Malcolm Roberts

OMS a instrumentalizat un cadru pentru factorii de decizie politică, oficialități și specialiști, intitulat Standarde pentru educația sexuală în Europa.

Scopul este standardizarea (călcarea în picioare) a practicilor de predare proprii fiecărei națiuni suverane din Europa (și din afara ei) în ceea ce privește educația sexuală.

De fapt, Națiunile Unite încearcă să extindă un cadru similar pentru toate statele membre ale ONU. Este vorba despre așa numitul Ghid internațional privind educația sexuală, produs ca parte a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, contrasemnat de UNICEF și promovat în mod activ de către OMS. La mijlocul lunii aprilie 2023, Comisia pentru Populație și Dezvoltare nu a izbutit să ajungă la un consens cu privire la avansarea strategiei, prilej pentru o scurtă amânare.

”Nimeni nu este mulțumit de acest rezultat”, a spus un purtător de cuvânt reprezentant al Senegalului. El a subliniat că oamenii provin din realități diferite, au orizonturi diferite și comisia ar trebui ”să respecte toate culturile”. Or, problema politicii în stil comunist este că necesită o abordare uniformă, cu rezultate ideologice identice, indiferent de cultură.

Dar, care să fie, oare,”viziunea” OMS în ceea ce privește copiii lumii?

Ghidul internațional cere ca educația sexuală să înceapă încă de la naștere și să fie ghidată de stat, prin munca neobosită a educatorilor, ceea ce presupune schimbarea modelului actual de creștere a copiilor condusă de părinți, cu sprijin din partea școlilor.

Țările europene au început deja să integreze agenda OMS în planurile lor de învățământ, începând cu Germania, de exemplu, care folosește deja documentul OMS, ”pe o scară întinsă”, în scopul ”activității de reciclare, perfecționare, susținere și formare a educatorilor”.

La drept vorbind, Standardele pentru educație sexuală în Europa este un document agresiv, care pare zămislit de mintea unui psihopat pervers căruia i se acordă controlul asupra sănătății publice.

Documentul ONU explică foarte clar că:

”Acest cadru își propune să abiliteze copiii și tinerii să dezvolte relații sociale și sexuale respectuoase. Aceste deprinderi pot ajuta copiii și tinerii să angajeze relații sănătoase cu membrii familiei, colegii, prietenii și pertenerii romantici sau sexuali.”

Copiii sunt, de asemenea, învățați în ce constă consimțământul, ceea ce înseamnă că ei cred că un copil poate consimți la sex.

Începerea educației sexuale de la naștere

OMS își expune motivele pentru care copiii cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani – cum ar veni niște mogâldețe care mai cred încă în Moș Crăciun și Zâna Măseluță – trebuie să învețe detaliile reproducerii biologice. Până la vârsta de șase ani, OMS intenționează ca industria educației – și, probabil, profesorii – să expună copiii la conceptele de act sexual, mastrubare și pornografie. Și se așteaptă ca până la vârsta de 9 ani aceștia să aibă cunoștințele unui adult, în ceea ce privește sexul, motiv pentru care prevede inclusiv predarea masturbării și vizionarea de pornografie online. Iar la 12 ani – să nu uităm că încă vorbim despre copii mici! – OMS dorește ca educația oficială europeană să exploreze reacțiile politice și emoționale în funcție de sex, pubertate și gen.

Ideea începerii educației sexuale de la naștere este un indiciu al mentalității acestor oameni. Copiii de 0-4 ani ar trebui să poată distinge între interacțiunea sexuală consensuală și neconsensuală și să dezvolte o ”atitudine pozitivă” față de diferitele stiluri de viață ale adulților.

Aceste ”standarde”, dacă le putem numi așa, fac parte dintr-o inițiativă lansată de Biroul Regional OMS pentru Europa în 2008 și au fost dezvoltate în continuare de Centrul Federal de Educație pentru Sănătate cu colaborarea a 19 ”experți” din țările Europei de Vest.

În propriile lor cuvinte, a fost creat ca parte a unei ”noi nevoi” de educație sexuală ”declanșată evoluțiile diverse ale ultimelor decenii”. Acestea includ ”globalizarea și migrarea noilor grupuri de populație provenind din medii culturale și religioase diferite, răspândirea rapidă a noilor mijloace media, în special a internetului și a tehnologiei telefoanelor mobile, apariția și răspândirea HIV/SIDA, preocupările tot mai mari cu privire la abuzul sexual asupra copiilor și adolescenților și, nu în ultimul rând, schimbarea atitudinilor față de sexualitate și schimbarea comportamentului sexual în rândul tinerilor.”

