Declinul și căderea lumii occidentale. România încotro?

Pierderea credinței religioase, prăbușirea moralei tradiționale, urbanizarea, controlul nașterilor sunt doar câteva dintre cauzele care au generat declinul demografic și îmbătrânirea populației vestice.

Oswald Spengler prevăzuse deja de acum un secol această criză severă, precum și apariția cezarismului[^1] despre care credea că va preceda colapsul final.

Conform filozofului și istoricului sus-menționat culturile urmează un ciclu de dezvoltare similar evoluției organice – naștere, maturizare și moarte/declin – tot el realizând, de asemenea, și analogia cu cele patru anotimpuri: primăvara (nașterea și copilăria), vara (tinerețea), toamna (maturitatea) și iarna (bătrânețea sau moartea).

Opera sa majoră, Declinul Occidentului, este o lucrare în două volume, cel dintâi, Formă și actualitate, fiind publicat în vara anului 1918, iar cel de-a doilea, Perspective ale istoriei lumii, în 1922.

În viziunea lui Spengler, cultura aduce o transformare a spiritului și o nouă perspectivă asupra vieții. Astfel, apariția și dezvoltarea marilor orașe a generat o așa zisă cultură superioară, intelectualism, precum și un etos cosmopolit înstrăinat de matricea țărănească din care a apărut.

În vreme ce țăranii trăiesc aproape de natură, de pământul pe care îl lucrează fiind, asemenea acestuia, fertili, în marile aglomerări urbane, liberale, moderne, atomizate și unde, grație facilităților de tot soiul, viața este din ce în ce mai sofisticată, anotimpurile își pierd însemnătatea și oamenii încep tot mai mult să se imagineze drept stăpâni ai naturii.

Or, atunci când civilizația depășește cultura iar cursul vieții începe să fie dominat mai degrabă de intelect decât de inimă, apar consumismul, materialismul, planificarea familială și scade nevoia oamenilor de a avea copii.

Omul civilizat devine steril în primul rând fiindcă frica profundă a țăranului vizavi de dispariția familiei și a numelui său devine lipsită de sens, iar intelectul începe să caute rațiuni pro și contra existenței copiilor. Ceea ce se constituie într-un adevărat moment de cotitură, deoarece viața care are nevoie de argumente pro sau contra devine discutabilă. Apoi începe limitarea prudentă a numărului de nașteri, părinții cu mulți copii devenind, încetul cu încetul, subiect de batjocură și caricatură.

Concluzia lui Spengler este neliniștitoare:

”Pe această treaptă a tuturor civilizațiilor începe etapa multiseculară a depopulării alarmante. Întreaga piramidă a umanității capabile de cultură se prăbușește chiar de la vârf: mai întâi metropola, apoi orașele obișnuite de provincie și, în sfârșit, satul, care mai întârzie câteva momente depopularea prin exodul constant și nelimitat al celor mai buni oameni ai săi.”

Să fie, oare, aceasta imaginea întunecată a prezentului?

Mijloacele de comunicare în masă din ziua de azi, educația, cultura divertismentului și internetul au cosmopolitizat aproape tot ce le stătea în cale, iar cosmopolitismul generalizat a sfârșit prin a secătui Occidentul, provocând, printre altele, prăbușirea fertilității.

Rămâne de văzut care mai sunt, în aceste condiții, șansele de supraviețuire a României, având în vedere că noi ne luptăm nu doar cu scăderea numărului de nou născuți, dar și cu creșterea contină a ratei de emigrație. Astfel, țara se golește de forțele active,  în vreme ce o mare parte a celor rămași acasă, în special locuitorii marilor orașe și cei din regiunile vestice ale țării, confundă tot mai mult civilizația cu cultura, lăsându-se goliți sufletește de intelectualism, tehnologie și o așa zisă prosperitate de care, altminteri, nici nu au beneficiat, cu adevărat, vreodată.

Suntem încercuiți atât din punct de vedere politic și economic, cât și spiritual, cei mai mulți dintre noi nemaiputând percepe nici măcar apropierea catastrofei.

Nedeea Burcă