Primordiale
Dragi cititori ai ziarului “Vocea românului”, vă mulțumesc, oameni buni, pentru răbdarea și bunăvoința cu care ați primit articolul în care domnul Cornel Moisă a vorbit despre creația mea. Este o onoare. Un privilegiu, care obligă!
Am primit din partea redacției multe întrebări. Nu voi răspunde la toate. Cel puțin, nu acum.
Pot să spun doar că, în cazul meu, la baza oricărei creații (literatură sau artă vizuală) stau, întotdeauna, “ideea” și “imaginea”. De aici pornind, se poate crea o poveste, se poate închide un cerc.
Am căzut de acord să trimit spre publicare în acest număr al “Vocii românului”, poezii nou create. Prin urmare, am ales trei poeme scurte, pretabile să contureze un mesaj unitar, cu elemente mixte din postmodernism. Tapiseriile fac parte, de asemenea, din acest curent. Intitulate “Sursa”și “Geneza”, vor fi incluse în colecția “Primordiale”, proiect de viitoare expoziție itinerantă.
În speranța că cele ce veți citi și imaginile propuse vă vor trezi emoție, nu mă întind la vorbă, ci vă invit la lectură!
Presupunere
Sub talpa casei,
Fiecare artist are un șarpe
Seara, în colțul stâng al ușii
Îi lasă, pe un pat de iarbă,
câteva insecte și un măr.
Doarme liniștit apoi,
Gândind că șarpele leneș,
Sătul de viață,
Nu visează decât
Să se poată reîncarna
Pasăre!
Sub țiglele ciobite de timp,
În cuibul care abia se mai ține
Rândunica visează
Să se nască șarpe.
Să nu mai zboare după hrană
Să simtă, cândva,
Pământul aproape.
În acest timp, duhul grădinii
Vrea, ca-n fiecare noapte,
Să-i mulțumească pe toti,
Să-i adoarmă pentru câteva ore.
Poate, odată, vor dori
Să se nască oameni!
Intensitate
Au zburat porumbeii!
S-au desprins de dalele gri,
Au plecat în grabă
Din piața cu resturi de pâine.
Nu ne-au văzut venind,
Doar ne-am apropiat,
Umbre cu gânduri grele,
Plâns pe umărul pietrei.
De unde au știut,
Înainte să ne privim,
Că pașii nu poartă iubire,
Că vom fi străini?
De unde?
Crochiu
Imagine cu autor necunoscut,
Copacul singuratic din lanul de grâu
Neclintit, știut de trei generații,
Ar fi vrut să fie Violoncel!
Acest dor nu-l spune ierbii,
Nici vântului, nici ploii.
Îl ține doar pentru el,
Lacrimă uscată timpuriu.
Să fii Violoncel!
Nu pentru muzică,
Turnee, aplauze,
Ci pentru mângâierea mâinilor
Care învață să cânte!