Se pare că proasta educație, practicile culturale incompatibile și o activitate polițienească mediocră privitoare la abuzurile asupra copiilor sunt folosite ca scuză pentru eliminarea standardelor fundamentale de protecție a copiilor și a inocenței acestora, de care Occidentul era atât de mândru cândva.

Argumentul inițial pentru introducerea nivelurilor de bază ale educației sexuale în sistemul școlar era centrat pe siguranța copiilor. Aceste cursuri erau concepute ca fiind recuperatorii în special pentru tinerele fete ajunse la pubertate – odată cu înțelegerea elementelor esențiale ale reproducerii, ele se puteau proteja. Ideea era aceea de a evita sarcinile și abuzul la o vârstă prea fragedă – nicidecum aceea de a încuraja comportamentul sexual al minorilor.

Acum se pare că adulții care caută o confirmare a propriilor alegeri sexuale inundă sistemul educațional cu conținut nepotrivit vârstei, comportament consolidat prin edictele birocrațiilor globale nealese, cum ar fi OMS.

Schimbările demografice

Raportul subliniază că există o creștere a răspândirii bolilor sexuale în rândurile copiilor, precum și a numărului de sarcini la adolescente, în Europa – dar fără a menționa că acest fenomen are loc special în rândurile migranților veniți din culturi, în care abuzul și sexualizarea copiilor sunt comune, în comparație cu standardele europene.

Există, în ultimii ani, o serie de articole care detaliază o dublare a numărului de abuzuri asupra copiilor, unele publicații descriind Europa ca ”un hub” al acestora. Conform organizației Salvați Copiii, ”copiii migranților” sunt ”sistematic abuzați de poliție, de traficanții de persoane și de alte categorii de adulți”.

S-ar putea argumenta că politicile, precum aceea a fostului cancelar Angela Merkel și ”angajamentul” ei din 2015 în ceea ce privește refugiații, care a încurajat Europa să deschidă larg porțile emigrației în masă (și, prin urmare, creșterea rapidă a rețelelor de contrabandă de persoane), este principalul vinovat de pericolele la care sunt supuși astăzi copiii din Europa.

Dar, în acest caz, soluția ar părea evidentă: concentrarea pe integrarea comunităților de migranți în ordinea morală stabilită a națiunilor europene și pedepsirea severă a adulților care desfășoară practici ilegale aduse din țările lor natale, punând, totodată, sancțiuni penale extreme asupra traficanților și a poliției care îi ajută.

Dincolo și mai presus de toate acestea, v-ați putea imagina că părinții și sistemul de învățământ ar trebui să ocrotească copiii aflați în perioada de formare, asigurându-se astfel că ciclul degenerescenței a fost rupt.

Doar că nu asta este ceea ce propune OMS!

Educația sexuală pozitivă

Referitor la educația sexuală tradițională (și de mare succes) în școli, OMS spune:

”În mod tradițional, educația sexuală s-a concentrat pe potențialele riscuri ale sexualității, cum ar fi sarcina neintenționată și infecțiile cu transmitere sexuală. Această focalizare negativă este adesea înfricoșătoare pentru copii și tineri; în plus, nu răspunde nevoii lor de informare și de formare a deprinderilor și, în prea multe cazuri, nu are pur și simplu nicio relevanță pentru viața lor.”

Ei bine, da, fetițelor ar trebui să le fie frică de sarcină – le-ar putea ucide. În ceea ce privește ”nevoia de informații și abilități”, copiii nu au nevoie să deprindă ”abilități” de practică sexuală. De fapt, documentul pare să deplângă faptul că majoritatea copiilor occidentali își încep viața sexuală între 16 și 18 ani.

Și OMS adaugă:

”O abordare holistică bazată pe înțelegerea sexualității ca zonă a potențialului uman ajută copiii și tinerii să dezvolte abilități esențiale care să le permită să-și autodetermine sexualitatea și relațiile în diverse stadii de dezvoltare. Îi sprijină să devină mai determinați să-și trăiască sexualitatea și parteneriatele într-un mod împlinit și responsabil.”

Amintiți-vă, vorbim de copii și nu de adolescenți!

Probleme etice semnificative

Acest document are câteva mari probleme etice care sar în ochi. De exemplu, în vreme ce se plânge de educația sexuală tradițională ”adecvată vârstei” din școli, OMS insistă că ”este mai corect să folosim termenul adecvat dezvoltării, deoarece nu toți copiii se dezvoltă în același ritm”.

