A sprijinit mulți artiști ai timpului său și i-a încurajat să vină în Franța. Unii au lucrat pentru el : Andrea del Sarto și Leonardo da Vinci, pe care l-a convins să părăsească Italia în ultima parte a vieții sale. Alți mari artiști pe care i-a angajat sunt : Benvenuto CelliniGiulio Romano, Fiorentino Rosso și Francesco Primaticcio, toți angajați în amenajarea diferitelor palate . A angajat un număr de agenți în Italia care au depus eforturi pentru a procura lucrări ale maeștrilor italieni, cum ar fi MichelangeloTițian și Rafael pe care să le aducă în Franța.

A construit sau a dezvoltat 12 castele dintre care : Saint Germain, Villers Cotterêt, Amboise, Blois, Fontainebleau, Chambord si partial Luvru.

L-ati recunoscut probabil din documentarul TVR intitulat „Secretele istoriei – Francisc I, rege al regilor”.

 

Francisc I al Franței

Domnia de 32 de ani lui Francisc I este considerată drept una dintre cele mai strălucite şi mai grandioase din istoria Franţei. Războinic, dar şi mare seducător, îndrăgostit de artă şi de litere, acest formidabil constructor a lăsat Franţei unele dintre cele mai frumoase castele și nenumărate opere de artă ale marilor maeștri ai Renașterii.

Scurta Biografie. Francisc I al Franței  (1494 –  1547) a fost rege al Franței între anii 1515 și 1547, fiind fiul lui Charles d’Angoulême și al Louisei de Savoia. Întâi, conte de Angoulême și duce de Valois, el i-a succedat la tron vărului său Ludovic XII, prin căsătoria cu fiica acestuia, Claude a Franței.

Francisc I s-a născut la CognacCharente. Tatăl său, Charles d’Angoulême, a fost vărul regelui Ludovic al XII-lea. În 1498, Francisc, în vârstă de patru ani, deja Conte de Angoulême, a fost numit Duce de Valois. El era moștenitorul prezumptiv al lui Ludovic al XII-lea, care nu a avut moștenitori masculini de la nici una dintre cele trei soții ale sale. Tânărul Francisc a fost logodit din anul 1506 și apoi căsătorit la 18 mai 1514 cu Claude a Franței, fiica lui Ludovic al XII-lea și a Annei de Bretania. Pentru că Legea Salică afirma că femeile nu pot moșteni tronul Franței, la moartea regelui Ludovic al XII-lea, pe tron a urcat Francisc I, care era cel mai mare descendent pe linie masculină al Dinastiei Capețienilor.

Francisc a încercat și nu a reușit să devină Împărat romano-german și a purtat o serie de războaie în Italia. A reușit să-i înfrângă pe elvețieni la Marignano în 1515 ceea ce i-a permis să captureze orașul-stat Milano. Mare parte din activitatea militară din timpul domniei lui Francisc a fost concentrată spre inamicul său, Carol al V-lea, Împărat Roman. În plus față de Sfântul Imperiu Roman, Carol conducea SpaniaAustria și un număr de posesiuni mici vecine Franței și deci era o amenințare pentru împărăția lui Francisc.
Regele Franței a încercat să aranjeze o alianță cu Henric al VIII-lea al Angliei. Negocierile au avut loc pe celebrul câmp de la Cloth of Gold în 1520, dar în cele din urmă au eșuat. Cea mai devastatoare înfrângere a avut loc la bătălia de la Pavia (1525), unde Francisc a fost capturat de Carol. A fost ținut captiv la Madrid și forțat să facă concesii majore lui Carol, înainte de a fi eliberat. La întoarcerea sa în Franța, Francis a susținut că acordul său cu Carol e nul.

In anul 1530, Francisc I s-a căsătorit cu cea de-a doua soție a sa, Eleonora de Austria. Cuplul nu a avut copii. În timpul domniei sale, Francisc a avut două amante oficiale la curte. Prima a fost Françoise de Foix, Contesă de Châteaubriand. În 1526, ea a fost înlocuită de blonda Anne de Pisseleu d’Heilly, Ducesă de Étampes care a avut mai multă influență politică decât predecesoarea ei. O altă amantă deși nu poate fi confirmat ar fi fost Mary Boleyn, amanta regelui Henric al VIII-lea al Angliei și sora viitoarei soții a lui Henric, Anne Boleyn.

