În timp ce Crăciunul marchează momentul hotărâtor al Nașterii lui Iisus Hristos, Paștele comemorează evenimentelele miraculoase care au urmat răstignirii și morții sale, care au transformat lumea pentru totdeauna.

Dintre toate religiile apărute cu mii de ani în urmă, doar creștinismul are un întemeietor care a mărturisit că El este Mesia, fiul lui Dumnezeu, dovedind aceasta prin Înviere.

Paștele este sărbătoarea Invierii lui Iisus Hristos.

Hristos este absolut unic prin faptul că nașterea sa a fost prevestită în cele peste 100 de relatări a 18 profeți diferiți ai Vechiului Testament. Sute de ani mai târziu, detaliile nașterii, vieții, trădării și morții lui Hristos au validat acele prorociri în detalii surprinzător de exacte. David a scris despre Răstignirea lui Hristos, cu o mie de ani înainte de venirea sa pe lume, într-un moment în care răstignirea era necunoscută ca mijloc de execuție.

Toate celelalte personaje istorice importante, sau lideri religioși de felul lui Avraam, Moise, Budha, Mahomed sau Confucius, s-au născut pentru a trăi, iar moartea lor s-a constituit într-un sfârșit dincolo de care s-a întins neantul.

Hristos a venit pe lume pentru a muri. Fiul lui Dumnezeu s-a sacrificat pentru a răscumpăra păcatele oamenilor, deschizând tuturor celor care cred în El calea către viața veșnică. Și este singurul care a înviat ”cu moartea pre moarte călcând”. Niciun evreu nu a crezut vreodată că Avraam și-ar fi părăsit mormântul, nici un discipol al lui Buddha nu a susținut că l-ar fi văzut, sau că ar fi vorbit cu el după ce a murit. Nici în ceea ce îl privește pe Mohamed, fondatorul Islamului, nu există vreo mărturie a apariției sale după ce a murit. Mormântul său din Medina este vizitat de zeci de mii de credincioși musulmani în fiecare an.

Misiunea lui Hristos a fost unică, el a iubit oamenii, inclusiv pe proscriși, a vindecat suferinzii și i-a învățat pe toți cei care au dorit să-l urmeze legile spirituale ale universului. Apoi, a făcut sacrificiul suprem – a spălat păcatele omenirii cu propriu-i sânge. Dumnezeu l-a readus la viață pentru ca lumea să înțeleagă cine a fost El cu adevărat.

Noul Testament furnizează relatări din mai multe surse. De fapt, în intervalul dintre Înviere și Înălțarea Sa la cer (o perioadă de 40 de zile) Iisus le-a apărut ucenicilor săi de cel puțin zece ori. Unele dintre aparițiile sale au fost individuale, alteori a apărut pentru mai mulți ucenici și, la un moment dat, chiar pentru cinci sute de oameni.

Trebuie spus că nu au existat contestări ale acestor apariții, sau învinuiri de ”înșelătorie”. Nici măcar una singură. După cum nu găsim nicio înregistrare istorică a unor relatări contradictorii.

În ciuda scepticismului unora, realitatea este că dovezile istorice ale vieții, învățăturilor, miracolelor, morții și învierii Lui sunt mult mai numeroase și mai sigure decât pentru orice altă figură istorică a antichității. Să luăm, de exemplu, în considerare faptul că autenticitatea existenței lui Alexandru cel Mare, care s-a născut cu aproximativ 350 de ani înainte de Hristos, se bazează pe doar două relatări biografice originale ale vieții sale (Arrian și Plutarh), care au fost scrise la aproximativ 400 de ani după moartea lui.

Textele operelor  lui Vergiliu și Horațiu au fost stabilite la mai bine de patru secole după moartea lor. Copia lucrărilor lui Tacit și Liviu despre istoria romană și lucrările lui Pliniu Secundus au fost scrise la mai bine de 500 de ani după momentul relatării originale.

Cu toate acestea, nimeni nu se îndoiește că Virgil și Horațiu au trăit și au creat mari capodopere poetice. Și nu auzim nici întrebări despre autenticitatea și acuratețea relatărilor despre Tacit și Liviu în narațiunile despre împărații romani Augustus, Claudius, Nero sau Tiberius.

Iisus este cunoscut din patru relatări diferite, cunoscute sub numele de Evanghelii – Matei, Marcu, Luca și Ioan – care nu au fost concepute sute de ani mai târziu, ci chiar imediat după Învierea lui Iisus.

Faptele și învățătura lui Iisus din Noul Testament sunt păstrate în aproximativ de 1000 de ori mai multe manuscrise decât acelea care păstrează mărturii despre alte personaje istorice, care au trăit aproximativ în aceeași perioadă.

Învierea lui Iisus i-a pus pe apostolii Săi într-o poziție unică – ei știau cu certitudine cine este El. Așa se explică faptul că angajamentul lor a fost atât de puternic și de convingător. Faptul că ei au fost gata să moară pentru credința lor are o valoare probatorie uriașă, confirmând, de asemenea, adevărul Invierii. Nimeni nu acceptă să moară pentru ceva ce a inventat, sau despre care crede că este o minciună.

Învierea lui Iisus a înflăcărat sufletele apostolilor care, apoi, și-au petrecut tot resul vieții învățând oamenii și răspândind mesajul Mântuirii. Unsprezece dintre cei doisprezece apostoli – inclusiv Matia, înlocuitorul trădătorului Iuda – și-au dat viața pentru credința lor, murind ca niște martiri. Cel de-al doisprezecelea, Ioan, a fost exilat pe insula Patmos, locul în care a fost consemnată Cartea Apocalipsei.

Învierea lui Iisus, unul dintre evenimentele cel mai bine și cel mai atent atestate, din toată istoria antică, a fost reală și a schimbat fața lumii.

Nedeea Burcă