Apoi, pare să folosească greșit conceptul sacru al drepturilor fundamentale ale omului. Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului – spune OMS – ”prevede în mod clar dreptul la informare și obligația statului de a oferi copiilor măsuri educaționale”, care includ ”drepturile sexuale ca drepturi ale omului legate de sexualitate” și că ”toată lumea [are dreptul] să acceseze educația sexuală”.

”Toate persoanele, fără discriminare, au dreptul la educație și informare în general, la o educație sexuală cuprinzătoare și la informațiile necesare și utile pentru a-și exercita cetățenia deplină și egalitatea în domeniile privat, public și politic.”

Ea consideră drepturile omului drept ”principiul călăuzitor” al strategiei OMS pentru sănătatea reproducerii, prevalându-se de exact aceleași înalte și terifiante ”obiective internaționale de dezvoltare” care au provocat atât de multă groază în numeroase alte aspecte, printre care dorința de a bloca oamenii în orașe de 15 minute.

”Sănătatea sexuală trebuie promovată ca strategie esențială pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului…”

Și imediat după, urmează afirmația dubioasă: ”teama că educația sexuală ar putea duce la o activitate sexuală mai mare sau mai timpurie a tinerilor nu este justificată, așa cum arată rezultatele cercetărilor”.

O generație de copii din ce în ce mai sexualizați

Indiferent de ”rezultatele cercetărilor”, rezultatele din lumea reală ne dezvăluie o generație de copii din ce în ce mai sexualizați. Ca să nu mai vorbim despre apariția numeroaselor mișcări de normalizare a pedofiliei , ascunse sub masca unor termeni precum ”persoane atrase de minori”.

Germania, una dintre primele țări care au adoptat documentul OMS, a înregistrat o creștere dramtică a violenței sexuale împotriva minorilor, înregistrând, în 2022, un număr de 17.704 copii drept victime ale violenței sexuale. Una dintre principalele cauze ale abuzurilor? Tinerii care distribuie imagini sexuale pe rețelele de socializare – ceea ce nu este surprinzător, având în vedere că statul îi încurajează sexual încă din copilărie.

În ceea ce privește autorii adulți, Germania ar putea înregistra mai mult succes în eliminarea abuzurilor dacă și-ar mări pedepsele. În 2019, doi bărbați în vârstă de 56 și 33 de ani au fost condamnați la numai 13 și, respectiv 12 ani de închisoare, pentru că, timp de 20 de ani, au abuzat sute – posibil până la o mie – de copii, într-o tabără, victimele agresiunilor având între 3 și 14 ani.

Între timp, saturația grădinițelor și a sălilor de clasă cu ideologia LGBTQ+ și trans a dus la o creștere rapidă a numărului de copii, prea mici pentru relații sexuale, dar care se identifică ca parte a acestor mișcări sau care, pe măsură ce sunt tot mai sever stresați, devin confuzi cu privire la sexul lor. Atât în Europa cât și în SUA acest lucru a creat o industrie medicală profitabilă, cu intervenții atât chimice cât și chirurgicale asupra corpurilor unor copii care nu își vor mai reveni niciodată.

Copiii sunt impresionabili. Deschiderea lumii lor către conținut sexual pentru adulți este un lucru complet nepotrivit.

”Când vorbim despre comportamentul sexual al copiilor și tinerilor, este foarte important să rețineți că sexualitatea este diferită pentru copii și adulți”, spune OMS. ”Adulții acordă o semnificație sexuală comportamentelor pe baza experienței lor adulte și uneori le este foarte greu să vadă lucrurile prin ochii copiilor. Cu toate acestea este esențial să adoptăm perspectiva lor. […] Dezvoltarea comportamentului sexual, a sentimentelor și a cunoștințelor începe în uter și continuă de-a lungul întregii vieți a unei persoane. Precursori ai perceției sexuale ulterioare, cum ar fi capacitatea de a se bucura de contactul fizic sunt prezenți încă de la naștere.”

Ceea ce sună ca și cum OMS ar crede că un copil care se bucură de părintele său ținându-l de mână o face sub imperiul unor senzații de ordin sexual.

”Copiii au senzații sexuale chiar și în copilăria timpurie. Între al doilea și al treilea an de viață, ei descoperă diferențele fizice dintre bărbați și femei.”