Sursa biografiei : Wikipedia

Pentru aproape trei decenii, Europa secolului al XVI-lea a fost dominată de trei regi remarcabili. În timp ce despre Carol Quintul, Rege al Spaniei și Împărat al Imperiului Romano-German, și Henry al VIII-lea al Angliei s-a scris foarte mult, Francis I, Regele Franței, a fost ceva mai neglijat. Francisc I este considerat monarhul emblematic pentru perioada Renașterii franceze, domnia sa permițând o dezvoltare semnificativă a artelor. Despre aceasta latura a personalitatii lui Francisc I, vom vorbi azi.

Francisc I protector al artelor. Când Francisc a devenit rege în 1515Renașterea își făcuse apariția în Franța iar Francisc a fost un important promotor al artelor. A sprijinit mulți artiști ai timpului său, asa cum am mai arătat,  Andrea del Sarto și Leonardo da Vinci, pe care Francis l-a convins să părăsească Italia în ultima parte a vieții sale. Leonardo Da Vinci a fost o legendă vie a cărei prezență putea împodobi orice curte regală. Regele francez Francisc I, fost mare iubitor al artei italiene, l-a invitat pe artist în Franța. Leonardo a acceptat invitația în 1516 sau 1517 și și-a petrecut restul zilelor sale ca oaspete regal onorific. El a primit titlul oficial de „primul artist regal, inginer și arhitect”, dar, în realitate, și-a dedicat ultimii ani din viață să aranjeze sărbători magnifice la curte și să lucreze la jurnale și manuscrise pe care visa să le publice. Francis l-a lăudat pe Leonardo ca interlocutor. Regele știa bine că la curtea sa era unul dintre cei mai mari gânditori ai omenirii. Leonardo a pictat puțin în Franța, însă a adus cu el multe dintre lucrările sale mari, cum ar fi Mona Lisa, și acestea au rămas în Franța, la moartea sa.

Relatia lui Francisc I cu Leonardo da Vinci este legendara si a fost subiect si in pictura.

Leonardo locuia în moșia din Clu, în apropierea castelului regal Amboise, în valea râului Loara, unde a murit la 2 mai 1519, la 67 de ani. Trupul lui Leonardo a fost îngropat într-un cimitir al bisericii locale. Ulterior, cimitirul a fost distrus, iar mormântul artistului a fost pierdut. Respectul profund pe care Francisc I l-a avut pentru Leonardo a fost imortalizat de Jean-Auguste Dominique Ingres, care a pictat tabloul de mai jos în secolul al XIX-lea in care este înfățișat bătrânul artist murind în brațele tânărului său patron.

Benvenuto Cellini notează : ”Am găsit curtea regelui la Fontainebleau, unde ne-am prezentat Cardinalului, care ne-a găsit imediat locuinţe şi pentru acea noapte am fost foarte bine găzduiţi. A doua zi am mers la Maiestatea sa, şi când am intrat la rege, acesta m-a primit cu multă bunăvoinţă. I-am mulţumit Maiestăţii sale pentru că m-a eliberat din închisoare, spunând că un principe precum Maiestatea sa, un om cu atâta bunătate, este obligat să elibereze oameni care au un oarecare talent, mai cu seamă oameni nevinovaţi precum sunt eu, şi că astfel de fapte generoase sunt scrise în cartea Domnului, aşezate mai presus decât oricare altele. Când am ajuns la sfârşit, a luat potirul şi vasul , pe care le adusesem, şi a spus:

„Sunt sigur că asemenea lucruri frumoase nu au fost niciodată cunoscute anticilor. Îmi aduc bine aminte că am văzut cele mai bune lucrări făcute de cei mai pricepuţi artişti din întreaga Italie, dar niciodată nu am văzut ceva care să mă impresioneze mai mult decât acestea” […]

Apoi regele s-a întors către mine şi mi-a spus în italiană:

„Benvenuto, petrece câteva zile bucurându-te şi odihneşte-ţi mintea. Între timp noi ne vom gândi cum îţi vom da toate cele de trebuinţă pentru a începe să faci o lucrare pentru noi.”

