țări la nivel european, mai ales că  rețelele la noi poate au apărut și s-au dezvoltat ceva mai târziu decât în alte țări. Cu toate acestea există o mare parte a țării și multe școli care nu sunt acoperite deloc de rețeaua de internet. Ce se întâmplă acolo cu orele? Ce se  întâmplă cu copiii și cu profesorii?

 

Sunt peste două mii și ceva de unități școlare, și nu neapărat unități cu personalitate juridică, vorbim de locații, pentru că o școală poate să aibă mai multe locații. Să ai net în două și să nu ai conexiune la internet în alte trei locații ale școlii în cauză. De regulă acestea sunt în mediul rural. Și în mediul rural, în marea lor majoritate, activitățile didactice s-au desfășurat face to face. Pentru că  acolo avantajul este numărul scăzut de elevi și există posibilități pentru menținerea distanțării  fizice. Bineînțeles că acestea nu sunt argumente. Normal, statul trebuie să asigure accesul egal pentru fiecare elev din România, la posibilitatea accesării online a unor lecții, la  posibilitatea interacțiunii online cu cadrele didactice și cu școala.

Deci este obligația statului să investească și să asigure conexiunea la internet, de mare viteză  dacă  se  poate, în  toate  unitățile școlare din România.

În momentul  de față  există o  discriminare  majoră între școlile din urban și rural. Sunt într-adevăr și  zone  unde  primăriile au investit suficient de mulți bani. Jos pălăria pentru acele autorități locale, jos pălăria pentru acei primari care au pus pe primul loc școala și mai puțin instituția pe care o conduc. Dacă ar face toți la fel, ar fi foarte bine.

Iar faptul că noi suntem în prima linie din 14 septembrie, este un lucru care, din păcate, nu este recunoscut. Dacă pentru alte categorii sociale s-au  acordat bonusuri, nouă nici măcar creșterile salariale stipulate de  ordonanța 114 nu ne-au  fost acordate, urmând să  fie amânate cu un an  de zile, lucru care  nu este normal.

Iar când se vorbește despre bonusuri pentru cadre didactice, care nu  sunt  la nivelul celor din sănătate, dintr-o  dată apare o reacție ostilă. Or trebuie  înțeles  următorul lucru: dacă într-un spital, dacă în sistemul de sănătate publică, acolo unde beneficiezi de echipamente de protecție care sunt asigurate de angajator, știu  foarte clar că vor intra în contact cu persoane care s-ar putea să fie infectate de covid, într-o școală, un cadru didactic intră în contact cu sute, mii de copii, care sunt asimptomatici, iar eu voi ști dacă există covid doar în momentul în care îl voi lua. Deci iată de ce OMS a prevăzut din start ca tot personalul didactic, toți cei care  lucrează în unitățile de învățământ fac parte din grupa întâi de risc.

 

Rămâne ca și România să accepte acest fapt.

 

Și România ar trebui să înțeleagă acest lucru, că există o zonă de risc, că dascălii sunt și ei în prima linie și măcar acele drepturi care sunt stipulate de lege, măcar acele drepturi trebuiau acordate ca atare.

Interviu realizat de Cezar Corâci