Nicolas Aznavour: ”Israelul, întemeiat de supraviețuitorii Holocaustului și descendenții acestora, nu poate închide ochii și nici participa la genocidul pe care Azerbaidjanul, cu ajutorului guvernului turc, se pregătește să îl comită în Armenia. Acesta ar fi un afront adus memoriei strămoșilor mei care, în timpul celui de-al doilea Război Mondial au salvat mulți evrei și, chiar mai mult decât atât, ar fi un teribil afront adus memoriei victimelor Holocaustului. ”

L-ați iubit pe Charles Aznavour? Ați vibrat ascutând La Bohème sau Au printemps tu reviendras? Încă vă mai înfiorați reamintindu-vă vocea lui atipică, aspră și totuși atât de caldă? Dacă da, atunci sunteți, probabil, interesați și de ceea ce încearcă să transmită, în numele lui, fiul său Nicolas, cofondator și președinte al Consiliului de administrație al Fundației Aznavour.

La data de 23 octombrie ziarul israelian Haaretz publica scrisoarea deschisă pe care acesta i-o adresa președintelui israelian Reuven Rivlin[1]. Iată conținutul acesteia[2].

Stimate domnule președinte,

În anul 2017 am avut plăcerea de a călători împreună cu tatăl meu în Israel, unde Charles și Aida Aznavour au primit medalia Raoul Wallemberg, din partea fundației internaționale cu același nume.

Acest prestigios premiu este o dovadă de recunoaștere a faptului că familia Azavour (mama Knar, tatăl Misha, împreună cu copiii, mai sus menționații Charles și Aida) i-a ajutat pe cei persecutați în întunecatele zile ale ocupației naziste din Franța.

Îmi amintesc că tatăl meu își rememora copilăria din Le Marais, cartier al Parisului în care conviețuiau împreună, tot felul de imigranți, inclusiv refugiați evrei și armeni.

Erau cu toții vecini și prieteni apropiați, iar când Gestapoul a început să aresteze evreii, pentru a-i deporta, apartamentul bunicului meu a devenit pentru ei un adăpost și o ascunzătoare sigură în care se puteau pregăti pentru pribegie.

Bunicii mei știau că pericolul era acolo, în fiecare zi, dar tata și sora lui l-au înțeles de-abia mai târziu.

Bunicii mei fugiseră în Franța pentru a se salva din genocidul armenilor, declanșat de Imperiul otoman, în 1920. Viața lor nu era deloc ușoară, din pricina sărăciei, a faptului că nu cunoșteau limba franceză, dar și a durerii pe care o purtau în suflete. Iar odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial au realizat consternați că istoria se repetă, motiv pentru care și-au asuma riscuri enorme, pentru a salva cât mai multe vieți cu putință.

Medalia pe care tatăl meu a primit-o în numele familiei noastre se numără printre obiectele pe care intenționăm să le expunem, cât de curând, în muzeul lui Charles Aznavour din Erevan, pentru a informa vizitatorii noștri despre ororile Holocaustului.

Domnule Reuven Rivlin, din 27 septembrie agresiunea militară începută de Azerbaudjan s-a transformat deja într-un război și o tragedie care a dus deja la moartea a sute, dacă nu chiar mii de tineri, jurnaliști, civili și copii. Armata azeră folosește arme fabriate în Israel, inclusiv bombe cu dispersie, interzise de dreptul internațional, și drone militare.

Ca răspuns la fotografiile publicate de autoritățile armene, Amnesty International și-a publicat raportul menționând, în mod special:

”Experții în răspunsul la criză ai Amnesty International au izbutit să urmărească locația imaginilor până în zonele rezidențiale din Stepanakert și au identificat munițiile cu dispersie M095 DPICM fabricate de Israel, lansate de forțele azere spre Stepanakert, Shushi, Martakert și alte orașe.

În temeiul dreptului internațional umanitar, utilizarea bombelor cu dispersie este interzisă indiferent de circumstanțe, astfel încât utilizarea acestora pentru a ataca zonele civile este deosebit de periculoasă și va duce doar la escaladarea numărului de morți și răniți.”

Bombele de tip cluster sunt în mod inerent arme care lovesc fără discriminare, iar utilizarea lor în zonele rezidențiale este absolut îngrozitoare și inacceptabilă. Pe măsură ce luptele continuă să se intensifice, civilii trebuie protejați și nu vizați în mod deliberat, sau puși în pericol nesăbuit.” – a declarat Denis Krivosheev, șeful interimar al Amnesty International pentru Europa de Est și Asia Centrală.

În calitate de descendent al bunicilor și tatălui meu, vă rog, domnule președinte, să interveniți pentru asigurarea unui moratoriu asupra vânzării acestor arme către Azerbaidjan.

Israelul, întemeiat de supraviețuitorii Holocaustului și descendenții acestora, nu poate închide ochii și nici participa la genocidul pe care Azerbaidjanul, cu ajutorului guvernului turc, se pregătește să îl comită în Armenia.

Acesta ar fi un afront adus memoriei strămoșilor mei care, în timpul celui de-al doilea Război Mondial au salvat mulți evrei și, chiar mai mult decât atât, ar fi un teribil afront adus memoriei victimelor Holocaustului.

Vă rog, de dragul umanității și îndelungatei prietenii dintre evrei și armeni să vă poziționați de partea noastră și împotriva ororilor și distrugerilor războiului.

În anexa acestei scrisori există câteva dovezi documentate ale utilizării munițiilor interzise la nivel internațional de către forțele armate azere.

Doresc să vă asigur, domnule președinte, de cea mai înaltă considerație.

Nicolas Aznavour,

Cofondator și președinte al Consiliului de administrație al Fundației Aznavour.

Pt.  conf. N.B.