În acea vreme, urmam curtea, sau, mai degrabă, ne chinuiam în urma ei, pentru că regele avea un convoi de 12.000 de călăreţi. Locuiam în corturi precum ţiganii şi de multe ori a trebuit să îndurăm un mare disconfort.”

Veneţianul Marino Cavalli îl descria pe Francisc I, în 1546, astfel:”Înfăţişarea sa este întru totul regală, căci, fără a-i fi văzut vreodată chipul sau portretul, doar la simpla sa vedere cineva va exclama: „Este regele. Toate mişcările sale sunt atât de nobile şi de maiestuoase încât nici un alt principe nu-i poate fi rival. Firea sa este robustă, în  pofida oboselii căreia a trebuit să-i facă faţă mereu pe parcursul marşurilor şi călătoriilor. Puţini sunt oamenii care pot rezista la astfel de vitregii ale sorţii. Mănâncă şi bea zdravăn, doarme încă şi mai bine şi, ceea ce e mai important, îi place să-şi petreacă timpul în amuzamente şi plăceri.”

Francisc I a fost si un om de litere. Nu numai că Francisc a sprijinit o serie de mari scriitori, el a fost, de asemenea, poet, chiar dacă nu unul de mare calitate. Francisc a îmbunătățit biblioteca regală; el a numit pe marele umanist francez Guillaume Budé ca bibliotecar șef și a început să extindă colecția de cărți. Agenții angajați de Francisc și trimiși în Italia au căutat cărți rare și manuscrise și le-au trimis în Franța. În timpul domniei sale mărimea bibliotecii a crescut considerabil. Francisc a stabilit un precedent important prin deschiderea bibliotecii sale cercetătorilor din întreaga lume cu scopul de a facilita difuzarea de cunoștințe. În 1537, Francisc a semnat „Ordonnance de Montpellier”, decretând ca biblioteca sa să primească un exemplar din fiecare carte ce urmează să fie vândută în Franța.

 Am amintit castelele lui Francisc I, care a dovedit un simt deosebit pentru arhitectura. A fost supranumit„prințul arhitect”. Azi vom vorbi despre Castelul Chambord la a carui constructie a contribuit si Leonardo da Vinci.

 

Castelul Chambord

Castelul Chambord este unul din vestitele castele ale vaii Loarei. Este situat la 15 km est de Blois, la Chambord (Loir-et-CherFranța), este unul dintre cele mai cunoscute castele din lume datorită unei foarte distincte arhitecturi renascentiste franceze care îmbină stilul tradițional francez cu structuri renascentiste. Castelul, cel mai mare de pe valea Loarei, a fost construit în inima celui mai mare parc forestier închis din Europa . A fost construit din ordinul regelui Francisc I între anii 1519 și 1547.

Castelele Renașterii, au fost construite la scară mare. Iata cateva date constructive :

lungime – 156 metri; lățime – 117 metri; capiteluri cu sculpturi – 800; camere – 426; seminee – 282; scări – 77.

 

Pe lângă camere, castelul mai are o bucătărie, o capelă și o sală de teatru. Lângă castel sunt grajdurile și grădina. Scara principală a fost proiectată de Leonardo da Vinci și este dublu spiralată. În prezent castelul este în proprietatea statului francez și este muzeu.

În 1516, François I er , rege al Franței din 1515, proaspăt intors dupa victoria sa de la Marignano , a decis să construiască un palat în glorie la marginea pădurii din Chambord. Dorința regelui este să creeze un nou oraș în Romorantin , iar în Chambord o clădire mare în stil neoplatonic. Proiectul este hrănit de umanismul lui Alberti , care a definit principiile arhitecturii renascentiste , în tratatul său De re aedificatoria , inspirat de arhitectul roman Vitruvius. Se bazează pe geometrie, relații matematice și regularitate. 6 septembrie 1519 este certificatul de naștere al lui Chambord când François I st încredințează lui François de Pontbriand , vistiernicul său, să dispună toate cheltuielile care trebuiesc făcute pentru construirea castelului.