”În acest timp, copiii încep să-și descopere propriul trup (masturbare timpurie, autostimulare) și pot încerca, de asemenea, să examineze corpurile prietenilor (joaca de doctorul) […] De la vârsta de trei ani, ei înțeleg că adulții sunt secretoși cu privire la acest subiect. Ei testează limitele adulților, de exemplu dezbrăcându-se fără avertisment sau folosind un limbaj încărcat sexual.”

Matricea educație sexuale

Concluziile trase de acest raport nu sunt că societatea și adulții ar trebui să-i protejeze pe copii în procesul complex și confuz al devenirii adulte – apărându-i nu doar de ei înșiși, ci și de alți adulți care ar putea încerca să îi abuzeze.

”Educația sexuală începe de la naștere”, susține OMS și ”educația sexuală se bazează ferm pe egalitatea de gen, autodeterminare și acceptarea diversității”.

Implementarea acestui spectaol de groză vine prin intermediul Matricei de educație sexuală și include întrebări precum: ”De ce ar trebui să înceapă educația sexuală înainte de vârsta de patru ani?”

În cadrul Matricei, copii între 0 și 4 ani vor fi învățați despre sarcină și naștere, plăcerea masturbării, identitatea de gen și diferitele tipuri de ”dragoste”. Copiii între 4 și 6 ani vor fi încurajați să-și ”consolideze identitatea de gen” și sentimentele acceptabile de dragoste, înțelegând totodată că ”toate sentimentele sunt în regulă, dar nu și toate acțiunile întreprinse ca urmare a acestor sentimente”.

Și tot așa înainte.

După cum declară ONU cu mândrie, ”profesorii trebuie să pregătească copiii pentru a avea relații sexuale”.

Care este trecutul ONU?

De ce ar trebui statul să încurajeze comportamentul sexual al copiilor? Sau, mai exact, de ce ar permite cineva Națiunilor Unite sau Organizației Mondiale a Sănătății să se implice în protecția copiilor atunci când ambele au fost amestecate în mod repetat în abuzuri sexuale și violuri asupra copiilor din lumea a treia?

Un raport recent a constatat că OMS nu și-a îndeplinit obligația de a aborda ”abuzul sexual pe scară întinsă în timpul încercării de contracarare a Ebola, în Congo”.

S-a susținut că personalul OMS a fost conștient de acuzele grave din mai 2019, dar nu s-a făcut nimic în acest sens până în octombrie 2020 – rețineți că aceasta este organizația care dorește să microgestioneze educația sexuală a copiilor occidentali.

Ancheta a constatat că minimum 83 de victime au spus că au fost ademenite să facă sex, investigația constatând că, în schimbul relațiilor sexuale, li se promiseseră locuri de muncă, și asta într-o perioadă de maximă vulnerabilitate. Din acest abuz au rezultat cel puțin 29 de sarcini.

”De câte ori trebuie să vorbesc înainte ca (medicii) de la OMS responsabili de abuzul sexual să fie pedepsiți? Dacă OMS nu ia măsuri radicale, vom concluziona că organizația este putredă de violatori…”, a spus, potrivit AP News, o femeie congoleză care a lucrat la o clinică Ebola din nord-estul Congo-ului.

Nu este pentru prima dată când OMS sau ONU sunt prinse că abuzează oamenii pe care pretinde că îi ajută. Unul dintre Co-directorii organizației Lumea fără SIDA spunea: ”Procesul în sine este opusul justiției. ONU este singura instituție din lume care are voie să investigheze. Șeful OMS a ales experți pentru a conduce o comisie care să analizeze acuzațiile penale aduse personalului și înalților oficiali ai agenției.”

În plus, potrivit The New Humanitarian, comisia independentă a criticat OMS pentru ”tendința sistematică” de a respinge toate relatările de exploatare și abuz sexual, cu excepția cazului în care acestea au fost făcute în scris”.

Să nu uităm că o investigație a Associated Press, din 2017, a relevat faptul că forțele de menținere a păcii aparținând Națiunilor Unite au condus, în Haiti, timp de un deceniu, o rețea sexuală cu copii, generând peste 2000 de plângeri de abuz sexual.

De ce ar permite vreo națiune ca o organizație acuzată de abuz instituționalizat asupra femeilor și copiilor din lumea a treia să dicteze educația sexuală a minorilor?

Națiunile Unite și OMS sunt ultimele instituții de pe pământ de la care ar trebui să primim sfaturi cu privire la săntatea și prosperitatea copiilor noștri.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Malcolm Roberts este senator al statului Queensland, Australia.