Scara centralǎ dublu spiralata

Proiectul original prezintă doar o fortăreață atașată la mijlocul uneia dintre laturile lungi ale unei incinte dreptunghiulare, fortăreața fiind un corp limitat pe toate etajele a patru turnuri rotunde și pe fiecare etaj limitat de patru camere formând o cruce. Această nouă „minune a lumii” este menită să-l surprindă pe constructorul său, François I er , „prințul arhitect”.

Aripa regală din vârful nordic al zidului castelului a fost finalizată în 1544. O galerie exterioară susținută de arcade și o scară în spirală au fost adăugate în jurul anului 1545, în timp ce lucrările au continuat la aripa simetrică (aripa capelei) și o închidere mică a incintei curtea spre sud, în stilul unei fortărețe medievale, ca la Château de Vincennes .

Castelul Chambord, Pierre-Denis Martin, 1722

François I a murit în 1547. Regele a petrecut în cele din urmă foarte puțin timp la Chambord (72 de nopți în total în 32 de ani de domnie).

Lucrările la aripa capelei au continuat în timpul domniei lui Henri II , dar au fost întrerupte de moartea sa în 1559. Tratatul de la Chambord a fost semnat în 1552 la castel între regele și prinții germani care se opuneau lui Charles Quint.

Lucrări de consolidare au fost efectuate în 1566 în timpul domniei lui Carol al IX-lea , dar Chambord s-a dovedit a fi prea departe de locurile obișnuite de reședință a Curții și părea că dispare încet. Henri al III-lea , apoi Henri al IV-lea , nu a locuit acolo și nu a întreprins nicio lucrare acolo.

Ludovic al XIII-lea a mers la Chambord doar de două ori. Prima dată în 1614, la vârsta de treisprezece ani. Apoi, în 1616, când s-a întors de la Bordeaux cu noua regină Ana a Austriei .

Din 1639, castelul a fost ocupat de fratele regelui exilat în Blésois . Gaston d’Orléans primise județul Blois în 1626. Acesta din urmă a întreprins lucrări de restaurare între 1639 și 1642, în special amenajarea unui apartament, îmbunătățiri în parc și lucrări de curățare a mlaștinilor. Dar capela rămâne încă fără acoperiș în acest moment.

Abia Ludovic al XIV-lea a  finalizat proiectul lui François I er . Regele Soare înțelege simbolul reprezentat de Chambord, manifestarea puterii regale, în piatră și în timp. El a încredințat lucrarea arhitectului Jules Hardouin-Mansart , care, între 1680 și 1686, a finalizat aripa de vest, acoperișul capelei (cea mai mare cameră din castel), precum și incinta inferioară, care este acoperită de o mansarda destinata spatiilor personalului.

Ludovic al XIV-lea a făcut nouă sejururi la castel, primul în 1650 și ultimul în 1685. Regele mergea uneori la Chambord însoțit de trupa lui Molière care juca două comedii-balet acolo în fața lui, însoțită de muzică de Jean-Baptiste Lully și coregrafii de Pierre Beauchamps  : se interpretează pe Monsieur de Pourceaugnac6 octombrie 1669și Le Bourgeois gentilhomme the14 octombrie 1670 cu ocazia vizitei în Franța a unei ambasade turcești. Ludovic al XIV-lea a amenajat un apartament la primul etaj al fortăreței, de-a lungul fațadei de nord-vest cu vedere la parc, incluzând o anticameră, un salon nobil și o sală de paradă. În acest scop, două locuințe din planul inițial sunt unite prin adăugarea vestibulului nord-vestic, care este închis pe partea laterală a scării mari. El locuiește la Chambord în prezența doamnei de Maintenon în 1685, dar șederile la curte au devenit rare de când s-a stabilit la Versailles.

Confiscată în timpul primului război mondial , moșia Chambord a fost cumpărată cu unsprezece milioane de franci de aur pe 13 aprilie 1930, de către statul francez prințului Élie de Bourbon (fratele „Ducelui de Parma” Henri de Bourbon). În acest moment, acoperișul de mansardă care acoperea incinta inferioară a castelului, datând din timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, a fost îndepărtat. Statul francez justifică această alegere prin preocuparea de a prezenta toate clădirile in stilul cel mai apropiat de Renaștere. Administrarea și funcționarea sunt împărțite între administrația moșiilor, apele și pădurile și monumentele istorice . Această decizie a fost confirmată după al doilea război mondial pe19 iulie 1947.

Gravură reprezentând fațada nordică a castelului în jurul anului 1860

 De la începutul celui de-al doilea război mondial, castelul a devenit centrul de sortare a comorilor muzeelor ​​naționale din Paris și din nordul Franței, care trebuiau evacuate și protejate de bombardamentele germane. Curatorii și gardienii stau apoi de pază pentru a apăra anumite lucrări ale Muzeului Luvru depozitate în castel. Unii ca Mona Lisa au rămas doar câteva luni, dar alții au rămas în Chambord pe durata războiului. Astfel, din28 august 1939, Mona Lisa pleacă la Chambord, însoțită de alte 50 de picturi excepționale. În curând, 37 de convoaie și 3.690 de picturi au părăsit Luvrul spre Chambord, apoi spre refugii mai la sud, cum ar fi Château de Saint-Blancard ( Gers ), unde au fost depozitate lucrări de la Departamentul Antichităților Egiptene .

Din august 2016 până în martie 2017 sunt reconstituite grădinile franceze. Comandate de Ludovic al XIV-lea și finalizate în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea, aceste grădini au existat mai mult de două secole înainte de a dispărea treptat. Complet restaurate în 2017, datorită patronajului de 3,5 milioane de euro de la americanul Stephen A. Schwarzman , fondatorul fondului de investiții Blackstone , acestea ocupă șase hectare și jumătate la nord și est de castel.

În 2019, se organizează o expoziție intitulată „Chambord, 1519-2019: utopia la lucru” cu ocazia aniversării a 500 de ani a castelului.

Sursa : Wikipedia

 

Câteva elemente arhitectonice. Planul central al castelului se bazează pe un corp central perfect pătrat în formă de cruce greacă , ca și cel al mai multor biserici italiene ale vremii, inclusiv noua Bazilică Sfântul Petru din Roma construită în același timp.

Cu toate acestea, acest plan fusese folosit până atunci rar pentru clădirile seculare. François I er va remodeleze destul de repede planul castelului Chambord prin adăugarea a două aripi, precum și a unei incinte, după modelul castelelor fortificate din Evul Mediu. Particularitatea este orientarea riguroasă a diagonalelor păstrării sale de-a lungul axelor nord-sud și est-vest; rotațiile sale marcând exact cele patru puncte cardinale. Această păstrare patrulateră cu patru turnuri de colț circulare (ultimul castel regal care a adoptat acest aspect) orientată spre cele patru puncte cardinale , este organizată dintr-o încăpere transversală care separă patru cantoane fiecare cu câte un apartament la fiecare etaj.

Turnul scării cu dublă revoluție

Scara cu dubla revolutie proiectat de Leonardo da Vinci

Dintre minunile castelului se remarca scara spiralată grațioasă care se învârte și se împletește în așa fel încât oamenii care urcă și coboară pe ea să nu se întâlnească. Designul complex este realizat conform tuturor legilor descrise de da Vinci în lucrările sale. Stim cât de des a folosit spirale în creațiile sale.

În ciuda faptului că castelul Chambord încântă prin măreția sa, Francisc I l-a vizitat rar. După moartea sa, reședința și-a pierdut popularitatea.

Mai târziu, Ludovic al XIII-lea i-a prezentat palatul fratelui său, ducele de Orleans. Din această perioadă, elita franceză a început să vină aici. Chiar și Moliere și-a pus în scenă premierele de mai multe ori la castelul Chambord.

Deși este imposibil să vedem toate interioarele minunate ale castelului, am ales câteva care ne dau o imagine și a mareției interioare și aceasta inegalabilă.

 

Încheiem, azi aici, calătoria noastră prin palatele Renașterii franceze, pe care însă o vom continua în viitor și nu numai în Franța…

 

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci